E a.. patra ciocolată caldă, dar dacă stau să mă gândesc la cât de mari le fac aici, e de fapt a opta.
Mădălina, fata de la bar, intră şi iese destul de des pe uşă. E frumuşică foc, zâmbeşte mult şi când nu face nimic stă într-o firidă şi citeşte. O carte. Chiar. Ce carte citeşte Mădălina? Ia s-o întreb. Mda. Mădălina citeşte "Valsul de adio" - Milan Kundera. Şi are nişte ochi.. la fel ca piatra de jad pe care o simt în buzunar. Zău, nu ştiu ce culoare au ochii ei, dar în lumina asta a mea nu pot decât să văd o piatră de jad în dublu exemplar, scufundată în absint vesel.
Am auzit multe lucruri despre Kundera, nu-mi amintesc nici unul. Şi nici n-am citit vreodată ceva scris de el - desigur, cu excepţia titlului cărţii pe care o are cum Mădălina în mână.
Suntem doar noi doi, cu excepţia colegului ei - discret şi retras, de altfel - şi a unor indivizi care n-au ce căuta aici - din principiu şi personal: beau mult şi prost combinat, vorbesc urât şi tare, au bani, sunt trei, în concluzie îi vreau plecaţi. Pe colegul Mădălinei nu-l vreau plecat, are o atitudine tolerantă, complice, parcă e făcut spre a aproba şi a fi de acord cu pacea mondială. El e liantul de siguranţă al barului cât citeşte Mădălina şi ascult eu muzică. A propos de muzică, Gigi îşi cântă Etiopia. Pentru noaptea asta nici nu vreau altceva.
.. Cred că acum mi-ar sta bine dacă aş fuma. Oricât e de nesănătos, cred că dacă aş miji ochii, aş întinde mâna alene să scutur ţigara în scrumieră şi aş părea foarte concentrat asupra foii ăsteia de hârtie, aş arăta extraordinar.
.. Stau aici de ceva vreme. M-au deranjat vecinii de la masa de alături cu poveştile lor despre Spania şi Franţa, aşa că am ieşit să iau o gură de Bucureşti. Frig. Am intrat în alt lăuntru şi am plătit exact cât a făcut pentru a vedea ce scriu nişte oameni pe care-i cunosc şi pe care mi i-aş dori mai aproape decât vreau să ştiu.
Mi-e urât să mă duc acasă. În ultima vreme ajung acolo doar să dorm. Am o casă mare, primitoare şi goală - mă aştept doar eu acolo, şi zău, nu-mi sunt prea simpatic în ultima vreme. E o perioadă în care am zece mii de cârlige agăţate de piele cu câte un şnur legat de fiecare. Trageţi, sunt al vostru. Mă doare şi-mi place, într-un fel masochist de om care nu ştie foarte bine de ce, dar se închide singur între patru pereţi şi vorbeşte cu un hamac. Hai să fim serioşi, câte pot să aflu de la un hamac - mai ales că-i al meu! Ce conversaţii antrenante pot avea cu o bucată de pânză - e drept, foarte mare şi frumos colorată?
Sunt cam singur. Asta-i situaţia, nu mă plâng. Eu mi-am dorit-o, eu mă descurc. Un mâine care-i scris cu o omega în loc de "â", nişte incertitudini concrete care nu-s recunoscute - neam, a cincea ciocolată caldă care-i mai deschisă la culoare decât primele patru, multe tăieturi pe foaie.
Sunt ca un savant nebun care face experimente pe el însuşi, neavând la dispoziţie subiecţi umani din cauza legilor barbare şi ignorante. Îmi înghit pastilele făcute de mine şi-mi injectez substanţele pe care tot eu le-am creat.
.. De fiecare dată când Mădălina intră pe uşă şi se îndreaptă spre mine tresar, ridic ochii şi aştept s-o cunosc. Cei trei vajnici lucrători peste hotare tocmai au plecat. Mai sunt eu, "uncheşul". Am rămas cu ochii ţintă când mi-a spus aşa cel tuns scurt de tot, cu un tricou cu ştrasuri, zâmbind larg când - văzându-l cum decorează toaleta fetelor - l-am întrebat dacă are nevoie de ceva, dacă se simte bine: "Siiiiigur, uncheşule.. Ai şi tu o pastilă?" După care a început să râdă şi mi-a spus că se simte foaaaarte bine şi că să stau liniştit. Şi liniştit am stat.
La dracu', nu-s aşa bătrân! Am să-ntineresc pe zi ce trece, promit, lipsa de somn e de vină. Vreau să dorm, vreau să dorm cam două săptămâni, iar când mă trezesc vreau să am de ce. Vreau un motiv, vreau să vreau ceva şi să ştiu că am să-l şi fac. (Nu-s chiar culmea coerenţei şi conciziei, de altfel nici nu mi-am propus. Astea nici nu-s cuvinte sau propoziţii, sunt doar ocheade aruncate foii, care cum pică.)
Ieri s-au împlinit 35 de luni de când sunt burlac. Trei-zeci-şi-cinci-de-luni. 3 (trei) ani minus o lună. Îmi aduc aminte foarte bine ziua în care m-am despărţit de ea. .. Şi aici urmează cea mai mare mâzgăleală de pe foile astea, trei rânduri întregi. Pentru că atât mi-a luat să bâigui până să-mi dau seama că ar fi o indiscreţie de neiertat să-mi scriu greşelile faţă de ea şi pentru că nici n-aş fi ştiut bine ce să scriu, de fapt. M-am trezit acum, brusc, că s-au învălmăşit atât de multe de spus despre asta încât m-am blocat. Nu, singurul lucru pe care-l pot face în legătură cu asta este să ştiu că încerc tot timpul să nu repet povestea. E foarte important. (Am tăiat "al dracului de". Şi încă un rând după.)
Cred că dacă m-aş îndrăgosti aş fi un adevărat dezastru. Pentru că simplul fapt că aş iubi pe altcineva în afară de propria-mi persoană m-ar da peste cap. Adică cum, nu eu primesc prăjitura mai mare? Ceee, i-o dau de bunăvoie şi cu inima plină.. ei?! La dracu'; eu sunt ăla care o sună cu inima-n gât? Cum, umblu capiu, îmi petrec nouă zecimi din starea de trezie gândindu-mă la ea şi la cum să n-o supăr cu nimic şi la ce-ar zice ea dacă ar fi să mă vadă în orice moment?!? Păi ce-i asta??.. Şi colac peste pupăză, mai şi debordez de fericire ca o tonetă de îngheţată cu şapte mii de soiuri în toiul verii?!? Păi deja ştiu că pot să-mi pun liniştit ştreangul de gât, se duce dracului giudeţul.
Nu, nu se poate aşa. Nu cu oricine. Nu, trebuie să fie ea, fata perfectă. (Au, aici chiar am dat-o-n bară cu toate fetele care citesc.) Dar asta este! Şi cel mai simplu şi mai sigur şi mai plăcut mod de a da peste fata perfectă este să le cunoşti pe toate. (Nu-mi îmbunătăţesc situaţia, ă?) Fără gânduri ascunse, fără agende secrete. E chiar ridicol de clar - da, sfânta evidenţă: vreau să fiu nemuritor şi de-a pururi victorios, dar dacă e să pier în luptă, măcar să ştiu că mor răpus de mâna celui mai puternic dintre vrăjmaşi!
Hm. Cum ar spune un om pe care-l cunosc şi care e mult mai dezmeticit decât mine în multe privinţe, m-am jucat oleacă - "am comis nişte infracţiuni logice". Dar îmi place să cred că infracţiunile astea logice pe care le fac sunt intenţionate şi cu un scop pe termen mediu spre lung. Nu, de fapt e o găselniţă pentru a-mi acoperi tâmpeniile. Aiurea, vă spun, sunt total intenţionate. (Am văzut de curând un Eddie Izzard, de.) Pentru că probabil cea mai mare infracţiune logică pe care o pot comite este să atribui o logică îndrăgostelii. Pot să perorez şi să întind nenumărate fire de raţionament, cu momeli, cu nade şi cârlige şi tot dichisu', dar e exact ca la pescuit: peştele e cel care alege dacă muşcă sau nu. Şi mai e şi problema bălţii: fiecare om cu balta proprie. Depinde doar de el să aibă grijă de ea, de vegetaţie, de faună, de cât de curată e şi-aşa mai departe. Pentru că unele-s şansele de a prinde ceva pe-o baltă luxuriantă, naturală, cu desişuri, ochiuri largi de apă, nici o sursă de poluare.. şi altele-s dacă te duci la pescuit pe lacul Colentina, spre exemplu. În primul caz probabil că prinzi peştele cu un fir legat de deget - în cel de-al doilea nu te-ajută nici o flotă de pescadoare. Cutii de conserve, anvelope..
.. Mă rog, eufemisme la îndemână. Ecologia sufletească e un domeniu generos, dar în care devii expert doar dacă ajungi să trăieşti toxic.
.. Acestea fiind zise, Mădălina tocmai a spart dincolo cincizeci şi şapte de pahare şi sticle (am auzit-o eu), Gigi cântă de nu se poate iar eu nu prea mai am chef de mâzgăleli.
Nu mi-e somn şi-aş da orice să adorm fără nenorocita aia de omegă. Eh, măcar încerc să fac ceva cu insomniile.
