.. atât de multe chestii într-un timp atât de scurt. mai întâi nişte role spoite de scări rulante de mall, cu neoane fluorescente sub ele; o ascensiune inertă, lentă şi moleşită, urmată de o poleială falsă, de tinichea scumpă.. nimic din zbor, nimic din aer, nimic din.. nimic. strigi după oxigen şi eşti privit cruciş, pentru că toate vieţuitoarele sunt anaerobe, ele respiră fandoseli lichide. toate ferestrele sunt acoperite cu grijă de stofe cu ştrasuri, să nu carecumva să intre vreo dâră de lumină naturală, care să disturbe bâzâitul de neoane si spoturi. am ieşit (definitiv) din mall-ul deşertăciunilor cât de repede şi de liniştit am putut, fără să deranjez vreun zorzon. mai departe.. guri de libertate prinse pe fugă şi gustate din plin, un olt vijelios şi tulbure, multe perechi de ochi frumoşi, hristos a înviat, adevărat a înviat, mama, tata, o lizieră de pădure, rock, un tir în miez de noapte, solidarităţi instantanee şi năucitoare.. şi toate astea având ca fond un talaz de bazalt strălucitor, suspendat deasupra crestei, aducându-mi aminte de vremuri de mult apuse. acum e doar tristeţe, adrenalină cu gheaţă şi o mare de ceaţă. cam asta este.