*********************************
Talmes-balmes
Poate sunt intr-o zi proasta. Poate sunt sub presiunea termenului-limita. Poate n-am nici un pic de inspiratie sau poate n-am pic de chef. Azi am sa fiu roman pana-n plasele: am sa scriu mult si despre nimic.
Ar trebui sa fie o primavara pe care s-o vedem si s-o simtim, nu doar s-o tinem undeva, intr-un subconstient calendaristic. Dar afara e urat, frig, ploua, te chiauneste pe fond nervos vremea asta si eu unul sunt tare indemnat sa lancezesc acasa. Sunt doua feluri in care poti contracara sictirul martisorului: ori intri intr-o letargie asteptanda – doar-doar are sa te urneasca vreo indecenta raza de soare; ori devii hiperactiv si, in valtoarea tineretii, nu mai tii seama de subtilitatile naturii. Sunt avantaje si dezavantaje de fiecare parte, dar mi se pare ca avantajul de a avea mai mult timp de rumegare neuronala e hotarator in privinta hibernarii domestice.
Ai timp sa te gandesti ca poate ai sa reusesti sa ajungi pe unde ai de gand,, pentru ca ai un dor de duca de parc-ai fi nepotul lui Gingis-Han; dar pufnesti intr-un ranjet cand iti dai seama ca n-ai sa pleci nicaieri pentru ca ai prea multe de facut (nu conteaza ca nu le faci, dar sunt acolo, de facut) si, oricum, e prea urat afara.
Ai timp sa te gandesti ca avem o echipa de club intr-o semifinala a Cupei UEFA, si te gandesti ca e fantastic, ca uite, intram in Europa, ca sportul e cel mai competent ambasador al nostru.. si iar razi, oarecum trist in lingoarea ta, pentru ca am fi putut avea doua echipe in semifinale. Ai dracului, occidentalii, si lingoarea iti transforma rasul in rictus.
Ai timp sa te gandesti si la politica, asa, in treacat si-n gluma, ca Basescu oricum e puternic iar Nastase are cele trei gusi, patru case si `j de tablouri crapate de-atatea upercuturi venite din toate partile. Mda. Stiu ei ce fac, nu? Ca fac pentru ei sau pentru noi, deja nu prea mai avem ce face.
Ai timp sa te gandesti la ce e in jurul tau, la faptul ca un bun prieten impreuna cu tine va treziti, dupa aproape un an in care ati vorbit vrute si nevrute, ca prima ta prietena din generala si prima lui iubire din liceu e una si aceeasi fata (care-s sansele, considerand ca nu suntem nici macar din acelasi oras!?), o fata pe care nici unul dintre voi n-a uitat-o si nici n-are s-o uite vreodata. Si lanceziti amandoi, insoriti de alcool, intr-un ras isterico-himeric de primavara noroioasa, jilava si rece.
Apoi ai timp sa te gandesti ca esti atat de prins de o anume primavara putrida care dureaza de ani buni incat e greu sa gasesti vreun fond in formele ce te inconjoara si vreo importantsa unor pretense scrupule de care ai scapat si esti de mult satul. Nici ultima prietena nu-i de ajutor, simplul efort de-a te gandi la ea iti starneste reactia de fuga in letargie (nu-i vina ei deloc, de altfel), unde esti mai la adapost de propria ta viata.
In sfarsit, roman fiind, ai timp sa-ti imaginezi ca vegetezi constructiv, ca esti ca serpii care intra-ntr-un fel de transa inainte sa-si schimbe pielea, ca atunci cand ai sa iesi la soare (ma rog, cand are sa iasa si el la tine) cu solzii tai vii, vitezi si viteji, devorand corneele tuturor vietsuitoarelor, ai sa fii de neinvins. Mmmda. Ai timp si pentru asta.
Normal ca e mai bine sa stai asa, in siguranta, judecand la rece de la caldurica decat sa-nduri incinsoarea frigului de-afara. Tot textul asta e scris intr-o semi-coma de roman ganditor care-i fericit ca nu trebuie sa se chinuie sa dea nimanui de stire ca intra-n hibernare si ca nu are nici un fel de scrupule in a lasa totul balta pentru asta, dar care atunci cand iese, trebuie sa o faca exact ca la carte, cu surle si tobe. Adevarul e ca ne e mai usor sa mancam acasa un talmes-balmes cu lingura decat sa ne aflam in fata tacamurilor de receptie.
