o vând pe nichituş.

ăsta e un moment la care nici nu mă gândeam acum vreo trei-patru ani. stau şi mă uit la monitor cu maxilarul încleştat, cu o cută între sprâncene, ca atunci când dau o replică unui idiot care-şi termină argumentele idioate cu smileyface-uri idioate, subliniindu-şi singur lipsa idioată de umor.

pentru că asta cred eu despre mine acum, când vreau să o vând pe nichituş, că sunt un idiot. de obicei, asta e amuzant, dar aici nu este cazul. nichituş e o fiinţă care mă cunoaşte mai bine decât o cunosc eu pe ea. (dacă mă-ntrebaţi anumite detalii specifice despre ea, nu ştiu ce să vă spun; dar ea poate să vă explice exact ce-i de capul meu, în amănunt.) ce tot zic, în unele aspecte, mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc eu pe mine.

câteva cuvinte despre nichituş. acum nişte zile de naştere, eram într-un club care nu mai există, pe-o scenă care nu mai există, şi răcneam "highway to hell" (care are să existe de-a pururi), când nişte oameni mi-au adus o bicicletă, de pe care nu m-am mai dat jos o bună bucată de vreme. lucrul ăsta a funcţionat ca trăgaci pentru oamenii din gaşcă, aşa că unii şi-au cumpărat şi ei biciclete după aia. ciprian muntele face filme de pe bicicletă, doiniţa e în merida nomad team, măria s-a transformat în bicicletă, anuşca a primit bicicletă acum vreo doi ani, ancasandu a primit bicicletă acum un an, oix & ciocio şi-au luat şi ei, trăndă e biciclist-reclamant de meserie. felix avea deja bicicletă, dar şi-a luat alta.

dar să mă întorc la nichituş. o cheamă aşa în cinstea unei moldovence care m-a făcut să mă gândesc la nişte lucruri în viaţă. şi pe bicicletă mi-am făcut de multe ori ordine-n cap. am făcut drumuri lungi şi dificile împreună, am îndurat ploaie, vânt, ninsoare, gheaţă, caniculă, noroi, lacuri, pâraie. am făcut croaziere prin parcuri şi pe alei, am mers la downhill împreună şi am dormit în câmp, legaţi unul de altul cu un antifurt.

şi acum, câteva poze cu lămuriri. (în afară de-aia, noaptea, pozele-s făcute azi, de un domn maniac de biciclete, care tocmai a "făcut-o boboc". lămuririle-s toate ale mele.)

călare pe nichituş am mers de două ori la mare, pe drumul vechi, şi nu cu hoarda aia de biciclişti
care pleacă de 1 mai spre mare şi ajunge înjumătăţită, ci cu un singur om lângă mine.

nichituş mă cunoaşte mai bine decât mă cunosc unii oameni.
îmi răspunde imediat şi niciodată nu-mi iese din cuvânt.

nichituş e vânjoasă, nu m-a lăsat niciodată la greu.
oricât de lungi şi de grele au fost drumurile, am ajuns întotdeauna cu bine la capăt.

nichituş e comodă. îi plac plimbările prin parcuri şi aiurea prin oraş.
are roţi de 26'', furcă zdravănă, e obişnuită cu bucureştiul.

nichituş e mişto noaptea.
muşcă din câinii vagabonzi, claxonează şi dă flash-uri maşinilor, zvârle cu apă înspre pietonii nesimţiţi.

nichituş e lucru nemţesc. bulls antiradar. piesele schimbate în 4 ani au fost: cablurile de viteze şi de frână (mai îmbătrânesc şi ele), plăcuţele de frână din spate (mai pun şi frâne), cauciucurile (se tociseră, acum are cauciucuri noi, de offroad), 1 jantă şi 2 camere (de la 2 pane, una mai dură). lanţul e brici, schimbătoarele-s brici, frânele-s brici (frâna din faţă e pe disc).

nichituş este bicicleta pe care am învăţat să merg fără mâini pe bicicletă.

nichituş ia bordurile ca o gazelă.

nichituş are demnitate şi e cochetă. când a fost revizuită de mântuială, înaintea unei plecări la mare, şi s-a trezit cu vitezele dereglate şi lanţul fugind în primii 300 de metri, s-a întors la revizie şi a refuzat să plece de-acolo până când n-a fost făcută zeiss şi n-a primit cadou o pereche de schimbătoare de viteze noi-nouţe, shimano, argintii, cu frâne şi tot dichisul, deşi cele vechi erau într-o perfectă stare de funcţionare.

dar, să n-o mai lungesc: nichituş e supergagică. dacă ar fi fată, ar fi christina hendricks with a hard body. de fapt, asta înseamnă "nichituş" în limba engleză.

şi, pentru că sunt un nemernic şi un ticălos fără sentimente, şi vorbesc despre bani, vă spun că nichituş costă 800 de lei*, care au să ajungă în următoarea nichituş**.

* am să ţin antifurtul, claxonul, ledurile, pompa şi coarnele verticale, care-s chestii anexe cumpărate de mine, şi care au să ajungă şi ele în următoarea nichituş.
** spiritul lui nichituş se va regenera pur şi simplu într-o altă bicicletă, exact - dar exact - ca the doctor.

f.a.q.: de ce o vând? din aceleaşi motive pentru care christopher eccleston şi david tennant (şi, la un moment dat, în viitor, matt smith) au renunţat la "doctor who". pentru alte detalii, programări de vizionare şi de test ride: coralfields [at] gmail [dot] com.

Să nu uit să-mi aduc aminte.

N-am să scriu la obiect, că mă-ntind şi nu vreau acum, mă feresc, fug de întins pe-aici, că am atâta de-ntins, de mi-e că rămân lat şi gata. Ăsta e un simplu exerciţiu de scris direct în pagină, să nu uit cum arată dashboard-ul şi butonul de "Publish", să nu exagerez cu pauza de bârlog.

Cred că asta e cea mai prolifică, mai ocupată, mai aglomerată primăvară pe care mi-o amintesc. Inclusiv alea de bacalaureat, admitere, licenţe şi alte sesiuni şi dizertaţii. E bine. Sink oneself in work and one will forget about everything else. Probabil exagerez.

Ieri am avut lansare aniversară de Revista de Povestiri. A împlinit un an. Îmi pregătisem un discurs, dar mi-am dat seama că era prea lung şi prea serios, aşa că am să-l pun aici, zilele-astea. Deci, vă zic, lung, e foarte lung, cred că exagerez cu scrierile astea aşa lungi.

În curând - "în curând" zic de doi ani, dar cam gata - începe să mişte site-ul Lowden, cu toate evenimentele,  călătoriile, şi ce-am să mai pun acolo. Are să fie cel mai mişto lucru pe care l-a văzut vreodată cineva pe Internet. Nu cred că exagerez. Apropo, pe lângă evenimentele corporate, cu public şi ce-am mai organizat, m-am apucat de plănuit serios ieşiri, călătorii, expediţii, şi alte escape-uri, prin ţară şi pe glob, pe sistemul "throw a dart, see where it lands". Transylvania Safari cum vă sună. Dar Icecapade. Tre' să mă gândesc la nişte nume exagerate şi pentru alea din ţările calde.

În altă ordine de idei, Sailing And Diving mişcă. Mai e mult de lucru, dar măcar ştim că avem expediţiile pe mare stabilite. Şi aici e oleacă de loc de exagerat.

Azi a fost o zi lungă şi urâtă, care a devenit lungă şi frumoasă cu puţin timp în urmă. O doamnă profesoară m-a invitat să vin să vorbesc la clasa dânsei, în cadrul programului Şcoala Altfel. Şi aici ştiu sigur că nu exagerez, e o onoare şi o plăcere, şi abia aştept. E prima dată când intru într-o clasă de liceu de.. hm. De zece ani încoace.

Oh. And I like this. I, too, support the right to arm bears.

Mai scriu, Andi. Sper să nu exagerez când spun asta.


P.S. Tot nu cred că sunt blogger. Mă ajută şi tehnicalităţile de genul: nu am blogroll, mă doare-n cot de blogosferă, nu mă duc la întâlniri de bloggeri, nu sunt invitat la evenimente de bloggeri (şi, ce-i mai important, nici nu mă duc neinvitat la evenimente de bloggeri) etc., iar cei care-mi spun că-s blogger, sunt bloggeri, deci n-am încredere-n ei, deci nu sunt blogger. Imposibil să exagerez.

câteodată chiar e mişto când am dreptate.

fază.

vreau să trimit din bucureşti la timişoara un colet prin nemo express. ştiţi, băieţii de aici.

episodul unu.

09:53 dimineaţa. sun. "săru-mâna, ştiţi, vreau să trimit un colet etc.".. doamna de la telefon mă-ntreabă detalii: unde, cât de mare e, adresa, numărul de telefon.. tot tacâmul. şi-mi spune cât costă, şi mă-ntreabă şi până la cât pot fi găsit la adresa de unde vreau să expediez. "până la prânz, la 12", zic eu. "bine, nu garantăm că ajungem până atunci, dar revin eu cu un telefon să vă anunţ dacă nu ajungem şi să vedem de unde vă preluăm coletul după ora 12." "ok", zic eu. şi mi se pare normal, doar nu e vorba de un serviciu de curierat rapid urban.

episodul doi.

10:25 dimineaţa. aceeaşi. sună telefonul. "bună ziua, de la nemo express vă deranjăm. vă găsim în câteva minute la adresa pe care ne-aţi dat-o, să vă preluăm coletul?" rămân oleacă blocat. "ăă, da, sigur." nu scrisesem adresa pe colet, nu pregătisem banii, nimic. "veniţi." şi oamenii vin. şi-l preiau. şi scriu adresa acolo, cu ei. şi le plătesc. şi le mulţumesc. şi pleacă în treaba lor.

şi gata.

cam aşa tre' să fie.

too national geographic.

să începi rubrica de sport cu divorţul unei handbaliste pe care soţul o acuză că îl înşeală cu o femeie e ca şi cum ai începe rubrica meteo cu reţeta secretă de pandişpan a romicăi jurcă.

fraza de mai sus e tot ce mi-a rămas după lehamitea care m-a cuprins după vreo 10 minute dintr-o tură de ştiri, prima tură de ştiri de multe, foarte multe luni încoace. i-am dat o turnură cât am putut eu de simpatică, pentru că entertainmentul vâscos al ştirilor de la televiziunile româneşti îmi provoacă o silă suverană, şi nu ţin deloc să continui în sensul ăla.

reminder: să-mi iau căştile din maşină când ne cazăm prin hoteluri sau pensiuni.

altfel nu pot să intru în ziua asta.

1. pe la mijlocul lui februarie ne liniştim şi noi cu pozele de la revelion, da? că vin ălelante.

2. v-aţi tâmpit cu toţii. lăsaţi omul în pace. sau, de fapt, lăsaţi oamenii în pace, că omului nu-i pasă nici cât un pistrui. încă oleacă şi scriu chiar eu un articol despre sergiu nicolaescu, să vă luminez minţile orbecăinde prin bezna ignominiei. a, dar ce frumos am grăit. nu mai e nevoie de articol.

3. mă bucur că mă ţin de sport. alerg, merg la munte, alea. şi, dacă n-aş fi crăpat azi-noapte în mine un kilogram de slănină cu ceapă şi pâine, m-aş fi bucurat şi mai mult.

4. refuz orice polemică pe o perioadă nedeterminată, cu excepţia cazurilor în care subiectele sunt alese din următoarele domenii: turistic, culinar, literar, cinematografic. repercusiuni grave au să existe îndeosebi la deschiderea subiectelor politice, sociale şi de design interior.

5. zubrowka nu e de găsit în real. avem o problemă.

6. de vreo două săptămâni, m-am dedulcit la beri de fructe şi cu tot felul de arome. nu scrie în română pe ele. puteţi să-mi aduceţi oricând ofrande în astfel de produse.

7. e oficial de ceva vreme: plec pe kilimanjaro. şi în zanzibar. săptămâna viitoare. m-am împuşcat pentru febră galbenă, febră tifoidă, poliomielită, difterie, tetanos. azi e prima zi de pastile de malarie. luni îmi refac şi paşaportul. ca de obicei, pe ultima sută de metri.

8. nu, nu mai există natura urbană. pentru că există sailing and diving şi, sper eu, în curând, lowden.

9. this is going to be a weird year. and i like weird.


şi acum, poanta aia proastă: am auzit că a murit sergiu nicolaescu. e o minciună sfruntată, ia uitaţi-vă la el, ce ten alb, tineresc are!