tupeu de bârfaş.

nu-s un adept al generalizărilor, dar subiectul bârfei mă tentează foarte mult să zic: "oamenii bârfesc". ok, nu toţi. dar mulţi. şi mult. plictiseala propriilor lor vieţi îi zdrobeşte în aşa hal, încât scot nişte emanaţii sub presiune de te lasă tablou.

de la om la om, acest adevăr imuabil al zvonului este ironic, intrigant, fericit, tragic, groaznic, jenant, indiferent, hazliu. la mine, e o combinaţie între ultimele două. deşi, tre' să recunosc, a fost o perioadă când mă lăsam oleacă afectat, dar a trecut de mult de tot. acum mă buşeşte râsul de fiecare dată când aud chestii noi despre mine. mai ales când sunt informaţii care se bat cap în cap şi care ar trebui să-l facă pe un eventual trâmbiţaş de serviciu să-şi pună nişte întrebări sieşi când îi intră-n "baza de date". mă rog, vorbim de un eventual trâmbiţaş de serviciu cu o minimă capacitate de procesare a informaţiilor. oameni preţioşi, rari.

iată, la liniuţă, ce am aflat eu despre mine de la alţii de-a lungul vremii. îmi imaginez că poveştile pe care nu le ştiu sunt mult mai mişto decât alea care mi-au ajuns la urechi, şi mă simt de parcă văd un film pe bucăţi, şi, fix când devine interesant, ăia taie la următoarea scenă. aşa ceva nu se face, vă rog să-mi spuneţi tot. câteodată, viaţa pe care o am nici nu se compară cu viaţa pe care ştiu alţii că o am.

• am vreo trei copii din flori. (serios, dacă am, ziceţi-mi şi cine sunt mamele lor, e posibil să le cunosc.)
• m-am culcat cu toate fetele pe care le-am întâlnit. (mulţumesc pentru legendă, dar voi nu ştiţi ce fete am întâlnit. îmi vreţi răul.)
• m-am culcat cu fete pe care nu le-am întâlnit niciodată. (din nou, mulţumesc, dar nici măcar eu nu pot face asta.)
• am fost logodit. de două ori. (au uitat să mă anunţe şi pe mine. de-aia nici nu m-am însurat, probabil.)
• mă droghez cu heroină. (venele mele ciuruite stau mărturie.)
• am dosar de grad zero la sri, deoarece am o datorie de 22000 de euro la nişte arabi cămătari care locuiesc în pantelimon, şi lucrez la negru pentru ei. (asta-i cea mai tare poveste. tipul care a lansat-o are o tolbă de sf-uri care mai de care mai mişto. spre exemplu: există o antenă parabolică, pe un câmp secret, lângă voluntari, care captează tot ce se vorbeşte în bucureşti. da, inclusiv aşa, pe stradă, acasă, oriunde. nu tre' să ai telefon, tre' doar să scoţi sunete pe gură. sau pe nas. sau oricum.)
• sunt homosexual. (nu, dar ştiu nişte băieţi drăguţi.)
• sunt bisexual. (nu, dar ştiu nişte fete drăguţe.)
• am plătit profesioniste pentru sex. (ibidem.)
• am fost plătit pentru sex. (ibidem.)
• am nişte plăcuţe de metal ataşate de femurul meu drept. (dacă vreau, îmi ies trei gheare de adamantium din laba piciorului şi tai tot cu ele.)
• am omorât un om cu sânge rece. (nu am aflat când, cum, în ce circumstanţe. mi-a fost greu să-mi dau seama despre care dintre victimele mele era vorba.)
• am sifilis. (pardon, după ce-am luat sida, m-am călugărit.)
• m-am călugărit. (vorba asta a durat cam o săptămână. se pare că fusesem rănit în dragoste şi mă dusesem la un schit de prin dobrogea.)
• am murit. de două ori. o dată într-un accident de maşină, venind de la munte, o dată pe munte. (nu ştiu ce să zic. oricum, wireless-ul din iad e cel mai tare. şi mă oftic că n-aveam facebook când am murit. ah, toate acele mesaje de r.i.p..)

nu pot să zic decât că aş avea o viaţă mult mai colorată şi mai plină de situaţii interesante dacă toate astea ar fi adevărate (mai puţin aia cu muritul, logic). aşa că, serios, îmi pare rău să dezamăgesc atât de mulţi oameni şi promit solemn să transform nişte zvonuri în realitate. măcar pe ăla cu plăcuţele de metal, ar fi mişto să mă bipăie toate detectoarele de la aeroporturi.

legat de faza cu plăcuţele de metal, a mai existat un zvon. noutatea e că e singurul pornit de mine, şi eram în clasa a patra, ca să vedeţi ce trolling făceam încă de pe-atunci.

prequel: 1992. într-a doua, locuind în piteşti, jucam prinsea în faţa blocului şi mi-am cam spintecat coapsa dreaptă într-o săritură în vreo trei ţepuşe de fier-beton. spital, urgenţă, cusut. mă rog, povestea e mult mai epică, dar să lăsăm asta. cicatricea arată într-un mare fel, am avut zece copci. 

story: 1994. într-a patra m-am mutat la bucureşti. noii mei colegi, fiind intrigaţi de ditamai rana, m-au întrebat la sport ce-i cu ea. şi, într-o perioadă şi-ntr-o ţară în care m*a*s*h, rambo 1, rambo 2 şi rambo 3 erau de mare actualitate, le-am spus că am fost rănit în războiul din vietnam. am zis-o ca pe-o glumă, but some kids believed it. so, what was i supposed to do, of course i went with it. până laumomendat când trebuia să le spun poveşti detaliate despre cum a fost pe-acolo. neştiind foarte multe despre vietnam şi nevrând să inventez chestii sf, care să mă dea de gol, am invocat ptsd-ul (nu mai ştiu cum am zis, pe vremea aia nu ştiam că aşa ceva chiar există şi se numeşte ptsd) şi le-am spus că nu vreau să vorbesc despre asta. m-au lăsat în pace, cu un soi de respect amestecat cu teamă şi milă.

top that.

table manners.

în orice spital aş fi, sunt ca la mine acasă.

ştiu să vorbesc cu doctorii, cu asistentele, cu pacienţii. ştiu să mă descurc din salon în salon, din upu în policlinică, din radiologie în recuperare, din oncologie în ortopedie, din orice în oriunde. nu mă sufoc de la tonele de aer provenit din tot felul de plămâni îmbâcsiţi de tot felul de boli, nu mă strâng pereţii, nu intru în panică, nu mi se împăienjenesc ochii privind în alţi ochi. ce-i drept, mă strânge oleacă în spate când văd căutăturile goale în tavan ale unor bătrâni care nu mai au mult. pun asta pe seama faptului că nu-s medic. dar îmi place umorul medicilor, ăla negru şi dur şi deştept, ăla care merge prea departe şi se opreşte unde vrea medicul, nu unde vrea interlocutorul.

am văzut tot felul de măruntaie, ochi scoşi, fracturi deschise. pe viu. pe mort, am văzut cadavre, şi am văzut şi oameni care mai aveau puţin până să devină cadavre. n-am avut nici o problemă cu astea, am respirat normal. am făcut cursuri de prim ajutor (mi le înnoiesc periodic), ştiu tot felul de proceduri de salvare şi resuscitare în diferite condiţii, şi nu ţin minte să mă pierd cu firea în situaţii grele.

mai pe româneşte, am stomacul tare. capitonat cu inox, cum îmi place mie să zic.

cam acum o oră şi jumătate, la 100 de metri de mine, s-a întâmplat un accident. drum european prin sat, neiluminat, cu două benzi. viteză. un om s-a gândit să traverseze brusc prin loc nepermis. noapte, haine închise la culoare, nici o luminiţă pe el. o maşină l-a izbit şi l-a aruncat vreo câţiva metri. am ajuns acolo când deja se adunaseră şi alţii, iar întrebările mele despre salvare şi poliţie au primit răspuns prompt: "da, sunt pe drum".

victima era întinsă, prezenta leziuni deschise la nivelul capului, fără fracturi deschise sau vizibile, suspectă de hemoragii interne şi fracturi la nivelul toracelui. avea puls stabil de 90 bpm, era conştientă, în stare de şoc, nu răspundea stimulilor verbali. cam aşa vorbesc paramedicii la televizor. apoi, în sub 5 minute de la accident, maşina smurd-ului a fost acolo. sincer, nu ştiu de unde au venit şi cum au apărut aşa repede. iar oamenii-public se adunau din ce în ce mai mulţi.

- o fi de-ai noştri?

- nu, că nu-l cunosc. nu-i de pe-aici.

- săracu'. da' ce-a făcut?

- nimica, cre' că se ducea acasă şi a traversat aiurea.

şi-atunci am văzut-o.

la vreo patru metri depărtare de om, desfăcută, era geanta omului. un fel de geantă-de-de-toate, o ceva între sacoşă, geantă de voiaj şi geantă de ieşit în lume. un obiect domestic, de vinilin şi stofă, în care te muţi, cu care iei mere din livadă şi duci dulciuri acasă. cu care faci naveta la sfârşit de săptămână, la copii şi nevastă. era umblată, purtată, lălâie, deşelată. cu mânerele formate pe degete. o geantă deschisă direct în viaţa omului. nişte haine împachetate, nişte lucruşoare "puse bine" şi, deasupra, un sandwich neînceput. o chiflă lunguiaţă, tăiată pe mijloc, cu parizer şi cu o foaie de salată.

nu ştiu dacă aveţi vreodată fulgere de scenarii. eu am. şi am avut atunci unul. l-am văzut pe omul ăsta plecând la lucru, în schimbul trei, luându-şi un sandwich. acolo nu au catering pentru muncitori sau paznici, fiecare se descurcă după cum ştie. l-am mai văzut, într-un ecran paralel în capul meu, mergând spre casă, cumpărând un sandwich să aibă de mâncare. nu are nevastă, l-a părăsit, i-a murit, e la rude, e bolnavă şi nu are cine să-i pună o strachină de ciorbă pe masă. omul avea degetele chircite şi ascunse, n-am putut să văd nici o verighetă. i-am văzut casa, cu reproduceri fotografice de picturi de vaze de flori pe pereţi, cu uşile scorojite, cu o boltă de viţă de vie din care mai scoate şi el vreo douăzeci de litri de vin, că-i place viaţa, cu tot felul de gioarse de fier prin şopron, adunate de te-miri-unde şi ţinute pentru că nu ştii la ce-i trebuie.

l-am văzut bând o bere cumpărată de la un birt din sat, că-i place viaţa. l-am mai văzut traversând spre partea în care stătea el, fără să se uite la maşini, că-i place viaţa, deşi aici vâjâie camioanele. şi l-am văzut bâiguind stins cu o privire înceţoşată de sânge, încremenit pe asfalt, într-o poziţie strânsă, cum aterizase pe sensul opus, unde îl iertaseră roţile primului camion. l-am văzut uitând de geantă. în fine, la ultima parte am fost acolo.

am fost omul ăla, acolo. m-am uitat în roşul alb al ochilor lui lucind întredeschis în girofarurile ambulanţei, i-am pus două degete pe carotidă şi mi-a fost frică pentru toată viaţa mea de muncitor care n-o să mai prindă niciodată un meci la televizorul de la lucru. mi-a fost frică la gândul că rămân nişte rude cărora n-am să le pot arăta niciodată că sunt, de fapt, un om bun. m-a ucis tristeţea pentru că, o dată, am lovit-o pe femeia pe care o iubesc. am plâns amărât pentru că n-am putut să fac mai mult pentru copiii mei. am jelit când m-am gândit la nişte bătrâni care au să agaţe de-o dacie papuc o poză înrămată cu mine tânăr, după care au să moară de inimă rea.

mi-a fost o groază rece de ce urmează. de zăbranic.

în următoarea secundă mi-am revenit, am făcut loc paramedicilor şi m-am uitat cu mâinile-n şolduri cât l-au controlat, i-au imobilizat zona cervicală într-un guler, l-au pus pe targă şi au zburat spre spital. un om care fusese primul lângă el a luat geanta şi a pus-o în ambulanţă.

şi atunci m-a cuprins o senzaţie de foame. aş fi mâncat eu sandwich-ul ăla. i-aş fi înghiţit toată viaţa, într-o speranţă idioată că l-ar fi ajutat.

dear stalkers.

acum o oră şi ceva.

sună telefonul. habar n-am al cui e numărul. primul gând: toothless e parcată la loc sigur, nici nu mi-am lăsat numărul în geam.

- alo.

zgomot de stradă, de maşini. sigur am parcat-o bine pe toothless?

-alo, bună ziua. domnul andi tuţescu?

- da, bună ziua.

- sunt un curier, am un colet pentru dumneavoastră.

- .. foarte bine, dar nu aştept nici un colet.

- domnule, eu l-am primit, trebuie să-l livrez.

creierul începe să se bâţâie. de la cine-o fi. ce-o fi. antrax. o grenadă. o bombă. o carte. o carte despre bombe. o bicicletă!! un ponei. îs prea optimist. o bombă.

- de la cine este?

- nu ştiu, l-am primit de la un alt curier, de la fastius courier express (sau ceva de genul ăsta), împreună cu numărul dumneavoastră, trebuie să vi-l livrez.

un cap de porc. un cap de om. două capete de om.

- aveţi idee despre ce este vorba?

- nu m-am uitat în colet, l-am primit cu instrucţiuni clare să vă sun.

- şi expeditorul cine este?

- nu ştiu, eu am fost deja plătit, doar livrez coletul, nu pun întrebări!

ia uite unde era transporter 4. clar, e o cutie cu urechi confiate.

- şi nu se poate afla expeditorul?

- la mine nu e trecut nici un expeditor.

- bine. unde sunteţi?

- drumul taberei.

- ok, veniţi în zona pieţei gemeni, pe viitorului, la restaurantul chinezesc, înspre lizeanu.

doar nu-s nebun să-i zic adresa exactă, cine ştie de la cine e coletul şi ce tracking device are pus pe el.

- bine, ajung într-o oră, mulţumesc!

- şi eu, la revedere.

acum cinci minute.

blue screen în laptop. am laptopul de vreo doi ani, e al doilea blue screen. restart. sună telefonul, acelaşi număr. dacă până acum n-am făcut teoria conspiraţiei, las' că recuperez rapid.

- alo, sunt la #98, e bine?

- e bine, ajung imediat.

cobor, merg oleacă, dau un tip pe bicicletă, cu o plăsuţă de hârtie albastră de cadou pe ghidon.

- bună ziua, andi tuţescu sunt.

- da, poftiţi plasa.

şi demarează în trombă. nu tu "semnaţi aici", nu tu "un act de identitate, vă rog", nu tu nimic. o fi având o poză cu mine. o fi având un dosar. aşa, ce-i în plăsuţă. nu-i grea. e ceva în plastic. stofă. un veşmânt, ceva. cămaşa lui nessus. acuma, dacă mor, mor. fie ce-o fi.

desfac plasticul.

and it hit me that instant.

the t-shirt is brand new, the real thing. habar nu am de la cine e. dar nici nu e important. de fapt, important e că sunt lucruri de genul ăsta care funcţionează.

conform acestei situaţii, am văzut un iaht bavaria 50 contrafăcut. era verde şi scria banarnia 50, cu acelaşi font. i'd sail it. i'd sail the hell out of it.

bloggeriţa din mine.

salut!

sunt o membră marcantă a blogosferei feminine şi nu am un blog gastronomic, ci pur şi simplu personal. are să vă placă, e în culori pastelate. despre mine: sunt siropoasă, acidă, voioasă, am un job stabil şi la care sunt fericită, dar aş prefera să-l schimb. lumea mă consideră inteligentă. oricum, m-am gândit să ne cunoaştem mai bine, şi, cum eu nu vă cunosc pe voi şi nici nu vreau (dar e posibil să vreau într-un viitor apropiat-depărtat, nu plecaţi), cel mai bine e să mă cunoaşteţi voi pe mine, pentru că merită. dar nici nu vreau să vă dau prea multe detalii, pentru că misterul feminin. aşa că am ales să vă zic oleacă despre categoriile articolelor mele de pe blog!

deci, iată categoriile articolelor mele de pe blog!

• să fim mai buni, aşa, în general, fără ţintă. nimic rău nu poate rezulta din asta, ci doar de bine. ăsta e un articol inspirat de un alt articol al unei prietene bune din blogosfera feminină.
• să vă zic de epifaniile mele şi cum mă schimbă pe mine viaţa, să vedeţi cât sunt de profundă. nu ştiu dacă pun poză. dacă pun, e o poză cu orizont, afară, pe geam.
• să filosofăm pe marginea scopului existenţei, să vedeţi fir de raţionament. poză cu orizont, afară, pe geam.
• să filosofăm pe marginea vieţii de zi cu zi, să vedeţi că sunt ancorată puternic în realitate. poză cu o intersecţie.
• ce frumos e afară. să filosofăm despre cum natura şi omul sunt, de fapt, unul şi acelaşi lucru în marea schemă a lucrurilor. poză cu pomi.
• campanie umanitară pentru un copil. da, sunt bună de mamă. sau măcar de mătuşă cool, dacă nu găsesc pe nimeni să fie un tată responsabil şi, în general, un bărbat perfect. oricum, pe lângă link-ul la pagina oficială a campaniei, uite încă un link la chestii oficiale cu cancer.
• să vă spun cum e bărbatul perfect. de fapt, l-am întâlnit deja, nu e chiar perfect, dar suntem împreună şi deci e bărbatul perfect. suntem perfecţi împreună. ne perfecţionăm una pe celălalt. poză cu bascheţii noştri unii lângă alţii, cu picioarele noastre în ei. youtube embed cu o piesă care-mi place mie şi el spune că-i place şi lui, dar ştiu eu că nu-i place şi că doar zice aşa că e perfect, totuşi ar fi şi mai perfect dacă i-ar plăcea. las' că ştiu eu că-i place.
• să vă spun ce mi s-a întâmplat azi cu un serviciu de telefonie/curierat/coafor etc., nu le pun link, că nu merită, în viaţa mea nu mai apelez la ei, am făcut plângere, sunt extrem de nemulţumită.
• update în maximum cinci ore despre ce mi s-a întâmplat azi cu un serviciu de telefonie/curierat/coafor etc.: m-au sunat, şi-au cerut scuze, au promis că remediază greşeala, deci se poate, ca să vezi, ce p.r. bun au, sunt atât de surprinsă, bravo. uite link la site-ul lor. e posibil să le fac o campanie pe blog.
• nostalgii, doruri şi amintiri. snif. smiorc. hlizeală. hai, că totul are să fie bine! poză cu un asfinţit.
• am mers în vacanţă. să vă zic unde şi cum a fost. dacă am mers cu prietenele, distracţia a fost maximă. pun poze cu noi toate. dacă am mers cu părinţii, pun clar o poză cu ei. dacă am mers cu prietenul oficial, pun poză clar cu noi doi. dacă am mers cu soţul, fac referire la familie şi mă mai gândesc dacă pun poză cu noi, depinde de cât timp ne-am luat. dacă am mers cu iubitul secret/friends with benefits, nu menţionez asta şi nu pun poză deloc cu noi doi, că dracu' mă ia. important e să se prindă lumea că e cineva acolo care-mi face poze, şi să moară de curiozitate sau de invidie, oare avem şi poze care nu-s puse pe net? oricum, poze multe, dintre care unele iola, că sunt la mine acasă aici.
• vă cer părerea cu privire la o chestie frivolă şi unde nu există nici un fel de dezbatere, de fapt, pentru că răspunsul e de bun-simţ. dar am nevoie de views şi de comentarii, că trebuie să agăţ o campanie. musai bag întrebare în titlu. sau măcar la sfârşitul articolului.
• o situaţie oarecare din care am înţeles că dumnezeu există, dar nu în versiunea tradiţionalist-închistată, ci mult mai spirituală şi mai accesibilă şi uşor de acceptat. fără poze şi link-uri, că deja vorbim de chestii grave şi dumnezeu e om serios şi discret, nu stă la poze.
• cripticisme descifrabile in real time despre cel mai întunecat colţ al fiinţei mele, dar cu multe raze de lumină, pentru că gândesc pozitiv, măcar aşa, pe blog. youtube embed cu o piesă care musai tre' să conţină un pian.
• am fost la film/teatru/spectacol, a fost foarte frumos, dar spectatorii sunt nişte gherlani cu telefoane luminoase şi zgomotoase, te iubesc, oana pellea/coca bloos/gerard butler/robert downey jr.. poză făcută cu telefonul la ecran/scenă, în timpul filmului/piesei/spectacolului.
• iubirea înseamnă tot. iubiţi-vă părinţii, copiii, celelalte rude, prietenii, vecinii, concetăţenii, iubiţii, iubitele, soţii, soţiile. poză cu mâţa.
• mi-am luat mâţă nouă. poză cu mâţa veche. poză cu mâţa nouă. poze cu ambele mâţe încăierate.
• cum am găsit calea în viaţă, să vedeţi ce înseamnă să ai gândire pozitivă. poză cu o floare.
• am fost la un eveniment cu mulţi bloggeri şi, mai ales, multe bloggeriţe. a fost magistral. m-am distrat cel mai bine din lume. organizatorii au fost la înălţime, pentru că a fost un eveniment foarte greu de organizat. superb. bravo. bis. link-uri la site-ul organizatorilor, la eventul de pe facebook, la articolele tuturor celorlalte bloggeriţe, la articolele a doi bloggeri (unul pentru care am/am avut o slăbiciune, altul pe care-l pun ca să nu bată primul la ochi). poză cu mine făcută de fotograful oficial al evenimentului.
• campanie la diverse tâmpenii. poate pun poză, poate nu. depinde ce-mi iese.

am chiar şi o regulă. în afară de articolele de campanie, pentru care îmi duc limita de jos a target-ului la clasa a şasea, din punct de vedere al abordării, toate articolele mustesc evident de apropouri gândite pentru cineva anume, dar şi de mesaje pentru cititorii comuni, ăia care înţeleg obligat-forţat că blogul meu e abia vârful iceberg-ului. misterul feminin sunt eu.

şi, desigur, în preajma tuturor sărbătorilor mondiale/ortodoxe/laice etc. trăznesc o infuzie puternică de articole din toate aceste categorii ce se pot intersecta, amesteca şi uni fără discernământ. plus un articol special cu photoshooting-ul periodic de la foto union.

mulţumesc şi vă urez sărbători fericite!

no comment, just sayin'. [6]

this is going to be an unusual article of this arc, because of the complete and utter awesomeness of the person of which i am going to write, and also because i finally got my head around quoting all the sources (main source of this article: wikipedia).

this is hazel mccallion. 92 years old. nickname: "hurricane hazel".

such a sweet and frail little old lady.

this is mississauga. 45 years old as a town (1968), 39 years old as a city (1974). many pictures here.

43°36'n, 79°39'w, population 713,443 (2011).

hazel mccallion has been the elected mayor of mississauga since 1978. that's 35 years of mayorship. at the last elections, in 2010, she won by a landslide. 76%. she is said to have set a record in 2005, by getting 98% of the votes.

a few other things about hurricane hazel.

she has three children from a marriage that lasted from 1951 to 1997, when her husband passed away. she never remarried.

she played professional hockey in her young years. as a forward.

and she still has the moves now. (source.)

in april 2006, there was a police standoff about a man threatening to kill himself. after five hours of negotiations, hazel mccallion appeared and demanded he stood down so that the police, paramedic and fire personnel could attend to more important matters.

she has worked with a variety of federal and provincial governments, and has not expressed a consistent party preference, preferring to work with each elected official. she does not campaign during elections and refuses to accept political donations, instead asking her supporters to donate the money to charity. 

she believes that a city should be run like a business. an outcome of this approach of hers on politics is that the city of mississauga did not have to borrow any money from 1978 and is debt-free as of 2012.

she hosts an annual gala to raise money for arts and culture in the city. she runs a charity foundation for children with hiv and aids in southern africa.

she openly supports the forming of a palestinian state.

tom urbaniak (professor at cape breton university) called her "a political scientist's dream come true". (source.)

she got hit by a truck in 2003. (source.)

mississauga*. (source.)

this lady deserves a movie - ney! a series, a comic book, a temple, a museum, a myriad of statues and shrines, the city of mississauga named after her, and a comic by the oatmeal.

this article was inspired by irina vasilescu. you can find her here.