Sunday, December 18, 2005

nick cave & the bad seeds - o`malley`s bar

I am tall and I am thin
Of an enviable height
And I've been known to be quite handsome
From a certain angle and a certain light
Well I entered into O'Malley's
Said, "O'Malley I have a thirst"
O'Malley merely smiled at me
said "You wouldn't be the first"
I knocked on the bar and pointed
To a bottle on the shelf
And as O'Malley poured me out a drink
I sniffed and crossed myself
My hand decided that the time was nigh
And for a moment it slipped from view
And when it returned, it fairly burned
With confidence anew
Well the thunder from my steely fist
Made all the glasses jangle
When I shot him, I was so handsome
It was the light, it was the angle
Huh! Hmmmmm
"Neighbours!" I cried, "Friends!" I screamed
I banged my fist upon the bar
"I bear no grudge against you!"
And my dick felt long and hard
"I am the man for which no God waits
And for which the whole world yearns
I'm marked by darkness and by blood
And one thousand powder-burns"
Well, you know those fish with swollen lips
That clean the ocean floor?
When I looked at poor O'Malley's wife
That is exactly what I saw
I jammed the barrel under her chin
And her face looked raw and vicious
Her head it landed in the sink
With all the dirty dishes
Her little daughter Siobhan
Pulled beers from dusk till dawn
And amongst the townfolk, she was a bit of a joke
But she pulled the best beers in town
I swooped magnificent upon her
As she sat shivering in her grief
Like the Madonna painted on the church-house wall
In whale's blood and banana leaf
Her throat it crumbled in my fist
And I spun heroically around
To see Caffrey rising from his seat
I shot that motherfucker down
Mmmmmmmmm Yeah Yeah Yeah
"I have no free will," I sang
As I flew about the murder
Mrs. Richard Holmes, she screamed
You really should have heard her
I sang and I laughed, I howled and I wept
I panted like a pup
I blew a hole in Mrs. Richard Holmes
And her husband stupidly stood up
And he screamed, "You are an evil man"
And I paused a while to wonder
"If I have no free will then how could I
Be morally culpable, I wonder"
I shot Richard Holmes in the stomach
And gingerly he sat down
And he whispered weirdly, "No offense"
And lay upon the ground
"None taken," I replied to him
With which he gave a little cough
With blazing wings I neatly aimed
And blew his head completely off
I've lived in this town for thirty years
And to no-one I am a stranger
And I put new bullets in my gun
Chamber upon chamber
And when I turned my gun on the bird-like Mr. Brookes
I thought of Saint Francis and his sparrows
And as I shot down the youthful Richardson
It was Sebastian I thought of, and his arrows
Hhhhhhhhhhhh Mmmmmmmmm
I said, "I want to introduce myself
And I'm glad that you all came"
And I leapt upon the bar
And shouted out my name
Well Jerry Bellows, he hugged his stool
Closed his eyes and shrugged and laughed
And with an ashtray as big as a fucking big brick
I split his head in half
His blood spilled across the bar
Like a streaming scarlet brook
And I knelt at it's edge on the counter
Wiped the tears away and looked
Well, the light in there was blinding
Full of God and ghosts and truth
I smiled at Henry Davenport
Who made an attempt to move
Well, from the position I was standing
The strangest thing I ever saw
The bullet entered through the top of his chest
And blew his bowels out on the floor
Well I floated down the counter
Showing no remorse
I shot a hole in Kathleen Carpenter
Recently divorced
But remorse I felt and remorse I had
It clung to everything
From the raven hair upon my head
To the feathers on my wings
Then I squeezed my hand in it's fraudulent claw
With it's golden hairless chest
And I glided through the bodies
And killed the fat man Vincent West
Who sat quietly in his chair
A man become a child
And I raised the gun up to his head
He made no attempt to resist
So fat and dull and lazy
"Do you know I lived in your street?" I cried
And he looked at me as though I was crazy
"O", he said, "I had no idea"
And he grew as quiet as a mouse
And the roar of the pistol when it went off
Near blew the hat right off the house
Well, I caught my eye in the mirror
And gave it a long and loving inspection
"There stands some kind of man", I roared
And there did, in the reflection
My hair combed back like a raven's wing
My muscles hard and tight
And curling from he business end of my gun
Was a query-mark of cordite
Well I spun to the left, I spun to the right
And I spun to the left again
"Fear me! Fear me!"
But no one did cause they were all dead
Huh! Hmmmmmmmm
And then there were the police sirens wailing
And a bull-horn squelched and blared
"Drop your weapons and come out
With your hands held in the air"
Well, I checked the chambers of my gun
Saw I had one final bullet left
My hand, it looked almost human
As I help it to my head
"Drop your weapon and come out!
Keep you hands above your head!"
Well, I had one long hard think about dying
And did exactly what they said
There must have been fifty cops out there
In a circle around O'Malley's bar
"Don't shoot", I cried "I'm a man unarmed!"
So they put me in their car
And they sped me away from that terrible scene
And I glanced out of the window
Saw O'Malley's bar, saw the cops and the cars
And started counting on my fingers
Aaaaaaaaah One Aaaaaaaah Two Aaaaaah Three Aaaah Four
O'Malley's bar O'Malley's bar

Saturday, December 10, 2005

fuckin` aye..!

.. m-am întors. m-am întors şi-s rău până-n măduva oaselor. rău, sictirit, misogin şi-acrit. chiar mi-a fost dor de mine, de ce să nu fiu sincer, mi-am lipsit. aveam chef de ceva al dracului, de nişte noxe spirituale proprii, de emanaţiile zvârlite din rictusuri, de zgârieturile tifoide. daaaa.. iar am praf de puşcă-n artere, iar nu pot să dorm, iar mă simt bine pe post de posedat de mine însumi. trăiască ura!

.. le stă bine zicând "pa", mă refer aici la fiinţele ce populează abuziv regnu` cu cruce. rochii lungi, translucide şi decolorate, sfârcuri ghicinde şi muntele lui venus mai mult închipuit, nişte arătări şui, despletite şi-ntoarse cu spatele cât să-ţi arunce un "pa.." răsucit cu nişte degete fuiorelnice şi cu şuviţe şatene-n gene.. argh! tertipuri muieratice, nene!! hai sictir, cu mreje dintr-astea.. cât de hamsie să fii?

mi-a pierit şi cheful de scris de-atâta sictir. v-ajunge o scamă de misoginism azi.

Wednesday, November 16, 2005

ironie de toamna: comedie in trei acte

ieri-noapte eram in amintiri si mi-am dat seama ca am douazeci si doua de fotografii cu ea. evident, am tsinut s-o instiintsez asupra acestui fapt, ea nemaiavand nici una cu mine. drept urmare, in cursul zilei am rebegit de frig vreo cincizeci de minute asteptand s-o vad dupa atata amar de vreme. ironic, a aparut exact cand pusesem stangul in fatsa dreptului, hotarat sa plec. au urmat vreo doua ore despre nimic, un nimic fortsat plin de reobservari ironice si de ironice revelatsii in comun, dupa mai bine de douazeci si una de luni de poate mai putsin ironice revelatsii individuale. murdar de ironic, am fost complet in largul meu si-am ramas la fel de destept dupa astea vreo doua ore.

ironic, am plecat de-acolo pentru a ajunge la prima mea intalnire adevarata in ultimele douazeci si una de luni. ironic, ea ajunsese inainte si ma astepta. am intarziat, bineintseles. ingrozitor de ironic, m-am simtsit claustrat. se pogorasera beznele idiotseniei peste capul meu si-am fost stanjenit sa-mi dau seama ca nu-mi aduc aminte sa fi fost atat de mult tamp intr-un atat de scurt timp. la fel de ironic e acum sa pricep ca ea e o fiintsa simpatica si decent intselegatoare. m-am plictisit ingrozitor pe mine insumi, radiam o plictiseala atroce, vroiam sa urlu a coiot la luna. sper ca si ea s-a simtsit la fel de bine. am pus la un moment dat mana pe-o carte si i-am citit cam asa:

doi maestri zen, prieteni foarte buni, se plimbau prin gradina. era ziua de nastere a unuia dintre ei.
- tsi-am pregatit un cadou.
- unde este?
- tsi l-am lasat sub copac.
celalalt se uita inspre copac si zice:
- bine, dar nu este nimic acolo!
- ah, ce bine, inseamna ca inca se afla acolo.
- consider cadoul tau fara nici o substantsa si lipsit de orice semnificatsie.
- mi-a facut placere sa tsi-l daruiesc.
cei doi au inceput sa rada incetisor si si-au continuat plimbarea, bucurandu-se de pasarele.

trist de ironic, am mers acolo unde m-a dus ea demult sa-mi arate 5 cutii postale. ma mangai oarecum cu gandul ca locul nu e un tabu romantsios pentru ca am avut grija de spoiala careia-i zic constiintsa ducand acolo si-un bun prieten in afara altor fete, tocmai pentru a-mi deznoda si cotropi gordienele-mi scrupule. apoi, amuzant de ironic, mi-am dat seama ca, desi ma feresc de ideea de casatorie ca de agheasma, fara o fiintsa din regnul cu cruce langa mine nu mi se intampla sa calc intr-o biserica. am aprins lumanari pentru "adormitsi" si pentru "vii" si m-am simtsit mai bine. in fine, am fost imbucurator de prost incat sa ma straduiesc sa fiu superficial si mai ales sintetic. si mi-a iesit de minune, probabil. am vorbit atat de mult despre nimic, fortsat in sens opus, incat mi se facuse foame.

iar cel mai placut de ironic act a fost la vreo ora dupa ce-am condus-o spre despartsire:

- edmond, tsi-e frig?
- .. nu.
-edmond, tsi-e frig?
- .. nu.

.. cortina! fara chemari prea multe la rampa si aplaudatsi stand pe scaun, va rog. piesa a fost mediocra. of, s-a defectat rivalda..

Thursday, November 10, 2005

azi - cianura.

mi-am incarcat cartela de mobil (da, da, finally!!) si m-am uitat toata ziua stingher primprejur. se face frig, e clar, au inceput s-apara batranii vagabonzi care stau prin coltsuri exterioare si rebegesc stoic, de tsi se rupe inima; iata un exemplu pentru specialistii strategi de marketing: punct ochit, punct lovit. seara sfasie intsepator, nu-tsi vine sa te plimbi prea mult. cu nimeni, poa` sa fie frumoasa frumoaselor si-ndragostita-ndragostitelor. mai bine-i acasa: caldurica-i caldurica, mancarica-i mancarica, patutsu-i patuts. cand am sa fiu mare si-am sa am multsi, multsi bani, sa n-am ce face cu ei, am sa cladesc case pentru batranii vagabonzi si pentru animalele lasate de izbeliste - iac-asa gandesc de cand ma stiu. pe dracu`, mi-e bine la caldura, in pat, butonand o napolitana, rontsaind o telecomanda si band hulpav o stacana de must rece si dulce. la urma urmei, ia mai da-i incolo de vagabonzi, ca daca faceau bine in copilarie si-n tineretse si puneau mana sa-si faca o viatsa, nu ajungeau asa. si cainii aia, pai da` ce, e vina mea ca-s pe strazi? mananca oricum bine, nu-i asa, de la toate restaurantele si hotelurile.. atatea tomberoane-s in oras, ha, ha!! sa le-ajunga! eu am chestii mai importante la care sa ma gandesc dar pe care le evit de cele mai multe ori. sunt acolo, sunt importante, sunt de gandit, de ce sa stric asta, de ce sa ma gandesc la ele? ce, mi s-a urat cu binele? iete na! mai bine mai iau o telecomanda si mai schimb canalu` din napolitana. slllluuuurrrpp.. gulp. bun si mustu` asta. aasa. ho-paa.. nu mai merge televizoru`. adica, televizoru` merge, da` nu se mai vede nimic, s-a taiat cablu`, ceva, e clar, s-a-ntamplat ceva..!! hm. nu-mi mai arde nici de telecomanda, nici de must. ei, la dracu`.. ia sa ma ridic io din pat.. si-asa scartsaie ingrozitor.. of-of-of.. am imbatranit, deh! rad in sinea mea, crezandu-ma tanar si vivace.. genunchii ma cam lasa, ce-i drept.. dar cu oleaca de sport se rezolva, stiu eu. aasa. da` parca s-a facut cam frig.. nici n-am cu ce sa ma-mbrac, la naiba, numa` zdrentse am.. brrrrr.. geamu` e deschis.. cine l-a deschis? hait, nu-i deschis, e spart! mama lor io az` si maine de pustani.. ii snopesc in bataie.. daca-i prind. ia sa-mi tarsai picioarele (mi-e lene, normal) pana la baie.. usa asta de la baie.. trebuie facut ceva, prea greu se deschide. si se-aude un scrasnet de lemn si pietris pe cimentu` asta rece de tsi se ridica parul pe ceafa.. gata, am deschis-o. brrrrrrrr!!! asta da frig!! vant, curent.. ce dracu`, parca n-ar sti ca-s sensibil la curent..!? cine sa stie? ca-s singur. ei, asta este, mai moare lumea, mai pleaca.. aasa. acu` sa ma asez aici, chircit, ca-i frig.. mi-a-nghetsat nasu`.. sa-nchid si ochii, sa pastrez energie, doar nu vreau sa-mi pierd si bruma de caldura pe care-o mai am la subtsiori? e frig.. bate vantul.. pe jos e asfalt murdar si coltsuros si iar tre` sa stau cu mana-ntinsa, poate pica vreo moneda-n ea.. tre` sa chem o echipa de mesteri sa-mi renoveze baia, nu se mai poate! ia sa ma ridic.. `ooo-pa `saaa.. ca un arc neuns, scartsai din solduri.. aaa, ce bine-i cand imi trag pantalonii la loc, parca-i mai cald! nu merge sa trag apa.. asta e, umplu galeata de la chiuveta. romanii sunt descurcaretsi! sa ma bag in pat. parca-i mai cald, chiar daca nu-mi mai simt labele picioarelor. se lasa noaptea.. bec nu mai am, si chiar de-as avea, nu cred ca mai am nici curent. ei, ce sa facem, asta-i viatsa! ma uit pe scaunul de langa pat.. ia.. uite.. abia vad.. sa ma culc, is sfarsit, ma dor incheieturile.. ce-ntuneric s-a lasat.. ce tsi-e si cu iarna asta, ce repede vine noaptea.. acu` parca-i mai cald.. ma scarpin cu dreptul pe pulpa stangului.. eh.. maine-am s-o iau de la capat.. iar asfalt, iar frig, iar semi-coma leganata sa nu mor.. chiar mi-e cald acu`.. ce dracu` e cu toate zdrentsele astea pe mine..? le dau cu coada la o parte.. ho-paaa!! care coada? de cand am eu coada? ciulesc brusc urechile si ma uit la coapsele mele.. e noapte, da` nu-i chiar asa greu sa-mi vad coada. casc si-mi trec limba peste nas.. as manca o bucata de carne.. chiar si rece. hai mai bine sa dorm. imi chircesc labele si ma strang covrig in zdrentsele intunecate si calde. poate maine mai vine fata aia de la kfc cu oase.. offfff...

.. si telecomenzile-s mucegaite.. napolitanele-s stricate.. mustul e otsetsit.. si-i frig..

Tuesday, October 25, 2005

of mice and men (part two)

.. ieri am vorbit cu o fata. o fata isteatsa cu multe probleme. acum vorbesc cu alta fata. tot isteatsa, tot cu multe probleme.

una dintre chestiile pe care nu le pot inghitsi usor este orbirea recalcitranta a creierului si spiritului.

cand eram mai mic, de fiecare data cand eram in halul asta de lipsa de spirit ma duceam intr-un colts uitat de casa, deschideam o lada veche de lucruri de-ale mele de cand eram copil, jucarii stricate, cartsi pentru copii, tot felul de pietre si obiecte adunate de te miri unde.. ma linistesc. ma imbunez.. .. ma urc pe dulap, dau jos cutiile de lemn ale lui bunu, pline de tot felul de maruntsisuri folositoare, niste magnetsi pe care-i pierdeam tot timpul.. deschid dulapul, pe raftul de la mijloc stiu eu ca sunt bomboane de ciocolata si dropsuri de menta puse de buna.. ma duc in holul din fatsa, unde-i tot timpul racoare, acolo e biblioteca.. e un colts de raft unde bunu a pus revistele "misha", dau peste o carte pe care bunu o traduce, "griechenland".. ies prin fatsa, pe unde-s toate sticlariile, toate cristalele, pe care nu prea am voie sa le ating.. ajung in camara. mere, gutui. bune. ah, si sirop de brad.. in bucatarie, sarmalutse-n foi de vitsa cu smantana si salatsi "din gradina ursului".. buna imi spune povesti cu "ul` si vul`" ca sa mananc, uliul si vulpea care veneau la porumbeii vecinei natalitsa de mai sus de gradina noastra.. rad cu gura plina, tot timpul porumbeii scapa. buna rade si ea.. draga lu` bunica, draga.. ies in hol, acolo e oglinda, langa ea e un pamatuf de barbierit.. pe pervaz sunt puse cutii cu pamant din care cresc vreo doi-trei copacei de ardei iute, buni sunt pusi in otset.. ma duc prin curte, ma uit la gaini.. aia roscata e a mea, la caine, la custile in care-au fost iepurii care-aveau cutiile de apa facute din cutii de conserve pe care scria in ruseste, la copaci, la sopronul plin de praf ticsit cu jucarii vechi si cu soareci mici si gri, cu ochii negri cat gamaliile de ac, la cutiile alea de sarma in care stateau cocenii de porumb, la beci, unde-s castravetsii muratsi si varza murata si roz.. intru in magazie, unde-i bunu care-si tot face de lucru pe langa niste ferastraie, joagare si lemne.. sufla greu, sta aplecat.. se uita la mine, rade ragusit si ma pupa pe frunte.. ma duc prin gradina, ma uit iar la copaci, la copaci, la copaci, la plante.. acum e totul uscat.. si e frig, si ma musca de maini si de degete.. ma uit in sus, pe deal.. sunt nori, e o lumina de inceput de lume.. si iar ma uit la copaci.. si ma urc in marul nostru.. si ma uit iar. ma uit in jos la tufele de coacaze negre, la urzici, la pamant.. la orizont, peste sat, un munte bland, cu brazi, am sa ma duc acolo intr-o zi.. intru in casa, la caldura, a venit tanti chiva de pe iordana sa mai stea de vorba cu noi, ne povesteste de popi si paruli, nepotsii ei din grecia.. tare mult o iubesc pe tanti chiva. si pe nenea corbu, barbatu-su, il iubesc, ma duce la gradina sa iau pere galbene vara. mai tarziu apare si nea` ticutsa, cu figura lui de tatar betsiv, maine ma duc cu el pe deal, cu carutsa, sa stau toata ziua-n iarba. apar nasu` si nasa, cu skoda, parca-i o surpriza de craciun; nasu` vorbeste tare si face glume tari, nasa a adus ceva bun, o prajitura la cuptor.. tudor si ralu is si ei, zambaretsi cum ii stiu.. var`miu e blond si ocupat cu niste masinutse si baterii, vara-mea e hlizita toata si codana.. suna telefonul, raspunde buna, serios, apoi rade, ma cheama la telefon.. e mama, vorbeste repede si vesel, apoi tata.. puiatsa lu` tata.. vin tanti aurica si cu nenea sandu.. mai stau la o vorba cu "dom` profesor" si "doamna-nvatsatoare"..ies putsin afara, ma uit la cocos.. mandru si roscat.. ma duc in curtea din fatsa.. o tsiganca din tsiganie zambeste din strada.. imi cere-o floare, o stiu, mai vine pe la noi sa spele covoarele, ii dau un buchet.. imi multsumeste mult, si pleaca. ma duc in casa, ma pun in pat, iau "familia roademult" si m-apuc sa citesc despre soareci si oameni.

.. imi inghit plansul de vreo zece minute.

Monday, October 17, 2005

of mice and men (part one)

dulcea leganare dupa o criza de nervi terminata-ntr-o depresie sociopata.. ce poate fi? o crima? reorientarea spre nazism? o bere rece?

am o parere buna despre fete. prea buna, fatsa de cum sunt ele de fapt. nici nu prea ma pricep la ele - sau la oameni, extrapoland; altfel n-as avea o asa parere buna. ranjind homeric a somn, de pe-o policioara a craniului meu nomad, o particica din creierul meu imi spunea asta dis-de-dimineatsa, dupa inca o noapte pierduta incercand sa prind fluturi de noapte si de colb. nici nu-s oarecum in stare sa patrund mai adanc in catacombele fiintselor lor problematice, dar`mite sa ma prind dintr-o ochire de cuprinzarimile lor spirituale si ingeresti. ce tsi-e si cu oamenii astia.. macar dac-as sti ca am dreptate, ca nu ma pricep, ca-s aruncatorul meu de flacari care e in masina, dar aveam si eu unul!!

adica de ce mama dracului ma tampesc eu de cap de cate ori am ocazia? sa-mi trag singur sapuneli!? pai ce, asta-i viatsa? nici macar nu-s mai bun decat mine insumi, alerg de unu` singur si ies pe locu` doi! pai pana cand? si de cand tre` sa-mi dau eu mie socoteala? eu nu dau socoteala nimanui!!

prea multe picanterii violenteaza papilele gustative si ele devin mult mai putsin sensibile la senzatsii. mancarurile isi pierd din gust, fetsele din trasaturi, femeile din intsepaturi.. viatsa devine searbada ca o ciorba sleita de ardei iutsi.

urlu dupa o inteligentsa care sa ma cotropeasca dintr-o data, ca-n vremurile bune, si care sa-mi puna la ascutsit fiecare muchie pe care-o am, sa fiu din nou stancos.. acum sunt doar bolovanos. mi-e lehamite de teluric si de cosmos. mi-e lehamite de mine.

am crezut ca m-am indragostit. m-am indragostit pe dracu`. q.e.d. - nu-s in stare de nimic.

Tuesday, October 11, 2005

flaconul cu pastile amestecate.

o gramada de chestii care se-ntampla. scoala, scoala, cursuri, seminarii, teme, teme, fete, fete, fete, fete, fete, cate-un baiat, fete, fete, fete, fete, fete. cam asa arata facultatea de limbi straine. foarte frumos.

ma-ntorceam azi acasa cu un saptej` noo. stateam pe scara. prins de-o bara statea un baietsel blonduts cu niste ochi frumosi de tot, imbracat intr-un trening bleu si cu un rucsac mare si patrat in spate. are-o zgarietura urata si umflata pe obrazul stang, ca o lovitura dura. e tristisor. ii fac cu ochiul, zambeste o secunda. se tsine de bara, bate cu degetutsele in cutia aia mare si galbena a.. imprimatorului. "de ce esti suparat?" il intreb. "am intarziat acasa" imi zice, si iar lasa ochii in jos. "pai la cat ai terminat?" "la 6." ma uit la ceas, 8. "pai nu-i asa tarziu.." iar zambeste si schitseaza un dat din umeri. "ce-ai patsit la obraz?" continui eu interogatoriul. zambeste intr-un fel: "m-am lovit." ma uit lung la el. "las` ca trece.. ce tsi-e si cu loviturile astea, nu?" iar zambeste. are niste ochi extraordinari. coboara si merge apasat.

tot azi, mai devreme, in statsie la rosetti. aveam o gluga neagra de polar pe cap, un rucsac in spate, pantaloni de piele, bocanci si-un tricou fara maneci. se-apropie o femeie tanara si ma-ntreaba daca n-am si-o bentitsa cu o cruce s-o port peste gluga, cum faceau calugarii din vechime, spune ca seman cu un calugar. nu-ntseleg din prima ideea cu bentitsa si-mi aduc aminte doar de cavalerii templieri, ceea ce-i si zic. nu dadea semne cum c-ar intselege despre ce e vorba. scoate din spate o geanta de voiaj mare si neagra si doldora de bentitse impletite cu modele de cruci. ii zic rapid ca n-am bani si pricepe mesajul. telefon n-am? pe unde "bantui"? sunt cuminte? ma duc prin discoteci? sa nu ma duc prin discoteci! lucratura diavolului! la ce facultate sunt? unde am clasa? aici i-o tai rapid cu datele personale. n-am orar definitiv, nu stiu salile, ca se schimba, telefon n-am si de bantuit, stau acasa si-nvats. iar gluga o am pe cap pentru ca mi-e frig la cap. probabil c-am trecut testul prin marturisirile astea, asa ca hai sa-mi spuna ceva despre lumea asta pervertita si cucerita de diavol, de satana! dumnezeu are nevoie de lucratori pentru el.. si-aici incepe o intreaga peroratsie punctata cu sfaturi.. incep sa-mi pierd rabdarea si ma uit zambind dupa tot felul de trolee care trec. 69, 61, 91, 66. 66-i bun, numar predestinat, traiasca dracul! merg pan` la eminescu si de-acolo urc in saptej` noo, chit ca ocolesc oleaca. zambesc frumos, sar`na, daca ne mai intalnim si-am bani sigur cumpar o bentitsa. sa mai meditez la ce mi-a spus! auzi..

cred ca m-am indragostit. culmea e ca-mi vin in fire imediat, loviturile din toate partsile dezvolta o presiune care ma tsine-n echilibru. o fi totusi o chestie de moment. nu stiu de stie. nu stiu nici macar de stiu eu. nu stiu de vreau, nu stiu de sunt in stare. e si-o circumstantsa cum nu se poate mai ticaloasa. o fi schimbarea de viatsa de vina.

Friday, September 30, 2005

vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie.

e-un vartej, un cuibar rotind de ape, un gorgan de darsta rece si tulbure.. e-o spuma turbanda si cenusie, e un carusel din iad in care caluseii sunt mase amorfe de clisa intunecata si vascoasa, niciodata aceeasi. hohotesc mecanic, racnit, in mijloc nu e nici o masinarie, nici o roata dintsata care sa invarta totul, e doar o bulboana vanata cu ecou in ea insasi. sfere plane, ma asfixiez intr-un veac si respir un talaz azuriu de bazalt intr-o clipa.

legea de conservare a energiei e teribila. ma sinucid in carne, ma incordez, sunt prins de-o hoarda de fantome liliputane gigante.

strang din falci.

Friday, August 12, 2005

jekyll vs. hyde

am scris-o acum multe luni, in circumstantse deosebit de mediocre.. i-am facut oaresce adaugiri.. si tot mi se pare absolut mizerabila. dar mi-e drag de ea.

Cat cantareste intunericul?

Cad in prapastia plina de pamant afanat.
Pietre, stanci, magma, negru.
Ridic o intreaga lume in umeri
Pana cand
Orizontul imi e sub nas.
Tamplele imi crapa, rasuflu greu.
Palmele imi sunt una cu genunchii.
Am sudoare si smoala sub unghii.
Dau cu crestetul de bolta, tsurtsuri de materie dura si calda.
Mi-e foame.. ba nu, mi-e si sete!
Ma scald in pacura salcie ca un drac de pamant.
Daca m-as ridica in picioare, as face un deal, sau chiar un mic munte..
Bratsele sunt inerte, spatele e bloc de oase.
Jos e genunea portocalie.
Sau rosie.
E mai mult rosu decat galben, si e cald.
Iceberguri trec pe umerii mei.
Vad clocote tremurate,
Simt in degete asperitatsi.
Scuip apa, mi s-au subtsiat buzele.
Ma indrept de spate si intru in intuneric de cernoziom.
E mai frig aici.
Inot vascos si vertical la suprafatsa.
Am intors clepsidra,
Nisipul se incarca de fotoni albastri
Si de fapt eu sunt cel care se pierde.

Sunday, August 07, 2005

doar pentru biafrezi.

drob, stufat, ciorbă de berbec, friptură de miel împănată cu usturoi, salată de vinete cu maioneză şi ceapă, icre, midii, salată orientală cu mult oţet, usturoi verde, somon afumat, frigărui cu roşii, castraveţi, cârnaţi picanţi crestaţi cu caşcaval ras pe deasupra şi puşi pe-o tavă capitonată cu ouă bătute cu ardei, ceapă şi roşii, tortellini, ardei iute şi ceafă de porc asezonată cu cimbru şi usturoi, salată verde, mititei, muştar, chifteluţe marinate, rinichi fripţi, cartofi pai, creier pane, rasol de limbă cu măsline, oţet şi cartofi cu mărar şi caşcaval la cuptor, salată de ciuperci cu usturoi, morcovi şi piept de pui, iahnie de fasole cu mărar şi afumătură, sărmăluţe-n foi de viţă cu smântână şi ardei iute, borş de peşte cu mămăligă, hamsii marinate, guvizi fripţi cu mujdei, tochitură moldovenească, eventual o mămăliguţă cu brânză şi smântână, slană afumată cu ceapă roşie zdrobită cu sare, palincă, vişinată, cornată, pansament lichid din ăla de la maramureş, spumă de căpşuni, ruladă de vişine, ciocolată de casă, afine, pepene galben cu iaurt şi miere, cremă de zahăr ars, plăcintă de mere, suc de roşii, de cireşe şi de pere, cu grenadine, lămâie şi mentă.

şi cam asta este. m-am gândit că, pe lângă toate chestiile cărora le lipşeste pozitivitatea pe care le-am pus aici, să pun şi ceva oarecum interesant. vă urez ulcer perforat cât mai plăcut.

Tuesday, June 28, 2005

teenage crap.

.. timpul ricoseaza din mine ca dintr-o racheta de tenis. de partea cealalta a fileului stau patru mii de masini de servit clipe, si de cele mai multe ori ma multsumesc sa fiu propriul meu scut, si nu sa returnez. de fapt nu ma multsumesc, ci ma trezesc ca-s cam incapabil sa fac altceva decat sa ma apar. si de fapt si apararea asta e aiurea, ar fi de zece ori mai bine daca m-as lasa nimerit. e o tornada de clipe pe care nici macar n-am putut-o zari, pentru ca strang din ochi ca sa ma feresc de zgura. un interviu, un telefon, you can buy me with an icecream, i`m so cheap, o palma, doua maini, zambete, noapte, soare, cinci sute treizeci si sapte de intrebari, o alta ea, inca una, inca zece, adrenalina, sictir, lipsa de comunicare, block-starturi, multe block-starturi, talpile mele stau in toate, e exact ca in bancul ala prost, alerg de unu` singur si ies pe locu` doi, iar intrebari, redundantse, plictiseala, angoase, draci, neintselegeri, ea, ce dracu` vrea de la mine..

.. si toate nu-s decat zgura. forme fara fond. unele chiar frumoase, dar tot fara fond. l-au furat, l-au rapit, l-au ascuns de mine. iar daca-l gasesc, formele imi vor rade-n fatsa, fluturand panglici cenusii pe-o parte si in toate culorile curcubeului pe cealalta, zicandu-mi ca n-am dreptate, ca am evaluat gresit, ca m-am atasat prea mult si nepermis.. si-atunci tot balciul asta, tot burlescul asta cast are sa hohoteasca strident. sunt un mim, un jongleur, un facepainter, un bufon. un biet mascarici care nu crede in lumea lui.

Monday, June 20, 2005

it`s all superficial bullshit.

.. azi-dimineatsa am avut probabil cel mai urat vis din ultima vreme, desi nu l-am perceput ca fiind un cosmar, ci mai degraba ca pe "o chestie naspa". parca eram in vacantsa (cred ca in iasi) si parca stateam intr-un fel de pensiune-hotel.. erau mai multe familii acolo, si multe dintre ele aveau copii mici, bebelusi. ei bine, nu erau bebelusi asa cum stim noi ca sunt, ci erau nou-nascutsi de marimea puilor nou-nascutsi de panda, adica aproape la fel de mari ca o palma. tsin minte ca la un moment dat eram totsi plecatsi din hotel intr-un loc (irelevant locul) iar copiii erau lasatsi (goi) intr-un fel de sapuniere (aratau ca niste sapuniere) puse langa un perete din holul hotelului. ma intorsesem in hotel dupa ceva si am trecut pe langa o sapuniera in care dormea un copil. copilul era invelit cu o folie de plastic (acelasi material ca si manusile folosite de vanzatoare pentru a ne servi), si era cu fatsa la perete. am mai rupt o bucata de plastic si l-am invelit cu ea, mi se parea ca ii era frig. dupa un pas m-am intors inapoi, fulgerat. am luat folia de plastic cu care il invelisem si m-am uitat mai atent la el; am vazut ca o parte din folia initsiala ii ajungea pana sub ochi, si era complet lipita de fatsa. parintsii grijulii isi invelisera copilul inainte sa plece. inspirand, copilul formase un vid intre nari si folia de plastic.. si.. in somn.. murise asfixiat. ma uitam la capul lui, cum statea intors.. era alb, si avea o vena la tampla.. care nu ii mai pulsa de mult. l-am atins usor pe tampla si era rece. l-am luat in palma si primul impuls a fost sa-l strang si sa-l strivesc. am mers cu el in mana (fara sa-mi dau prea bine seama daca era o idee buna sau nu) sa sun la politsie si intre timp s-au intors ceilaltsi parintsi, impreuna cu parintsii lui. le-am dat vestea, a venit politsia.. si una dintre ultimele imagini care mi-a ramas in minte era un fel de piedestal de-un metru inaltsime, acoperit cu catifea, pe care era asezata sapuniera si care era inconjurat cu mini-panglici pe care scria "police line, do not cross".

.. azi-noapte am avut probabil cea mai urata stare de depresie nereprimata pe care-am avut-o vreodata. intotdeauna m-am considerat prea "tabacit", prea superficial, prea dur, prea echilibrat pentru asemenea stari. cu toate astea, aseara m-a busit plansul pentru prima data in multa, multa vreme. erau toate acolo, erau toate in buza barajului, erau toate adunate si la un moment dat barajul a cedat, pentru o vreme. si m-au lovit, toate. i`ve been alone, all along. evanescence – my immortal. bun cantec sa scrii. probabil daca-l auzeam aseara as fi urlat ca un caine ranit. imi urlu carnea care se dezgheatsa doar la suprafatsa, iar in interior nu patrunde nici o raza de caldura. daca piramida lui maslow poate transcede la nivel spiritual, ei bine.. eu sunt la primul strat din baza. imi urlu blocajul sentimental, imi urlu disperarea de a fi asa cum nu sunt..

".. stii ca asta e prima data, dupa multa vreme, cand o fata mi-a cumparat ceva dulce?"
".. hi hi.. acum potsi sa ma scrii in jurnalutsul ala al tau.. he he.."

mi-a venit sa zbor stalpul ala pe langa care treceam. dintre toate raspunsurile cretine pe care te-ai hotarat sa mi le dai, l-ai ales pe cel mai urat. am vrut sa-tsi arunc napolitana aia in fatsa, sa te vad cum incretsesti sprancenele a ironie, sa ma uit o ultima data in ochii tai (doamne, frumosi ochi mai ai).. si sa plec. am zambit ca un idiot, am scrasnit din dintsi (asa cum o fac si acum) si am inghitsit cu noduri. oare a zis-o intentsionat? oare vrea sa ma sperie? oare e nevoie sa innebunesc? oare de ce sunt aici si nu la o suta de metri de ea, fugind mancand pamantul..? am incercat sa ma indragostesc. pe cuvantul meu ca am incercat. am facut tot ce e posibil, si totul a fost spontan, neplanificat, pur si simplu m-am aruncat cu capul inainte. lasand la o parte ca stiam din start ca in aceste circumstantse, de preferat e sa fim buni prieteni si atat, deocamdata (esti sadica, a propos), nu mi-a iesit. nu-s in stare sa simt cu adevarat. nu pot. nu m-ai lasat. nu m-am lasat. un drac. asta este. nu stiu ce-are sa fie. nu stiu daca m-am indragostit. e foarte probabil. dar daca nu, m-as indragosti si maine. si azi, si acum, si peste o clipa. vreau. te vreau. de fapt, te-am vrut. mult, mult de tot. si cam asta e. ce sa fac, sunt un pusti de 21 de ani care e mult prea preocupat cu asemenea chestii, care e prea trist, prea nu-stiu-cum.. is si-olecutsica ciudat, daca te gandesti mai bine, asa-i? ei, de data asta am lasat la o parte totul si-am scris pur si simplu. romantismul nu-tsi face bine, nu tsi-a facut niciodata bine.. pe dracu`. esti intr-o metastaza a negarii urata de tot. nu mai e mult pana ai sa-tsi dai seama ca mori. si pana cand ochii aia ai tai au sa fie mai putsin frumosi, pentru ca au sa aiba pe post de cel mai frumos lucru.. un dat din gene. uita-te la tine, uita-te in tine. te-ai vrut in jurnaluts, poftim – esti in jurnaluts.

azi-noapte am avut nevoie de el, si nici n-o stiam la inceput, pana sa-l vad. printr-o ironie a prioritatsilor, chiar a fost acolo. ne-am plimbat toata noaptea, cu un rucsac, am incercat sa gasim un loc unde sa bem o cafea (nici nu mai tsin minte gustul, ultima cafea bauta a fost acum.. doi ani si jumatate) si sa ne odihnim. nu cred ca stie, dar am cam plans pe cand mergea langa mine (nu-s nici pe departe un plangacios). un boulevard of broken dreams mai bun nici ca se putea. suntem fiecare umbra celuilalt. these wounds won`t seem to heal, this pain is just too real, there`s just too much the time cannot erase. am gasit in herastrau o agenda a unui student (probabil la medicina veterinara) si doua caiete ale unui copil al strazii, un mic poet. compunea poezii pentru el si pentru prezentat publicului. avea un scris infect, o gramatica inexistenta.. culmea e ca avea unele sclipiri de nu ne-a venit sa credem. pana la urma, le-am pus de unde le-am ridicat, ne simtseam prost pana si pentru ca le citisem. cand ne-am intors, am vrut sa le iau. dupa care n-am mai adus vorba, si le-am lasat acolo. spre dimineatsa mi-am mai revenit (probabil si din cauza somnului).

pana sa ne vedem azi-noapte, am avut o tentativa de necrofilie spirituala. am sunat-o. mi-a raspuns somnoroasa, mi-a zis sa urc la ea, ca e singura. am urcat. cand am pus primul picior dincolo de prag am simtsit ca intru in descompunere. "daca vrei sa dormi, du-te dincolo, ai calculator." ea e bine, foarte obosita, tocmai se intorsese de la constantsa. am atins-o pe mana mai mult ca sa-mi dau seama ca e ea si nu o papusa de lemn. m-am uitat – in sfarsit – in ochii ei. si am plecat.

Tuesday, June 07, 2005

am acum un moment (care vine şi-n varianta extinsă la o viaţă de om) de rupere totală. în două. iată, dau fizica peste cap, plusul şi minusul se resping atroce şi trag fiecare-n partea lui de ramâne în spate un siaj în oglinda de un gri din cristale mici-mici-mici.. să-mi omor creierul şi inima şi spiritul (ce-a mai rămas din el) sau să mă prefac că-s phoenix.. mda. munţii sunt de fapt ţărână seacă, norii sunt formaţi din mici particule de apă.. iar când plouă, fiecare picătură are câte-un fir de pământ în ea. când plouă mă prefac în clisă, când e arşiţă mă umplu de crăpături. mai bine aş fi sterp. bălăriile şi buruienile tari, aţoase, urâte m-au năpădit. sunt rezistente şi la ploaie, şi la secetă. sunt ţărână seacă, moartă, ţinută în viaţă de ţărâna care vine din nori, nu de magma care s-a răcit de atâta vreme. când păşeşte o pasăre oarecare pe mine, simt că mă crap tot. mort fiind, nu intru în putrefacţie, mă casez.

teluricul nu-mi face bine, îmi sterilizează sângele. vreau să fiu bolnav, să fiu plin de viruşi, de maladii, de molime, de boli, de microbi.. să le am pe toate, să dezvolt anticorpi, să le schimb caracterul contagios într-unul necontagios şi să supravieţuiesc ca o gazdă universală, la nesfârşit. am citit undeva (nu mai ştiu unde şi nici dacă îmi amintesc corect) că persoanele cu leucocitele în formă de semilună sunt imune la virusul hiv. chestia asta mi se pare romantică.

.. şuviţe de sânge vâscos şi brun îmi intră in crăpături.. cineva sângerează. cred că sunt eu. am să mă înnegresc, au să-mi crească cioc şi gheare şi am să mă uit pe sub sprâncene, încruntat, pentru că eu am să fiu un phoenix. plusul l-a învins pe minus abia după ce s-a contopit cu el.

Saturday, May 28, 2005

atitudini şi atitudini..

văd tot felul de indivizi care mă îngrozesc. îmi imaginez că sunt în locul lor şi automat intervine o claustrofobie acută. nu pot să menţin iluzia mai mult de câteva secunde, noianul de tristeţe, nefericire, frustrare, complexe şi surzenie logică vecină cu nebunia mă cotropeşte.

fiecare dimineaţă începe cu o strângere de inimă. n-am cum să ajung în paradis pe-o coadă de curcubeu, aşa că vreau să visez. e o chestie absolut normală, după mine. cu toate astea, fiecare dimineaţă începe cu o strângere de inimă.

încerc să-mi găsesc rost în rest. orice, numai eu nu. atâta vreme cât se poate, cât amânările sunt încă posibile, cât termenul-limită se îngustează, dar se lungeşte, încă extrag un rost artificial. culmea, nimeresc în plin din când în când. atunci mă bucur, atunci strângerea de inimă se transformă în neputinţă egoistă, dar veselă.

.. atitudini şi atitudini.

Friday, May 06, 2005

.. şi ce mă-ngrijorează cel mai tare e că am puseuri de sinceritate care se repetă din ce în ce mai des. dă-o-ncolo, bre..!!
câtă deşertăciune, câtă falsitate. câtă inutilitate. câtă derivă. umblu capiu de ceva vreme şi încă nu-mi pot reveni. se cam duce de râpă şi puţina minte pe care-o mai am, iar templul ăla de-i demolat şi ridicat la loc în trei zile e într-o paragină totală. parcă-s înconjurat de nişte zombies săltăreţi şi râzători, care nu fac altceva decât să-mi sictirească şi mai tare inima. ancora, ancora mea.. s-a cam dus pe apa sâmbetei, acum probabil râde pe undeva pe fundul mării (sau pe bolta cerului), bând votcă şi suc de portocale roşii. deja îs un pui speriat, zgribulit şi aricit care se uită dezorientat în toate părţile. scenarii lugubre îmi trec mintea pe sub copite, călărite de o viaţă roz-bonbon cu picăţele bleu-ciel care se vinde ocheadelor pe un pumn de suflet. claustrare agresivă, cam asta simt.

de dimineaţă aveam praf de puşcă în artere. dacă mă uitam mai mult de trei secunde la ceva simţeam că explodez. ironia naturală a balanţei extremelor: nu-mi dau seama cum se face, dar singurul sentiment plăcut cu care am rămas dupa ziua de ieri a fost dat de un pumn de corcoduşe verzi. ce suflet lihnit de foame am.

.. în altă ordine de idei, acum nişte zile mi-a fost comunicat - într-o circumstanţă benignă, bineînţeles - că sunt demn de milă. am respins ideea, mi s-a părut nefondată.

`cause everybody wants to be a cat, because a cat`s the only cat who knows where it`s at.. everybody, everybody, everybody wants to be a cat, halelujah, everybody, everybody, everybody wants to be a cat..!!

Tuesday, May 03, 2005

.. atât de multe chestii într-un timp atât de scurt. mai întâi nişte role spoite de scări rulante de mall, cu neoane fluorescente sub ele; o ascensiune inertă, lentă şi moleşită, urmată de o poleială falsă, de tinichea scumpă.. nimic din zbor, nimic din aer, nimic din.. nimic. strigi după oxigen şi eşti privit cruciş, pentru că toate vieţuitoarele sunt anaerobe, ele respiră fandoseli lichide. toate ferestrele sunt acoperite cu grijă de stofe cu ştrasuri, să nu carecumva să intre vreo dâră de lumină naturală, care să disturbe bâzâitul de neoane si spoturi. am ieşit (definitiv) din mall-ul deşertăciunilor cât de repede şi de liniştit am putut, fără să deranjez vreun zorzon. mai departe.. guri de libertate prinse pe fugă şi gustate din plin, un olt vijelios şi tulbure, multe perechi de ochi frumoşi, hristos a înviat, adevărat a înviat, mama, tata, o lizieră de pădure, rock, un tir în miez de noapte, solidarităţi instantanee şi năucitoare.. şi toate astea având ca fond un talaz de bazalt strălucitor, suspendat deasupra crestei, aducându-mi aminte de vremuri de mult apuse. acum e doar tristeţe, adrenalină cu gheaţă şi o mare de ceaţă. cam asta este.

Wednesday, April 20, 2005

cum e să mănânci la mcdonalds.

experiment încheiat.

prima chestie care te izbeşte e mirosul. în rest, arată extraordinar. aproape perfect. tras cu linia. culori în combinaţii fericite, nu prea tari, să nu şocheze clienţii. care clienţi sunt la fel de traşi cu linia ca şi decorul. totul sclipeşte, totul e nichelat, neosetat, automat. nici un colţ ascuţit, totul e bont, rotunjit, să nu existe pericole de accidente. e cald şi bine, poţi să şi dormi. pe pereţi sunt litografii tâmpite care nu exprimă nimic. bună ziua, bine aţi venit. - pac! un zâmbet tras cu linia. vreau să mănânc ceva. un meniu, nu ş' de care. doriţi şi desert? fără zâmbet. da, doresc şi desert, uite-aşa, de-al dracu'. ştiu că le fac vânzare androizilor ăstora, dar am auzit că pun un caramel dat dracului peste îngheţată. îmi iau tava şi mă duc la masă cu un sentiment de ia te uită cât de dobitoc pot să fiu. parca simt o linie călduţă pe faţă, care-mi trage-un zâmbet. strâng din măsele şi mă aşez pe un scaun nichelat, cu o imitaţie moale de piele. stau şi mă uit la demonstraţiile de geometrie estetică din faţa mea şi mă gândesc că, dacă tot am plătit ceva pe ele, aş face bine să le şi mănânc. simpatici cartofii prăjiţi: au un gust zeiss, decupaţi dupa măsurători cu şublerul, prăjiţi în ulei de arahide. sos de brânză, sos de roşii sau sos de oţet la salată? / toate trei, mulţumesc. poate le dau vreun gust, continui în gând. un drac. mâncare fadă, pastelată, inodoră, papilele mele gustative şomează, aş prefera o aspirină. între tavă şi mâncare e o bucată de hârtie cu ultimele cuceriri în domeniul gastronomic ale celor de la mcdonalds, de parcă n-ar fi destul că sunt acolo şi le mănânc produsele. mă simt ca în hrana verde. îmi imaginez tot felul de scenarii, iar zombies ăştia zâmbitori din jur nu fac decât să-mi aţâţe imaginaţia. înghit pe nemestecate, nu ca aş avea ce mesteca prea mult. toate - absolut toate - produsele sunt uşor de înghiţit. dacă încerci să le mesteci mai temeinic, te trezeşti că sunt deja pe gât în jos, trituraţia nu-i pentru ele. mă trec tristeţi existenţiale cu gândul la sursele de hrană ale omenirii. în sfârşit, termin de mâncat şi plec. las totul acolo. din momentul în care am ieşit pe uşă şi nu mai sunt sub influenţa căldurii şi mirosului îndobitocizant, mi se ridică de pe ochi o pânză galben-pai. mă simt de parcă aş fi ieşit dintr-un salon de spital. respir dracului din nou. peste 5 minute, când mi se face din nou foame, mă trece un gând pe care îl am de fiecare dată după ce merg la mcdonalds (din ce în ce mai rar): n-am să-mi parchez niciodată bicicleta aici - prefer primul nor. cu o condiţie, să nu fi ajuns cei de la mcdonalds acolo inaintea mea.

Wednesday, April 13, 2005

cum arata universul.

acum ceva vreme, au fost doi oameni care au adoptat - mai mult in gluma - sintagma a disturba echilibrul.

ma comport in feluri diferite atunci cand mi se disturba echilibrul. depinde de natura echilibrului si de cea a disturbarii. pot sa rad, sa fluier, sa ma incrunt, sa fiu superficial, sa plang, sa am nervi.

e destul de dificil sa ma trezesc cu echilibrul disturbat. in general, nici macar nu e amenintsat. e o intreaga retsea de fantome, nisipuri miscatoare, ziduri, prapastii fara fund si alte asemenea care-mi pazesc echilibrul. muritorii de rand nu ajung niciodata acolo, sunt buni doar la intarirea armatei de fantome. iar pe semizeii care se teleporteaza ii numar pe degete. evident, imi pot disturba echilibrul de unul singur. imi pot induce stari disturbante, in bine sau in rau.

in ultima vreme, echilibrul imi este disturbat din ce in ce mai rar si mai greu. incep sa cred ca traiesc intr-o lume de muritori, in care semizeii isi pierd statutul. parca as vrea sa cred ca e vina mea, ca de fapt astia se chinuie, incearca, dar eu am dezvoltat un handicap, un blocaj, ceva neprevazut in retseaua de protectsie a luat-o razna.. sper ca e asa. pentru ca altfel am sa ma trezesc intr-o buna zi incercand cu disperare sa fac drumul mai usor catre echilibrul meu celui mai comun muritor (daca n-am inceput deja - la dracu`, ce-s cu gandurile astea panicarde!?). asta este o actsiune esuata inca dinainte de a fi inceputa. povestitorul nu controleaza personajele, asta e regula. atunci cand personajele sunt simple marionete, povestea nu mai are nici un farmec. cred ca asta ar constitui un bun motiv de sinucidere, ar fi disturbarea definitiva a echilibrului. sau acum incerc cu disperare sa-mi induc o stare disturbanta. si abia am scrijelit tot icebergul asta..

ce chestie.

"iar am prins răsăritul"

.. de ceva vreme încoace nu sunt lăsat să pierd nici un răsărit, oricât de mohorât e. văd o lumină la o fereastră. e înaltă şi îngustă, de lemn vopsit în roşu-închis, de-acolo vine răsăritul. are să se piardă încet din fereastră.. şi, pe măsură ce se pierde, cerul are să se lumineze, pentru că în spatele ferestrei este cealaltă emisferă a pământului.

nori albi, deja înroşiţi pastelat de lumină. dacă mai privesc mult norii, înnebunesc; vreau acolo. vreau să zbor gol-puşcă, vreau să miros a aer, vreau să se lipească soarele de pielea mea, vreau să iau o gură de nor şi să mă transform într-un demon de zăpadă.. subţire, şui, uşor, zâmbitor şi calm. să bată soarele în mine şi să mă încarc din lumină. apoi să mă uit în jos şi să văd multe, multe culori. şi să scriu cu norii, să am un scris de şcolar, şi să întruchipez multe, multe alte planete, sfere de nori pastelate cu purpură.

mulţumesc, norule.

Tuesday, April 12, 2005


si din nou.. ma uit afara. tot pe fereastra mansardei. vad acoperisuri rosii, hornuri, peretsi ce-si ranjesc plagile hidoase de caramida si tencuiala. si mai vad jungla. e o jungla gata sa erupa, sa distruga, sa inghita. vegetatsie neagra si cenusie, zeci si sute si mii si milioane si miliarde de crengi. acoperisurile si hornurile sunt pierdute intre ele. de fapt, daca stau si ma uit mai bine, antropizarea asta s-a facut dupa voia naturii; ce oximoronic vad azi. strazile sunt invizibile, probabil napadite de lastari. oricum, imi este clar ca toate aceste asezaminte si vetre omenesti au fost cladite doar acolo unde nu-s copaci, n-au vrut sa deranjeze prea tare. deja vad cum o fundatsie de casa e inclinata de un vrej care sta sa explodeze gri. tot orasul e inghitsit de jungla antropica pe care o meritam. o padure de plopi anarhici, niste umbrare de vitsa de vie care trec prin ziduri si care nu se opresc niciodata. cutsite si tentacule. crengi si ramuri subtsiri, scheletice, negre, uscate care abia asteapta sa sparga asfaltul. spectacolul jalnic al existentsei mizere si meschine pe care stirpea mea o duce. hornurile de caramida roscovana tencuita cu nisip sunt innegrite.. oare de ce? de fum. sau de umbra de dedesubt a furiei cu care au sa inceapa sa apara lastarii negri. din ziduri, din borduri, din trotuare, din asfalt, din ciment, din piatra seaca au sa iasa jungle de naturi la fel de seci si de uscate. dar au sa fie libere. natura se adapteaza si se perverteste.

mă prefac că-s filosof.

stăteam aşa şi mă gândeam. la perfecţiunea imperfecţiunii, sau, mai bine zis, la perfecţiunea conţinută de imperfecţiune. mă prostesc. mă prefac că-s filosof. mă gândesc că, dacă fals implică orice (logica de clasa a noua, parcă), atunci fals poate implica adevărat. presupun că fals implică adevărat şi echivalez perfecţiune cu adevărat şi imperfecţiune cu fals. imperfecţiune implică perfecţiune.

nici un om nu-i perfect. nici pe departe. dar tocmai chestia asta poate conţine perfecţiunea. e o sclipire, e o închipuire, o briză, o săgeată, o vibraţie, o înălţare din sprânceană, o atitudine. şi abia atunci începi să vezi. tot. şi parcă, parcă începi să înţelegi ideea cu după chipul şi asemănarea sa. sau poate că-i o amăgire, toată chestia asta. poate-i o greşeală în matrice, poate că-i o eroare de judecată. o imperfecţiune, ceva. ce cerc vicios şi viciat - imperfecţiunea implică perfecţiunea.. şi-o luăm de la capat.

Friday, April 08, 2005

umerii mei

"se anunta a fi o zi suuuuperba"

.. stau cu spatele la luminator. pe peretele din partea mea bate deja un soare portocaliu aproape rasarit.. si ce-i mai interesant, vad umbra caldurii proiectata pe perete, rotocoale fluide bidimensionale, mici implozii si explozii..

uit de fiecare data sa ma uit la dimineatsa. cateodata nici nu vreau s-o vad. chiar ma incrunt la gandul ca e dimineatsa. am avut nevoie doar de un anunts recurent de incepere de zi ca sa ma indragostesc de ciripitul unei vrabii care sta pe pervaz. miroase a soare nou, a frunze abia nascute si a flori de copaci.

intr-adevar, se anuntsa a fi o zi superba. multsumesc pentru noapte.

Thursday, March 31, 2005

the fuckin` return to innocence.

am chef sa fiu concis.

despre indivizi. exista indivizi carora le place sa se imbrace in piele. unii dintre ei nu au resursele financiare necesare pentru a-si cumpara articole vestimentare din piele. pentru asta s-au inventat inlocuitorii (vinilinul, spre exemplu). exista doua feluri de indivizi care se imbraca in vinilin: cei care nu au bani pentru piele si cei care au bani, dar cumpara totusi vinilin. primii sunt cei care ar da orice sa aiba piele adevarata, dar sunt nevoitsi sa accepte vinilinul. desigur, nimeni nu-i sileste sa-si cumpere haine din vinilin, dar ei o fac. din frustrare, din amagire, din invidie, din dorintsa de a fi imbracatsi de fapt in piele, o fac. si ajung la un moment dat la impresia ca poarta piele. indivizii care au banii necesari pentru piele si-si cumpara vinilin sunt pur si simplu zgarcitsi. considera ca se pot imbraca in vinilin si pot pune si ceva bani deoparte, pentru alte chestii de vinilin. si unii, si altsii se bazeaza pe faptul ca poate nu se observa diferentsa. si unii, si altsii au un dinte impotriva celor care poarta piele, se considera nedreptatsitsi, sunt vesnic iritatsi si au un stil repezit si brusc de a reactsiona, intolerantsa lor neavand nici un criteriu. si-atat despre indivizi.

despre material. exista piele si exista vinilin. pielea este genuina, rezistenta, fina sau dura, oricum reala, are un miros aparte, confera autenticitate. vinilinul e un surogat ieftin, miroase de la o posta a sintetic, se botseste, se deterioreaza extrem de usor, vesnic vehement, scrie pe el kitsch cu litere de-o schioapa, e fals de sus pana jos.

despre perceptsii. exista perceptsia despre piele si perceptsia despre vinilin. ideal ar fi sa se poata face distinctsia intre materiale, dar mai ales intre indivizii care le poarta. o mica intretaiere: indivizii care merita sa poarte piele se impart in doua: cei care au si cei care nu au banii necesari. cei cu bani poarta piele, cei fara bani nu poarta vinilin. indivizii care poarta vinilin o fac indiferent de situatsia materiala.

.. si mai exista ceea ce se cheama terorism infantil, dar asta e cu totul alta poveste. dixit.

Tuesday, March 29, 2005


despre. despre. despre despre despre. despre ce vretsi voi. despre despre. despre despre si despre despre. si despre. despre.

si zac
in pielea mea de drac.
am o usoara figura de tolomac
cand sunt prins cu matsa-n sac.
si zac.
napolitane vrac.
n-am purtat niciodata un frac.
vreau un bac
care sa ma duca departe pe dunare
si-o pluta
care sa aiba un catarg nu prea inalt si pe catarg sa fie catsarata o vie si via sa aiba struguri.
de fapt, doar un ciorchine. mare. mare-mare.
mare de tot. si copt.
oac oac.
who, me?
liniste. s-a terminat.

uimitor cum poate sa se prezinte un cuvant ca "despre". daca-l scrii de foarte multe ori, daca-l vezi scris de multe ori unul dupa altul, sau unul sub altul, in sfarsit, doar el.. incepi sa crezi ca nu mai esti roman. isi pierde intselesul, vezi "d"-ul si "espr"-ul si "e"-ul de la coada, itsi vine sa-l pronuntsi, te vezi schimonosindu-te pentru a-l pronuntsa exagerat, vezi "p"-ul ala cum itsi sare-n ochi, tsi se pare ca e ciudat, ca alinierea aia de caractere te usuca, te gandesti cum de s-a inventat un asa cuvant, de ce cu sunetele alea, de ce in exact aceasta succesiune, cum de literele arata exact asa cum arata.. orice raspuns, oricat de simplu si de clar ar fi, ar fi pe data supus indoielii si banuielii.. dar daca nu-i asa? e ca un fel de agurida, itsi vine sa zici "asssppprrru".. fascinant. imi place despre despre. ma face sa ma gandesc la grecia, la maslini, la insule, la soare, la vin rosu, la ruine, la apa, la portocale, la cearsafurile alea pe care le purtau elinii pe toate vasele alea ale lor. de ce, habar n-am. dar e fascinant. de ce ce? de ce ma gandesc, de-aia. nu de ce purtau elinii cearsafurile alea. asa.

chiar stau si ma-ntreb: la ce dracu` ma tot strofoc? de ce nu las toate balta? evadez. cat de curand. aaaaaaa-cusica. gata. nu mai e mult. heh. abia astept.

Thursday, March 24, 2005

e racoare si-mi place.

e racoare si-mi place. un sentiment al dracului de tonifiant. a rasarit soarele si nu vad urma de nor. parca nici nu mi-e atat de somn. azi am sa hoinaresc. prin bucuresti si prin mine. fiecare pas pe care-am sa-l fac are sa fie pentru mine. am sa merg pe fiecare circumvolutsie pe care-o am si-am sa-mi dau seama ca de fapt merg pe strada. are sa-mi placa praful si-am sa clipesc cat mai rar.

Saturday, March 19, 2005

hanging around

una dintre cele mai grele chestii pe care tre' să le fac dimineaţa este să ajung acasă după încă o noapte de nesomn. mi se pare un chin inutil. la urma-urmei, de aia s-a inventat teleportarea, de-aia avem computer, one for beam up, engage (fiind mai fraged, n-am prins perioada de scotty, beam me up).

are să vină vara. direct şi fără fasoane. are "să-şi intre în drepturi" (cum zic purtătorii cuvântului inmh-ului) în doi timpi şi trei mişcări şi-am să mă trezesc brusc transpirat, mirat, încăldurit şi oarecum în degringolada aia temporară de la începutul fiecărei veri.

de fiecare dată când mă uit pe fereastră la cer îmi vine să cred că văd pescăruşi. sau că ar trebui să văd. sau că au să treacă pe-acolo cât de curând.

dacă ar fi să pun laolaltă două dintre influenţele care mă încearcă atunci când mă gândesc la marea de vară, alea ar fi marquez + hemingway. nu ştiu.. probabil că visul meu de-o viaţă ar fi să mă întâlnesc cu erendira. şi bunica ei să-şi fi zburat creierii de câţiva ani.

Saturday, March 12, 2005


"what did you just say!?"
"ah, forget about it, it`s morning.."

yeah, so!? where did this idea come from? oh, you know, it`s morning, so i get to be forgiven because stupid things just pop out of my mouth.. no! this is not the idiotic-tourette-syndrom-that-just-got-worse period of the day, you don`t get free shots! if it`s morning (sleepless night or not) and you know that you might slip out some imbecile and offending sentences then you should keep your mouth shut. and you should use your brain (yeah, even if it`s morning) to filter whatever you want to say. it`s that simple.

Monday, March 07, 2005

.. ii placea sa cante. chiar simtsea spatsiul gol al lautei, il simtsea presandu-i ficatul si interiorul antebratsului drept, degetele mainii drepte schitsara o ciupire de corzi iar palma stanga apuca involuntar un gat de lauta invizibila. inchise din nou ochii. nu-si amintea mare lucru, doar extremele senzoriale. un soare aflat chiar sub frunte il orbea. deschise ochii la loc, macar asa putea sa distinga firele de praf ce i se asezau pe fatsa. incerca sa-si dea ochii peste cap, in sperantsa ca va visa un nor, o ploaie, un deal verde, o padure rece si umeda, muschiul de pe radacinile copacilor, fasaitul apei.. i se facu brusc dor de casa. isi amintea doar iarba si muntsii de-acolo. stranse din pumni si se ridica in capul oaselor, miscare ce facu tot praful sa i se scurga pe spate si pe piept. miji ochii. incepu sa-si desfaca legaturile de la zale. falangele umflate nu-l mai dureau de mult, in schimb nu reusea deloc sa simta curelele intre degete. isi linse buzele si imediat isi trase limba inapoi, inspirand aer pe gura cu buzele stranse. il usturau ingrozitor. chirci degetele pe legaturi, isi tsinu respiratsia si trase. intsepeni asa cateva momente, dupa care incepu sa tuseasca. transpira brusc. se ridica in genunchi.. simtsea ca picioarele il ascultau. tsinand coatele lipite de trup incerca sa se ridice.. picioarele incepura sa-i tremure. se apleca in fatsa, apoi se ridica incet. batu usor din picioare, pentru a vedea daca se poate baza pe ele. se mintsea ca are prea mult praf pe el. rase. i se facu somn. simtsi nevoia sa cada lat si sa doarma, insa stia ca nu avea sa se mai trezeasca.

un tsunami azuriu, stralucitor se ridica deasupra intregii creste. nu se misca nici o picatura din el, parca ar fi fost sculptat in bazalt.

Thursday, March 03, 2005

growing tall.

ce stiu, ce-am invatsat, ce pot sa zic despre, ce-i in capul meu, ce gandesc.

introspectsiile sunt intotdeauna subiective. outrospectsiile sunt si mai subiective.

truismele sunt nedorite, dar daca te limitezi la atat esti in regula.

la sedintsele partidului comunist dintr-un orasel rus oarecare, tovarasul itsic lua de fiecare data cuvantul si cand il primea tsinea sa afirme cu tarie ca este de acord cu cei care vorbisera inaintea sa, dupa care se aseza la loc. asta pana cand presedintele local al partidului, plictisit de luarile de cuvant ale tovarasului itsic, il intreaba:

- tovarase, dumneata n-ai o parere proprie despre ce se intampla aici?

la care itsic raspunde dupa un moment de gandire:

- ba da, tovarase, am, cum sa nu.. dar tsin sa va spun ca nu sunt de acord cu ea!

vreau sa dorm si sa nu ma mai opresc. sa-mi dorm viatsa inapoi, si sa ma trezesc in aceeasi secunda a varstei mele in epoca de piatra. aceiasi oameni, alta planeta.

pe un canal numit axn e o emisiune care se cheama survivor. am impresia ca se desfasoara pe durata unei luni.. stau si ma intreb ce s-ar intampla daca s-ar desfasura pe durata unui an. si mi-ar placea sa vad o chestie facuta dupa aceeasi idee, dar cu o mica diferentsa: fiecare pentru el. prea a fost violata orice idee de-a lui platon si socrate.

un motiv pentru care omul este definit ca fiind un animal social este ca simte nevoia de afirmare, confirmare si apreciere din partea societatsii. vrea sa se laude, sa fie laudat, crezut, apreciat. orgoliu, mandrie, multsumire, incredere de sine. semnale cu plus venite din societate. sistem de referintsa "intreaba publicul". intotdeauna o autoevaluare efectuata corect surclaseaza o evaluare exterioara. ironie: incapacitatea autoevaluarii -> neincrederea in sine-> cerut parere din afara -> primit parere pozitiva din afara -> incredere in sine -> abandonarea ideii de autoevaluare. daca parerea este negativa atunci neincrederea in sine se accentueaza si autoevaluarea apare ca ceva inutil in atare situatsie. grosso-modo, cam asa arata. e un cerc vicios din care nu prea potsi sa scapi daca toate elementele sunt batute in cuie, iar ideea de din afara e cam aceeasi tot timpul.

morpheus: do you believe in fate, neo?
neo: no.
morpheus: why not?
neo: because i don`t like the idea that i`m not in control of my own life.

descartes, alternantsa vis-realitate, conceptul de brain-in-a-vat. toate astea induc o oarecare stare de nesigurantsa, rezultata din lipsa totala a constiintsei exteriorului. nu exista nici un fel de garantsie in ceea ce priveste informatsia perceputa iar ciupituri de control nu exista.

Wednesday, February 23, 2005


"please raise your right hand.. do you swear to tell the truth, the whole truth and nothing but the truth, so help you god?"

"i do."

cred ca mi-am gresit vocatsia. as fi putut sa ma fac avocat.

(sau fotbalist!! urlu.)

(sau actor!!! urlu.)

(sau cantarets de rock!! urlu.)

fapt e ca am invatsat sa mor. mor cam des, in ultima vreme. sunt mortsi usoare, mortsi indiferente, mortsi grele, chinuitoare, si mai sunt si niste mortsi de-tsi vine sa-tsi iei campii, pe-alea chiar nu le vrei. sa invii e mai usor, oarecum. e chiar o placere. simtsi cum oasele tsi se incheaga, itsi apar tendoane, muschi striatsi, tsesuturi, vase, organe, inima, bataie.. iar cand incepe sa functsioneze totul, tragi aer adanc in piept si te pregatesti fericit de urmatoarea moarte, sperand ca esti nemuritor. iar chestia aia cu scanteia vietsii e oarecum depasita. de la primele semne de inviere apar scantei.. mai intai rare, apoi din ce in ce mai multe, jerbe albe si galbene de scantei, zece mii, un milion, treizeci de miliarde.. iar cand alveolele pulmonare se umplu cu aer toate scanteile se transforma intr-un camp bleu, usor impaienjenit.. ca si cum ai privi printr-o fereastra un cer senin dupa ploaie.

nu-mi place sa mor si nu-mi place sa fiu mort. trebuie sa ascund asta tot timpul, mi-e rusine ca sunt mort, imi tarasc zdrentsele energetice ca pe giulgiu. e o incruntare generala, totsi trec cu privirile prin spectrul de mine zicand: uite, a murit!

momentul mortsii: imobilitate faciala, privire fixa, colaps atmosferic. simt ca pleoapele sunt inchise de aer.. aerul ma face zob, ma termina, ma striveste. parca zece tasatoare de asfalt ar trece peste ochii mei. cand mor ma scufund in smoala lichida. cand sunt mort mi-e frig. ma strang tot in atrii si ventricule si astept sa ma descompun. extremele duc la socul termic, care e prea mare, devin casant. ma sfaram si reusesc sa ma descompun mai repede.

in pauzele dintre mortsi reusesc sa fiu oarecum viu. si cateodata ma apuca momente de meditatsie. astfel de momente sunt bune pentru un singur lucru: concluziile la care ajung in urma lor ma ajuta sa lungesc pauzele. timpul care trece de la o moarte la alta se mareste. poate asta-i secretul nemuririi. poate am sa ajung sa prind o pauza plina de viatsa pentru totdeauna. trebuie doar sa ajung la concluzia potrivita.

Saturday, February 19, 2005


am mers cu tramvaiul complet. avea de toate. ingramadeala mare (ma tsineam stingher de-o bara.. daca nu m-as fi tsinut, presiunea din jur m-ar fi tsinut in picioare), clisa neagra si lipicioasa pe jos, zeci de batrani incruntatsi si violentsi care se certau si se impingeau pentru cateva scaune, vagabonzii, sutsii de buzunare (aia care coboara la obor, "au treaba pe-acolo"), nespalatsii si transpiratsii (doamne, era un individ in fatsa mea.. si-un cadavru mirosea mai frumos), fetitsele nesimtsite de liceu, cu tocuri si bascutse din catifea, care stateau pe locurile rezervate si spargeau semintse-n dintsi si care miroseau a transpiratsie, a statut, a carii, a fard si a parfum de mana a cincea, smecherasii de cartier, cu parul lor slinos si geluit, care aruncau replici arogante batranelor.. la un moment dat s-a urcat o galerie de scolari care-au inceput sa urle si sa sara, umpland vagonul de "toata lumea stie, cutare - meserie!" si de alte minunatsii verbale.. chiar ca nu lipsea nimic.

am coborat intr-o strada plina de noroi si-am luat-o pe jos pana acasa. m-am dezbracat automat, am facut un dus rece, am baut un ceai si mai rece si m-am culcat.

de-acum, cand ies dimineatsa de la munca, am sa merg acasa cu metroul.

Friday, February 18, 2005

reminiscentse ale copilariei

"mi-e rau.." scrasni el.

"tu cine mai esti?" ridica ea ochii, mirata.

el se misca inspre ea, o aratare suie, prafuita, cu ochii dusi in fundul capului, cu obrazul napadit de licheni castanii.. soare si pamant. se lasa in genunchi si apoi se intinse cat era de lung, cu fatsa in jos. ea ramase impietrita. peste cateva secunde, se repezi la el si incerca sa-l intoarca. el dormea.

de fiecare data cand ma gandesc la cuvantul "iarna" imi vine in minte o imagine.. e noapte, e pe un drum dintr-un sat, ninge (fulgi mari).. o sanie trece.. se vad doar haine de iarna si fesuri, inghesuite in ea.. imi imaginez nasurile inrosite de frig, ochii mijitsi din cauza ninsorii, ghicesc cozonacii, sarmalele, soriciul de-acasa.. aud zurgalaii care-s agatsatsi de capestrele cailor.. si.. oarecum, ma simt acasa.

planset desperat. scrasnit de dintsi. urlet hohotit. par smuls din cap. batea cu pumnii in spatele lui, el dormea. ii zdrobea mana intre ale ei, incerca sa-l urneasca.. nimic. se linisti brusc, se sterse pe fatsa si se uita in jur. lua o pietricica si i-o puse pe cap, in spatele urechii, dupa care ii puse praf in par. avea o figura imobila, iar degetele ii tremurau ingrozitor. se duse apoi catre picioarele lui. il descaltsa si apoi ii rupse pantalonii pana la genunchi. dupa care se ridica, improsca praf cu piciorul pe omul ce dormea si pleca.

imi plac urmele avioanelor care se vad pe cer. stiu ca-s doar gazele reziduale ale kerosenului ars, dar ma simt oarecum "la inaltsime" cand ma uit la ele. cerul e un fel de loc de uitat. si de uitare.

aplauze, aplauze la scena deschisa, ovatsii. cocotsatsi pe marginea rapei stancoase, ea si el se schimonosesc ca niste draci. jos, in canionul proaspat despicat, rosu, sunt multsi spani, sunt umeri invelitsi in panza murdara si cranii pe care pielea pocneste. o viermuiala festiva. umbrele de sus se vad ascutsite. la un moment dat, o lacrima pica peste ei. canionul e inundat, spanii se agita, intra in panica, dispar prin cotloane si gauri iar dracii se prefac in rotocoale de carne, sfaraie, schimonoseala se transforma in zvarcolire. la sfarsit, ramane o unda nedefinita de ceatsa peste solul brun.. si cerul. a venit dimineatsa de dupa zi.

Wednesday, February 16, 2005

la noapte are sa fie soare.

am sa aberez.

privesc afara pe geamul mansardei. vad un turn din caramida rosie acoperit cu tsigla verde (parca-i verde) si ma gandesc ce se afla in varful lui, chiar sub tsigla aia verde. vad plopi raschiratsi care nu misca. sunt chiar stufosi, asa, fara frunze. sunt scapatsi de sub control, au crescut in toate partsile, si-au dezvoltat noi maini, noi picioare, noi tentacule, noi degete, zeci de mii de degete. le-o fi frig la degete? oare cum ar arata o manusa pentru plopii astia?

privesc afara pe geamul mansardei. inca mai arde focul in casa din fatsa mea. as vrea sa vad un caine in curte, o vrabie, o vietate oarecare. aud doar un alt caine, probabil fara stapan, care se agita in strada.

halucinatsiile auditive provocate de oboseala sunt hilare. aud anvelope pleoscaind pe strada si atribui sunetele unei mitraliere laser dintr-un film s.f., de preferintsa prost. ma gandesc cum ar fi daca m-as arunca pe fereastra asta. probabil n-as ajunge prea departe, la vreun metru mai jos sunt cablurile de electricitate, telefon, internet, firul rosu care ne leaga de mama rusia, telegraf, cale ferata, tramvai, troleibuz.. niciodata n-am stiut clar ce e cu sarmele astea. gugustiucii si vrabiile nu mor electrocutatsi cand se aseaza pe ele, e ceva in neregula. in sfarsit. pot sa plec, vreau sa plec, trebuie sa plec. plec.

azi e noapte.

.. şi iar încep să nu dorm. şi iar fac pe nebunul cu mine. şi iar sunt alb ca varul şi am orbite violete. deja nu mai simt oboseala, nu mai simt că mi se închid ochii, nu mai simt somnul.. simt că mi s-au atrofiat muşchii, că nu mai pot să mai mişc din degete pe tastatură, că mă dor încheieturile, că am bufeuri, că mă ia cu cald la tâmple, pe gât şi pe piept şi cu frig pe interiorul coapselor.. mă simt bolnav. cred că asta e calea cea mai bună către ipohondrie. încep să-mi imaginez ce fel de analize mi-ar ieşi acum, cum as leşina de spaimă la vederea lor, cum m-aş îmbărbăta şi mi-aş închipui că am să trec peste asta, cum m-aş pune pe picioare încet, dar sigur, cum aş reveni la o viaţă fizică (şi psihică), dacă nu sănătoasă, măcar încadrată în nişte parametri normali..

cred că e adevărat. cred că nu sunt în stare de ceva bun decât dacă mă lovesc tare de tot cu capul de pragul de sus. doar că de-aici se ajunge la trei lucruri: ori te trezeşti la realitate (de preferat), ori se "tăbăceşte" foarte bine ţeasta, astfel încât nu mai simţi nici un fel de prag, ori îţi zdrobeşti capul şi mori.

îmi plac dimineţile. orice fel de dimineţi. şi cele mohorâte, şi cele însorite. îmi plac dimineţile în care intru cu picioarele în rouă şi mă înţep pe faţă cu ace de brad, îmi plac dimineţile în care ies din cort şi dau cu nasul în valurile mici-mici şi roşii de soare. îmi place să iau viaţa de la zero. cred că aş fi un fel de campion al sisifilor. recunosc, îmi place să împing un bolovan fără nici un rost.

sper să dorm.

Tuesday, February 15, 2005

început de side-effects.

"look, but don`t touch. touch, but don`t taste. taste.. but don`t swallow."

cam aşa i-a vorbit al pacino "fiului" său, keanu reeves, într-un film.

a plouat. înca plouă. din zăpada asta fleşcăită (şi totuşi, uimitor de curată) n-are să mai rămână nimic dacă urmează vreo câteva zile de soare. au să vină inundaţiile, acolo e problema.

nu.. am început prost. deja vorbesc despre vreme. ce dracu', pot mai mult! am învăţat să spun o poveste în culori, dar nu cred că aş termina-o nici în zece mii de ani. stau şi mă încrunt la monitor. ca de obicei, mi-e foame. e prima mea zi de serviciu.. iar. pufnesc în râs.

nu, nici aşa nu-i bine. urmează să vorbesc despre toate tâmpeniile care-mi trec prin cap, ridicându-le prin înflorituri stilistice la rang de nuanţe profunde şi sclipiri de raţiune? nu.

habar n-am de ce am început threadu' ăsta. pentru că aşa am văzut şi pe alte forumuri? sau să-mi arăt latura umană, să mă prefac implicat şi implicit interesat, să vă arăt că-mi pasă, că-mi dezvelesc mintea şi sufletul în faţa voastră, să mă descarc de stres, să-mi exteriorizez frustrările, să mă spovedesc murdar, să mă ia dracu' dacă vreuna din cele de mai sus e adevărată. chiar habar nu am. dar sunt sigur că mai sus sunt doar inepţii bune de luat ochii. şi iar pufnesc în râs când mă gândesc la voi şi la toţi acei psihanalişti rataţi care se ascund în voi. scriu şi şterg. mă ascund în scris. şi în nescris. nici aşa nu-i bine.

în fond, cum e bine?

nu-s în criză de personalitate, nici n-am vreo cădere nervoasă. pur şi simplu îs plictisit. mă dezgustă faptul că am nevoie de bani, printre altele. nu-mi place să n-am bani. ha! asta da declaraţie, aşa-i? mmmda.

în pană de idei (aşa cum stă bine oricui vrea să creeze), să vă povestesc din lumea largă. în weekendul ăsta am fost la mare. e frig, e foarte frig. un frig uscat şi umed şi cu o briză care trece prin tine. am strâns scoici şi crabi morţi. de frig, probabil. am văzut bolovani şi stabilopozi acoperiţi de zapadă şi gheaţă poroasă şi ţurţuroasă.. a fost minunat. am văzut un motan care stătea prin tomberoanele de pe malul mării şi care semăna leit cu garfield: gras şi portocaliu. şi cu o privire la fel de zeflemitoare. probabil a mâncat multe hamsii la viaţa lui.

clar, ceva nu merge bine. scriu ca un şcolar de clasa a patra. nu-i în regulă. de când am început paragraful ăsta mi-a venit să închid totul de vreo zece ori. 'op! de unsprezece ori. în sfârşit. mă gândesc la nişte oameni pe care aş vrea să-i vad citind threadul asta. îs aici, nu-s aici.. n-are importanţă. oricum, unii n-au să citească niciodată ce scriu eu aici. asta este.

după atâtea chestii superficiale, cred că meritaţi o pauză. ah, şi ce-mi place să încep cu stângul..