am ajuns în acel moment al vieţii. da, ăla în care iar mă mut. (ghinion, nu mă-nsor.)
chiar mi-era dor, adică. nu mă mai mutasem de aproape 4 luni. începuseră să-mi apară muguri de rădăcină, ca la cartofii încolţiţi care stau în beci, aşteptându-şi obştescul sfârşit în vreo tocană sau vreo ciorbă. sau cartofi prăjiţi cu usturoi, mărar, pătrunjel, ou şi caşcaval, dacă mi-e foame sofisticată.
deci, sunt în primul pătrăţel al jocului. la "start". îmi caut loc de stat. eu joc cu tunul ăla mic şi argintiu şi nu vreau community chests în primele 4-5 ture. serios, e foarte mişto să cauţi. bine, e prima zi, nu mă aştept să fiu dat pe spate de ce văd. aflu cu uimire la telefon că vreo 3 garsoniere sunt curate, ceea ce mă îmbie nespus să mă prezint la vizionare cu o căldare de noroi. după o plimbare privind fără de ţintă-n sus, într-o sălbatică splendoare, prin locurile de joacă ale câinilor. da' hai să nu fiu chiar nedrept, faţă de celelalte (nenumărate) dăţi în care m-am conversat politicos cu proprietarii sau agenţii imobiliari, de data asta am auzit vocea crizei la telefon: băieţii nu mai sunt atât de siguri şi de aroganţi, îmi răspund la toate întrebările direct (adică nu răspund cu "a, e mare, să ştiţi!" dacă-i întreb câţi metri pătraţi are stabilimentul, şi nici cu "are de toate, veniţi s-o vedeţi!" dacă vine vorba de cum e utilată).
la vizionări e foarte mişto. vreo doi mă tutuiesc (da, ştiu că am trei creste, dar îs înăltuţ, n-aş spune nici că-s anorexic şi mai am şi o voce cam groasă). sunt dispuşi să negocieze şi chiar să-mi dezvăluie micile trucuri care-mi pot face viaţa minunată în noua mea căsuţă: aragazul merge foarte bine, deci îl pot folosi pentru un ou-ochi, o ciorbică, să nu mai dau banii pe toate porcăriile de fast-food. yes!!!! life coaches să vă faceţi, bă!! maşina de spălat e nou-nouţă, pot să-mi spăl orice haină acolo, chiar şi plăpumi; dar (şi aici surâde serenissim) oricum nu am nevoie de plăpumi, pentru că e nemaipomenit de cald iarna. de altfel, ăsta e motivul pentru care proprietarul nici n-a simţit nevoia să instaleze termopane. un alt argument forte al termopanelor este sugrumat din faşă de realitatea crudă: zgomotul exterior nu există, deci nici să nu mai vorbim despre frivolităţi d-astea. ia te uită, mă gândesc (nu zic cu voce tare, să nu scad nivelul discuţiei), stargate: când mă duc seara înspre casă, fac stânga pe eminescu, intru-n bloc, bag cheia-n uşă, intru şi mă trezesc într-un buncăr antifonat, în mijlocul unui atol dintr-un ocean aflat p-o planetă care e atât de departe, de nu s-aude nici un tramvai.
şi vine clipa în care se lasă tăcerea. proprietarul priveşte în jur cu un oarecare regret. mă uit şi eu la el (cu un regret diferit) şi-i citesc în ochi amintirile frumoase, momentul în care s-a hotărât să zugrăvească totuşi, prima probă de aragaz, mutatul patului (sau recamierului, dacă am noroc de-o garsonieră "mobilată clasic") din stradă până în locul în care-a prins rădăcini.. ce să mai, toată viaţa lui dusă între aceşti pereţi pe care îi iubeşte atât de mult, încât mă face să mă simt ca şi cum am intrat peste el în casă, vreau să-l dau afară şi să nu-i dau nici un ban.
deci, aştept cu înfrigurare să mă mut. n-am găsit nimic care să-mi placă, da' nici pretenţii prea mari nu am, după abia câteva ore amărâte. oricum, patru transporturi cu maşina, atâta-mi ia. o singură zi. după.. mai bine de 15 ori în care m-am mutat cu totul, am ajuns la o eficienţă de invidiat: în maxim o zi sunt dezinstalat dintr-o parte şi instalat în cealaltă de la cap la coadă. mi-aduc aminte că, imediat după revelionul din 2007-2008, am reuşit performanţa de a mă muta de 2 ori în 3 zile, cu partea dreaptă anchilozată după o căzătură urrrâtă în afara derdeluşului şi pe zăpezile ălea din bucureşti, de 2 metri/noapte. totuşi, nu pot lăsa lucrurile să rămână aşa: vreau să mă mut de două ori într-o zi, cu un pui de somn la prima locaţie (pentru a oficia rezultatul). eventual şi-n oraşe diferite (bucureşti - manhattan mi se pare o soluţie, probabil că găsesc aceleaşi preţuri la chirie). nu ţin neapărat să se-ntâmple tura asta, dar, la un moment dat, aşa vreau să fie.
am fost cât de impersonal am putut. despre personalul de trei dimineaţa.. poate la trei dimineaţa. pic de alcool nu e pe-aici.
p.s. dacă ştiţi garsoniere în bucureşti, cât mai în centru, până în 250 de euro, nu pregetaţi să-mi spuneţi.
