Saturday, May 28, 2005

atitudini şi atitudini..

văd tot felul de indivizi care mă îngrozesc. îmi imaginez că sunt în locul lor şi automat intervine o claustrofobie acută. nu pot să menţin iluzia mai mult de câteva secunde, noianul de tristeţe, nefericire, frustrare, complexe şi surzenie logică vecină cu nebunia mă cotropeşte.

fiecare dimineaţă începe cu o strângere de inimă. n-am cum să ajung în paradis pe-o coadă de curcubeu, aşa că vreau să visez. e o chestie absolut normală, după mine. cu toate astea, fiecare dimineaţă începe cu o strângere de inimă.

încerc să-mi găsesc rost în rest. orice, numai eu nu. atâta vreme cât se poate, cât amânările sunt încă posibile, cât termenul-limită se îngustează, dar se lungeşte, încă extrag un rost artificial. culmea, nimeresc în plin din când în când. atunci mă bucur, atunci strângerea de inimă se transformă în neputinţă egoistă, dar veselă.

.. atitudini şi atitudini.

Friday, May 06, 2005

.. şi ce mă-ngrijorează cel mai tare e că am puseuri de sinceritate care se repetă din ce în ce mai des. dă-o-ncolo, bre..!!
câtă deşertăciune, câtă falsitate. câtă inutilitate. câtă derivă. umblu capiu de ceva vreme şi încă nu-mi pot reveni. se cam duce de râpă şi puţina minte pe care-o mai am, iar templul ăla de-i demolat şi ridicat la loc în trei zile e într-o paragină totală. parcă-s înconjurat de nişte zombies săltăreţi şi râzători, care nu fac altceva decât să-mi sictirească şi mai tare inima. ancora, ancora mea.. s-a cam dus pe apa sâmbetei, acum probabil râde pe undeva pe fundul mării (sau pe bolta cerului), bând votcă şi suc de portocale roşii. deja îs un pui speriat, zgribulit şi aricit care se uită dezorientat în toate părţile. scenarii lugubre îmi trec mintea pe sub copite, călărite de o viaţă roz-bonbon cu picăţele bleu-ciel care se vinde ocheadelor pe un pumn de suflet. claustrare agresivă, cam asta simt.

de dimineaţă aveam praf de puşcă în artere. dacă mă uitam mai mult de trei secunde la ceva simţeam că explodez. ironia naturală a balanţei extremelor: nu-mi dau seama cum se face, dar singurul sentiment plăcut cu care am rămas dupa ziua de ieri a fost dat de un pumn de corcoduşe verzi. ce suflet lihnit de foame am.

.. în altă ordine de idei, acum nişte zile mi-a fost comunicat - într-o circumstanţă benignă, bineînţeles - că sunt demn de milă. am respins ideea, mi s-a părut nefondată.

`cause everybody wants to be a cat, because a cat`s the only cat who knows where it`s at.. everybody, everybody, everybody wants to be a cat, halelujah, everybody, everybody, everybody wants to be a cat..!!

Tuesday, May 03, 2005

.. atât de multe chestii într-un timp atât de scurt. mai întâi nişte role spoite de scări rulante de mall, cu neoane fluorescente sub ele; o ascensiune inertă, lentă şi moleşită, urmată de o poleială falsă, de tinichea scumpă.. nimic din zbor, nimic din aer, nimic din.. nimic. strigi după oxigen şi eşti privit cruciş, pentru că toate vieţuitoarele sunt anaerobe, ele respiră fandoseli lichide. toate ferestrele sunt acoperite cu grijă de stofe cu ştrasuri, să nu carecumva să intre vreo dâră de lumină naturală, care să disturbe bâzâitul de neoane si spoturi. am ieşit (definitiv) din mall-ul deşertăciunilor cât de repede şi de liniştit am putut, fără să deranjez vreun zorzon. mai departe.. guri de libertate prinse pe fugă şi gustate din plin, un olt vijelios şi tulbure, multe perechi de ochi frumoşi, hristos a înviat, adevărat a înviat, mama, tata, o lizieră de pădure, rock, un tir în miez de noapte, solidarităţi instantanee şi năucitoare.. şi toate astea având ca fond un talaz de bazalt strălucitor, suspendat deasupra crestei, aducându-mi aminte de vremuri de mult apuse. acum e doar tristeţe, adrenalină cu gheaţă şi o mare de ceaţă. cam asta este.