treaba e că întotdeauna mi-a fost mai uşor să clipocesc din deşte pe tastatură decât să întrolochez un colţ de rânjet într-o vorbă care să şi fie a mea şi doar a mea.
oricum, de-mbătat ca tot omul, din cifre octanice, nici nu se pune problema. cel mai zob sunt când sunt treaz mangă şi mă duuu-uc! de unu' singur cu fruntea-n piept şi-mpung acolo. ambele piese ale mecanismului aparţinându-mi, ca un inginer ce sunt.
urmează să mă bat pentru brevet cu ăilanţi ingineri inconştienţi.
şi fix - da' fix! - atunci, cu fiecare-mpungere, îmi dau seama că hawking ăla nu-i doar un virtuoz la sintetizator, de-ţi cântă din sclipirile cristalinurilor, ci are şi pă dracu-n el, ca un individ de treabă ce e. şi după aia dau din nou pe muzică, e-n engleză, e de la ei, treaba lor, niciodată nu prea mi-au plăcut chestiile ăstea care nu sună ca ceva pe care-l pot reproduce sau recrea în pauza mare, aia de pacheţel.
aşadar.
echilibristică de mare angajament. de luat loc şi aminte la şpagatul alternativ, natural şi statistic perfect situat în ziua cârtiţei corporatiste. asta-nseamnă, logic, că n-are nimic în comun cu restul de antimaterie, ăla de n-aude, n-a vede', se ştieeee!, ignorance is bliss. because i think i got friends in both places.
de fapt, poate d-aia mi-am şi zdrelit fluieraşele de os, să-mi cânte frumos. au.
şi la faze d-astea, pe care mi le fac aaabsolut mândru, autonom şi independent, rânjetu-mi dă din colţ-n colţ şi se boţeşte, după cum se vede,-n deşte. fix - da' fix! - aşa.
şi, până la urmă, să mă pregătesc de azi, că repetiţia e mama-nvăţăturii de minte. welcome home, forever under construction.
hai ş-om mai be'. da, deci nu, n-aţi ghicit. abia acum am dat de palincă.
