.. şi mă uit la o pânză de nor care se îngustează şi dispare. mai sus nu-mi ridic privirile, e prea mult soare. le cobor la orizont. şi parcă umerii şi omoplaţii şi claviculele mi se ridică în acelaşi timp cu linia orizontului, căci da, talazul azuriu, ca tăiat în bazalt lichid s-a întors! e un tsunami care depăşeşte înălţimea falezelor abia după ce trece de ele şi se îndreaptă spre hotel. alerg, intru prin balcon direct în cameră, închid uşa, geamul, şi încerc să le baricadez cu ce pot. peste cinci secunde stau până la genunchi în apă, cu storurile de bambus atârnate de mâini, cu apa şiroind din păr, din geamuri, din tavan, din uşă, din ochi. am rezistat bine, simt o înţepătură în umărul drept, am sânge pe cămaşă, cred că m-am tăiat, dar nu-i nici un geam spart. arunc o privire pe geam, e un soare de te orbeşte, şi-n cameră e o umbră şi-o răcoare de dârdâi. mă uit la mare. o, doamne!! vine!! mă proptesc cu picioarele-n podea şi-mping de uşa făcută din geamuri cât pot. sunt scuturat zdravăn, cămaşa-mi pluteşte de la piept în jos, rana de la umăr se comportă bine. apă, multă apă, curge şuvoaie din pereţi, din beton, din geamuri, din podea.. o rază îi reduce nivelul până la glezne. îndrăznesc să mă uit din nou afară. o, nu, încă unul!! se ridică liniştit şi încet până la o sută de metri de ţărm, apoi creşte brusc mai înalt decât hotelul, decât falezele, decât zenitul şi vine cu o viteză de îngheţ. la dracu'! strâng din ochi şi din dinţi, îmi înfig degetele-n ferestre şi mă-nţepenesc în tălpi. geamurile ies din locul destinat lor cu tot cu mâinile mele şi-apoi sunt "absorbite" la loc, intacte. apa-mi zvârle nisip şi iar nisip direct în abdomen, în şolduri.. fără alge, fără peşti..
.. în afară de turiştii din hotel nu-mi aduc aminte să fi văzut vreo altă fiinţă vie sau vreo plantă. mă uit din nou pe geam, umărul sângerează doar cât să-mi aducă aminte că mă şi doare. nici un val. nimic, e calm, e soare, e liniştea de după furtună. ies pe plajă, nu mai e nici o scoică. doar nisip, mult nisip. calc pe plaja goală şi mă uit la mare: e brună, roşie şi întunecată. parcă văd o pasăre, un cormoran mort, plutind pe spate, la vreo zece paşi de ţărm. mă apropii; cormoranul nu mai e cormoran, se mişcă şi labele lui zgârcite se transformă în nişte şuviţe groase şi ţepene de păr negru, apoi toată fiinţa se întoarce-n apă şi-apare o fată pe care-o cunosc, râzând în chip de nereidă, cu tot corpul acoperit de solzi albaştri. şuviţele alcătuiesc o creastă care începe din creştet şi se continuă pe toată coloana vertebrală. se bălăceşte şi-mi spune ceva printre chicoteli. mă hotărăsc să intru în apă. încep să înot lent, mă scufund, ţin ochii deschişi, nu văd nimic. apă roşie şi întunecată, parcă toate algele brune s-au descompus în ea. ies la suprafaţă şi văd foarte în larg un mic val cum vine. instinctiv, ies la mal. nereida iese şi ea din apă şi valul evoluează în talaz, apoi în tsunami. alergăm amândoi în cameră. baricadez iar intrările balconului spre plajă şi ies pe uşa care dă în holul de la parter.. de data asta tsunami-ul nu mai e nici azuriu, nici strălucitor, e o masă de fluid brun şi opac care se-ndreaptă rapid spre plajă. alerg, în spatele hotelului sunt nişte tufişuri de iarbă aspră.. alerg mai departe, prin nisip.
.. au fost pustii trezirile mele din ultima vreme. somn rapid, superficial, de supravieţuire, strictul necesar. nici un vis de care să-mi aduc aminte, nici o pală de puls cald care să mă împingă uşurel şi prieteneşte-n plex la o clipă după ce deschid ochii. a fost prima dată când mi-am visat talazurile, până acum mi le închipuiam doar în stare de veghe. nu cred în interpretarea viselor gen "ai prea multă energie erotică nefolosită" (mulţumesc, puteam să trag singur concluzia asta şi fără să visez) aşa cum nici nu cred în tot felul de alte minuni legate de ce înseamnă visele mele. dar.. au început să-mi iasă pe nas, pe urechi, pe gură, prin ochi, prin buric.. tot felul de gânduri şi de simţăminte. şi.. asta, combinată cu vreo cincizeci de ore de peter gabriel - blood of eden live.. m-au cam zguduit şi m-au cam pus în faţa mea proprie. am scris deget în deget cu mine.
.. în ultimele două luni m-am gândit serios să-mi şterg cam jumătate din blog. ultima jumătate, mai precis. la recitiri mă îngrozeam, scriam execrabil. erau posturi parazite; pur şi simplu le desprindeam cu o pensetă şi le puneam aici. n-am să le şterg, au totuşi sânge din mine în ele. dar posturile din prima jumătate sunt.. rupte, amputate, sfâşiate. ei, spuneţi-mi masochist - dar asta vreau, din nou. şi-mi trebuie mult până să ştiu să rup şi să tai exact cât trebuie. şi..
.. urmează vremuri de scris, oricum.
