Jerry Goldsmith's Masada Was With Me All The Way.

Urgent Curier - cea mai proastă firmă de curierat cu cel mai ironic nume din România.

Update iar: luni, 15 decembrie, 23:00 - pachetul a fost livrat, în cele din urmă, la maximul celor 10 zile după ce trebuia să ajungă. Îmi pare foarte, foarte rău că n-am fost acasă atunci când au ajuns. Pentru un pachet de 2 kilograme şi ceva au venit doi curieri, care au refuzat să intre în scară. Mai mare râsul.

Update: luni, 15 decembrie, 10:00 - Hermes fie lăudat, după cinci zile în care a fost pierdut oficial în cea mai neagră carceră, se pare că pachetul vede iar lumina zilei. Sper doar să şi ajungă la noi.

Deşi s-a dovedit că metoda funcţionează de cele mai multe ori, n-am crezut niciodată că am să ajung să fiu unul dintre cei ce îşi scriu reclamaţiile pe internet, tăvălind o firmă-n smoală şi-n fulgi pentru că îşi bate joc de clienţi.

Dar în această frumoasă lună a cadourilor trebuie să întorc din străfundul rărunchilor darul de a face pe cineva să-şi iasă din pepeni şi din minţi şi să-i sară ţandăra şi muştarul.

Deci, a venit momentul în care am să vă povestesc despre Urgent Curier, o firmă care trebuie să facă un singur lucru: să ducă pachete de la expeditori la destinatari. Primeşte şi bani pentru asta, conform facturilor şi chitanţelor.

Culorile echipei Steaua (sau cum s-o mai fi numind acum) nu ajută deloc, apropo.

Care-i faza.

Prietena mea, Sorana, e din Timişoara. De Moş Nicolae, părinţii ei i-au trimis un pachet din Timişoara în Bucureşti. Pachet care conţinea alimente perisabile, cadouri de Moş Nicolae şi mai multe lucruşoare frumoase pe care Sorana le comandase de la nişte magazine Timişoara, tot de Moş Nicolae, şi care trebuia să ajungă vineri, 5 decembrie, la destinatar. Adică la ea.

Şi-acum, serialul. E genul de serial care are episoade cu legătură între ele, all of them building to the grand finale, fiecare episod fiind mai mişto decât precedentul. Cum încă nu s-a terminat sezonul, staţi pe-aproape.

Vineri, 5 decembrie, 14:00
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Sorana sună, cei de la Urgent Curier spun că nu ştiu dacă va fi livrat în cursul zilei, dar, dacă nu, sigur-sigur-sigur-1000%-absolut-sigur va fi livrat a doua zi, sâmbătă, 6 decembrie. Sorana se supără, pentru că a doua zi era deja Moş Nicolae, aşa că se duce la cumpărături, deşi avea deja nişte lucruri, care erau într-un pachet, care ar fi trebuit să fie la ea.

Sâmbătă, 6 decembrie, 18:00
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Deja venise Moş Nicolae, fusese o zi drăguţă, aşa că hotărâm să aşteptăm ziua de luni, că era clar că n-avea nici un sens să ne stresăm şi să ni se facă lehamite.

Luni, 8 decembrie, 12:00
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Sorana sună din nou la Urgent Curier, şi i se promite că a doua zi pachetul va fi livrat în regim de urgenţă, uite, acum scrie "urgent" în baza de date. OK. Săptămână nouă, muncă, alergătură, nu prea avem timp să ne facem prea mulţi draci.

Marţi, 9 decembrie, 17:00
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Sorana sună iar la Urgent Curier, care-i spune că nu ştie ce s-a întâmplat, dar că uite, "acum notez în baza de date să fie URGENT livrat", cu prioritate şi steguleţe şi lasere a doua zi! Începem să ne întrebăm dacă suntem ultimii oameni de pe planetă şi dacă nu vorbim, de fapt, cu nişte roboţi.

Miercuri, 10 decembrie, 17:30
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Sorana sună la Urgent Curier. I se spune că pachetul a fost scos din depozit, este în maşina curierului, dar nu se ştie de ce nu a fost livrat. "OK", zice, "dar nu puteţi să sunaţi curierul, să-l întrebaţi?" "Ba da, staţi că vă pun pe hold." *cântec tâmpit* "Aşa, am vorbit cu şoferul, spune că nu mai ajunge în seara asta, că i se încheie programul, dar mâine până la prânz e la dumneavoastră!" Sorana izbucneşte: "ştiţi ceva, deja e prea mult. Vă rog să sunaţi o altă firmă de curierat şi să le daţi pachetul, poate ei se descurcă mai bine." "Doamnă, noi nu putem să facem aşa ceva, dar puteţi să veniţi dumneavoastră să-l ridicaţi de la noi de la depozit, dacă doriţi!" Incredibil. "Nici nu se pune problema, sunteţi o firmă de curierat, aştept pachetul de joia trecută, mă aştept să vă faceţi treaba, vă rog să faceţi tot posibilul să-l livraţi!" "Da, sigur, mâine ajunge." Draci şi paradraci, n-ai ce să-i faci.

Joi, 11 decembrie, 17:30
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Deja nu mai pot, aşa că sun eu la Urgent Curier. Şi-mi spune că pachetul iar a fost scos din depozit, iar e la plimbare cu maşina, dar - surpriză - nu a fost scanat la ieşire din depozit, aşa că degeaba e la plimbare, că nu poate să mi-l dea. "Bine, doamnă," zic, "dar de o săptămână nu a sunat nimeni, ştiu că aşa e protocolul: un telefon, un SMS, că ajunge, că nu ajunge.. În sfârşit, chiar nu se poate să fie livrat?" "Ne cerem scuze, dar e foarte încărcată perioada, ştiţi, Moş.." "Da, ştiu, dar chiar o săptămână? Am înţeles o zi, am înţeles că aţi ratat şi Moş Nicolae, dar deja e prea mult!" "Ne cerem scuze, nu pot să vă ajut, dacă nu ajunge şoferul azi, atunci ajunge mâine". Bine. OK. Muriţi.

Vineri, 12 decembrie, 16:30
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Toate liniile de call center sunt ocupate, mă anunţă robotul. Şi mă mai anunţă şi că îşi cere scuze, dar din cauza volumului mare de pachete, "cum e şi normal", vor fi întârzieri. Nu pot să pocnesc o voce necunoscută de pe un mp3, dar tare mi-aş dori. În sfârşit, după multe zeci de minute (avem ambiţie), răspunde cineva. Dana Popa. Care îmi spune că pachetul nici nu a fost scos azi din depozit, aşa că abia luni se poate face livrarea. Tocmai se împlinea o săptămână de când trebuia să ajungă! O rog să vorbească cu cei din depozit să rezolve să o livreze chiar în seara aia, aşa ceva este inadmisibil. Îmi spune că nu poate să vorbească, nu are telefonul lor. O rog să vorbesc cu un superior, cu un manager, cu şeful ei direct, cu cineva care s-ar putea să aibă telefonul celor din depozit. Refuză să-mi facă legătura cu superiorul ei, îmi spune că "n-are ce să vă zică, aşa o să vă zică şi el". Insist. Şi de-aici e cel mai mişto.

- Nu pot să vă dau la telefon un superior, că nu o să vorbească cu dumneavoastră!
- OK, atunci vreau să-mi închidă el telefonul, dacă nu vorbeşte cu mine.
- Nu are ce să vă zică!
- Deci, refuzaţi să-mi faceţi legătura cu superiorul dumneavoastră?
- Nu, dar nu vorbeşte cu dumneavoastră!
- Domnişoară, cum spuneaţi că vă numiţi?
- .. Dana Popa.
- Şi cum îl cheamă pe superiorul dumneavoastră, domnişoară?
- Rodica Stănete.
- Bun, vreau să vorbesc cu doamna Rodica Stănete.
- Nu puteţi, că nu mai e aici, şi-a încheiat programul.

Kafka e mic copil, n-a avut niciodată asemenea modele de nesimţire şi impertinenţă.

Închid, intru pe net şi aflu că Urgent Curier a fuzionat cu Cargus, ocazie cu care văd şi un superb header pe Facebook pe care nu m-am putut abţine să nu-l îmbunătăţesc.

Şi au şi rute alternative, dacă este nevoie.

Oricum, super, poate dacă sun la Cargus mă ajută ei, că-s oameni serioşi. Răspunde o domnişoară (Ovidia sau Olivia something), care-mi spune că nu mă poate ajuta, deoarece - get this - bazele de date Cargus şi Urgent Curier nu sunt la un loc, aşa că nu poate vedea ce se întâmplă cu pachetele de la Urgent Curier. "Păi, bine, dar nu aţi fuzionat cu ei?" "Ba da, dar ce legătură are? Ce are una cu alta? Ce avem noi cu Urgent Curierul? Noi suntem Urgent Cargus, bazele de date sunt ţinute separat." Fucking brilliant.

Închid şi sun la "Relaţii cu clienţii" - Urgent Curier, unde iar mai stau o jumătate de oră până sunt preluat, dar, cum am zis, sunt ambiţios cu cauzele pierdute. Răspunde o domnişoară, Maria Bucur, care-mi spune că nu găseşte "AWB-ul" (adică numărul pachetului) - ciudat, până să închid cu Dana Popa era acolo - şi să îi spun direct expeditorul şi destinatarul. În fine, după alte crash-uri de soft, îmi spune că l-a găsit, dar nu mă poate ajuta, deoarece este trecut de ora 18:00 (18:04 era, da?) şi deja toţi şoferii sunt plecaţi, nu mai e nimeni în depozit. Strâng din dinţi şi deschid o reclamaţie pentru respectivul pachet, după care vreau să deschid o reclamaţie şi pentru colega ei, Dana Popa. Îmi spune că nu se poate, deja am deschis o reclamaţie pentru o problemă, nu mai pot deschide alta. Îi spun că asta e altă problemă, în legătură cu atitudinea şi răspunsurile unei alte angajate. Tot nu se poate, dar "vă dau o adresă de mail".

Iată şi cum arată statusul AWB-ului, care acum există, direct de pe site-ul Urgent Curier. O demonstraţie a monumentului de incompetenţă şi a proastei organizări care este firma asta.

De altfel, 10.12.2014 a fost şi ultima zi în care s-au obosit să scrie ceva.

În disperare de cauză, sun un om pe care-l cunosc şi care lucrează la Cargus. Îmi cer scuze, îi spun că nu mai am nici o idee, asta era ultima soluţie, şi îi povestesc tot serialul, deşi era trecut de 21:00 şi era acasă, off work. Work sucks, aşa că îmi povesteşte mai multe chestii: după fuzionare, Cargus-ul s-a trezit cu toată treaba şi problemele Urgent Curier-ului pe cap, pentru că ăia îs dobitoci, aşa că cei de la Cargus au volum aproape dublu de muncă (ca să fie mai uşor, gândiţi-vă că s-ar uni România cu Moldova), bazele de date sunt, într-adevăr, diferite (de ce dracu' aţi mai fuzionat?), ăia din call center sunt suplimentaţi în perioada asta şi probabil am nimerit peste nişte temps, call center-ul nu poate vorbi cu depozitul decât pe mail sau prin chat, şi, cea mai tare chestie, cei din depozit şi şoferii nu pot vedea ce scrie în baza de date, adică toate "URGENT"-urile alea tastate în soft pentru pachet! Rămân perplex. "Păi bine," întreb, "şi atunci de unde ştiu cei care livrează care pachet e urgent şi care nu?"

"Păi, n-au de unde să ştie."

După o tăcere de vreo câteva secunde, în care toată lumea implicată în conversaţie era fără cuvinte, promite să mă ajute, sună pe cineva care e mâine devreme la lucru şi "rezolvăm noi cumva". Mă sună mai încolo şi-mi spune că a doua zi primim de ştire cum stă treaba. Bine, mulţumesc.

Sâmbătă, 13 decembrie, acum vreo câteva ore
Nici un pachet ajuns, nici un telefon sau SMS primit. Sun din nou la omul cunoscut, care-mi spune, long story short, că, deşi nu a fost notat ca ieşit, pachetul nu poate fi găsit în depozit, şi că, probabil, nici nu e în depozit. Nimeni nu ştie unde e. Aşadar, e absolut pierdut. Practic, nici umilinţa de a ne duce noi la depozit să ridicăm pachetul nu ar fi folositoare.

Închid telefonul şi mă apucă toţi dracii.


În momentul ăsta, ştiind că ANPC-ul e cam degeaba (deşi am făcut reclamaţie şi la ei pe pagină, sper să nu fie fără urmări), nu mai ştiu ce să fac în afară de să scriu pe net. Pe lângă incompetenţa crasă a unui şofer şi a unor oameni din depozit, pe lângă faptul că, vreme de 10 zile, nimeni - nimeni! - nu sună să anunţe dacă vine sau dacă nu vine pachetul, există nesimţirea şi lipsa de etichetă a unor angajaţi (fie şi temporar), dar mai ales eşecul complet al unui sistem de lucru gândit şi executat cu unghiile picioarelor unor orci morţi. Nici în cele mai negre momente nu mi-am imaginat că o companie cu sute de angajaţi poate să fie organizată în asemenea hal.

Dragă Urgent Curier, vorba Soranei, dacă aveţi nevoie de nişte manageri care să vă facă treaba să meargă şi care să instruiască nişte angajaţi, spuneţi. Am atâtea cunoştinţe care ar face o treabă de o mie de ori mai bună decât cretinii pe care-i aveţi voi acolo. Dar, pe de altă parte, nu i-aş recomanda nimănui să se angajeze la asemenea catastrofă de companie.

Pentru că, dragă Urgent Curier, eşti o firmă inutilă cu nişte angajaţi inutili, eşti mai rea decât ţânţarii, şi îţi urez să dispari cât mai repede. Oricum e un miracol că mai exişti. Dana Popa, Ovidia/Olivia something, Maria Bucur şi Rodica Stănete (dacă există) ar trebui date afară, laolaltă cu şoferul ăla idiot care nu e în stare să livreze un pachet vreme de o săptămână şi jumătate, şi nici să sune sau să dea un SMS să spună că nu ajunge sau că-şi cere scuze. Toţi ăştia ar merita să fie pe black list-ul tuturor firmelor de HR din ţară, şi ăsta să fie sfârşitul serialului.

Asta vă urez, dar abia de la 1 ianuarie 2015 încolo.

Pentru că, în această lună magică, Sorana şi cu mine dorim, totuşi, să livrezi un pachet. E vorba de un pachet de la Timişoara la Bucureşti, cu "AWB-ul" (voi ştiţi ce înseamnă) 350349033. Şi mai dorim ca expeditorul să fie rambursat cu cei 25-30 de lei, sau câţi erau, reprezentând costul transportului. Reclamaţia mea are numărul 12660, şi acest mesaj este şi într-un mail pe care l-am trimis la reclamatii@urgent-curier.ro. Îl pun şi pe pagina voastră de Facebook, acolo unde sper să rămână.

Atât vrem. După care promitem să nu te mai deranjăm cu nimic, niciodată.

P.S. Clienţii Urgent Curier - vă sfătuiesc prieteneşte să vă îndreptaţi către Nemo Express. Toate livrările de la/către mine sau firma mea ajung întotdeauna la timp şi OK, iar curierii lor sună întotdeauna înainte.

looking for an upward street and a block rooftop.

i'm probably writing this because it's the first time in more than a month when i see the sun.

seldom leaving me, the sensation of approaching seaside permeates delightfully through every inch of my body when driving upwards on a town street that ends in clear skies. it's a refined taste from the broader trick that i experience from driving on a straight field road or something similar, but the urban background makes it complete and specific. it's something taken to extreme by the streets of san francisco, if you want, but with a much more bohemian-little-mediterranean-town-l'été-indien filter. quite the paradox, the horizon's narrowness lets my imagination run wild on those 20 yards of direct touch between the asphalt and the sky, towards a beach of a few umbrellas and a shore of few sails, with no cars and no music produced after 1995. it's like bits and pieces from pictures, movies, and music were brewed together with scattered blink-glimpses from passing cars to give me a memory of a time i never had.

and then there are the rooftops. some house and even block rooftops send me on the road to the mountainside, especially if the windows have shutters, and that usually means flash backing to my hilltop-fir-tree-black-cherries-amazing-grandparents-mischa-magazine-family-road-trip childhood, which is still great, but some blocks have the seaside rooftops. if you didn't notice them by now, maybe you will. they're the 4-story blocks with the terraced roofs, or the 10-story blocks with useless arcades and concrete beams. and, if just one balcony has a shade, that straightforwardly tells me that there is a beach right behind that building.

of course, when i reach the top of the street or corner the block, the landscape is usually unforgiving. but the salty air under my tongue, the smell of the sea in my lungs, the tuning radio and the seagull sounds in my ears.. ah, those few moments of complete disconnection are more than worth it.

unfortunately, bucharest is not known as a city of upward streets and block rooftops. so, if someone happens to stumble upon some of these places in bucharest, the need is dire and the location divulging is much appreciated.