nu-s un adept al generalizărilor, dar subiectul bârfei mă tentează foarte mult să zic: "oamenii bârfesc". ok, nu toţi. dar mulţi. şi mult. plictiseala propriilor lor vieţi îi zdrobeşte în aşa hal, încât scot nişte emanaţii sub presiune de te lasă tablou.
de la om la om, acest adevăr imuabil al zvonului este ironic, intrigant, fericit, tragic, groaznic, jenant, indiferent, hazliu. la mine, e o combinaţie între ultimele două. deşi, tre' să recunosc, a fost o perioadă când mă lăsam oleacă afectat, dar a trecut de mult de tot. acum mă buşeşte râsul de fiecare dată când aud chestii noi despre mine. mai ales când sunt informaţii care se bat cap în cap şi care ar trebui să-l facă pe un eventual trâmbiţaş de serviciu să-şi pună nişte întrebări sieşi când îi intră-n "baza de date". mă rog, vorbim de un eventual trâmbiţaş de serviciu cu o minimă capacitate de procesare a informaţiilor. oameni preţioşi, rari.
iată, la liniuţă, ce am aflat eu despre mine de la alţii de-a lungul vremii. îmi imaginez că poveştile pe care nu le ştiu sunt mult mai mişto decât alea care mi-au ajuns la urechi, şi mă simt de parcă văd un film pe bucăţi, şi, fix când devine interesant, ăia taie la următoarea scenă. aşa ceva nu se face, vă rog să-mi spuneţi tot. câteodată, viaţa pe care o am nici nu se compară cu viaţa pe care ştiu alţii că o am.
de la om la om, acest adevăr imuabil al zvonului este ironic, intrigant, fericit, tragic, groaznic, jenant, indiferent, hazliu. la mine, e o combinaţie între ultimele două. deşi, tre' să recunosc, a fost o perioadă când mă lăsam oleacă afectat, dar a trecut de mult de tot. acum mă buşeşte râsul de fiecare dată când aud chestii noi despre mine. mai ales când sunt informaţii care se bat cap în cap şi care ar trebui să-l facă pe un eventual trâmbiţaş de serviciu să-şi pună nişte întrebări sieşi când îi intră-n "baza de date". mă rog, vorbim de un eventual trâmbiţaş de serviciu cu o minimă capacitate de procesare a informaţiilor. oameni preţioşi, rari.
iată, la liniuţă, ce am aflat eu despre mine de la alţii de-a lungul vremii. îmi imaginez că poveştile pe care nu le ştiu sunt mult mai mişto decât alea care mi-au ajuns la urechi, şi mă simt de parcă văd un film pe bucăţi, şi, fix când devine interesant, ăia taie la următoarea scenă. aşa ceva nu se face, vă rog să-mi spuneţi tot. câteodată, viaţa pe care o am nici nu se compară cu viaţa pe care ştiu alţii că o am.
- am vreo trei copii din flori. (serios, dacă am, ziceţi-mi şi cine sunt mamele lor, e posibil să le cunosc.)
- m-am culcat cu toate fetele pe care le-am întâlnit. (mulţumesc pentru legendă, dar voi nu ştiţi ce fete am întâlnit. îmi vreţi răul.)
- m-am culcat cu fete pe care nu le-am întâlnit niciodată. (din nou, mulţumesc, dar nici măcar eu nu pot face asta.)
- am fost logodit. de două ori. (au uitat să mă anunţe şi pe mine. de-aia nici nu m-am însurat, probabil.)
- mă droghez cu heroină. (venele mele ciuruite stau mărturie.)
- am dosar de grad zero la sri, deoarece am o datorie de 22000 de euro la nişte arabi cămătari care locuiesc în pantelimon, şi lucrez la negru pentru ei. (asta-i cea mai tare poveste. tipul care a lansat-o are o tolbă de sf-uri care mai de care mai mişto. spre exemplu: există o antenă parabolică, pe un câmp secret, lângă voluntari, care captează tot ce se vorbeşte în bucureşti. da, inclusiv aşa, pe stradă, acasă, oriunde. nu tre' să ai telefon, tre' doar să scoţi sunete pe gură. sau pe nas. sau oricum.)
- sunt homosexual. (nu, dar ştiu nişte băieţi drăguţi.)
- sunt bisexual. (nu, dar ştiu nişte fete drăguţe.)
- am plătit profesioniste pentru sex. (ibidem.)
- am fost plătit pentru sex. (ibidem.)
- am nişte plăcuţe de metal ataşate de femurul meu drept. (dacă vreau, îmi ies trei gheare de adamantium din laba piciorului şi tai tot cu ele.)
- am omorât un om cu sânge rece. (nu am aflat când, cum, în ce circumstanţe. mi-a fost greu să-mi dau seama despre care dintre victimele mele era vorba.)
- am sifilis. (pardon, după ce-am luat sida, m-am călugărit.)
- m-am călugărit. (vorba asta a durat cam o săptămână. se pare că fusesem rănit în dragoste şi mă dusesem la un schit de prin dobrogea.)
- am murit. de două ori. o dată într-un accident de maşină, venind de la munte, o dată pe munte. (nu ştiu ce să zic. oricum, wireless-ul din iad e cel mai tare. şi mă oftic că n-aveam facebook când am murit. ah, toate acele mesaje de r.i.p..)
nu pot să zic decât că aş avea o viaţă mult mai colorată şi mai plină de situaţii interesante dacă toate astea ar fi adevărate (mai puţin aia cu muritul, logic). aşa că, serios, îmi pare rău să dezamăgesc atât de mulţi oameni şi promit solemn să transform nişte zvonuri în realitate. măcar pe ăla cu plăcuţele de metal, ar fi mişto să mă bipăie toate detectoarele de la aeroporturi.
legat de faza cu plăcuţele de metal, a mai existat un zvon. noutatea e că e singurul pornit de mine, şi eram în clasa a patra, ca să vedeţi ce trolling făceam încă de pe-atunci.
prequel: 1992. într-a doua, locuind în piteşti, jucam prinsea în faţa blocului şi mi-am cam spintecat coapsa dreaptă într-o săritură în vreo trei ţepuşe de fier-beton. spital, urgenţă, cusut. mă rog, povestea e mult mai epică, dar să lăsăm asta. cicatricea arată într-un mare fel, am avut zece copci.
story: 1994. într-a patra m-am mutat la bucureşti. noii mei colegi, fiind intrigaţi de ditamai rana, m-au întrebat la sport ce-i cu ea. şi, într-o perioadă şi-ntr-o ţară în care m*a*s*h, rambo 1, rambo 2 şi rambo 3 erau de mare actualitate, le-am spus că am fost rănit în războiul din vietnam. am zis-o ca pe-o glumă, but some kids believed it. so, what was i supposed to do, of course i went with it. până laumomendat când trebuia să le spun poveşti detaliate despre cum a fost pe-acolo. neştiind foarte multe despre vietnam şi nevrând să inventez chestii sf, care să mă dea de gol, am invocat ptsd-ul (nu mai ştiu cum am zis, pe vremea aia nu ştiam că aşa ceva chiar există şi se numeşte ptsd) şi le-am spus că nu vreau să vorbesc despre asta. m-au lăsat în pace, cu un soi de respect amestecat cu teamă şi milă.
top that.
