.. azi-noapte am avut probabil cea mai urata stare de depresie nereprimata pe care-am avut-o vreodata. intotdeauna m-am considerat prea "tabacit", prea superficial, prea dur, prea echilibrat pentru asemenea stari. cu toate astea, aseara m-a busit plansul pentru prima data in multa, multa vreme. erau toate acolo, erau toate in buza barajului, erau toate adunate si la un moment dat barajul a cedat, pentru o vreme. si m-au lovit, toate. i`ve been alone, all along. evanescence – my immortal. bun cantec sa scrii. probabil daca-l auzeam aseara as fi urlat ca un caine ranit. imi urlu carnea care se dezgheatsa doar la suprafatsa, iar in interior nu patrunde nici o raza de caldura. daca piramida lui maslow poate transcede la nivel spiritual, ei bine.. eu sunt la primul strat din baza. imi urlu blocajul sentimental, imi urlu disperarea de a fi asa cum nu sunt..
".. stii ca asta e prima data, dupa multa vreme, cand o fata mi-a cumparat ceva dulce?" |
".. hi hi.. acum potsi sa ma scrii in jurnalutsul ala al tau.. he he.." |
azi-noapte am avut nevoie de el, si nici n-o stiam la inceput, pana sa-l vad. printr-o ironie a prioritatsilor, chiar a fost acolo. ne-am plimbat toata noaptea, cu un rucsac, am incercat sa gasim un loc unde sa bem o cafea (nici nu mai tsin minte gustul, ultima cafea bauta a fost acum.. doi ani si jumatate) si sa ne odihnim. nu cred ca stie, dar am cam plans pe cand mergea langa mine (nu-s nici pe departe un plangacios). un boulevard of broken dreams mai bun nici ca se putea. suntem fiecare umbra celuilalt. these wounds won`t seem to heal, this pain is just too real, there`s just too much the time cannot erase. am gasit in herastrau o agenda a unui student (probabil la medicina veterinara) si doua caiete ale unui copil al strazii, un mic poet. compunea poezii pentru el si pentru prezentat publicului. avea un scris infect, o gramatica inexistenta.. culmea e ca avea unele sclipiri de nu ne-a venit sa credem. pana la urma, le-am pus de unde le-am ridicat, ne simtseam prost pana si pentru ca le citisem. cand ne-am intors, am vrut sa le iau. dupa care n-am mai adus vorba, si le-am lasat acolo. spre dimineatsa mi-am mai revenit (probabil si din cauza somnului).
pana sa ne vedem azi-noapte, am avut o tentativa de necrofilie spirituala. am sunat-o. mi-a raspuns somnoroasa, mi-a zis sa urc la ea, ca e singura. am urcat. cand am pus primul picior dincolo de prag am simtsit ca intru in descompunere. "daca vrei sa dormi, du-te dincolo, ai calculator." ea e bine, foarte obosita, tocmai se intorsese de la constantsa. am atins-o pe mana mai mult ca sa-mi dau seama ca e ea si nu o papusa de lemn. m-am uitat – in sfarsit – in ochii ei. si am plecat.