care e mai mult pentru mine. de altfel, ce e scris mai jos există din două motive. pe primul l-am spus deja; al doilea e legat de primul, în sensul că, atunci când nu vreau să uit sau să pierd anumite chestii, le pun aici.
ştiu zeci de bloguri şi de site-uri unde autorii abordează subiecte "incomode" frontal, cu voluptate, suficienţă şi patos visceral. moartea, despărţirile, bolile grave, toate imortalizate în scriituri priponite zdravăn cu un odgon de raţionament personal din care ies zeci de fire-detalii, vorbite, exhibate şi desluşite care mai de care, după preferinţe. pentru că, sincer, nimeni nu citeşte prostiile astea decât dacă vrea să-şi piardă timpul sau să se simtă mai bine în propria-i piele. atât autorii, cât şi cititorii simt bruma de exotism al propriilor metehne şi fiecare se minte, din când în când, că are o frântură de nuanţă doar a lui. ceea ce nu este nici pe departe incomod, dimpotrivă: fiecare îşi găseşte locul, şi e şi cald, că e înghesuit cuviincios. e un fel de orgie de surâsuri. groaznic de plictisitor. la drept vorbind, toată situaţia asta este plictisitoare ca un cubicle, şi ştim cu toţii că nimic nu este mai plictisitor decât un cubicle.
aproape toţi se feresc să vorbească de sărăcie. pentru că acolo e o înghesuială rece şi ascuţită, jenantă. e cea mai comună şi mai greu vindecabilă condiţie. e greu de scris. se pierde rating. nu de-aia intră oamenii pe net. sau, când vorbesc, se întâmplă la modul general şi obiectiv, conduc mai degrabă o analiză sociopsihologică (mult spus, de altfel), se împiedică în neologisme şi se îneacă în istorie, observă probleme, situaţii-cheie, diagnostichează sisteme bolnave, identifică vinovaţi, îşi aduc aminte de nişte cazuri văzute de ei pe stradă, sau poate cum i-au ajutat, chiar, pe unii oameni aflaţi într-o perioadă de impas. desigur, modestia curge râuri peste aceste relatări. scârbitor.
iar did scrie bine (de altfel, did, asta e ultima oară când îţi spun). scrie apăsat, dintr-o suflare - hai, cel mult trei -, cu nerv, cu creier, cu subiect, cu personalitate, cu draci. cam e o muiere dată dracului. şi o cam ştie, vrând-nevrând, tot internetul: a făcut în două zile trafic cu un singur text rupător cât face toată blogosfera autohtonă într-o săptămână, cu miliardele ei de inepţii şi advertoriale.
azi citesc textul ăsta. e despre sărăcie. nicăieri, până acum, n-am dat peste aşa ceva, ca subiect, abordare şi nivel. nu, nu mi-aş fi dorit să-l scriu eu (indiferent că vorbim de prima sau de a doua parte, care nu-i a ei), pentru că nu-mi place rasa umană suficient de mult încât să o scutur oleacă, să văd dacă mai mişcă. prefer să-mi ard şuturile de unul singur. dar scriitura e formidabilă: nu disecă, nu dă cu toporul, nu analizează, nu pune la microscop, nu dă zoom out, panoramic. pur şi simplu se mută cu sărăcia şi trăieşte cu ea.
şi doar dacă nu sunteţi nişte copii născuţi cu linguri de aur în guri vă puteţi preface că nu ştiţi despre ce e vorba. şi poate nici atunci n-aţi face-o credibil.
luaţi de citiţi. da, am mai pus o dată link-ul.
p.s. pe ăsta aş fi vrut să-l scriu eu.
