aşa că, deocamdată, un intermezzo.
port creste cu mândrie-n cuget şi-n simţiri de ceva ani încoace. nu vă mai pun poze, că ori mă ştiţi, ori mă găsiţi, ori vă doare-n cot. e. şi crestele-astea au fost executate, de-a lungul anilor, de mulţi oameni. din ăştia mulţi, unii erau frizeri profesionişti. şi, din toate frizeriile posibile, una singură mi-a rămas la inimă: criss style, de la piaţa doamna ghica. oameni primitori, frizeriţe oxigenate, imense şi cu nişte mâini şi atingeri de uitam că umblă cu foarfeci, briciuri şi alte asemenea pe capul meu. am locuit o vreme în zona aia, ajunseserăm să ne salutăm pe stradă, chiar mă chemau să-mi mai repare, gratis, câte-un colţ de creastă, de li se părea lor că stătea aiurea, de la vânt.
de vreo doi ani n-am mai dat pe acolo. viaţa m-a purtat prin alte părţi, iar paşii mi s-au pierdut pe alte drumuri. şi crestele mi s-au mutat, uşor, în interior - în ultima vreme, mă rad în cap sau mă tund zero. azi a fost una din acele zile. hotărând să resuscitez nişte amintiri, am oprit maşina în faţă la criss style - un loc de parcare magic, nestrăjuit de nici un străjer degrabă cerător de bani - şi am purces înăuntru.
- săru-mâna, am venit să mă tund! spun eu, cu ochii mari şi speranţă-n glas.
- dar vai, credeam că aţi venit să vă faceţi programare, spuse frizeriţa buclată, oxigenată, cu rădăcini brunet-aprinse şi cu o talie cât butoiul de vin pe care-l visez de vreo câteva zile-ncoace. la naiba, cred că le-a fost dor de mine. şi mie la fel!
- hah, nu, doar să mă tund. zero.
- bine, bine, poftiţi, puneţi-vă haina în cuier şi luaţi loc.
poftesc, îmi pun haina în cuier şi iau loc. frizeriţa mă aşteaptă graţios, îmi pune un prosop pe genunchi, mă strânge de gât cu o chestie de hârtie elastică, mă înveleşte într-un fâş pe care-l leagă şi mai strâns în jurul gâtului şi purcede cu maşina pe capul meu. fiind uşor strangulat, zărind-o în oglindă cum se mişcă pe lângă mine, şi urmărindu-i mâinile pricepute, mă gândesc la tot felul de chestii bdsm. ca să evit deplasarea fâşului în zone complet nepotrivite situaţiei, îmi mut privirea pe lista de preţuri (rămase la fel de acum vreo cinci ani) şi ajung la zona pentru cocalari şi bă'eţi de cartier, aia cu perciunii cui - chestia asta are întotdeauna darul de a mă linişti.
e o tăcere ciudată şi nenaturală. frizeriţa nu rosteşte nimic. între rundele de bâzâieturi, mă mângâie, mă pudrează şi mă pămătufează cu tandreţe pe cap. singurul lucru pe care mi-l spune, cu o voce şoptită, e strict legat de proiectul în desfăşurare:
- vedeţi că am să apăs mai tare aici, aveţi rădăcinile puternice.
recunosc, sunt mândru de rădăcinile mele puternice, oricare-ar fi ele, dar tot e ceva în neregulă. hotărăsc să nu cedez şi să mă trezesc vorbind eu primul (câteodată am nişte imbolduri de-a dreptul kafkiene). frizeriţa termină de lucrat şi ajunge în spatele meu. îmi ia capul între mâini, mi-l îndreaptă cu blândeţe în jos, se lipeşte de spătarul scaunului (de-i ghicesc halatul pocnind în ceafa mea), se rabatează cu cinci grade mai înspre mine, pune un zâmbet fermecător, şi-mi şopteşte:
- auziţi, nu ştiţi pe cineva care vrea să cumpere un apartament?
