am o parere buna despre fete. prea buna, fatsa de cum sunt ele de fapt. nici nu prea ma pricep la ele - sau la oameni, extrapoland; altfel n-as avea o asa parere buna. ranjind homeric a somn, de pe-o policioara a craniului meu nomad, o particica din creierul meu imi spunea asta dis-de-dimineatsa, dupa inca o noapte pierduta incercand sa prind fluturi de noapte si de colb. nici nu-s oarecum in stare sa patrund mai adanc in catacombele fiintselor lor problematice, dar`mite sa ma prind dintr-o ochire de cuprinzarimile lor spirituale si ingeresti. ce tsi-e si cu oamenii astia.. macar dac-as sti ca am dreptate, ca nu ma pricep, ca-s aruncatorul meu de flacari care e in masina, dar aveam si eu unul!!
adica de ce mama dracului ma tampesc eu de cap de cate ori am ocazia? sa-mi trag singur sapuneli!? pai ce, asta-i viatsa? nici macar nu-s mai bun decat mine insumi, alerg de unu` singur si ies pe locu` doi! pai pana cand? si de cand tre` sa-mi dau eu mie socoteala? eu nu dau socoteala nimanui!!
prea multe picanterii violenteaza papilele gustative si ele devin mult mai putsin sensibile la senzatsii. mancarurile isi pierd din gust, fetsele din trasaturi, femeile din intsepaturi.. viatsa devine searbada ca o ciorba sleita de ardei iutsi.
urlu dupa o inteligentsa care sa ma cotropeasca dintr-o data, ca-n vremurile bune, si care sa-mi puna la ascutsit fiecare muchie pe care-o am, sa fiu din nou stancos.. acum sunt doar bolovanos. mi-e lehamite de teluric si de cosmos. mi-e lehamite de mine.
am crezut ca m-am indragostit. m-am indragostit pe dracu`. q.e.d. - nu-s in stare de nimic.
