.. şi am căzut în păcat, văzând live că primele două alese au fost românia şi moldova.
aşa că acum plătesc pentru greşeală, scriind un post monstruleţ despre eurovision, singurul din viaţa mea. aşa se-ntâmplă dacă nu pun alcool în gură o zi întreagă. sper să uit acest episod cât mai curând.
mai întâi, două chestii.
1. de fiecare dată când m-am uitat la eurovision (sună de parcă m-am uitat în fiecare an, dar nu. am prins vreo cinci ediţii: aia cu holograf, aia cu taxi, aia cu paula seling, aia cu monica anghel şi aia cu sora ei mai mică, luminiţa anghel), am văzut locurile de desfăşurare şi organizarea. fucking amazing. adică, ietă nişte poze de unde se întâmplă acum, adică la crystal hall-ul din baku. ştiţi, azerbaidjan.
acuma, românia şi-a luat obiceiul să se bată la titlu aproape în fiecare an, luând concursul foarte mult mai în serios decât e cazul. ceea ce mi se pare o inconştienţă. să presupunem că românia câştigă eurovisionul. unde dracu' vin oamenii ăia din toată europa să cânte la anul, la noi? cine spune "sala palatului" e prost şi sper să moară de lepră. mai este sala polivalentă, care probabil a împlinit un risc seismic, ceva, şi cred că i-au pierdut şi cheile. romexpo? să fie de cinci ori mai mare. kulturhaus. national arena. turbohalle. piaţa sfatului, să facem şi "cerbul de aur" în acelaşi timp. nu există loc, serios. băgaţi-vă minţile-n cap, dacă românia câştigă, tre' să fie clădit/renovat ceva într-un an, care să ţină aşa ceva. ceea ce-nseamnă contracte pe pile, bani mulţi (dacă se construieşte ceva nou sau se renovează sala polivalentă, pariem că are să coste mai mult decât crystal hall-ul?) şi o ditamai incertitudinea că are să meargă prost lucrarea, n-are să fie gata la timp, probleme acoperite sau "uitate" şi aşa mai departe. deci, mai uşor cu voturile din spania.
(update: aflu de la tvr - cred că era vocea lui leonard miron - că locul de desfăşurare al eurovisionului de anul ăsta, crystal hall, a fost construit special pentru acest eveniment, contractul avându-l o firmă germană, care l-a dus la îndeplinire din decembrie 2011 până în aprilie 2012. şi a costat 9 milioane de euro.)
2. cică românia iar a întâmpinat probleme tehnice. n-a avut duduia de la mandinga sunet în monitoare. cum dracu', mă, să n-ai sunet în monitoare? românia chiar are aproape în fiecare an "probleme tehnice"? e un complot? ăilanţi de ce n-au? alde liechtenstein, andorra, luxemburg, san marino, ăia de ce se aud bine pe scenă şi-n afara ei? chiar îs sunetiştii şi tehnicienii ăia de la eurovision ultimii tâmpiţi? sau le e ăstora jenă să recunoască ce prost cântă live şi dau vina pe cabluri?
în fine. cu ocazia asta m-am pus la punct cu ăştia de-au competiţionat.
- românia. ai noştri. umberto ioniţă. mandinga. popcorn music. îi ştiţi mai bine ca mine. şunta, şunta, alea. noroc de acordeon şi cimpoi şi ce-or mai avea ăia, că duduia e din alt film, şi mai prost.
- moldova. BĂ, şi ce bine începe. după care l-am văzut: hipster pursânge. damn. şi când a deschis gura, aw, hell, no. o-zone drop-out. l-au machiat cu cioc să pară mai masculin.
- islanda. plătuţ, faţă de erupţiile vulcanice şi furtunile de gheaţă de care-s în stare muzicienii de-acolo. dar, hei, eurovision.
- ungaria. tot plătuţ, dar ca nasul solistului. un fel de backstreet boys - incomplete incomplet.
- danemarca. o alanisă tânără. după mine, e cel mai acceptabil cântec din finală, până acum.
- albania. cu o mână zdravănă de fete cum e asta, submarinele albaneze ar sta mult mai mult timp sub apă.
- cipru. ca ai noştri, tot popcorn music.
- grecia. ca ai ciprioţilor, numai că.. nu, nimic. ca ai ciprioţilor.
- rusia. dacă există lordi, de ce să nu existe buranovskiye babushki. de fapt, nu: dacă există eurovision, de ce să nu existe buranovskiye babushki. bravo, fetelor. rupeţi. merită.
- irlanda. dacă johnny bravo ar fi subnutrit, power ranger, gay, blond, geamăn şi copilul lui zlad, ar arăta exact aşa. nici nu ştiu ce să zic. a, cântecul? tot plătuţ, dar întins cu placa.
ietă şi pierzătoarele.
- belgia. fix festivalul de la mamaia.
- finlanda. m. not bad. cântată de tarja cu o orchestraţie nightwish ar fi fost chiar foarte mişto.
- israel. îi ştiţi pe ăia de la vunk? nici eu.
- letonia. vă uitaţi la desperate housewives? nici eu.
- austria. balul bobocilor '99, liceul industrial dej.
- muntenegru. un fel de amestecătură de dj boroş, zlad şi kusturica. de unde şi numele de rambo amadeus. bun textul, bun clipul, pricep trollingul, "dar asta nu e fericire!"
- san marino. dacă ar fi existat dumnezeu, l-aş fi implorat ca fata asta să fie troll. "dă, doamne, să fie troll!" - aşa aş fi spus.
- elveţia. un fel de u2 featuring coldplay, cu bono şi chris martin veniţi după o sesiune de canto cu tom waits. nevermind the name dropping, they suck even more than u2 and coldplay.
ietă şi tura următoare de semifinaliste, le vedeţi joi:
- belarus. power rangers boypoprockband. un fel de verii din provincie ai lu' irlanda.
- bosnia-herţegovina. (parcă anunţ arbitrii la gimnastică sau la patinaj artistic.) deci, colegă cu belgia la festivalul de la mamaia.
- bulgaria. sau ce-nseamnă să n-ai un umberto sau un moga.
- croaţia. prinde podiumul la mamaia, cu bosnia-herţegovina şi belgia.
- estonia. pe-asta am mai auzit-o; a fost, probabil, şi la mamaia, e vorba de spune-mi, a monicăi anghel.
- macedonia. prima jumătate e aproape decentă, după aia se întâmplă nişte instrumente.
- georgia. şi ăsta începuse binişor. şi, ca după orice intro de bun simţ, ce urmează e jale. da' are un soi de voce, probabil e vreun pui de hipster genial, pustiit şi troll, un cristian gava al muzicii georgiene.
- lituania. love is also going deaf. au şi lituanienii călin geambaşul lor. ştiu că devine redundant, dar ar trebui să fie internaţională selecţia pentru festivalul de la mamaia. e o grămadă de puiet la eurovision.
- malta. hipsterisch cântând muzică dance de acum douăzeci de ani. până şi hainele, frezele şi accesoriile alea jenante sunt jenate.
- norvegia. din ţara-mamă a copiilor lordi vine acum varianta masculină (mă rog..) a lui lady gaga. şi şi-a ales greşit ce să copieze: muzica (born this way), deja copiată de lady gaga de la alţii; nu prezenţa scenică sau costumaţia, care erau la prima mână.
- portugalia. rimează cu "mangalia", şi parcă era un festival de muzică uşoară şi acolo.
- serbia. ok, the strings are a nice touch. tot muzică uşoarăăăîîî, dar e o piesuţă mai cu şanse.
- slovacia. staţi aşa, că au descoperit ăştia dublu-pedalierul, gâtul şi chitările electrice cu distors. un fel de soft glam rock din greşeală. dar pariez c-au să fie votaţi de rockerii de eurovision.
- slovenia. n-am înţeles decât că are ochi mişto. în rest, singura chestie la cântec care nu e plătuţă e cârma aia în loc de nas, the boobs şi domnişoarele alea de onoare care-i fac backing vocals.
- suedia. muzică auzibilă peste tot, nothing special about that. tipa, în schimb, îi frumoasă şi face show de una singură. şi asta e mai cu şanse.
- olanda. normal, o tipă care cântă la chitară, cu alte tipe prin jur. normal, toate îmbrăcate-n pocahontas. normal, sună ca un the corrs din florida. normal, nu sună rău.
- turcia. mi-e clar, un trend puternic la eurovision-ul de anul ăsta îs hipsterii degeabişti cu intro-uri mişto, făcute de alţii, meseriaşi cu muzica.
- ucraina. ca suedia, auzibilă peste tot. david guetta's when love takes over, nothing new. da' au băgat şi nişte wob-wob sfioase, de-ălea de dubstep.
a! şi alea care intră din oficiu, că mi-a atras atenţia colegul eugen buruian că există aşa ceva.
- azerbaidjan. mda. not bad. pretty chick, good voice, not really the average song. cu şansă.
- franţa. a terminat aceeaşi clasă cu ucraina şi suedia.
- italia. şi ăsta e cu şansă. sper să nu se prostească prea mult pe scenă.
- marea britanie. arnold george fuckin' dorsey trăieşte! marius ţeicul angliei! e un cânticel bun de moment scurt de cântec într-un film de desene animate, în care puiul masculin de animal felin sau canin sau orice alt animal creşte şi se îndrăgosteşte văzând cu ochii puiul feminin din aceeaşi rasă, doar că din familia rivală.
- germania. tot hipster, da' mai cu bun simţ. e ceva între ăla care chiţăie "i'm not mooooviiiiiiiiiiing" şi ăla care măcăne "stop and staaaaaaare", da' mult mai soft. nu se compară cu lena.
- spania. asta călăreşte triumfal pe voce, de mai scoate cântecul din plătuţimea aia a lui.
şi gata. din ce-am auzit, sper să câştige ori danemarca, ori italia.
acum să ne spălăm şi să adunăm cadavrele.
acum să ne spălăm şi să adunăm cadavrele.