hm.

si din nou.. ma uit afara. tot pe fereastra mansardei. vad acoperisuri rosii, hornuri, peretsi ce-si ranjesc plagile hidoase de caramida si tencuiala. si mai vad jungla. e o jungla gata sa erupa, sa distruga, sa inghita. vegetatsie neagra si cenusie, zeci si sute si mii si milioane si miliarde de crengi. acoperisurile si hornurile sunt pierdute intre ele. de fapt, daca stau si ma uit mai bine, antropizarea asta s-a facut dupa voia naturii; ce oximoronic vad azi. strazile sunt invizibile, probabil napadite de lastari. oricum, imi este clar ca toate aceste asezaminte si vetre omenesti au fost cladite doar acolo unde nu-s copaci, n-au vrut sa deranjeze prea tare. deja vad cum o fundatsie de casa e inclinata de un vrej care sta sa explodeze gri. tot orasul e inghitsit de jungla antropica pe care o meritam. o padure de plopi anarhici, niste umbrare de vitsa de vie care trec prin ziduri si care nu se opresc niciodata. cutsite si tentacule. crengi si ramuri subtsiri, scheletice, negre, uscate care abia asteapta sa sparga asfaltul. spectacolul jalnic al existentsei mizere si meschine pe care stirpea mea o duce. hornurile de caramida roscovana tencuita cu nisip sunt innegrite.. oare de ce? de fum. sau de umbra de dedesubt a furiei cu care au sa inceapa sa apara lastarii negri. din ziduri, din borduri, din trotuare, din asfalt, din ciment, din piatra seaca au sa iasa jungle de naturi la fel de seci si de uscate. dar au sa fie libere. natura se adapteaza si se perverteste.