All that I have left to remember from my Greek roots.

The Lake

".. de vin vechi şi terase în străzi înguste"

ce ţi-e şi cu sufletul omului. cum pot câteva cuvinte spuse fără ştirea lucrurilor de-un nume la fel de neştiutor de el însuşi să te învârtejească-ntr-o umbră de fotoni şi să te uimeşti singur de cât de puternic îţi vine sub tălpi caldarâmul crăpat şi-n nări mirosul de vin.

am mers o noapte şi-o zi pe jos prin atena. nu m-am oprit decât o singură dată sa mănânc şi să beau, eram singur cu un sentiment de libertate aproape completă. oraş de soare şi de storuri, mirosea peste tot a.. nici nu ştiu, cred că a praf de scoarţă de măslin, a struguri şi a pietre. şi pe lângă toate siturile arheologice, pe lângă toate magazinele, pe lângă insule - ah, hydra -, pe lângă ochelarii de soare, pe lângă oamenii cu foarte, foarte mulţi bani care se duc în mikrolimano (un golf de restaurante, localuri şi discoteci).. eu m-am îndrăgostit deopotrivă de un bărbat şi o femeie, care înseamnă până acum toată grecia pentru mine.

astfel încât am umblat hai-hui aşa cum doar eu ştiu să umblu, uitând că mai există somn. am încercat să mă rătăcesc ore-ntregi prin piaţa lor de nimicuri (flea market), care e pe sfert plină de army-shops, am vrut să cumpăr o muzicuţă veche de treizeci de ani, dar proprietarul mi-a cerut mai mulţi bani decât aveam la mine. flea market-ul ăsta este de fapt o reţea de străduţe înţesate cu magazine de tot felul. multe tricouri, multe inscripţii: "ouzo - connecting people", "lord of the drinks"; multe magazine de muzică. rock, oldies. antique stores, foarte frumoase. mi-am cumpărat un hamac mare şi colorat (pe care vânzătorul mi l-a lăsat mai ieftin, fiind în extrasezon) mai mult de dragul ideii, pentru că n-am avut unde-l agăţa un an întreg după asta.

un rocker macedonean m-a oprit pe stradă, m-a întrebat dacă vreau să văd ceva interesant şi - neapucând să-i răspund ceva, imediat - mi-a decupat în 2 minute profilul detaliat dintr-un carton negru, după care mi l-a pus pe-o felicitare. mi-a spus că ce face el se numeşte "alternative art", şi că nu trebuie să-i dau bani decât dacă vreau. şi-atunci am simţit că sunt balcanic. până-n măduva oaselor.

iar la capătul dinspre piaţa syntagma, în mijlocul străduţelor forfotitoare, e o biserică de vreo şapte metri pe şapte, înconjurată de portocali. beznă, răcoare şi-o linişte de te cam apucau frisoanele. imediat ce ieşi şi urci cele trei trepte spre stradă, rămâi perplex într-un zâmbet. şi el la fel. dacă-ţi bagi mâna dreaptă-n buzunar, şi el face la fel. el e fotis. un grec care-i actor de 40 de ani şi pe care-l găseşti vara în plaka (acesta fiind numele cartierului cu străduţe, al flea market-ului), îmbrăcat şi pictat în paiaţă şi neclintindu-se din loc, în timp ce se mişcă exact ca o păpuşă pe sfori. pantomimă. salută. zâmbeşte. se încruntă. iar zâmbeşte. toate astea, deodată cu tine. îţi strânge mâna. cum ieşi din bisericuţa cu pricina, nu ştii dacă să-l asemuieşti cu sfântul petru, cu dracul sau cu iov. are nişte ochi mari şi albaştri şi cu tot machiajul ăla ţi se pare că seamănă cu peter o`toole, în "masada". .. şi fotis e un om trist.

noaptea m-am preumblat pe străzile mari. bordurile bulevardelor sunt aproape întotdeauna dublate de un gard de metal, întru protecţia pietonilor (deşi se circulă mai mult pe scutere). pe la miezul nopţii îmi cobor ochii din portocalele verzi-închis pe sub care trec şi rămân stană de piatră. la zece metri în faţa mea am văzut cel mai gentilom vagabond din lume. să vă explic: căruţul de hipermarket în care-şi pusese toate "avuţiile" era lăsat la gardul metalic de pe bordură, iar pe gard erau aşezate o farfurie plină cu mâncare (neatinsă), o sticlă de vin nedesfăcută şi un pahar de vin cu picior înalt - sunt aproape sigur că era de cristal -, gol. el stătea pe un scaun pliant, doi metri mai încolo, cu picioarele întinse, uitându-se la portocali. am traversat şi mi-am continuat drumul pe partea cealaltă: daca aş fi mers pe acelaşi trotuar, ar fi însemnat să trec prin faţa lui şi să-i umbresc portocalii. m-a observat când am traversat, şi-a înclinat capul şi-a zâmbit. un om fără vârstă, neras, îmbrăcat într-o pânză de in, foarte, foarte curată. am zâmbit şi nu m-am oprit.

ziua am evitat să mă aşez la mesele teraselor din plaka. era mult prea epatantă moştenirea istorică a greciei: turismul. după ce-am bătut în lung şi-n lat agora romană, m-am trezit pe-o străduţă care urca prin spatele ei, dinspre flea market, şi pe care erau parcate multe scutere. străduţa coteşte la stânga. şi ăsta a fost momentul în care mi-am simţit toate tulpinile cum prind rădăcini. străduţă îngustă, clădiri vechi, crăpate, la fel şi caldarâmul. la cincizeci de metri, un birt cu storuri şi măsuţe cu flori şi cu două feţe de masă: una în carouri, pusă bine, iar a doua albă, pusă pe diagonală. şi chiar dacă n-ar fi fost muzică, aş fi auzit-o eu. era muzica aceea. care trebuie. erau două sau trei mese ocupate, şi ţin minte că am fost invitat din stradă de angajaţii birtului să iau loc la o masă. şi-a venit să-mi aducă meniul un om care era leit valentin uritescu. ei, omul ăsta era formidabil, pe cât de scund era el. când mi-a adus mâncarea şi băutura, avea un fel de zvâc în spate şi-n încheieturile mâinilor în momentul în care le punea pe masă, un gest de onoare care nu-ţi lasă nici un fel de loc de întors, mai ales că expresia de seriozitate mândră a feţei era cel mai puternic mijloc de a-mi recunoaşte prezenţa. îl chema panos, era descheiat la primii doi nasturi de la cămaşă şi a refuzat să bea un pahar de vin pe motiv că are probleme cu ficatul. "last year - too much alcohol. this year - no alcohol", cu un gest de refuz al mâinilor şi cu un rictus fără echivoc. n-aveai cum să-l convingi. .. şi panos e un om fericit.

.. dimineaţa, la 6, eram în piaţa omonia. o grecoaică frumoasă de picai mă abordează şi-mi cere nişte bani. mă uit fix la ea: e scundă, oxigenată, slabă şi trasă la faţă, cu nişte ochi verzi de mi-am încleştat maxilarele şi m-am încruntat puţin, ca să-i pot susţine privirea. o cheamă helena, locuieşte prin parcuri şi străzi şi, când m-am oferit să-i cumpăr de mâncare în loc să-i dau bani, m-a refuzat. o întreb de ce are nevoie de bani. "if i tell you this, you won`t give me". îi pun o monedă în palma deschisă şi o întreb din nou. "i`m a junkie." ridic din sprâncene. "what do you take?" "heroin." eu mijesc ochii, ea nu-mi mulţumeşte şi pleacă. .. şi helena e o fată foarte nefericită.

am auzit de multe ori că grecoaicele-s nişte femei urâte. e o minciună sfruntată. singuri ochii te ucid, cu sprâncenele negre şi cu genele cât frunzele de curmal. trăiesc în continuare cu convingerea că grecoaicele sunt făcute din zahăr ars, ouzo, ulei de măsline şi cafea. nici una nu seamănă cu cealaltă (spre deosebire de greci, care-s frumoşi, sculptaţi, dar traşi la xerox). mă trezeam câteodată cu capul la 4-5 centimetri de vreun stâlp, doar să nu-ntrerup canalele dintre pupilele noastre.

nu ştiu ce să mai scriu.

în trenul cu care plecasem din românia am cunoscut un american. îl chema jon, scris chiar aşa. un tip pe la 40 de ani, scund, musculos, burtos, blond, cu o chelie avansată, foarte vorbăreţ. venise din missouri, de unde-şi pusese casa la vânzare, şi avea un prieten în românia, charlie, cu care se dusese la o vânătoare de mistreţi. şi era în drum spre atena, să ia avionul de new york. şi - natural - vorbeam despre vacanţe. şi i-am mărturisit că am plecat la drum fără un aparat de fotografiat. jon mi-a spus că are un aparat extrem de performant, un dslr, cu mulţi megapixeli, cu zoom, cu nebunii, cu tot tacâmul, dar pe care de trei săptămâni de când e în călătorii nu l-a scos din fundul rucsacului. când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns prompt: "because i function after a principle: if i like a certain place, i don`t take pictures, but i always go back to that place." .. şi jon e un om tare mulţumit.

gargarii.

fusei in slatina sa-l vad pe 7, ala sanatosu-tun. bun baiat. si mersei c-un ia-ma nene da la vama din pitesti, cu doi baietsi care aveau o remorca d-aia c-un motostivuitor de apa, scuter d-ala. de, erau cu bani, vezi, si fusera la mare. ei, si din cauza caldurii dormii mai tot drumu`, da` cu intermitentse, ca pusera aia doi chuchuca pa repetare de ma luara toate pandaliile. asa. si cand ajunsei in slatina, ma lasara aia pa la mama dracu`, pa niste coclauri da le zicea "centru". ma uitai io in sus, in jos.. pierdusem hartia aia cu adresa lu` 7 (ca-mi si zise la telefon, inainte sa plec d-acas`: ba, stai ca-tsi dau mesaj cu adresa. io: nu, ma, lasa-ma sa scriu, ca-s de moda veche si-mi place) si stiam doar numele strazii. si da-i si-ntreaba o cucoana de vindea intr-un magazin da da toate. dracu` ma puse. ea, muierea, stia ce si cum, da` vorbea atat de molcom incat ma simtsii de parca eram in cluj. oricum, incoerentsa-i a salvat onoarea orasului. pan` la urma i-o retezai cu un saru-mana, lasatsi ca mai intreb p-acolo si-o stersei. si mersei. si mersei. si mersei. slatina-i oras de rockeri. totsi pletosi, totsi cu tsinte, cu haine negre, barbi. ce mai, ma simtsii ca acasa. pana la urma reusii sa ma descurc singur pana pe strada. si statui io pe ganduri, incercand sa-mi amintesc de hartia aia, fi-mi-ar memoria foto.. genica, sintezica.. (a dracu`) sa-mi fie, si-mi amintii si blocu`, si scara si mai apoi si etaju` si apartamentu`. le gasii pa toate alea si urcai.

sunai la usa (are 7 o sonerie cu ciripeli de privighetori, si mai multe nu) si-mi deschise usa un 7 primavaratec si razator, tsopaind de bucurie cand pe-un picior, cand pe celalalt. si staturam si vorbiram de una, de alta, ca de, asa-i omu` cand se vede cu alt om, mai povestesc si ei, pana cand veni mama lu` 7. 8. si cum veni, cum fu o dragutsa si-o finutsa, de ne-asternu masa de nu mai stiam cum si pa unde sa mananc.

si dupa ce ne-mubibaram, primavaratecu` ma-ndemna: hai p-afar`, pa la scara, pa la bloc. hai, zisei io. si merseram sa ne-ntalnim cu doi tovarasi d-ai lu` 7, unu` cioara si unu` motanu. rockeri amandoi, cu tricouri cu cannibal corpse si children of bodom. cioara era cu un casetofon, si-avea treaba, da` motanu a ramas cu noi. o fiintsa aparte, motanu asta. da nu povestiram cate alea toate, atunci nu povestiram nimic. motanu ne zise ca e calare pa baute da pa la 11 dimineatsa, da cand isi daduse demisia, ca-i pusesera aia-n carca o porcarie cu motorina, da l-a luat la-njuraturi da ochelari pa colonel, ca el il sapase da la bun inceput, `tu-i mortsii lui, ca sa citez, desi nu-mi place. si ziseram noi bancuri, si povestiram de-ale noastre, de vitejie, si ne luaram si de filosofii da viatsa aplicate pa cazuri concrete, ca asa-i omu` cand se-ntalneste, vorbeste de una, de alta. e, si bauram noi trei vreo patru litri da trascau da malts, pana cand incepuram sa ne insetosam iar. ca de, intre timp ploua nitsel si ne deshidrataram da la rapaiala. si unde nu merseram motanu si cu mine (ca 7 ramase la scara sa joace sotron) la un magazin da vizavi da luaram inc-o sticla da trascau da visine, da sa termina aia in zece minute. si iar da-i si povesteste, da una, da ailanta, da nu mai stia motanu ce sa mai zica si cum sa mai dea din maini. are el, motanu, un hm pa jumatate femeiesc, da` fermecator nevoie-mare. pica numa` bine cand il zice. a, si sta des cu lumea da vorba. tot ne zise cum il lua pa cate unu`: auzi, ia hai sa stam nitsel da vorba. om de lume, motanu. e, si ne-nvatsa motanu cum e cu gargareasca. si vorbi motanu gargareste de ne lua un ras chimical de ne sticleau ochii ca la hiene. e, si iar ni se facu sete, si iar ne uitaram lung, ca vezi, magazinu` ala se-nchisese. si hai motanu si cu mine la gara, sa luam trascau. 7 ramase tot la scara, ca nu-i iesea o saritura la elasticu` - nu-l stitsi pe 7, cand isi pune-n gand sa faca o treaba, apoi o face, chit ca moare dracu` de gat cu ea. cu treaba. asa. si motanu si cu mine la gara luaram trascau amar, ca asa se cade. dupa ce-l bauram in trei, ne imprastiaram pe la casile noastre, ca nu mai avuram bani da alt vitriol.

si cand ajunsei sus cu 7, asta nu mai avea somn. io picam, nu alta. si da-i si ia-ma la invatsaminte si sfaturi si filosofii cu chestii despre mine, ca sa-mi piara somnu`, ceea se se si-ntampla pa la un doua dimineatsa, asa. in fine, pa la un trei ma lasa-n durerea mea sa dorm si-mi puse geamparale pana pa la sase, de-mi venea sa-l fac tsuica da praz. halal. dupa aia hai p-afara, ca vine tatal lui sa ne ia si sa ne duca d-acolo, si asa facuram.

m-am trezit abia la pitesti din letargie. am mancat trei ciocolate si mi-e o foame de pic. ma duc sa mananc. clar. sex. rock. si-asa-s multe detalii pe care nu le-am scris.. da` am eu timp.

clar. sex. rock.

a.s. (daca p.s. vine de la post scriptum, atunci a.s. vine de la ante scriptum. c-asa vreau eu.) mini-eseul despre bloguri are sa se lase olecutsica asteptat.

vangelis - intergalactic radio station - "oh, by the way. it`s been a beautiful morning. what a morning! great morning." - te scoate din multe chestii cantecu` asta, manca-l-ar tata pe el. e-n crop. hm. ma simt cam ca prin februarie, anu` trecut, doar ca fara nici o idee despre cum e cu scrisu` asta si ce vrea el de la viatsa. involutsie galopanta, misto rau, astept sa-mi apara solzii, sunt un dinozavru.

dinozavru - asta-i vorba unui pustan de 6 ani, pe numele lui alexandru, cu o mama pe care-o chema zina si care-nvatsa pe rupte pentru niste examene de medici (era neuro, sau cardio.. uite ca nu mai stiu, eram totusi intr-a cincea) si de la care-l stiam pe-ala micu-al ei de "sandu", si care sandu se juca ca un psihopat cu jucariile mele. pe vremea aia stateam la camin cu mama. caminu` facultatsii de medicina de pe hristo botev. hm, stau si ma gandesc.. ciudate vremuri au fost acelea. ei, mama se stia cu altsi medici din camin, inclusiv cu coana zina, o republicana moldoveanca venita cu un scop clar de a rupe tot in bucuresti in materie de meserie medicala (cum am si auzit c-a facut pe specializarea ei, pana la urma). buuuun. baiatul zinei, sandu, era o fiintsa aparte. ma-sa a rugat-o intr-o zi pe mama sa-l tsinem pe fi-su la noi o saptamana, sa poata invatsa si ea ceva pentru un examen groaznic de important. mama, pe vremea aceea foarte saritoare (intre timp a devenit suspect de circumspecta), a acceptat. ei, si imaginatsi-va sa dormi o saptamana-ntreaga intr-un pat - supraetajat, eram sus, si mai si cadeam singur din el, in somn - cu un drac de copchil care se trezea la 6 dimineatsa punct cu un scop precis: sa se joace. sfinte `mgniezaule, n-am mai pomenit asa ceva. despre unelte: sandu n-avea cine stie ce jucarii - si-n plus, transhumantsa avusese loc relativ rapid, ca maica-sa n-avea timp de "vai, sa nu-tsi uitsi ursuletsul" - astfel incat il lasam bucuros (nu prea eram ce se cheama a fi "un copil cu multsi prieteni" pe vremea aceea) sa se tavaleasca pe covor cu roiurile de soldatsei, de indieni, de cowboys si de toate alelante dracii (pe jumatate deja stricate) pe care le-aveam eu, printre care o papusa "batman", cu ventuze la maini si la picioare, de-o puneai in geam la masina, de unde era si oarecum decolorata. si sandu-al meu cu "batman" in sus, "batman" in jos, la 6 (sase) dimineatsa. ok, in saptamana aia mama a fost mai incordata decat de obicei. avusese - parca - doua garzi, una dupa cealalta. vroia sa doarma. dar de cu revarsatul zorilor, sandu era calare pe batman pe covor iar mama isi facea cruci cu limba-n gura in patul de jos, intorcandu-se cu spatele, incercand - heh - sa doarma si jurandu-si in san sa nu mai primeasca picior de tsanc in gazduire. bun. povestea cu sandu locuind la noi a inceput luni. pana vineri, sandu ajunsese sa baiguie "brendoan" in loc de "batman" (si-acum mi-aduc aminte: "brendoane, fratele mieu, brendoane..!!" - sfinte `mgniezaule mare..), pentru ca - nu-i asa - fapta conteaza, nu vorba. ok, cu brendoanu` mai era cum mai era, ca falfaia cu el prin camera a zbor (delta)planat si zgomotele se mentsineau la un nivel suportabil. problema era cand dadea de plesiozaurul de la kinder. de dinozavrul meu. neputand deprinde a zice "dinozaur" (deh, statuse-n republica moldova pana-n anul ala), ma tampea cu dinozavrii lui cu tot. si-atunci ne trezeam. si eu, si mama. pentru ca sandu imita perfect un plesiozaur iesit la vanat, sau un plesiozaur in calduri, sau un plesiozaur pur si simplu plictisit, depinde de motivatsia gesticii prin camera. si tot de motivatsia gesticii prin camera am depins si cand il trimiteam pe sandu sa se duca-n.. pat si sa doarma. mai in gluma, mai in serios, adormea la loc.

tsin minte ca m-am bucurat nespus cand a venit ma-sa sa-l ia acasa.

asa. la oile noastre. chestia asta cu "clar. sex. rock." e pusa la punct pe-un drum forestier de 34 de kilometri pe la 2 noaptea. toate cele trei cuvinte imi devenisera ticuri de dinainte, unul prin adoptsie aproape imediata, asa ca le-am combinat puterile si iata: e un fel de semnatura audio originala a indivizilor din jurul meu. culmea e ca a prins, asta ma nelamureste (si-ntr-o masura ma si nelinisteste). ei, toate bune si frumoase, pan` la urma.

ei, prostia asta din trei cuvinte imi cam descrie modus vivendi-ul de prea multa vreme-ncoace. vine toamna, nu numai ca n-am unde sta in bucuresti, dar nu mai am nici certificat de nastere, nici buletin, nici pasaport. oficial, nu exist. vine toamna, vine scoala. nimic, tata, nimic! jale. vine toamna, am in grija cam vreun sfert de zi de organizat. mai degraba m-as juca frumos cu doua gateje. si-n plus, nu-i deloc interesant sa tot simtsi presiuni de umeri sau coaste sau solduri pe interiorul bratselor si sa-tsi dai seama ca nu prea ai pe cine pune acolo. si tot ce-mi vine acum drept raspuns chestiei asteia e "clar. sex. rock."


am sa revin. cu de toate.