m-am trezit hlizindu-mă.

şi, cum mă hlizeam, m-am gândit şi la trafic.

aşadar, deci. vine crăciunul.

înseamnă că a sosit vremea să-mi pun cititorii la treabă. aţi lâncezit destul pe baricăzile astea, mi-aţi luat blogul la citit din scoarţă-n scoarţă, mi-aţi compus ozi şi imni, mi-aţi dedicat simţăminte din cele mai alese, m-aţi asaltat pe mail, messenger, stradă şi, în general, pe unde m-aţi mai bunghit, mi-aţi înălţat altare şi mi-aţi adus jertfe (mulţumesc pentru ţestoasa moartă din cutia poştală, tot mi-era lene să mă duc să-mi iau de mâncare în ziua aia) şi, în general, v-aţi arătat foarte preocupaţi de soarta mea.

deocamdată, voi sunteţi ăia mai câştigaţi. în sensul nemijlocit şi necondiţionat, că mă aveţi pe mine în vieţile voastre mundane şi reluctante la fotoni. eu nu prea sunt aşa de câştigat, prin comparaţie. adică, ţestoasa aia mi-a ţinut de foame fix 4 ore (data viitoare, mai clasic, vă rog: nişte porc, nişte pui, ceva), şi altceva mai serios nu prea v-aţi îndurat să-mi trimiteţi. aşa că m-am gândit să facem o afacere, să fie un win-win situation.

ştiu că mulţi dintre voi au suferit şi poate încă mai suferă pentru că am dispărut subit de pe atât de iubitele şi apreciatele reţele de socializare, facebook şi twitter, pre numele lor. şi cu greu messengerul meu a făcut faţă avalanşei de întrebări de după istoria cu dan puric, că da' de ce nu zic care-i contul nou? da' cum, da' unde, da' de când??

ho. vă zic. e spre beneficiul meu, din 2 puncte de vedere: scap de voi şi îmi ating şi scopul lucrativ. aşadar, căscaţi ochii şi pregătiţi-vă butoanele. acum ceva vreme (cam o lună, să fim precişi), am început să colaborăm pe firmă (vă zic mai încolo şi de firmă) cu un site, care site se numeşte Doogle. da, ca Google, doar că are Dî în loc de Gî. şi adresa e la fel: www.doogle.ro - intraţi şi vedeţi că aşa e, cum zic. şi ideea e că vrem să-l urcăm, până pe la începutul lu' martie, la 1,000 de useri înscrişi acolo. după care nici nu vreau să vă zic ce chestie mişto se întâmplă. bine, nu vreau să vă zic acuma, vă zic prin februarie-martie. aşaaaa. şi, pe chestia asta, le-am instaurat un sfânt blog, un preasfânt forum (unde, deocamdată, e linişte şi pace); precum şi un mirean cont de facebook şi-unu' de twitter, tot aşa, mai laic - ocazie cu care vă puteţi pune la încercare butoanele de "add friend" şi "follow"; precum şi, mai târziu, să abuzaţi de "like", "share" şi "retweet".

acuma, o paranteză de disclaimer. eu sunt împăcat cu mine însumi, în ceea ce priveşte integritatea spirituală a blogului ăstuia. de ce, pentru că doogle are nişte chestii foarte mişto: jocuri, jocuri, console de jocuri, jocuri şi alte drăcii cu care să te joci. i believe in this site. asta şi pentru că într-o anumită mansardă s-au desfăşurat nu demult nişte campionate acerbe în 3 la mortal kombat pe ps2, după nemuritorul principiu de "câştigătorul rămâne la masă, pierzătorul face abdomene sau flotări". drept pentru care mă văd obligat de această stare de fapt să vă mărturisesc că îmi place rău de tot ce e la ei pe site. deci am decis să vă spun chiar aici despre colaborarea noastră cu ei. închidem paranteza.

ăsta e momentul în care voi tre' să mişcaţi aprobator din antene. pentru că de mine daţi acolo. eu sunt unul din cei care are userul şi parola atât de la contul lor de facebook, cât şi de la cel de twitter, şi tot eu mai scriu şi pe blogul lor, şi pe forum - deci mă găsiţi uşor, socialmediafricşilor. şi aici vine win-win situationul: eu vreau 1,000 de oameni înscrişi pe doogle cât mai repede iar voi vreţi oricum să vă mai jucaţi ca animalele pe conpiutăr şi tembelizor şi să vă bucuraţi, astfel, că îmi puteţi dovedi cât de mult mă apreciaţi (nu vă temeţi, tot eu scriu şi newsletter-urile pe care le primesc membrii). aşa că, fără prea multe fasoane, intraţi aici, înscrieţi-vă şi daţi mai departe. şi, lăsând sentimentalismele şi simpatiile la o parte, răsplata poate fi imediată: l-am convins pe şeful cel mare de-acolo să facem nişte concursuri foarte mişto; dacă aveţi cont pe doogle, unele premii se câştigă, practic, doar prin prezenţă de spirit. şi avem intenţia s-o ţinem mult cu concursurile (nu mai zic de reduceri, de locul de joacă din fabrica şi de alte tertipuri atractive). cât despre răsplata finală, dânsa va fi pe măsură - v-am zis, aflaţi prin februarie-martie.

cam atâta.

a, şi, bă, fără legătură cu ce-am zis mai sus: eu am o mare consideraţie pentru oamenii ăia de caută, aleg şi pun pozele articolelor de pe site-urile de ştiri. îs nişte artişti adevăraţi. adică, să iei poze de pe deviantart.com (sursa menţionată; liniştiţi-vă, domnu' jimmy page) cu nişte cuţite însângerate, vignetate şi umblate la culori de să se vadă alb-negru şi fuzzy în afară de sângele lăsat roş' ca rubinul şi clar ca scânteia şi să le pui la articole despre încăierări de bande cu împuşcături - asta cere să ai chemare nobilă spre tainica artă a jurnalismului!

totuşi, de sărbători, realitatea.net s-a întrecut pe sine. cu tot cu william wallace ăla care striga azi de pe targa smurd "soylent green is people!", am rămas extrem de plăcut surprins de nişte articole din ultimele 2 zile. deci, băieţii de la theonion.com şi trombon.ro (mai mişto era times.ro, v-am zis, parcă. v-au obligat ăia de la sri, ştim): mai faceţi loc la unu-n bancă. titlurile, precum şi articolele scurte şi la obiect, spun totul. cel puţin, poza de la aia cu aviaţia neo-zeelandeză e de pulitzer.

Reţea de contrabandă cu usturoi, anihilată la Iaşi
Aviaţia neo-zeelandeză a făcut publice toate documentele despre OZN-uri
Patru argeşeni s-au plâns că se alunecă prea tare pe patinoarul de la Mioveni

(despre eternele faulturi gramaticale de roşu din articolele de pe site-urile de presă nu spun nimic. sunt un rău necesar.)

şi gata.

în încheiere, vă urez să nu crăpaţi de îmbuibare şi să mă vedeţi sănătos şi la anul. cam atât blog aici pe 2010. maurul şi-a făcut datoria.

ţin cu zmeul.

de-aia suntem unde suntem, de-aia a ajuns poporul ăsta aşa, de-aia n-avem ce pune pe masă, de-aia ne cotropesc străinii, de-aia ne vindem ţara, de-aia, da?!

basmul românesc. o drăgălăşenie de specie literară în care ăia bunii câştigă şi ăia răii o mierlesc. cu sacrificiile aferente din partea ălora bunii, dar nu îndestulătoare încât să încline bilanţul pe minus pentru cititor (vindecarea de platfus cu sabia chiar nu se pune). un loc în care antiteza e unealta principală a scrierii, cam cum e cuţitul bucătarului în bucătărie. personajele, acţiunile, toate drăciile îs trecute prin malaxorul antitetic şi scoase frumos, dezosat, mursecat pe partea cealaltă. şi cu toţii aflăm că făt-frumos îi ăla bunu' şi zmeul îi ăla rău' (cu variaţiunile culturale pe aceeaşi temă) şi ce bine că făt-frumos câştigă la sfârşit şi prinţesa, şi jumătate de împărăţie, şi comorile zmeului şi ce bine că zmeul dă colţul în cel mai urât mod cu putinţă, să se-nveţe minte altă dată.

şi am stat şi m-am gândit: bă, da' de ce? adică, e corect ce se-ntâmplă? e ca-n viaţă? aşa ar trebui să fie? antiteza aia se pune şi ca discernământ? cine-i de fapt personajul pozitiv? de ce? sistemu' de valori e orientat cum trebuie? păi să nu-i trimiţi pe toţi la dracu'? de ce pana mea scriu atâtea întrebări?

şi-am luat-o pe personaje. un profiling uşurel, la prima vedere, care să mă ajute să-nţeleg mai bine cum stau lucrurile.

împăratul. un moş senil care habar n-are pe ce lume e. singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut, a murit taică-su şi el era moştenitorul de drept. nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete (care, la vârsta lui, sigur nu-s ale lui), nişte suflete de curvă toate, care dorm cu ferestrele deschise - doar-doar o trece zburătorul să le aducă noaptea prăjituri. împăratul musteşte de incompetenţă, nu e-n stare să gândească de unul singur, în general e-nconjurat de viziri, dregători, sfătuitori şi multe alte mâini drepte, ca icoanele redesenate ale fecioarei maria cu pruncul. de altfel, singura decizie pe care o ia de capul lui e una atât de tâmpită, de-ţi vine să-l iei la palme: când află că fiică-sa a' mică e în castelul zmeului, hotărăşte s-o dea de pomană, împreună cu jumătate din împărăţie (sau direct tronul), oricărui individ care s-ar băga s-o aducă înapoi, apuca-m-aş de răpiri. e un personaj terţ al poveştii. un idiot.

fata cea mare şi fata cea mijlocie sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita; ba mai e şi făcută elice şi se mai şi mărită înaintea lor. sunt analfabete şi habar n-au să facă nimic pe lumea asta, drept pentru care îşi petrec timpul jelind şi făcând între ele chestii lesbianice incestuoase caste. foarte plictisitor. şi, oricum, nici un zmeu nu le vrea, deci nu merită prea multă atenţie.

fata cea mică e aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele, cu suflet de curvă la cub. analfabetă şi ea. nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

făt-frumos. de obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun pălmaş, coate-goale, maţe-fripte, cioban, freacă menta pe deal cu oile. frumuşel şi efeminat, cu boiul tras printr-un inel, probabil nici tuleie n-are. un metrosexual nativ. ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' s-a cam prins că n-are cum deveni personaj principal dacă rămâne la îndeletnicirile alea. n-are prea multă doxă, da' e exact tipul de şmecheraş (de bani-gata, respectiv de cartier) care umblă să dea lovitura. şi, cum boul de împărat dă sfară-n ţară cu tombola aia cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă la casting. "ce trebuie să fac? să-l mătrăşesc pe zmeu, să mă-ntorc cu fiică-ta şi sunt viitorul şef al împărăţiei? gata, frate." habar n-are cum arată fata împăratului, da' nici nu-l interesează prea mult: de fapt, el vrea împărăţia. şi a auzit oricum de la tovarăşi că aia răpită e bucata familiei, nu cârjele ălelante două, trecute de vârsta măritişului.

calul. mănâncă jăratec. posedă aripi. în afară de zmeu, e singurul personaj din toată povestea care merită apreciere. nemuritor ca un zeu, loial ca un kamikaze, înţelept ca un şarpe, zboară ca un f-16, se bate ca un leu, anunţă pericolul ca spider-sense-ul, fornăie ca trăsnetul lui odin. înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată iar că împăratul e un idiot - nu aşa te porţi cu o asemenea creatură. calul e cel care îi face strategia lui făt frumos, în vorbe puţine şi concise. nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. în sufletul lui de animal nobil îşi doreşte să fie în echipa zmeului. ghinionul lui e că e şi loial.

mama zmeului. în antiteză cu împăratul - dacă la el e musai să fie-n poveste, zmeoaica apare opţional. el îi parte bărbătească, ea îi parte femeiască. dacă în privinţa lui e discutabilă paternitatea asupra fetelor, zmeoaica sigur e mama zmeului. dacă el e un dobitoc slab care ia hotărâri cretine de capul lui şi-n rest hotărăsc alţii pentru el; zmeoaica e o forţă în sine, un fenomen, ia doar hotărâri bune şi de una singură. şi cam atât, că e clar că autorii suferă în general de mommy issues şi alte variaţiuni de complex oedipian.

şi îl avem pă zmeu. în antiteză cu făt-frumos. un tip masiv, forţos, nu neapărat prima alegere a revistelor de modă facială masculină. probabil are un nas cât toate zilele, a unibrow, umblă neras, e păros, solzos, cu palmele tăbăcite. asta ce ne spune? că e un om care munceşte! a tras din greu ca să ajungă unde e! a dat cu sapa, a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat! aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, nu merge cu binişorul, cu lugu-lugu, cu "hai să-ţi dau o plasă de cârnaţi, dă-mi şi mie castelul ăla". pun pariu că zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. bine, o mai fi avut o echipă de muncitori pe care i-a mâncat după aia; dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, l-ar fi încărcat ăia la plată de-ar fi trebuit să-şi vândă castelul.

mai departe. ştim că are o moşie imensă; practic, e stăpânul tărâmului. păi tre' să fii un bun edil pentru aşa ceva. sate de orci şi goblini, sclavi, dijmă, bir, tribut, echipele de jaf în tărâmurile vecine, voi chiar aveţi impresia că e uşor de organizat şi de ţinut în frâu o asemenea situaţie? lighionul e clar un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier. la dracu', e bun de preşedinte.

dar zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. i-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea), deci s-a uitat la vecini. s-a îndrăgostit de fata a' mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. aşa a făcut şi tatăl lui cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. aşa e normal, clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. pui problema direct: "femeie, te iubesc, te vreau! treci încoace." şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. n-am auzit nici o poveste în care zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere. o ţine-n puf. şi omul e absolut familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de nămol pe faţă.

în fine. deci, prinţesa n-are nici pe dracu'. şi vine ăla, ciocoflenderul, făt-frumos. şi aia, neştiind să aprecieze ce are deja, se-amorezează de el că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic decât ea (vezi, n-ai vrut să te culci cu zmeul) şi hotărăşte că e timpul să beneficieze şi ea de asemenea cosmeticale. aşadar, se pregăteşte să fugă. da' mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care zmeul cu mâna lui îl cioplise şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. scroafa. şi proştii ăia doi stau până îi prinde zmeul, căruia - în sfârşit! - i se aprind beculeţele.

de-aici, restul e istorie. zmeul luptă corect, făt-frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
- dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
- dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu' tac-tu.
- dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, la un moment dat pici de fraier rău de tot.

şi ăsta e momentul în care îmi bag picioarele în toată situaţia. sictir, eu ţin cu zmeul. dacă basmul ar fi avut măcar o urmă de dreptate, zmeul i-ar fi rupt gâtul lui făt-frumos cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o mamă de bătaie soră cu moartea, i-ar fi tras-o în toate direcţiile şi ar fi trimis-o după aia rachetă la ta-su acasă. apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem bdsm din toate gagicile alea care au impresia că văd mai departe de învelişul de tip dur. pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

p.s. să trăiască şi shrek! şi ştiu că mi-a spus cineva (nu ştiu cine), acum ceva vreme (nu ştiu când), despre o chestie cu psihologia basmului - "vrăjitoarea trebuie să moară"; habar n-am, da' cică îmi dă dreptate. a, şi aia cu basmele politically correct e o tâmpenie. aici vorbim de viaţă, nu de prostiile voastre.

scurt, de iarnă. e cu facebook. ia, săriţi.

nu vă faceţi/cumpăraţi/împrumutaţi/furaţi chip cioplit, iisus e numai unul!

(după ce-am să scriu aici, parcă văd că iar e un post la care am să-mi iau un spike de 120,000-130,000 de vizitatori. şi asta fără să scriu cuvinte ca "a-lister", "b-lister" - ha, ar merge "blister" - şi altele asemenea. io le zic "careul de arşi", e mai de bun-simţ.)

dar, să purcedem. deja v-aţi cam lămurit cum stă treaba cu logica şi religia. dacă nu, foarte bine, fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. în fine, probabil mai fericiţi sunt cei bogaţi cu duhul, că a lor este deja împărăţia pământului - că veni vorba, am auzit mulţi creştini iterând proverbul ăla cu "nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard" - şi, culmea, se presupune că vezi cioara. sau măcar gardul. anyway, moving on..

de când am intrat înapoi pe facebook & twitter (de data asta, sunt plătit. şi nici măcar sub numele meu. nu mă găsiţi decât dacă vă zic eu, şi, dacă-mi sunteţi simpatici, discutăm), mă râd de numa'.
de exemplu, ştiţi pagina aia cu dan puric? normal c-o ştiţi, toată lumea o ştie pentru că toată lumea e pe facebook.

e, văd eu azi pe avizier o chestie cu "TRAIASCA ROMANIA DODOLOATA!", urmată de un link cu imnul româniei, via dan puric. ptiu, zic, l-au trezit cu noaptea-n cap unii cu ochelari de aviator de la prm, a intrat ăsta nervos pe facebook şi incită poporul contra bulgariei, ucrainei, moldovei şi de pe unde ar mai avea burebista reîncarnat de recuperat terenuri la retrocedare. mă rog, nu. postarea originală avea doar caps-uri cu "fie ca", imnul şi versurile; caps-urile ăstelante, extremiste, veneau din partea unei muieri care, ori nu ştie ce-nseamnă citatul, ori s-ar cam da fericită în cazul unui război; că schimbul de experienţă culturală cu soldaţii străini e nepreţuit.

revenind. n-am zăbovit prea mult pe pagina lu' dan puric. m-am uitat la descriere şi m-a buşit râsul. un mai bun apologet nici că se putea! cât de defensiv şi de idiot tre' să fie ăla care-a scris aşa ceva? oare la ce s-a gândit? de ce? cum?? deci, aşa sună:

"Această pagină nu este administrată de Dan Puric personal. Faptul că la postările administratorului apar poza şi numele dumnealui se datorează modului în care funcţionează reţeaua."

probabil că dan puric (bun actor, excelent orator, prezenţă deosebită şi om citit, de altfel), dacă ar vedea asta, ar întreprinde un facepalm discret, să se controleze la frumuseţea umană. vezi, dom'le, ce-nseamnă să te-apuci de zidărie când, de fapt, eşti bucătar?

şi stau şi mă gândesc: da, bre. pentru cei 46,913 indivizi care au apăsat "like" (cam câţi s-ar aduna pe-un stadion să-l audă pe gahanu' cântând "personal jesus" pe trei note consecutive pe care le expirăm zilnic), aşa merg lucrurile. reţeaua, religia, credinţa. cel mai bun eufemism pentru toate astea este însăşi descrierea paginii de pe facebook a lui dan puric. totuşi:

"această biserică nu este administrată de dumnezeu personal. faptul că în biblie, liturghii, (tetra)evanghelii şi alte maculaturi apar poza şi numele dumnealui se datorează modului în care funcţionează religia."

da, problema e că dan puric există. e la televizor, pe scenă, acasă la el, cumpără ciocolată de la barăcile din staţiile ratb la 4 dimineaţa, unele gospodine sau gâsculiţe mai norocoase i-au oferit flori pe scenă sau chiar au ajuns să-i sărute dreapta, în culisele vreunui stand-up creştinesc. reach out and touch faith. and all of this is fine, atâta vreme cât SE-AUDE ACOLO, SUS? extratereştrilor, daţi un semn. spuneţi o poantă. puneţi întrebări şi daţi răspunsuri. faceţi lumea să se-nfioare de plăcere. veţi avea o pagină pe facebook administrată de un terrier şi catralioane de like-uri, cu haterii şi trollii aferenţi. ce poate fi mai frumos.

.. dracu', măcar băieţii ăia care scriu pe pagina lu' puric sunt sinceri. pe jumătatea ipotetică, nu cauzală.

p.s. pentru cititorii cei noi, care au nevoie de google, apăsaţi cu încredere pe definiţia din dexonline.ro. dacă aveţi şi alte cuvinte pe care nu le cunoaşteţi, nu vă întoarceţi. şi puneţi-vă dexonline.ro homepage.
gen, pls