ora 10 (zece) dimineaţa e cea mai mârşavă oră din trafic.
nu 7, nu 8, nu 18, nu 19. acolo ştii la ce să te aştepţi: draci, nervi, 25 km/h dacă ai noroc, claxoane. pleci de-acasă cu mintea pregătită, bagi rock satanic, vangelis, mike oldfield, muzică simfonică sau orice e pe romantic fm/smart fm/muzical fm/sport fm şi stai liniştit, uitându-te la nişte oameni stresaţi care-s la doi metri distanţă, şi de care te despart nişte table, unele prietene, altele vrăjmaşe.
dar, nu. vorbim de ora 10. ora 10 e ora aia în care n-ai dube şi maşini lipite de tine, deci vezi că soarele, totuşi, străluceşte; e ora în care n-auzi claxoane şi motoare, deci auzi că păsărelele, totuşi, ciripesc. e ora în care ai impresia că viaţa e frumoasă, ceea ce, mai grav, o califică drept ora în care îţi dai voie să simţi, în care îţi scoţi sufletul pe ştrase, la fotosinteză, poate mai prinde oleacă de culoare în obraji.
e ora în care străzile-s cam goale de maşini. e ora în care prinzi doar două, hai, trei roşii când ieşi de pe eminescu înspre dorobanţi sau când eşti pe iancu de hunedoara colţ cu palatul victoriei. e ora în care zâmbeşti sincer la participanţii de trafic, fie ei biciclişti, motociclişti sau pietoni. dar e şi ora în care moartea, spitalul, sau, mai rău, regretul că n-ai casco pândesc pe la colţuri. pentru că şoferii care merg cu maşina la ora 10 dimineaţa se împart în două ţări duşmane, în the light side and the dark side, în eloi şi morlock. da, e chiar atât de epic.
prima categorie e a ălora care nu lucrează, lucrează pentru ei sau pentru nişte oameni la fel de relaxaţi ca şi ei. ăştia nu întârzie nicăieri, aşa că merg liniştiţi, că-şi permit. culmea e că merg şi regulamentar. semnalizează, pun frână din timp, conduc preventiv. ei n-au motive de duşmănie sau ranchiună prost plasată. nu-s claxonagii, te lasă două secunde să-ţi pui cutia de suc între scaune şi să pleci de la semafor. îi iubesc pe şoferii ăştia, aş vrea să mă însor cu ei (mă rog, cu ele) şi să avem copii care să scoată din nomenclator poliţiştii de circulaţie. sau măcar să ne-mbătăm împreună şi să plecăm acasă cu metroul, nu pentru că nu ne-am urca alcoolizaţi la volan, ci pentru că aşa de mult am băut, încât avem nevoie de somn ca să ne amintim unde ne-am parcat, regulamentar şi aliniat, maşinile.
în a doua categorie intră ăia care au băut prost cu o noapte-n spate, n-au dormit, s-au trezit târziu şi deja ar fi trebuit să fie de două ore la slujba aia care le pune lor fluturaşul de salariu pe masă. pentru că lucrează ca nişte sclavi, sunt încruntaţi, stresaţi, grăbiţi, la telefon, îţi evită privirea, sunt importanţi, sau, dacă-s ceva mai curajoşi, se uită la tine numa' să te-njure. te claxonează, îţi dau flash-uri, depăşesc pe toate părţile, smucesc de volan. şi îs nespus de periculoşi. n-au ei treabă cu semnalizarea, îţi sar în faţă, întorc de pe prima bandă direct pe contrasens, pun frâne în gât când îşi dau seama că-s în mijlocul intersecţiei, pe roşu şi n-au timp să traverseze intersecţia. şi problema e că au loc să facă asta. la 8 dimineaţa, blocat în trafic, nu poţi nici să ieşi din maşină, dar la 10 întorci un avion în piaţa victoriei şi-ţi rămân şi vreo zece secunde, timp de decolare de la semafor, aşa că normal că se găsesc şi idioţi care să-ţi facă plămânii să se repeadă-n gât când mergi cu 40 km/h, pe splai. revenind, e greu să spui ce-ar merita şoferii ăştia. să-i calci pe cap, să-i omori, să-i bagi în parapeţi şi să laşi smurd-ul să se descurce cu "fiarele contorsionate".. astea-s prea blânde. cred că pedeapsa cea mai crudă ar fi să-i sileşti să se mute la birou, ca să nu mai aibă unde întârzia.
şi ştiu că am probleme cu punctualitatea myself, dar eu măcar întârzii cu zâmbetul pe buze.
aşa. fără legătură cu asta, dacă vă duceţi la biserică de denii (care se împart în ve, mon şi miro) şi/sau paşte, vă urez să daţi numa' peste preoţi răciţi-cobză şi cu nasul înfundat. să cânte şi să vă povestească frumos, tare, cu intonaţie, la microfon, despre bântuitorul vostru, să vă arate dreapta cale spre bântuire şi să vă vorbească de cei care îs deja bântuiţi şi ce bine le merge lor.
p.s. cred că data viitoare desenez, că de scris, e clar.
