Sunday, April 29, 2012

advertorial electoral.

desigur, sunt mici scăpări, detalii care nu (mai) corespund etc., dar mesajul este clar.

nobody really changes.


încă mai cred că divertişii, aşa cum erau atunci, sunt cei mai buni din românia. la ani-lumină în faţa următorilor, oricine-ar fi ei.

Tuesday, April 24, 2012

rule #30: there are no girls on the internet.

update: time's up. see the p.s. for more information.

cu ceva timp în urmă aveam o plăcere sadică să mă joc cu tot felul de oameni care îşi asumau identităţi false pe internet. am vorbit câteva luni bune cu o tipă din grupa mea de facultate care era alexandra, studentă la medicină în cluj, şi care chiar reuşea să fie amuzantă, ba, câteodată, mai avea şi urme de credibilitate. am pălăvrăgit despre câte-n lună şi în stele cu oameni din străinătate, mitomani veritabili. everybody lies. (a propos de asta: nu chiar demult, am tras o minunată farsă online în tandem cu altcineva unui om care, pur şi simplu, nu se poate abţine din aflat detalii despre mine. şi l-am făcut fericit: prin acel altcineva, i-au fost date detalii cât să nu poată duce. şi pariez că le-a mai înflorit şi el, o tură, la repovestire. şi tot aşa. în sfârşit, glumiţe tâmpite, de trecerea timpului.)

dar eu n-am avut chestia asta cu înşelatul identităţii. demult, îmi ascundeam numele real sub Cougar_AT (aşa fusesem sfătuit, rookie fiind, aşa am făcut), dar, dacă ne cunoşteam online, apoi ne întâlneam faţă-n faţă şi dădeai o dată noroc cu mine, eu eram andi. tot timpul. nu mă dădeam drept altă persoană.

de ce m-am trezit să scriu de-astea?

azi am descoperit că nu merită să întreţii o conversaţie pe internet cu o persoană despre care ţi-ai dat seama că are o identitate falsă din primele trei replici. sau, cel puţin, nu când eşti atent pe jumătate, dezinteresat şi plictisit. şi nu când ştii oameni adevăraţi, interesanţi şi amuzanţi. cronologic, lucrurile stau aşa: sunt interpelat abrupt pe facebook. după primele fraze, mă buşeşte râsul. i play along, i throw very small bones. pe parcurs, mă plictisesc. închei în coadă de peşte, mă duc să-mi văd de treabă. la scurtă vreme după, gândindu-mă la toată chestia asta, îmi dau seama că plictiseala n-a plecat, ba a mai venit şi-o umbră de sictir. şi trimit un mesaj de "jbye", fără să-i spun omului că ştiu că e fake. dar sictirul a devenit, ca de obicei, suveran. aşa că e cazul să-l dau aici, cu tot cu vileagul.

and this is all because i grew bored. e tare uşor, chiar şi pe facebook, să-ţi dai seama cine e în spatele unui cont fals, sau măcar că e fals (this is a patch for dim-witted characters). no hacking, no nothing, merely observing the obvious. aşa că..

.. ba nu. am o idee mai bună. să nu mă mai plictisesc chiar aşa.

i want to play a game.


relax, nobody's going to die, yet. it's so simple, a mouse could do it while fencing off a cat with the cat's own whiskers.

i chose (only) four facebook accounts, in a strictly alphabetical order, as they appear on facebook, regardless of first name or surname juxtaposition.
what you must do is respond to these ridiculously not difficult questions:
  • are they real or fake? why?
  • how many real persons are behind these accounts? why?
  • which account was used to contact me? why?
remember: all you have to do is use your basic observation powers, namely, your eyesight. it's really easy. really. too easy. easier than a two-piece puzzle. show me as much evidence as possible, just for the fun of it.

p.s. yes, of course the game has a time limit, those accounts could very well be deleted in a short while after i press "publish".

Monday, April 23, 2012

simple arithmetics.



one's decision to cut off a person from one's life is like a song played at one's best with only two strings left on a double six and a metal slide to hide it. just like this:

  • good for one, good for the other
  • good for one, irrelevant for the other
  • good for one, bad for the other
  • irrelevant for one, good for the other
  • irrelevant for one, irrelevant for the other
  • irrelevant for one, bad for the other
  • bad for one, good for the other
  • bad for one, irrelevant for the other
  • bad for one, bad for the other
i will let you consider the short term and the long term variations and probabilities, also the particularities and different cases. everybody has them.

Saturday, April 21, 2012

deoarece îmi stătea pe creier.

ediţia de fortnight music cu sting şi the police. din natura urbană de pe 27 octombrie 2011.



şi ăsta e şi playlistul.

Poliţia
  • Răvaş într-o sticlă
  • Atât de singur
  • Roxana
  • Regele durerii

Înţepătură
  • Lună deasupra străzii burbonului (acustic)
  • Ceai în Sahara & Mergând pe lună (scos din priză)
  • Fragil
  • Nebun după tine (în direct din Berlin, 2010)
  • Forma inimii mele (acustic)
  • Probabil sunt eu (împreună cu Eric Clapton)
  • Nu e nici o rază de soare
  • Ogarii iernii
  • Trandafirul deşertului (în direct din Toscana, 2001, împreună cu Cheb Mami)
  • Crăciun pe mare (în direct din catedrala Durham, 2009)
  • Când dansăm
  • Câmpuri de aur
  • Prăjitură de suflet (în direct, 2009)

Friday, April 20, 2012

un pahar de votcă, vă rog. dar să fie rece, de la izvor.

când înghesui o zi în drumuri vâjâite, încruntări în monitor şi telefoane ţinute cu umărul, nu mai dorm noaptea.

când înşir o viaţă pe sârmă şi-o prind în zile de-astea, o găsesc îngheţată-scoarţă. nu-s al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu, dar se pare că am aceleaşi puteri.

e ca atunci când nu ridici, ci târşâi calul pe tabla de şah. e cu piese inclintibile.

dar începe să funcţioneze.

pentru că stau la un birou, e zgomot împrejur, e o lumină chioară şi citesc pe îndelete numărul 1 şi numărul 2 din revista de povestiri. cum pot scrie unii oameni de care nici nu ştiam că există. parcă văd că am să mă apuc să caut şi muzică nouă, în curând. aia pe care o am eu nu se potriveşte la versurile astea.

îmi place.

în curând, peste tot.

Thursday, April 19, 2012

"the original one-hit wonder".

also known as "there and back again", a story by bilbo j.p. baggins.

Monday, April 16, 2012

i am my own god. and yours.

ok, so, from the beginning, let's get one thing straight. i'll state a fact that many of you know about me: i'm an atheist. this is not a secret and i have no problem in discussing it. but there's a particular side i want to stress out here: the tolerant part of being an atheist. i'll be quick and, hopefully, clear.

choosing commonsensical logics over sheer belief has its ups and downs. one "down" is that it's incredibly hard to tolerate stupid people. and this difficulty also comes with a twist: some of those people are nice people. so, what to do?

it's fairly easy. for a very short while, i went on an evenly stupid rampage of offending and insulting (and, by this, i'm not talking about trolling or other types of humour) believers, and this included some of them who had no intention in imposing their beliefs on me. then, i realised two things: firstly, i was uselessly wasting time and energy behaving like that, secondly, i was losing my self respect. so i chose to accept and tolerate those people, and, for that principle, all the believers that do not harm or offend me in any intentional way.

and i think this is a god's trait. one's tolerance makes one intelectually and morally superior to the people that think less of one on the grounds of their beliefs. of course, i have zero tolerance for morons who try to shove faith down my throat, but that's not the issue here. also, take a note of the fact that forgiveness and forgetfulness are not among my traits. and i think it's better this way. in fewer words: "fuck you, religion; hey, guys, let's have a drink and use our brains".

and there are several reasons for which i chose the tolerance path. i was baptised as an orthodox, but today i feel as orthodox as i feel catholic, satanist, shintoist or muslim. however, i believe in the freedom of choice and freedom of religion. today, when someone addresses me with "christ is risen", i respond with "truly, he is risen". and i do this because, not long ago, i imagined a scene where i would be in an amerindian tent, all sweaty and high, trying to get some visions from their great manitou. other scenes: i'm in a shinto shrine, grinding the art of calligraphy, or in a buddhist temple, barefoot, lighting candles with sticks, or in a garden, writing my wishes on a piece of paper, or in the heart of africa, dancing naked with some people that believe their gods will listen to them if they dance. and the examples can go on and on - all these are bits of knowing people and not offending their beliefs. and one must learn from these experiences, because there are some amazing parts of world history and culture that will be forever closed if there isn't a shred of tolerance and curiosity.

when a taoist monk invites me to meditate with him, he doesn't do that because he wants to convert me or offend my potential beliefs, but because he wishes me to understand him better on his own terms. when an amazonian tribal witch doctor offers to pierce my skin and colour it, he does that because that is a great way of showing his respect and acceptance towards me. and you know what the cool thing is? these guys don't try to prove you they're right. they don't present false or counterfeit evidence of their gods. they practice their religion on a philosophical level, and that makes them their own gods: they just believe whatever they want to believe, live by that code and, hell, if you want to join in, they'll tell you what it's all about. but none of them are ever going to banish or blame you for not wanting to believe what they say they believe.

and here enters the problem. "belief" is conceptually opposite to "proof", therefore, presenting proof (that has been scientifically proven to be fake, by the way) in order to back up, explain and eventually enforce a(ny) religion can only mean one thing: the belief part is pretty slim.

people. in the end, all that matters is the code that one chooses. yes, i prefer the shinto gods or the great manitou over the christian god, because those religions are much more fair play. also, the corresponding religion "enforcers" are indisputably more tolerating towards the people's choices than the christian ones. throughout my life, i've come to the conclusion that there are very few and clear rules to form an idea about life, usually, conveying into only one code: "do unto others as you would have them do unto you". and this is found in almost any religion or creed, which means that gods, dogmas and religions are just minor matters of annexed context; the message is simple and developed by man. so i've chosen to make my own code. and all this comes from my idea that free choice makes one wiser, more tolerant and one's own god. and that's all there is to it.

now, i'm going to leave you with the kick-ass intro of a cartoon show that is arguably the best one in its time and after.


p.s. i didn't want to lower myself to discussing the people that have chosen orthodox/catholic christianity as their job (those would be the priests), because there are so many of them that are so human, faulty and corrupted, that they could never represent a valid or even decent code. organising and running the biggest religious institution (the christian church) in the world as an unscrupulous business corporation with its own political agenda and ruthless branches casts no shadow upon the philosophy it professes: power, influence and money. maybe i'll write about it some day, if i can overcome my infinite gag reflex on this topic.

Sunday, April 15, 2012

new entries.

deci, film porno cu tataroaice are să fie de-a pururi leitmotivul tuturor keyword-urilor de ajungere pe blogul ăsta. e un domn (sau o doamnă sau o domnişoară, one can only hope) care caută aşa ceva în mod periodic pe google şi tot aşa de periodic ajunge aici, unde stă între trei şi cinci minute, în funcţie de starea vremii. tot în funcţie de starea vremii are şi variaţiuni pe aceeaşi temă: tataroaice porno din constanta şi tataroaice misto.

dar, pe lângă asta şi hoardele de cogar, gogar, gougar, coralfils (care e chiar mişto) etc., avem chestii nemaicăutate:

  • opinci puma pentru copii - o dovadă incontestabilă că au tras net în voluntari.
  • hipsteri penibili - pleonasm, uăi.
  • prinzatori de sticleti cu multe inchizatori - se numeşte "flagrant" şi nu merge aproape niciodată, tot timpul e o închizătoare stricată.
  • t din i - ăştia-s băieţii de la it, s-au plictisit de coduri şi fac poante gramaticale.
  • un baiat pe motor intr-o curba si pisica - şi pisicaaaa!
  • vreau sa-mi aratati toate masinile din lume - poftim, câte două din fiecare, ca-n arca lui noe.
  • poze cu morala - am, dar doar din spate, unde intervine chestia aia cu "din spate - păpuşă, din faţă - mătuşă". sau "din spate - trofeu, din faţă - muzeu". deci n-am.
  • dati-mi si mie replica pentru cuvantul cocuta - cuvântul "cocuţa" este singurul cuvânt pentru care nu există replică. asta doar dacă nu eşti şoferul unui mijloc de transport în comun, în care caz nu-nţeleg cum ai scris corect "daţi-mi".
  • mamut sex - nu prea, şi de-asta au dispărut.
  • imperiu regal - superb.
  • fat frumos andi tutescu - n-ai priceput nimic.
  • cine au fost mihai, stefan si corvin - nişte artişti cunoscuţi şi sub numele de "the police".
  • chestii interesante de facut prin casa - să sapi o albie de râu cu polonicul, să faci baie cu prăjitorul de pâine, să montezi ştergătoare automate de geamuri, să faci un foc de tabără.
  • ce mai gasesti pe facebook - uite un link mişto.
  • as vrea si eu furadan vreau si eu sa stiu unde pot gasi - la cimitirul "bolovani" din ploieşti. ia-ţi un hârleţ.

Saturday, April 14, 2012

chiondorâş.

via CMS. (CMS-ule, vrei să-ţi pun link către contul de facebook? bine. deci, aici îl găsiţi pe CMS.)

dar superputerea mea nu este asta.
nu.
ci faptul că nu ştiu cum se numeşte nici o culoare de-acolo.
that's what being a man is all about.

Wednesday, April 11, 2012

deci, din trafic.

ora 10 (zece) dimineaţa e cea mai mârşavă oră din trafic.

nu 7, nu 8, nu 18, nu 19. acolo ştii la ce să te aştepţi: draci, nervi, 25 km/h dacă ai noroc, claxoane. pleci de-acasă cu mintea pregătită, bagi rock satanic, vangelis, mike oldfield, muzică simfonică sau orice e pe romantic fm/smart fm/muzical fm/sport fm şi stai liniştit, uitându-te la nişte oameni stresaţi care-s la doi metri distanţă, şi de care te despart nişte table, unele prietene, altele vrăjmaşe.

dar, nu. vorbim de ora 10. ora 10 e ora aia în care n-ai dube şi maşini lipite de tine, deci vezi că soarele, totuşi, străluceşte; e ora în care n-auzi claxoane şi motoare, deci auzi că păsărelele, totuşi, ciripesc. e ora în care ai impresia că viaţa e frumoasă, ceea ce, mai grav, o califică drept ora în care îţi dai voie să simţi, în care îţi scoţi sufletul pe ştrase, la fotosinteză, poate mai prinde oleacă de culoare în obraji.

e ora în care străzile-s cam goale de maşini. e ora în care prinzi doar două, hai, trei roşii când ieşi de pe eminescu înspre dorobanţi sau când eşti pe iancu de hunedoara colţ cu palatul victoriei. e ora în care zâmbeşti sincer la participanţii de trafic, fie ei biciclişti, motociclişti sau pietoni. dar e şi ora în care moartea, spitalul, sau, mai rău, regretul că n-ai casco pândesc pe la colţuri. pentru că şoferii care merg cu maşina la ora 10 dimineaţa se împart în două ţări duşmane, în the light side and the dark side, în eloi şi morlock. da, e chiar atât de epic.

prima categorie e a ălora care nu lucrează, lucrează pentru ei sau pentru nişte oameni la fel de relaxaţi ca şi ei. ăştia nu întârzie nicăieri, aşa că merg liniştiţi, că-şi permit. culmea e că merg şi regulamentar. semnalizează, pun frână din timp, conduc preventiv. ei n-au motive de duşmănie sau ranchiună prost plasată. nu-s claxonagii, te lasă două secunde să-ţi pui cutia de suc între scaune şi să pleci de la semafor. îi iubesc pe şoferii ăştia, aş vrea să mă însor cu ei (mă rog, cu ele) şi să avem copii care să scoată din nomenclator poliţiştii de circulaţie. sau măcar să ne-mbătăm împreună şi să plecăm acasă cu metroul, nu pentru că nu ne-am urca alcoolizaţi la volan, ci pentru că aşa de mult am băut, încât avem nevoie de somn ca să ne amintim unde ne-am parcat, regulamentar şi aliniat, maşinile.

în a doua categorie intră ăia care au băut prost cu o noapte-n spate, n-au dormit, s-au trezit târziu şi deja ar fi trebuit să fie de două ore la slujba aia care le pune lor fluturaşul de salariu pe masă. pentru că lucrează ca nişte sclavi, sunt încruntaţi, stresaţi, grăbiţi, la telefon, îţi evită privirea, sunt importanţi, sau, dacă-s ceva mai curajoşi, se uită la tine numa' să te-njure. te claxonează, îţi dau flash-uri, depăşesc pe toate părţile, smucesc de volan. şi îs nespus de periculoşi. n-au ei treabă cu semnalizarea, îţi sar în faţă, întorc de pe prima bandă direct pe contrasens, pun frâne în gât când îşi dau seama că-s în mijlocul intersecţiei, pe roşu şi n-au timp să traverseze intersecţia. şi problema e că au loc să facă asta. la 8 dimineaţa, blocat în trafic, nu poţi nici să ieşi din maşină, dar la 10 întorci un avion în piaţa victoriei şi-ţi rămân şi vreo zece secunde, timp de decolare de la semafor, aşa că normal că se găsesc şi idioţi care să-ţi facă plămânii să se repeadă-n gât când mergi cu 40 km/h, pe splai. revenind, e greu să spui ce-ar merita şoferii ăştia. să-i calci pe cap, să-i omori, să-i bagi în parapeţi şi să laşi smurd-ul să se descurce cu "fiarele contorsionate".. astea-s prea blânde. cred că pedeapsa cea mai crudă ar fi să-i sileşti să se mute la birou, ca să nu mai aibă unde întârzia.

şi ştiu că am probleme cu punctualitatea myself, dar eu măcar întârzii cu zâmbetul pe buze.

aşa. fără legătură cu asta, dacă vă duceţi la biserică de denii (care se împart în ve, mon şi miro) şi/sau paşte, vă urez să daţi numa' peste preoţi răciţi-cobză şi cu nasul înfundat. să cânte şi să vă povestească frumos, tare, cu intonaţie, la microfon, despre bântuitorul vostru, să vă arate dreapta cale spre bântuire şi să vă vorbească de cei care îs deja bântuiţi şi ce bine le merge lor.


p.s. cred că data viitoare desenez, că de scris, e clar.

Saturday, April 07, 2012

cred că e cazul să ştiţi.


când eram mic, am avut două cărţi semnate de petre ispirescu: "legende sau basmele românilor" şi "snoave sau poveşti populare". în ultima, era o snoavă despre un preot analfabet. care a ieşit la prima slujbă în faţa oamenilor cu liturghia şi i-a întrebat:

- oameni buni! ştiţi voi ce scrie în cartea aceasta?

şi ei au zis:

- ştim!

la care preotul a răspuns:

- dacă ştiţi, apoi la ce să vă mai spun.

a doua oară, la fel:

- oameni buni! ştiţi voi ce scrie în cartea aceasta?

- nu ştim!

- dacă nu ştiţi, apoi la ce să vă mai spun.

a treia oară, enoriaşii se vorbiseră între ei şi erau pregătiţi. iese preotul:

- oameni buni! ştiţi voi ce scrie în cartea aceasta?

- ştim! rostiră cei din dreapta.

- nu ştim! rostiră cei din stânga.

- cei ce ştiu să spuie la cei ce nu ştiu! răspunse preotul.

***

aşa şi voi.

acuma. de obicei, sunt grammar nazi doar pe facebook, pe messenger, vorbind sau aiurea. oricum, ştiu că n-am avut pe blog posturi special dedicate acestui fermecător versant al masivului meu caracter.

până azi, când consider e cazul să pun nişte chestii la punct.

so, i'm just going to leave this here.

verbul "a zgâria" se conjugă în felul următor:

eu zgârii
tu zgârii
el/ea zgârie
noi zgâriem
voi zgâriaţi
ei/ele zgârie

verbele "a zgârâi" şi "a zgârâia" nu există. la fel cum nu există nici "eu/tu zgârâi", "el/ea zgârâie" sau alte variante deştepte.

şi, că veni vorba:

conjugarea corectă la persoana întâi, singular, pentru verbele "a întârzia", "a speria", "a zgâria" este:

eu întârzii
eu sperii
eu zgârii

cine scrie "eu întârziu", "eu speriu" sau "eu zgâriu" e tâmpit.

vă doresc florâi fericite.

cărţi. de-alea de citit.

acuma citesc cronicile wardstone. adicî mă gioc.

mi-am luat tăti şieli şapti cărţ pi cari le-am găsît pi niet:

  • ucenicul vraciului
  • blestemul vraciului
  • secretul vraciului
  • bătălia vraciului
  • greşeala vraciului
  • sacrificiul vraciului
  • coşmarul vraciului
mai am di găsît:
  • eu sunt grimalkin
  • destinul vraciului

.. şi ce-o mai scrie musiu delaney.


pînă atuncea, poftiţ la un pasaj cari nu-i niş cu duhur, niş cu stahii, niş cu diemon, niş cu gn'ica:
Îndată după micul dejun, un argat înalt şi mătăhălos bubui în uşa din dos cu amândoi pumnii, de parcă ar fi fost în primejdie de moarte.
- Ce vrei să-i faci, dihanie? strigă Vraciul, deschizând uşa de perete. Vrei s-o dărâmi, guguman fără pereche?
Flăcăul se opri şi se făcu roşu ca sfecla.
- Te-am căutat jos, în sat, zise el, arătând în urmă, către Adlington. Un tâmplar a ieşit din curte şi mi-a arătat drumul încoace. El mi-a spus să bat tare la uşa din dos.
- Da, dar a zis să baţi, nu s-o pisezi de s-o faci aşchii, zise Vraciul furios. Ei, şi, ce treabă ai cu mine?