două-trei degete dintr-o crâşmă, o claviculă dintr-o ocheadă, ficaţii substituiţi discret din rezerva personală a unor culise, un picior întreg găsit sub un scaun de cinematograf, un ochi primit de pomană de la cele trei graie, ţesuturi cât cuprinde din insomnii, un nas din vorbe cu oameni nevăzuţi de mult, urechile rupte din nişte cânticele, o coloană vertebrală dintr-un semn de carte, şi tot aşa, iese o încropeală brici, dacă stau să mă gândesc.
oh, yee, of little faith, behold!!! it lllliiiives, it lllllliiiiiveesss!! .. and it WONT'T DIE, god damnit; asta e problema.
deci, pe cuvânt de-am mai pomenit aşa ceva, cred c-am încercat orice: privarea de hrană nu merge, se duce de nebun şi găseşte el ceva, în ultima vreme mănâncă numa' tâmpenii, mă mir că nu moare otrăvit. să-l arunc de la etaj, iar, nu ţine, că mă trezesc cu el înapoi fix în secunda-n care l-am împins pe fereastră-afară. să bag ceva ascuţit de metal în el, nici atât, îmi râde-n faţă şi mă-mpinge uşurel, are chef de joacă. serios, am ajuns la capătul răbdărilor.
probabil că dacă n-aş juca rol multiplu - frankenstein plus civilii puşi pe linşaj - aş fi mai în regulă cu dânsul, vioi pe lângă mine. probabil chiar aş încerca să înnod un soi de comunicare, să vorbim de-ale vieţii, să punem ţara la cale, eu ştiu? da' nu, eu tre' să fiu mai breaz, şi de-aia, orice-aş face să scap de el, tot prost iese.
am încercat, serios. am încercat să renunţ la partea cu ucisul, am încercat să stau de vorbă cu el. n-am cu cine, nu zice nimic. e încăpăţânat ca un catâr; şi cred că ştiu de unde i se trage, i-am pus o inimă de la nişte experienţe de acum mulţi ani, şi ţin minte că după alea a trebuit să-mi fac un laborator nou.
când dorm, pleacă de-acasă. se duce dracu' ştie pe unde, şi de dimineaţă găsesc casa plină de tot felu' de chestii nefolositoare, ba chiar nocive. ce dracu' să fac eu cu patruzeci de kilometri de peliculă de film?! sau, poftim, acu' vreo câteva zile m-am trezit îngropat în pat de câteva sute de costume de epocă umplute cu microfoane şi cu cabluri. şi deasupra, o bicicletă. le-am vândut, ce era să fac? strâng bani pentru un laptop.
dar ce mă deranjează mai mult şi mai mult e că se uită la mine tot timpul, tot timpul! se holbează şi rânjeşte neruşinat, cu gura pân' la urechi, şi-şi arată toţi dinţii ăia luaţi din surplusurile de adrenalină de pe unde-am mai fost noi, şi-mi vine să-l dau cu capu' de toţi pereţii, că nu-mi zice nimic şi ştie că nici nu e nevoie.
de plecat nu vrea să plece. nuuuuu. stă toată ziua pe capul meu, nu pot să fac nimic dacă nu-şi vâră şi el nasul, să vadă ce şi cum. face după aia o mutră sictirită şi se dă la o parte, mă lasă-n pace. păi, la dracu', ce tragere de inimă să mai am să fac ceva după ce-l văd cum se strâmbă dezaprobator? zău, dac-aş fi ştiut că-i o asemenea bătaie de cap, n-aş mai fi făcut unul în vecii vecilor. că doar îs atâţia oameni pe lume care n-au aşa ceva şi le merge de minune.
nu, nu, ştiu cum fac: fug de-acasă. dap, să-l văd cum se descurcă fără mine. fug, nu ştiu, văd eu unde, în lume! mă duc să-mi fac de cap incognito, să nu-mi dea de urmă. eu l-am făcut, eu îl părăsesc, păi ce, nu s-a mai văzut? stau ce stau, şi după aia mă-ntorc. ori îl găsesc la temperatura camerei, ori a plecat de mult.
şi după aia poate am să fac altul, cine ştie, eventual am mai mult succes şi-mi iese unul mai ascultător, mai la locul lui. să-i zic să plece şi chiar să plece. când îi zic să-mi aducă costumul, să mi-l şi calce între timp. chestii d-astea. că doar la ce altceva e bun un spirit?
