câteodată chiar e mişto când am dreptate.

fază.

vreau să trimit din bucureşti la timişoara un colet prin nemo express. ştiţi, băieţii de aici.

episodul unu.

09:53 dimineaţa. sun. "săru-mâna, ştiţi, vreau să trimit un colet etc.".. doamna de la telefon mă-ntreabă detalii: unde, cât de mare e, adresa, numărul de telefon.. tot tacâmul. şi-mi spune cât costă, şi mă-ntreabă şi până la cât pot fi găsit la adresa de unde vreau să expediez. "până la prânz, la 12", zic eu. "bine, nu garantăm că ajungem până atunci, dar revin eu cu un telefon să vă anunţ dacă nu ajungem şi să vedem de unde vă preluăm coletul după ora 12." "ok", zic eu. şi mi se pare normal, doar nu e vorba de un serviciu de curierat rapid urban.

episodul doi.

10:25 dimineaţa. aceeaşi. sună telefonul. "bună ziua, de la nemo express vă deranjăm. vă găsim în câteva minute la adresa pe care ne-aţi dat-o, să vă preluăm coletul?" rămân oleacă blocat. "ăă, da, sigur." nu scrisesem adresa pe colet, nu pregătisem banii, nimic. "veniţi." şi oamenii vin. şi-l preiau. şi scriu adresa acolo, cu ei. şi le plătesc. şi le mulţumesc. şi pleacă în treaba lor.

şi gata.

cam aşa tre' să fie.

too national geographic.

să începi rubrica de sport cu divorţul unei handbaliste pe care soţul o acuză că îl înşeală cu o femeie e ca şi cum ai începe rubrica meteo cu reţeta secretă de pandişpan a romicăi jurcă.

fraza de mai sus e tot ce mi-a rămas după lehamitea care m-a cuprins după vreo 10 minute dintr-o tură de ştiri, prima tură de ştiri de multe, foarte multe luni încoace. i-am dat o turnură cât am putut eu de simpatică, pentru că entertainmentul vâscos al ştirilor de la televiziunile româneşti îmi provoacă o silă suverană, şi nu ţin deloc să continui în sensul ăla.

reminder: să-mi iau căştile din maşină când ne cazăm prin hoteluri sau pensiuni.

altfel nu pot să intru în ziua asta.

1. pe la mijlocul lui februarie ne liniştim şi noi cu pozele de la revelion, da? că vin ălelante.

2. v-aţi tâmpit cu toţii. lăsaţi omul în pace. sau, de fapt, lăsaţi oamenii în pace, că omului nu-i pasă nici cât un pistrui. încă oleacă şi scriu chiar eu un articol despre sergiu nicolaescu, să vă luminez minţile orbecăinde prin bezna ignominiei. a, dar ce frumos am grăit. nu mai e nevoie de articol.

3. mă bucur că mă ţin de sport. alerg, merg la munte, alea. şi, dacă n-aş fi crăpat azi-noapte în mine un kilogram de slănină cu ceapă şi pâine, m-aş fi bucurat şi mai mult.

4. refuz orice polemică pe o perioadă nedeterminată, cu excepţia cazurilor în care subiectele sunt alese din următoarele domenii: turistic, culinar, literar, cinematografic. repercusiuni grave au să existe îndeosebi la deschiderea subiectelor politice, sociale şi de design interior.

5. zubrowka nu e de găsit în real. avem o problemă.

6. de vreo două săptămâni, m-am dedulcit la beri de fructe şi cu tot felul de arome. nu scrie în română pe ele. puteţi să-mi aduceţi oricând ofrande în astfel de produse.

7. e oficial de ceva vreme: plec pe kilimanjaro. şi în zanzibar. săptămâna viitoare. m-am împuşcat pentru febră galbenă, febră tifoidă, poliomielită, difterie, tetanos. azi e prima zi de pastile de malarie. luni îmi refac şi paşaportul. ca de obicei, pe ultima sută de metri.

8. nu, nu mai există natura urbană. pentru că există sailing and diving şi, sper eu, în curând, lowden.

9. this is going to be a weird year. and i like weird.


şi acum, poanta aia proastă: am auzit că a murit sergiu nicolaescu. e o minciună sfruntată, ia uitaţi-vă la el, ce ten alb, tineresc are!