am un prieten care mi-a spus ieri: "aveam nevoie de ceva care să mă stimuleze să inventez o înjurătură nouă şi degradantă"
e un artist, a propos.
.. da, deci, o altă leapşă. de la nancy.
care mă-ntreabă cum e cu obsesiile ălea mai superficiale, mai bune, mai de prezentat publicului.
păi, e aşa:
sunt obsedat de mâncare. îmi place orice, oricând, oricum, în orice cantităţi.
sunt obsedat de televizor, în special de filme, seriale şi desene animate. şi mai în special de axn, şi şi mai în special de house m.d. - e o chestie oarecum normală.
sunt obsedat de plecat. dac-ar fi după mine, zece luni pe an le-aş călători. non-stop. peste tot. de-aia plec de nebun de câte ori pot.
sunt obsedat de cântat, şi asta foarte democratic. cânt din ce în ce mai mult de unul singur şi-mi place.
sunt obsedat de lowden (deja două similitudini). asta este. am un f5 care arată ca după maelstrom.
aici se sfârşesc obsesiile pe care le am de spus. pierdere de vreme. restul, alea mai mişto, sunt obsesii pe care nu vreau să le vorbesc cu nimeni, nici măcar cu mine.
să vedem, mai departe. anne şi Versatila.