ironie de toamna: comedie in trei acte

ieri-noapte eram in amintiri si mi-am dat seama ca am douazeci si doua de fotografii cu ea. evident, am tsinut s-o instiintsez asupra acestui fapt, ea nemaiavand nici una cu mine. drept urmare, in cursul zilei am rebegit de frig vreo cincizeci de minute asteptand s-o vad dupa atata amar de vreme. ironic, a aparut exact cand pusesem stangul in fatsa dreptului, hotarat sa plec. au urmat vreo doua ore despre nimic, un nimic fortsat plin de reobservari ironice si de ironice revelatsii in comun, dupa mai bine de douazeci si una de luni de poate mai putsin ironice revelatsii individuale. murdar de ironic, am fost complet in largul meu si-am ramas la fel de destept dupa astea vreo doua ore.

ironic, am plecat de-acolo pentru a ajunge la prima mea intalnire adevarata in ultimele douazeci si una de luni. ironic, ea ajunsese inainte si ma astepta. am intarziat, bineintseles. ingrozitor de ironic, m-am simtsit claustrat. se pogorasera beznele idiotseniei peste capul meu si-am fost stanjenit sa-mi dau seama ca nu-mi aduc aminte sa fi fost atat de mult tamp intr-un atat de scurt timp. la fel de ironic e acum sa pricep ca ea e o fiintsa simpatica si decent intselegatoare. m-am plictisit ingrozitor pe mine insumi, radiam o plictiseala atroce, vroiam sa urlu a coiot la luna. sper ca si ea s-a simtsit la fel de bine. am pus la un moment dat mana pe-o carte si i-am citit cam asa:

doi maestri zen, prieteni foarte buni, se plimbau prin gradina. era ziua de nastere a unuia dintre ei.
- tsi-am pregatit un cadou.
- unde este?
- tsi l-am lasat sub copac.
celalalt se uita inspre copac si zice:
- bine, dar nu este nimic acolo!
- ah, ce bine, inseamna ca inca se afla acolo.
- consider cadoul tau fara nici o substantsa si lipsit de orice semnificatsie.
- mi-a facut placere sa tsi-l daruiesc.
cei doi au inceput sa rada incetisor si si-au continuat plimbarea, bucurandu-se de pasarele.

trist de ironic, am mers acolo unde m-a dus ea demult sa-mi arate 5 cutii postale. ma mangai oarecum cu gandul ca locul nu e un tabu romantsios pentru ca am avut grija de spoiala careia-i zic constiintsa ducand acolo si-un bun prieten in afara altor fete, tocmai pentru a-mi deznoda si cotropi gordienele-mi scrupule. apoi, amuzant de ironic, mi-am dat seama ca, desi ma feresc de ideea de casatorie ca de agheasma, fara o fiintsa din regnul cu cruce langa mine nu mi se intampla sa calc intr-o biserica. am aprins lumanari pentru "adormitsi" si pentru "vii" si m-am simtsit mai bine. in fine, am fost imbucurator de prost incat sa ma straduiesc sa fiu superficial si mai ales sintetic. si mi-a iesit de minune, probabil. am vorbit atat de mult despre nimic, fortsat in sens opus, incat mi se facuse foame.

iar cel mai placut de ironic act a fost la vreo ora dupa ce-am condus-o spre despartsire:

- edmond, tsi-e frig?
- .. nu.
-edmond, tsi-e frig?
- .. nu.

.. cortina! fara chemari prea multe la rampa si aplaudatsi stand pe scaun, va rog. piesa a fost mediocra. of, s-a defectat rivalda..