îs un tip rezonabil, zic eu. n-am prea multe hachiţe şi, ca argument în apărarea mea, cred că gătesc foarte binişor spre excelent, deşi în ultima vreme am cam tras chiulul. am ş-o memorie îndeajuns de bună încât să mă bazez pe ea de e vorba de ceva amintiri.
situaţia.
.. ei bine, e de aşa natură încât cică am blog-ul negru şi de ce-i aşa. ce-are de-i negru? ce dracu' să aibă, poate îs eu cu capu'.
dacă e să vorbim de semnificaţii, chestii cromatice şi.. cum era aia.. sinestezie, e posibil să mă fi gândit la ideea de scenă, unde cele mai serioase şi eficiente repetiţii se desfăşoară fără nici un fel de decoruri, cu o scenă mare, goală şi neagră, o rivaltă aprinsă şi cu actorii îmbrăcaţi în haine şui şi negre.
sau.
poate e vorba de contrastul grav de non-culori, sau poate am eu impresia că aici scriu chestii care totuşi nu-s atât de frivole încât chiar să fiu tentat să m-apuc de decorat în roz-bonbon cu picăţele bleu-ciel. deşi.. mai ştii ce m-apucă?
poate că e negru din cauza voastră. o fi un fel de portret al lu' dorian gray, şi voi sunteţi dorienii băftoşi care supravieţuiţi uitându-vă la portretul altui dorian, de fiecare dată, fiind din ce în ce mai siguri că n-aveţi să fiţi voi data viitoare puşi în păcură. păi cum dracu' să nu fiţi siguri, că doar de generice nu i-a fost nimănui teamă vreodată.
am ajuns la concluzia că am mulţi amici. muuuuuuulţi, câtă frunză şi iarbă. cu siguranţă mai mulţi decât am nevoie, probabil am depăşit deja producţia de amici la hectar şi am să fiu înştiinţat din moment în moment că am să fiu promovat la rangul de şef de tarla de păpuşoi amiciţionar, cu o decoraţie de merit stahanovist. am să fac un program de întrajutorare al celor pe care nu i-a blagoslovit natura cu un amic, doi, acolo, că şi ei sunt suflete de om şi probabil că tânjesc după nişte membre sociale care să-i poarte ziua pe autostrăzi de protocol iar noaptea, posedate, pe coclauri cel puţin mâloşi. sau, la fel, cu prietenele mironosiţe şi curve. or fi multe, or fi puţine, o fi una, or fi o sută? şi uite-aşa, pe nesimţite, se nasc bârfele şi eu vă ponegresc şi vă tăvălesc bureţii ăia de mare cărora voi le ziceţi creiere prin noroi de câmp, numele voastre alpine şi neatinse vreodată de alge. nu-i nimic, nu vă mai tratez cu pesticide anul ăsta, că deveniţi otrăvitori; n-aveţi decât să muriţi dracului infestaţi cu lăcuste, mană, broaşte, pietre (la rinichi) şi, sper eu, turme de oi călcând apăsat şi zâmbitor.
cu prietenie, cel ce v-a dat nume.
şi-mi dau seama că din ce în ce mai puţin merită să-mi pese. l(n->0).
e o chestie foarte mişto, gen hopa-mitică, să pui suflet în ceva sau să pui ceva la suflet: e ca un fel de giving versus hogging. depinde de fiecare, cum îi construit.
celelalte variante, mai sociabile, sunt să te lipeşti de sufletul cuiva, să intri în el, să i-l scoţi şi să i-l mănânci. charming, isn't it.
i sooo want a boat.
