airways, breathing, circulation.

am ajuns, în ultimele săptămâni, şi mai ales în ultimele trei-patru zile, să confund blogul cu twitterul cu lowdenul cu mailul cu telefonul cu vorba ochi în ochi. şi pe oameni, între ei.

mai nou, am tendinţa să mă inflamez rapid, să exagerez exagerat şi sunt sensibil mai sensibil la orice porcărie care-mi vine-n cascadă.

şi-mi dau seama că asimilez repede, fără să mă sufoc, fără filtre şi abia pe jumătate conştient, durere, nesimţire, uitare de sine, manipulare, sictir, bunătate, nepăsare, silă, revoltă, egoism, disperare, mârşăvie, ruşine, răutate, ură.

sunt ale mele, acum. mi-au rămas moştenire vârâtă-n viaţă. şi-s în acelaşi cazan, cu toatele. şi le mestec şi le rod, că doar tre' să scot ceva din ele.

o părere de rău imensă, câte-un gol în stomac şi-n cap şi o mai mare deschidere către necomunicare. cam ăsta-i rezultatul tocat.

deja e cam mult.

îs undeva pe la vreo lună-n urmă şi mă uit cum îmi creşte datoria către propriul creier.

ies din casă, merg singur, mă-nţeleg cu mine, intru-n vorbă cu necunoscuţi, văd lumea şi oamenii. şi gândesc în plus.

după cum zice un om de la mare: "hai, ne liniştim."

să-mi fac oleacă de ordine-n casă şi-n cap.

on the outside, looking in.

(motivul principal pentru care scriu pe blog e ca să-mi scot chestii din sistem. să scap de nişte lucruri. să mi se cureţe organismul de una, alta. ca atare, cu cât scriu mai des, cu atât e mai nasol. şi de vreo câteva zile-ncoace, vedeţi, e cum e.

există şi un prag în demersul ăsta, cel de preaplin. peste, se opreşte tot, se calează motorul. încă n-am ajuns acolo, dar mai aproape ca acum n-am fost niciodată.)

iată punctul de vedere al unui outsider - that i do best.

ieri văd povestea asta.

azi văd povestea astălantă.

(ambele sunt cazuri pasibile de tribunal şi despăgubiri grele.)

în condiţiile în care alaltăieri citisem istoria asta.

şi în condiţiile în care, vreme de 3 zile (da, ălea critice), site-urile antenelor n-au mişcat un pixel despre toată povestea, dacă mai ţineţi minte.

and i think this is so wrong on so many levels.

sunt oameni care îl iubesc pe mile cărpenişan, personal şi deplin. nu mă aflu printre ei, deci nu-mi pot imagina ce-i în sufletele lor acum şi nu-mi dau eu voie să vorbesc despre ce şi cum ar trebui să facă.

dar sunt alţi oameni cu un bun-simţ şi o deontologie sănătoase, care au lucrat cu el, care îl cunosc, fie şi tangenţial, sau care doar ştiu despre cine este vorba şi ţin la el, îl admiră şi-l respectă ca om, profesionist şi spirit. fără să am carte de muncă la antene, consider că fac parte din această categorie. şi ştiu că am o revoltă şi-un sictir şi-o poftă de a rupe capete cum rar mi se-ntâmplă.

spre deosebire de cel de aici, eu nu sunt un om de presă. n-am făcut ştiri şi am chiar multe de învăţat în privinţa asta. şi, mai exact, nu am fost şi nu sunt unul din oamenii de pe ştatul de plată al antenelor, aşa cum, probabil, nici n-am să fiu vreodată. dar, în locul lor, aş face două lucruri care nu ţin de ştiinţa jurnalismului, ci de aerul respirabil la locul de muncă, indiferent de natura acesteia:

- aş refuza să mai lucrez până când toate năpârcile, toţi incompetenţii, nesimţiţii şi bivolii care sunt în spatele acestor 2 poveşti nu şi-ar depune demisiile, dimpreună cu scuzele oficiale şi publice. sau ar fi daţi afară. motivele concedierilor ar fi întemeiate, deci nu se pune problema de tribunal. (şi, da, se ştiu care sunt, ei între ei.)

- în cazul în care, săptămâna viitoare, responsabilii catastrofelor încă mai au serviciu, mi-aş depune demisia şi mi-aş vedea de viaţă, cu capul sus şi conştiinţa liberă. da, se poate. aveţi un exemplu care, de astăzi, este parte veşnică a timişoarei. ştiu, anteniştilor, mulţi dintre voi lucraţi acolo de ceva vreme. şi mulţi nu ştiţi ce altceva să faceţi sau încotro să vă întoarceţi. dar sunteţi, aproape toţi, tineri şi în putere. şi aveţi şi unele contacte. şi, mai mult, sunteţi inteligenţi. puteţi s-o scoateţi la capăt. şi vă spun asta pentru că, la un moment dat, ajungi la cântarul ăla dintre conştiinţă şi comoditate. care-atârnă mai greu.

revenind din modul ipotetic: noi, ceilalţi, care nu avem norocul să lucrăm acolo, avem totuşi, prin bunăvoinţa şi generozitatea antenelor, un număr la care putem trimite sms-uri: 1244.

(este un număr care ar fi putut fi folosit pentru donaţii umanitare, dar nu.)

ei bine, as we speak, am trimis un mesaj la 1244. le încarc conturile cu 0.59 de euro pentru a le transmite: "Iartă-i, Mile."

şi iată cum cei 0.59 de euro de la mine sunt, de fapt, nişte bani câştigaţi cinstit de oamenii ăia.

mi-ar plăcea să văd cum curge acest singur mesaj în antene. ar fi nişte salarii meritate pentru cei care au avut o asemenea idee. aşa că, băgaţi! rupeţi-vă 0.59 de euro din abonament sau cartelă şi ajutaţi nişte oameni să-şi câştige pâinea cinstit! că la tăţi ni-i greu.

a, da: şi vreau să fie făcute publice numele şi pozele ăstora (eventual la "acces direct" şi la "observator", cu lumânări), ca să pot să-i caftesc pe stradă. la rece, educativ, liniştit, cu zâmbetul pe buze.

după care, e simplu: şterg antena 1 şi antena 3 din canalele memorate în televizor. se cheamă "a duce gunoiul".

cam astea-s toate gândurile pe care vreau să le transmit în direcţia smârcurilor.

(ah, tocmai am primit răspuns de la 1244: "Echipa OBSERVATOR va multumeste! FII OBSERVATOR in continuare. Tel: 0212030118 sau http://observator.antena1.ro" - deci, e de fapt un număr de "cursă lungă". de reţinut. oho, şi ce mai observatori meritaţi. cu lunetă.)

despre toate jepăţeniile astea care se-ntâmplă, să n-aveţi dubii: e doar vârful iceberg-ului. şi ne-aducem aminte de multe altele, care nu-s doar gafe sau cazuri izolate: sunt erupţii, sunt simptome ale unei maladii cronice ale presei româneşti în general şi ale trustului ăstuia în special. incompetenţă, nepăsare, lipsă crasă de bun-simţ şi o deontologie moartă şi putrezită. (exact inversul a ce-ar trebui să fie.)

ce se întâmplă acum pe antene este, dacă vreţi, un furuncul sub care stă o septicemie.

cuta dintre sprâncene.

groaznic şi ticălos lucru este să te simţi inutil. să ştii că, orice-ar fi fost făcut, de tine sau de-o lume întreagă, n-ar fi fost de ajuns. da, e o aroganţă care se-ntoarce şi te miruie direct în cuta dintre sprâncene.

efectul pe termen lung e kafkian, iar pe termen scurt nu ştiu vreun cuvânt să-l definească. vederea în detaliu e clară şi dură, cea panoramică e copleşitoare. amplitudinea aritmeticii mă depăşeşte, la fel şi multe din deducţiile pe "butterfly effect". e incomod şi neplăcut să-ţi tragi singur smetii, dar e urât de tot să ţi le mai tragi şi degeaba. a propos. tot sângele donat ieri pentru mile cărpenişan are să fie folosit pentru a ajuta alţi oameni. care se bazează pe el pentru a mai prinde ziua de mâine. (jucăria funcţionează, jucătorii-s problema.)

încă nu pot să cred. obiectiv vorbind, încă nu m-a izbit din prea multe părţi. nici nu ştiu cum e mai bine: să te ia toate-odată şi să termini sau să te ia rând pe rând. o depinde mai mult de psihic, că ăla are filtre mai ţapene. mi se pare că, la mine, cele 5 stagii se mai amestecă şi-mi vin de-a valma. unele se ard cu totul. încă nu ştiu pe unde mă aflu, dar n-am să stresez prea mult situaţia cu aspectul ăsta. adică, acum, aici şi atât.

nu cred că există miracole. cred că totul are o explicaţie, indiferent dacă sunt în stare s-o descopăr sau nu. iar pentru mine o explicaţie nu echivalează cu un motiv, de asta refuz să cred că viaţa e doar un test pentru ce-are să fie după (oare ce?) sau că "ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus". nu. asta e o tâmpenie dovedibilă în orice moment, doar că prinzi conştient prea puţine momente. partea aia cu "s-ar fi", "(ce-)ar fi fost", toate "dacă"-urile, aşa şi pe dincolo, e irelevantă. e doar un altoi. după cum fiecare trăieşte cu propriul lui discernământ, şi alegerile pe care le fac mă definesc într-o oarecare măsură.

pentru oricine altcineva, sunt un produs de idei, raţiuni, intenţii, decizii, fapte. spirit. aşa cum vreau şi aşa cum ştiu mai bine.
pentru mine, sunt întotdeauna mult mai mult, doar să nu fiu insuficient.

sistemele de referinţă sunt schimbătoare şi diferă. normal, ce-i cheie pentru unii e balast pentru alţii.

şi mai sunt oameni care devin, ei înşişi, sisteme de referinţă de sine stătătoare. şi care nu au cum să dispară vreodată. devin spirit pur, în cel mai psihologic mod cu putinţă.

cum se zice, oamenii ăştia sunt "larger than life". (parcă vlad petreanu a zis-o direct, ieri. dar e o concluzie la care ajungi oricum.)

şi gata.

(muzica de mai sus e prima pe care-o pun, aşa, aici. şi e tot ce-mi trebuie acum. mashup-ul e făcut azi sau ieri, cred, de cătălin roşioru, colegul meu de la radio. şi-mi place foarte mult ce-a ieşit. mai multe de la el, aici.)

post pentru presă.

nu am avut niciodată ocazia de a ne privi în ochi sau de a ne strânge mâna. ne-am auzit o singură dată la telefon, într-o noapte, într-o perioadă în care am pus umărul, fiecare, din colţul lui de ţară, pentru salvarea vieţii unui om pe care - la fel, nu l-am întâlnit niciodată.

când vine vorba de astfel de lucruri, n-are absolut nici o importanţă cât de apropiaţi sau de depărtaţi suntem unii faţă de ceilalţi. şi nu mă refer doar la poziţia geografică, ci la tot ce înseamnă 'distanţă' şi 'diferenţă' între două persoane.

şi intri-ntr-o horă de-asta. vrând-nevrând, trebuie să joci.

jucând.

ce contează este că învăţăm să ne simţim şi să ne gândim unii pe alţii şi în alte feluri decât vroiam/eram în stare să conştientizăm şi mai ales să acceptăm. ne trezim că trecem o lume-ntreagă prin creier şi prin inimă, fără prea multe filtre. şi cred că ăsta este unul din modurile eficiente de a trăi. şi de a-i obliga pe alţii la acelaşi lucru. cel mai bun exemplu este mobilizarea unor conştiinţe înţelenite, deloc puţine la număr. nu-s platitudini, truisme sau vorbe mari; e doar ce mi se mai întâmplă în ultima vreme. şi probabil că tu ştiai despre partea asta de viaţă cu mult înaintea mea.

dacă ne-am fi întâlnit, e posibil să fi stat la vorbă ore sau zile-ntregi. cum e la fel de posibil să nu fi fost nevoie de mai mult de trei fraze. nu ştiu. dar, când o fi timpul, sper să aflu. aşa că nu-ţi face griji, stai liniştit şi odihneşte-te: venim şi noi din urmă, uşor-uşor.

ziua asta. luni, 22.03 - luaţi de jos în sus.

- nu ştiu cum mai arată lista de donatori. deocamdată, nu vreau să mă uit pe ea. ce ştiu acum e că numărul apropiat de realitate al celor care au donat sânge din toată ţara pentru mile cărpenişan s-ar înmulţi cu vreo 5 faţă de ce este confirmat în listă. nu ştiu nici cum mai e cu update-urile din presă, dar, fie, că nici nu mă mai interesează.

18:00 - mă tot uit lung într-un punct fix de vreo oră.

17:00 - mă trezeşte rotopercutorul de la vecinul de deasupra. dacă tot nu pot să dorm, mă uit în telefon. apeluri pierdute şi un sms de trei cuvinte: "A murit Mile" - fără punct. ar fi fost brutal. aşa, e ca o trecere.

15:00 - ajung acasă şi pic în 5 minute. am minţit pe proprie răspundere la controalele medicale, de fapt am dormit o oră azi-noapte.

14:00 - am confirmarea telefonică de la spitalul judeţean timişoara că a fost primit faxul care atesta că o mică echipă de 8 oameni a donat sânge pentru mile cărpenişan.

13:45 - de vreo 20 de minute caut o poştă, pentru că institutul naţional de hematologie transfuzională n-are fax. găsesc poşta. nici poşta n-are fax. "încercaţi peste stradă, lângă bancă.." ajung într-un magazin de termopane care avea fax. se rezolvă cam în 10 minute, pentru că sună ocupat la timişoara.

13:15 - intrarea pentru donatori se încuie: sunt deja prea mulţi care aşteaptă să doneze. la secretariat, numărăm oamenii care au donat azi pentru mile cărpenişan: suntem 8. ies pe sală, întreb tare: "mai este cineva de aici care donează pentru mile cărpenişan?" mi se ridică din umeri. intru, aştept să termine şi cei care donau deja - nici de-acolo n-a fost vreunul, iau foaia de confirmare eliberată de centrul de hematologie bucureşti şi citesc: "mulţumim călduros pentru gestul generos de înaltă semnificaţie umanitară şi patriotică." semnat în tipar: "serviciul propagandă" - ştampilă şi semnătură de la institut.

12:00 - între timp, îmi sosesc multe veşti: jandarmii de la timişoara s-au mobilizat şi au mers la donare, împreună cu alţi oameni, prieteni de-ai lui mile cărpenişan şi anonimi care, probabil, habar n-aveau de mica noastră listă de donatori (marieta varga m-a updatat direct, la 19:30, aici). clujul, nici el n-a rămas dator, deşi a fost cu peripeţii acolo. mai târziu, în timp ce căutam un fax, primesc alte semnale pozitive şi din bucureşti, şi din moldova.

11:30 - în jurul acestei ore, deja încheiasem cu toţii donarea - a mers mai rapid decât mă aşteptam. rămâne să mă prezint la secretariat în jur de 13:30 pentru a avea lista completă şi a trimite confirmarea prin fax.

09:30 - 5 dintre noi sunt declaraţi neeligibili - vreo doi află că nu pot dona niciodată, dar sunt un suport psihologic bun. altul, student la medicină, viitor neurochirurg, are tensiunea prea mică: 9. vine sus, unde eram deja cei care aşteptam să intrăm la donare: "vreau nişte ciocolată." rade în 2 minute o jumătate de cutie de bomboane, se duce iar la control, peste un sfert de oră se-ntoarce fericit: tensiunea 13, era bun de pernă de ace.

08:00 - eram toţi înscrişi, aşteptam să trecem de triere.

07:30 - în faţa sediului brd din piaţa victoriei ne-am strâns o primă tranşă de 11 oameni, veniţi să doneze sânge pentru mile cărpenişan. 'mneaţa.

UPDATE 22.03 / 02:24: 16,650 ml. de sânge - adică 37 de oameni - s-au adunat în 48 de ore în lista de donatori pentru mile cărpenişan. şi asta-i doar ce ştim oficial, pentru că mult mai mulţi oameni merg să doneze din toată ţara (cam de trei ori mai mulţi) - şi se pare că cea mai mare parte a celor înscrişi pe listă se duc la donat mâine dimineaţă la prima oră.

ţineţi minte: după ce donaţi, fiţi siguri că numele vostru apare ca donator pentru mile cărpenişan şi acest lucru este trimis prin fax la 0256.482.520, pentru ca spitalul judeţean timişoara să aibă cunoştinţă. şi nu uitaţi să intraţi din nou în lista electronică pentru a menţiona acest lucru.

pentru donatorii din bucureşti: de dimineaţă avem întâlnire între orele 07:00 - 07:20 în faţa sediului brd din piaţa victoriei pentru a merge la prima oră la centrul de recoltare de sânge de pe caracaş #2-8, care-i foarte aproape.

UPDATE 21.03 / 14:40: 14,850 ml. de sânge în lista de donatori pentru mile cărpenişan. se poate şi mai bine, vă e clar, nu?
(după ce mergeţi efectiv la donare, nu uitaţi să menţionaţi în listă rezultatele: dacă aţi donat şi dacă sunteţi pe confirmarea trimisă prin fax.)

UPDATE* 21.03 / 01:01: din surse apropiate familiei am aflat că "stabilă" este un cuvânt mare pentru a descrie starea lui mile cărpenişan, în situaţia actuală. mai pe româneşte: doctorul s-a exprimat, într-un limbaj pentru pacienţi, în sensul că mile cărpenişan a intrat într-o zonă "de platou", şi că starea lui s-a mai îmbunătăţit "cu două degete". deci, uşor-uşor, înaintează pe un drum bun.
deocamdată atât.
sper doar că medicul se referea la două degete de-ale lui mile cărpenişan.
(*îmi cer scuze pentru eroare. încă mai cred că a fost o neînţelegere. rog pe oricine a procesat/preluat acest update să-l editeze conform acestei variante, cea oficială. mulţumesc.)

UPDATE 21.03 / 00:37: 12,150 ml. de sânge în lista de donatori pentru mile cărpenişan. e bine, dar mai trebuie mult.

UPDATE 20.03 / 13:09: starea actuală a lui mile cărpenişan
tocmai am vorbit la telefon cu soţia lui, ramona cărpenişan, care este la spitalul judeţean timişoara, cred, zi şi noapte (nu ştiu dacă a dormit). mi-a spus ce se întâmplă de fapt şi mi-a dat dezlegare să lămuresc nişte aspecte.
mile cărpenişan nu este în comă. nici indusă, nici de alt fel. este sub sedative. vorbim de o septicemie care i-a afectat multe organe, printre care plămânii, rinichii şi ficatul - nici unele dintre acestea nu funcţionează acum în parametri normali. este conectat la aparatele de respirat artificial (de aceea este şi sedat, pentru a nu-şi scoate tuburile) şi se lucrează la repararea rinichilor. simultan i se face hemodializă - pentru că vorbim de un blocaj renal - pentru a-i curăţa sângele de la infecţia cauzată de septicemie. după rinichi, doctorii au să încerce să-i repare plămânii. vorbim şi de tratamente cu medicamente foarte dure, care atacă ficatul. deci, după rinichi şi plămâni, e posibil să aibă nevoie de un transplant de lob de ficat. despre transportarea lui mile cărpenişan în alt loc încă nu se pune problema.
cam atât, deocamdată.
după cum vedeţi, vorbim de-o intervenţie generalizată şi de lungă durată asupra organelor. şi, probabil, de cantităţi mari de sânge consumate (mai ales că vine un eventual transplant de ficat). deci, înscrieţi-vă pe lista de donatori. e primul şi cel mai eficient lucru pe care-l puteţi face.

UPDATE 20.03 / 12:52: numărul de fax de la centrul de sânge din timişoara la care se face confirmarea după ce aţi donat (din orice alt oraş) pentru mile cărpenişan este: 0256.482.520
ţineţi minte, e prin fax, nu prin telefon. şi musai tre' să ziceţi, în oraşul ăla în care donaţi, că donaţi pentru mile cărpenişan, internat la spitalul judeţean din timişoara. după care, să cereţi hârtia oficială care confirmă asta şi să staţi cu ei, acolo, până o vedeţi trimisă prin fax.

UPDATE 20.03 / 00:43:

deocamdată, în listă sunt exact 900 ml. de sânge pentru mile cărpenişan.

hai, că-ncepe să sune bine. dar tot mai trebuie.

UPDATE 19.03 / 19:19: puteţi să vă-nscrieţi în lista de donatori din toată ţara pentru mile cărpenişan direct pe acest site.
(mi-a arătat diana stoleru cum se face, acest guru al google docs.)
şi, înainte de a vă înscrie, vedeţi dacă puteţi dona sânge aici.

UPDATE 19.03 / 16:30: de pe impact news, ştire neconfirmată: diagnostic - septicemie şi hemoragie internă din cauza unui furuncul care şi-a făcut de cap într-un sistem imunitar slăbit de ciroză. se pare că este nevoie urgentă de transplant de ficat.

UPDATE 19.03 / 15:20: am reprimit telefonic confirmarea oficială de la institutul naţional de hematologie transfuzională: centralizarea naţională pentru un pacient se face prin fax, luare la cunoştinţă, confirmare şi prioritate. deci, da, puteţi dona de oriunde din ţară unde există centre de donare. (know your rights, people. şi cereţi-vi-le. şi treceţi acum peste eventualul sictir al personalului medical - deşi mie nu mi s-a mai întâmplat în ultima vreme; alta-i prioritatea acum. aveţi o viaţă-ntreagă să vă revoltaţi cum vreţi.)

mile cărpenişan e unul din reporterii-eroi ai româniei şi îl ştiţi cam cu toţii, ba chiar şi vreo alte 30-40 de naţiuni, că doar a locuit prin războaie vreo 11-12 ani, transmiţând ştiri şi scriind istorie în cel mai competent şi mai profesionist mod, spălând astfel multe păcate ale presei româneşti.
de luptat, a luptat greu şi în ţară, pentru ca daniel răduţă să poată scrie, uite, postul ăsta.
tot mile cărpenişan e acum în stare critică la spitalul judeţean din timişoara.
cauzele-s disputate, datele care-mi vin îs multe, îs de tot felul, dar deloc îmbucurătoare.
am vreo 4 variante majore momentan, nici una confirmată sau oficială.
asistentele nu dau nici un detaliu prin telefon, iar doctorul nu e disponibil prin acelaşi telefon. (fair enough.)
deci, mă abţin de la scenarii.
cert e că omul are nevoie de sânge.
care sânge, pentru weekend îl are asigurat, dar de săptămâna viitoare e cam în aer.
aşadar.
ăia care intraţi aici, duceţi-vă şi donaţi. cantitatea de sânge donat e de 450 de ml/om.
luni, de la 07:30, se deschid centrele de donare.
datele de bază (unde, cum, cât, când) sunt aici: http://doneazasange.ro/
mai mult, din orice oraş al ţării se poate dona, pentru că datele de cantitate de sânge se centralizează.
(timişoara poa' să doneze direct la spitalul judeţean, unde-i internat.)
el are nevoie de A+, dar nu contează ce grupă de sânge aveţi, pentru că i se alocă automat cantitatea necesară după ce-aţi donat.
ca fapt divers, m-am gândit o vreme la titlul postului. nu-mi place nici să dramatizez, nici să mă lamentez - situaţia e cum e. iar ăsta e un post pentru a urni oameni. şi cel mai bun mod pe care-l ştiu de a urni oamenii e prin presă.
deci, e bine că presa e trează, măcar pe internet. (copy-paste, necopy-paste, nu contează foarte mult, că doar ne cunoaştem.)
(bine, mă aştept şi la scăpările obişnuite "din viitor", le ştiţi, alea cu "NU PUBLICA!" în titlu. sper doar că n-are să fie cazul.)
pun tot ce am, şi anunţaţi-mă, că poate vă mai uitaţi pe net şi aflaţi veşti înainte să le aflu eu. which is important.
ş-aveţi aşa, din ce-am primit de pe la oameni (mainly oana portase) şi din ce-am mai găsit (le mai updatez când le găsesc):
jurnalul naţional - updated 19.03 / 12:34
impact news - updated 19.03
hotnews - updated 19.03 / 13:36 (de ce l-or fi pus la economic, ei ştiu)
gazeta sporturilor - updated 20.03 / 21:30
ziare.com - updated 21.03 / 08:48
libertatea - updated 19.03 / 15:37
mediafax - updated 19.03 / 13:54
realitatea - updated, 20.03 / 21:03
cancan - updated, 21.03 / 13:20
evenimentul zilei
tribuna
atitudinea
click
cotidianul - updated, 19.03
adevărul - updated, 21.03
inpolitics
news timişoara
opinia timişoarei
rol.ro
kappa
daily business
radio lynx a stat pe 19.03, cam toată ziua, cu breaking news pe player
antenele (1 - mereu aproape & 3 - cea mai bună televiziune de ştiri) nu mişcă de bunăvoie, deocamdată. nici măcar pe net. (antena 1 are o ştire de spitalizare de urgenţă, totuşi. felicitări. doar că e ca la radio erevan: cartea nu e poloneză, e rusească. şi nu e carte, e videoclip.)
în cazul antenelor vorbim de oamenii cu care a lucrat mile cărpenişan vreme de vreo 10 ani. şi nu mişcă oficial pentru că, spun ei, respectă dorinţa familiei de a nu se mediatiza cazul. bine, copilaşi, dar ne referim strict la televiziune. şi voi ştiţi asta. şi mai ştiţi şi că prin mişcarea de forţe online se rezolvă lucruri mari: vedeţi cazul lui daniel răduţă.
mda. om trăi ş-om vedea.
oricum, pe twitter se află mult mai repede orice ştire şi orice zvon. #milecarpenisan e hashtag-ul. sau daţi search după "carpenisan" sau "cărpenişan", că vă iese. doar să nu credeţi tot ce-i acolo, că-s multe zăpăceli.
(cel mai bun exemplu. sâmbătă, la 01:05, citesc: "@MarianMnsc: Mile Carpenisan a fost stabilizat de catre doctorii de la Spitalul Judetean Timisoara, iar maine va fi transportat la Cluj!" - twitterul exultă oleacă. la 01:54 vine dezminţirea direct de la sursă: "@MileCarpenisan: (Ramona)nu e adevarat. S-a incercat dar nu e transportabil dupa spusele medicilor. Eforturi se fac. Eu cu mama lui suntem la spital." n-am să zic ce scrie la descrierea lui @MarianMnsc şi nici explicaţia lui de după.)
până una-alta, puneţi mâna şi vă-nscrieţi la donarea naţională. adică, acilea sau lăsaţi comentariu, daţi-mi un reply pe twitter (@Cougar_), stresaţi-mă pe messenger şi la telefon, care le-aveţi.
luni, 07:00 - 07:20, mă-ntâlnesc cu cine vrea să vină la donat în faţă la brd-ul din piaţa victoriei.
de-acolo mergem pe jos, că-i aproape centrul de donare.
pe cât posibil, veniţi peste 50 de kg/om, nu beţi alcool în weekend, dormiţi, mâncaţi uşurel de dimineaţă, nu cu motorul sau cu bicla.
(reversul medaliei pe care mi-o pun de gât, mândru că pot să mai respir, când îmi mai tai din oamenii şi informaţiile care vin avalanşă pe capul meu este că, printre 200 de tâmpenii şi balast informaţional, pierd câteva lucruri importante pentru mine. eh, măcar să iasă bine. şi, hai, c-am scris ca pentru prunci, şi nu-mi place să scriu des pe blog. şi mai ales din cauze d-astea, de la care mă cam ia valul. la dracu'.)

biohazard

atenţie:

ăsta-i un experiment cu materiale toxice.

aveţi nevoie de ochelari de protecţie, de mânuşi de cauciuc verde şi de salopete d-alea ca-n autopsiile de extratereştri.

am ajuns la concluzia că sunt unele chestii care, dacă le faci, te marchează pe viaţă. amintim: băutul cafelei cu cianură, aruncatul pietrelor în gipanele pe care scrie BGS, ţopăitul în aer liber în serile de 6 decembrie şi altele. sper doar ca acest demers să nu se numere printre.

fără s-o mai lungesc, vă spun că am să scriu cel mai comercial* post al meu de pe-aici, de până acum, şi într-un mod care-mi îndeseşte activitatea de blogger. motivul pentru care acest post există e simplu: vreau să-mi scot din sistem toate porcăriile asimilate în ultimele 2 luni de citit bloguri şi alte twittereli. (pe chestia asta, îi lipseşte o parte a ideii de comercial: şi anume, scurtimea.)

aşadar. am să tastez cuvinte precum "ochelari de soare", tot felul de firme, companii, "mall", titluri de ziar, nume de persoane publice. am să bag link-uri de bloguri şi de youtube, am să zic un titlu de film de oscar. a, am să zic şi "oscar". am să abordez un stil cât pot eu de frivol. da, aţi ghicit, am să încerc să-mi ating limita comercialului de blogger.

precum şi multe alte surprize!

(* fiind în stadiu de experiment, deci, episod pilot, acest post nu este sponsorizat. nu că m-ar deranja să primesc oferte de colaborare.)

oricum, vă recomand să nu continuaţi decât dacă sunteţi familiarizaţi cu stilurile blogurilor celebre.

dacă apar manifestări neplăcute, înseamnă că sunteţi mai inteligenţi decât media.

dacă muriţi, înseamnă că sunteţi genii.

ceea ce nu poate decât să mă bucure.

şi m-am întors azi pe la prânz de la piteşti. soare turbat. pana mea, noroc că-s rezistent. alţii, mai proşti, chiorau.

aşa mi-am adus aminte că mi-am pierdut a 6-a pereche de ochelari de soare care sunt la fel ca ălelante 5, dockers, negri, de găsit doar la lukoil. ăia-mi plac, ăia-s buni, ăia-s funcţionali, pe ăia-i pierd câte trei mii de perechi pe an.

şi intru-n bucureşti. băga-te-aş în mă-ta, oprescule, cu gropaniadele mă-tii, asfalta-ţi-aş cârja aortică de douăzeci de ori pe an, că ieri am făcut 3 ore de la cotroceni la podul de la carrefour din cauza celor 100 de metri de tranşee şi cratere de la ieşirea din bucureşti. "the hurt locker 2" acolo se filmează, clar. (zbang, 10,000 de unici)

revenind. vroiam ochelari de soare. pe autostradă am ratat lukoilu', că răcneam pe asta, şi m-am prins târziu. în fine, în bucureşti fac o pauză în lukoilu' de pe lângă dicles. n-au. adică au, da-s de fiţe, în degradeuri cenuşii. sau cu maro. nu. "cel mai apropiat lukoil unde e?" "la stânga, pe timişoara."

pentru următorul lukoil, întorc pe timişoara. aici n-au deloc, nici măcar d-ăia fiţoşi. "cel mai apropiat lukoil, în afară de-ăla de vis-a-vis de mol, unde e?" "nu ştiu, că nu-s din zonă." mbun, minunat.

mă gândesc pe cine dracu' să sun cu net, să-mi zică lukoilurile sau reprezentanţele dockers p-aici, prin bucureşti. dau prin mobil, gagici, o mulţime (am să-mi scot agenda de telefon la licitaţie peste câţiva ani), dar nu mai am multă baterie, şi, cum încărcătorul ăla de la maşină merge când vrea el (şi nu prea vrea), mă orientez spre zona eficienţei şi rapidităţii: adică băieţii. darku' nu răspunde. sun la traiu.

".. ştii că e prea dimineaţă pentru asta, nu" zice el.

"ce faci, dhragă"

"bine, dhragă"

de aici, conversaţia a decurs normal. îmi găseşte magazinul "la redoutte" pe splaiul unirii 313, care cică au ochelari de la ăştia.

şi cică pe la levi's, prin mall-uri, ar mai avea tot de la ăştia.

şi eram lângă plaza, şi mă gândesc să intru acolo.

"sunt lângă plaza, intru aici. hai pa"

"hai pa"

sau ceva de genul ăsta.

trec de uşile ălea rulante şi văd o jumătate de miniteren de fotbal cu o porticică de hochei, cu plăşi de jur-împrejur, să nu zboare mingea aiurea prin magazin şi s-o fure cineva, fotografi şi o armată de gagici bunoace în echipament albastru. zic, cine ştie ce-or face ăştia, concurs de forbal.

oricât de atras de idee am fost, rămân chitit pe misiune. deci, mă duc la o tarabă de ceasuri şi întreb de informaţii. îmi arată o altă tarabă, mai încolo oleacă.

mă duc la informaţii, întreb de levi's, aflu că-i la etajul 1 şi că tre' să iau liftul, după care merg pe culoarul cu reebok.

aşa că urc pe scări, intru pe culoarul cu reebok şi ajung într-alt atriu. sau ventricul, ce-o fi. mă duc la o tarabă care vinde ciocolăţi scumpe, că ăştia ştiu tot: "salut, magazinu' levi's..", "uite-l"; mă uit, era-n spatele meu. nu ştiam cum arată logo-ul nici să mă baţi. intru, ochesc o duduie: "salut, ochelari de soare dockers.." "n-avem.." ".. şi n-aţi avut niciodată", completez, după ce-i văd căutătura de filoloagă pe care-o-ntrebi de ciclul carnot. "hîîî.. da.."

mbun. asta este. "la redoutte" scrie pe mine.

cobor scările şi văd mai bine terenul ăla. şi erau, măre, nişte flăcăi în echipament galben şi negru care ţopăiau c-o minge pe-acolo.

normal, curios ce-i cu mişcarea asta forbalistică, mă apropii de-o tipă amabilă (de la distanţă m-am prins că-i amabilă), cu nişte foi la ea, stătea la un stand şi părea din staff: "ce-i cu mişcarea asta forbalistică?", zic eu, surprinzăteur.

şi-ncepe.

"ştiţi, mall, concurs, începe acum, de la 1, după dansatori, card visa, serii de câte cinci, 2 şuturi, poartă, cea mai mare viteză înregistrată, uitaţi, de aparatu-ăla, neapărat gol ca să se valideze, primu' din seria lui de cinci primeşte cadou-surpriză şi tragere la sorţi mâine la 7 seara, bilete campionat mondial de fotbal, africa de sud, transport, cazare, tot plătit" - în punctul ăsta deja am sărit de 10,000 de unici pe zi, aşa că mă opresc.

mă uit la ceas, 13:21. adică 12:51, că la mine-i înainte cu juma' de oră, din considerente absolut normale pentru un om atât de ocupat ca mine, care ar face orice altceva decât să fie punctual, chiar şi să spele vasele (proprii. să nu exagerăm).

"aha, bun. şi ce-mi trebuie ca să mă-nscriu?" "card visa aveţi?" "am. mă duc să-l iau din maşină." "hîîî! vă aştept!"

mă duc. parcasem lângă cora, unde găsisem loc. (între timp, îl mai sun o dată pe traiu, să-i spun ce bine merge treaba cu ochelarii şi ne hlizim amândoi. "să tragi bine!" îmi zice.) ajung la maşină, bag mâna după cheie, dau de card. era acolo, mă aştepta. mă-ntorc cu un pas mai apăsat decât plecasem.

"poftiţi cardul." "şi-o carte de identitate.." mă uit cu uitătura aia a mea, mă pipăi prin buzunare, nu era. deci e-n maşină. fac stânga-mpre', ajung, iau plasticul, mă-ntorc, "poftiţi". "perfect! sunteţi în prima serie, numărul patru!" mă-nscrie, îmi ia numele, seria şi numărul de pe plastic şi numărul de telefon. paranoic cum sunt, observ că-mi greşise ultima cifră de la serie. mghrrrr. "domrrnîşuarrîn", zic printre dinţi şi arăt cu degetul. "aaa, da, mă scuzaţi!" "nu face nimic". serios, nu-i nici o problemă. doar că vă sparg pă toţi, bă, dacă faceţi mânării.

acuma aştept să-şi facă dansatorii numărul (da, duduile în albastru şi duduiii în galben şi negru erau dansatori). întruchipează actoriceşte aproape toate clişeele fotbalistice pe care le-am văzut vreodată pe teren, şi într-un mod mişto. chiar haioşi. despre ei, numa' de bine, n-am ce să zic. deci, aşa, râd oleacă, până se-apucă duducile să invite oameni din public la dans. ele erau bunoace pe de-a-ntregu', de, alese pe sprânceană; dar nu puteam să dansez cu ele taman în văzul lumii, că le stricam evenimentul şi nici moacele ălora de la securitate nu-mi inspirau siguranţă. deci, am refuzat de fiecare dată. şi ăsta a fost momentul în care, din relaxat, am devenit puţin tensionat, aşa, de concurs. posibil să nu-mi amintesc exact toate detaliile.

vine prezentarea situaţiei. doi cu microfon, unu' prezentator, unu' oficial visa. în momentul ăsta îmi dau seama că n-au pus acoperiş de plăşi, deci aş putea să bag suficient piciorul sub minge încât să crăp balustrada aia de sticlă de la etaj. microfoanele fiind ocupate cu "bla bla, hăhă, bla bla" - ce mi-a zis şi tipa amabilă, încep să mă uit la mall. nu-i chiar naşpa, doar că are oameni în el. termină repejor băieţii cu microfonul, aşa că o blondină cu gura până la urechi vine la noi, primii 5 aleşi, să ne invite să mergem de partea ailantă a situaţiei.

îmi pasez mobilul şi cămaşa tipei amabile de la stand şi rămân, ca un erou, în tricou. şi-n pantaloni. şi-n nişte-ncălţări de piele, mai degrabă cizme decât bocanci. mă uit la ăilanţi din grupă: toţi în adidaşi, ai dracu'. vreo doi par chiar sportivi. şi-o fătucă. al treilea e scurt şi-ndesat, tot sportiv, dar în altă viaţă. mă gândesc că am 2 şuturi, din care neapărat unu' tre' să fie şi tare, şi-n poartă. în sfârşit, ce-o fi, o fi. hai românia! (15,000 de unici)

încep şuturile.

- primul individ. bluză de trening şi jeanşi. e băiat învăţat cu mall-urile şi pare sigur pe el, deci trage primul şut cât poate de tare şi cât poate de mult pe lângă. pe-al doilea şut îl tratează mai cu aplecare către ştiinţa fizicii şi-l bagă-n aţe cu vreo 30 şi ceva de kilometri pe oră, parcă. n-aş avea probleme, dacă ăsta ar fi cel mai bun din competitori, zic. dar în gând.

- al doilea, ăla mai îndesat. o geacă normală de mall, cu o firmă necunoscută mie scrisă mare pe spate. şi blugi. rupe şi ăsta decorul de plasă din prima. a doua oară trage cam la fel de tare, dar intră-n poartă, pe mijloc, cu 51 km/h. fuck. dacă merge-aşa, e nasol.

- fătuca. mai creolă, echipament complet: geacă albă cu blăniţă tot albă, jeanşi negri, adidaşi de culori confuze. ambele şuturi sunt pe modelul "încet şi pe lângă". probabil e din san marino.

- şi-mi vine rândul. mă apropii de balon. sunt în cizmele alea comode de piele, în pantalonii mei reiaţi, rupţi oleacă în genunchiul drept de la biclă şi-ntr-un tricou bleumarin. se face linişte-n capul meu şi pe pereţi. un actor în galben şi negru se apropie tiptil şi îmi pune mingea pe punctul cu var.

îmi iau avânt din stânga şi şutez. orice, numa' să nu ratez! pun ristul puternic, mingea se duce pe centru, sub bară, gol!!! mă uit la drăcia aia de-nregistrat, 48 km/h. ffffffuuuuuu.. 3 nenorociţi de kilometri pe oră!!

respir adânc. hai, că se poate şi mai bine.

mă îndepărtez, mingea e pusă de şut. iar avânt din stânga, iar ristul, şutez mai cu sete: gol, în colţul din stânga, jos!! mă uit la aparat, 61 km/h! dar nu!!! ăla care stă cu pixu' lângă aparatul de-nregistrat face semn că se repetă lovitura, că n-a-nregistrat sigur!! 'zgura şi cristoşii, cum dracu'?! în fine, se pare că mai trag ş-a treia oară.

tensiunea îmi bubuie în urechi. sunt concentrat şi nu mi se clinteşte nici măcar privirea. fixez al doilea "d" de la "adidas", precum scrie pe minge.

avânt din stânga. ristul. ăsta e trasor! întind dreptul ca pe-o catapultă şi ating mingea. şi se duce.. şi se duce.. înspre vinclul din stânga, transversală-gol!! mă uit spre aparat: zice tot 61 km/h! mă uit spre ăla cu pixul: nu mai zice nimic!! yes!! aşa se face!!!! am tras cât se poate de bine!!!

- ultimul. de ăsta-mi era cel mai frică. mai pletos oleacă, pare concentrat. şi e şi-mbrăcat de bun-simţ, cu un pulover şi cu jeanşi, nu ca ăilanţi dinamovişti. trage: nimereşte undeva la 5 metri în stânga. răsuflu uşurat: urmează al doilea serviciu, care, conform tradiţiei, ori e-ncet şi plasat, ori e tare şi la noroc, că nu mai are ce pierde. inspirat, mă gândesc la roberto baggio şi, da, şutează cât poate, la vreo 4-5 metri deasupra porţii!! sunt îmbujorat de emoţie, am câştigat!!!

de aici, am fost tratat, pe drept, ca un zeu. blonda mă ia şi mă conduce cu mânuţa ei aia fină către un stand mai ferit, mai lăturalnic, pasămite pentru campioni. acolo, în faţa mea, se oficializează rezultatul: o bucată de hârtie cu numele meu pe ea, încercuit cu roşu, este introdusă într-o urnă - urna!; iar un tricou bleumarin cu visa pe el îmi este înmânat, laolaltă cu felicitările şi amintitul să nu uit să vin mâine la 7 seara pentru tragerea la sorţi. plutesc apoi spre tipa amabilă, îmi ridic mobilul şi cămaşa, apoi ies victorios pe uşile alea rulante şi merg cu arcuri în tălpi spre maşină. am mai crescut în înălţime cu 2 centimetri.

intru-n maşină, îmi schimb tricoul. îmi vine bine, sunt un meseriaş. mă simt atât de bine încât hotărăsc să-mi bag picioarele pentru moment în ochelarii de soare şi-n magazinul "la redoutte" şi să mă duc înspre casă, că nu-i maşina mea şi tre' s-o predau proprietarei de drept.

aşadar, mâine, la 1900 zulu, am să fiu prezent în mall plaza, pentru tragerea la sorţi. dacă am să şi câştig, vă salut din mers, mă duc să mă-ntâlnesc cu morgan freeman şi matt damon (20,000 de unici).

a, da, ca să fie şi mai comercial şi să depăşesc 30,000 de unici pe zi, hai să scriu un ultim paragraf înţesat de tot felul de alte cuvinte celebre pe google în ultima vreme. aşadar, vă spun că azi-noapte am intrat de pe navalitorul.ro pe zoso.ro. acuma, se-ntâmplă rarissim să intru pe zoso.ro (uite, am mai scris o dată, ating 60,000), o dată la vreo câteva luni, cred. ideea e că scrisese despre covaci, altfel nu mă sesizam. deci, i-am scris ceva la răspuns, că mi s-a părut absolut de bun-simţ să pun altfel problema. doar că n-a mers, nu mi-a apărut răspunsul. nu i-or fi plăcând diacriticele-n comentarii, nu ştiu ce-a avut. i-am dat "submit" încă o dată, nici atunci n-a mers. dracu' să-l pieptene, m-am lăsat păgubaş. oricum, mi-am promis să nu mai fac.

here ends the experiment.

a propos, încă n-am apucat noaptea aia britanică de băut. dar presimt că am să-nvăţ multe din ea.

nu vând nimic, doar mă laud.

am deosebita plăcere să-l invit pe Cougar Of All Trades la sărbătorirea celei de-a treia beţii din viaţa lui.

data: într-o noapte din luna curentă a anului curent.

locul: unde doreşte dânsul.

weapon of choice: da, se acordă.

e posibil să nu-l cunoaşteţi, dar se ştie el cine e.

chiar dacă n-a mai apărut de mult în public.