privesc afara pe geamul mansardei. vad un turn din caramida rosie acoperit cu tsigla verde (parca-i verde) si ma gandesc ce se afla in varful lui, chiar sub tsigla aia verde. vad plopi raschiratsi care nu misca. sunt chiar stufosi, asa, fara frunze. sunt scapatsi de sub control, au crescut in toate partsile, si-au dezvoltat noi maini, noi picioare, noi tentacule, noi degete, zeci de mii de degete. le-o fi frig la degete? oare cum ar arata o manusa pentru plopii astia?
privesc afara pe geamul mansardei. inca mai arde focul in casa din fatsa mea. as vrea sa vad un caine in curte, o vrabie, o vietate oarecare. aud doar un alt caine, probabil fara stapan, care se agita in strada.
halucinatsiile auditive provocate de oboseala sunt hilare. aud anvelope pleoscaind pe strada si atribui sunetele unei mitraliere laser dintr-un film s.f., de preferintsa prost. ma gandesc cum ar fi daca m-as arunca pe fereastra asta. probabil n-as ajunge prea departe, la vreun metru mai jos sunt cablurile de electricitate, telefon, internet, firul rosu care ne leaga de mama rusia, telegraf, cale ferata, tramvai, troleibuz.. niciodata n-am stiut clar ce e cu sarmele astea. gugustiucii si vrabiile nu mor electrocutatsi cand se aseaza pe ele, e ceva in neregula. in sfarsit. pot sa plec, vreau sa plec, trebuie sa plec. plec.
