Thursday, March 28, 2013

Salut, Valentina.


Vreau să jucăm un joc.

Până acum, în ceea ce cu indulgenţă ai putea numi "viaţă", ai fost un parazit agramat şi ai trăit pe spinarea părinţilor tăi, iar la un moment dat te-ai mutat de acasă şi te-ai apucat să căpuşezi şi alte persoane. Fiind obişnuită să primeşti mici atenţii de la unii dobitoci cu bani, probabil ţi-a fost greu să te trezeşti lăsată de izbelişte în pragul primăverii. Aşa că te-ai gândit să treci la nişte escrocherii care, dacă ar funcţiona după mintea ta îngustă, te-ar îmbogăţi şi nimeni n-ar şti de ele. Ioana e o fetiţă care are nevoie de ajutor, desigur, iar tu ai decis să-i răpeşti o parte din acest ajutor, pentru a putea beneficia de pe urma bolii ei. Desigur, nici nu-ţi imaginezi ce înseamnă retinoblastom, şi ar fi bine să suferi măcar o lună de aşa ceva, dar nu am cum să îţi ofer această şansă nesperată la deschiderea ochilor spre tine însăţi. Aşa că m-am hotărât să-ţi dau altă şansă.

Din momentul în care vezi articolul ăsta (şi ştii şi tu că îmi apare confirmare de citire), ai un (1) minut la dispoziţie să ştergi poza cu Ioana.

După ce ştergi poza, ai la dispoziţie o zi (mâine, vineri, 29 martie 2013), în care să prezinţi extrasul de cont scanat sau în format .pdf pe Facebook, public, cu toţi banii care ţi-au fost viraţi de pe 26 februarie până în momentul extragerii, şi apoi să prezinţi ordinul de plată al întregii sume către unul dintre conturile adevărate ale Ioanei, care sunt acestea:

RO12INGB0000999903064925 (lei) - ING Bank Târgu Mureş, Doru Florin Găgeanu
RO18INGB0000999903417024 (euro)/Swift : INGBROBU - ING Bank Bucureşti

În caz contrar, te anunţ că ceea ce faci tu se numeşte înşelăciune şi este pedepsită de lege. Problema ta n-ar fi atât de mare, dar iată ce se întâmplă în cazul în care nu ştergi poza: am ambele tale liste de 110 şi respectiv 107 prieteni, şi am şi datele pe care ţi le-ai postat singură pe Facebook: eşti din Craiova, ai făcut liceul "Spiru Haret" la Chişinău, faci ASE-ul în Bucureşti şi eşti angajată la Carrefour. Posibil ca unele să fie eronate, dar asta nu e o problemă. Am un cont bancar la BRD, RO75BRDE441SV78965844410 RON, şi un nume: Bucur Vasile. Mai am şi o fotografie destul de clară cu tine. În principiu, mie şi întregului internet (şi suntem mulţi, cu mai multe resurse şi mult mai deştepţi decât tine, te asigur) ne ia maximum 2 ore să ştim cine eşti, ce număr de telefon ai şi unde locuieşti, precum şi datele părinţilor tăi. După care, în cel mai bun caz, urmează anunţarea lor, înfăţişarea oficială la poliţie, ancheta, punerea sub acuzare şi procesul. În cel mai rău, gândeşte-te că sunt zeci de mii de oameni care ştiu cum arăţi, cum te cheamă, unde lucrezi şi unde stai şi care vor să-ţi facă rău. Şi nu mă refer la zvârlitul cu pietre în geam.

Nu are nici un sens să spui că nu ştiai şi că ai primit fotografia şi poza de la altcineva, în afară de patru pagini cărora le-ai trimis sau ţi-au preluat poza (asta, asta, asta şi asta), nimeni de pe Facebook nu a mai postat-o cu acele date de cont bancar. Nu are nici un sens să-ţi ştergi sau să-ţi dezactivezi profilele de Facebook. Printscreen-urile cu datele tale sunt mai jos. Acestea nu sunt nişte căi de scăpare.

Până acum, n-am făcut deloc cercetări, dar nu sunt convins că nu sunt persoane care o fac deja. Update: da, poliţia e pe fir. Ba şi presa (sunt convins că te uiţi la televizor). Totuşi, mai ai o şansă. Dacă te căieşti, poate au să fie mai blânzi şi au să-ţi ofere circumstanţe atenuante. Îţi pun mai jos un extras din Codul Penal, să ştii cum stă treaba. Fii liberă sau fii în închisoare, e alegerea ta.
Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. 
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. 
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate. 
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
O prăijturică de pe contul tău de Facebook.