atenţie:
ăsta-i un experiment cu materiale toxice.
aveţi nevoie de ochelari de protecţie, de mânuşi de cauciuc verde şi de salopete d-alea ca-n autopsiile de extratereştri.
am ajuns la concluzia că sunt unele chestii care, dacă le faci, te marchează pe viaţă. amintim: băutul cafelei cu cianură, aruncatul pietrelor în gipanele pe care scrie BGS, ţopăitul în aer liber în serile de 6 decembrie şi altele. sper doar ca acest demers să nu se numere printre.
fără s-o mai lungesc, vă spun că am să scriu cel mai comercial* post al meu de pe-aici, de până acum, şi într-un mod care-mi îndeseşte activitatea de blogger. motivul pentru care acest post există e simplu: vreau să-mi scot din sistem toate porcăriile asimilate în ultimele 2 luni de citit bloguri şi alte twittereli. (pe chestia asta, îi lipseşte o parte a ideii de comercial: şi anume, scurtimea.)
aşadar. am să tastez cuvinte precum "ochelari de soare", tot felul de firme, companii, "mall", titluri de ziar, nume de persoane publice. am să bag link-uri de bloguri şi de youtube, am să zic un titlu de film de oscar. a, am să zic şi "oscar". am să abordez un stil cât pot eu de frivol. da, aţi ghicit, am să încerc să-mi ating limita comercialului de blogger.
precum şi multe alte surprize!
(* fiind în stadiu de experiment, deci, episod pilot, acest post nu este sponsorizat. nu că m-ar deranja să primesc oferte de colaborare.)
oricum, vă recomand să nu continuaţi decât dacă sunteţi familiarizaţi cu stilurile blogurilor celebre.
dacă apar manifestări neplăcute, înseamnă că sunteţi mai inteligenţi decât media.
dacă muriţi, înseamnă că sunteţi genii.
ceea ce nu poate decât să mă bucure.
şi m-am întors azi pe la prânz de la piteşti. soare turbat. pana mea, noroc că-s rezistent. alţii, mai proşti, chiorau.
aşa mi-am adus aminte că mi-am pierdut a 6-a pereche de ochelari de soare care sunt la fel ca ălelante 5, dockers, negri, de găsit doar la lukoil. ăia-mi plac, ăia-s buni, ăia-s funcţionali, pe ăia-i pierd câte trei mii de perechi pe an.
şi intru-n bucureşti. băga-te-aş în mă-ta, oprescule, cu gropaniadele mă-tii, asfalta-ţi-aş cârja aortică de douăzeci de ori pe an, că ieri am făcut 3 ore de la cotroceni la podul de la carrefour din cauza celor 100 de metri de tranşee şi cratere de la ieşirea din bucureşti. "the hurt locker 2" acolo se filmează, clar. (zbang, 10,000 de unici)
revenind. vroiam ochelari de soare. pe autostradă am ratat lukoilu', că răcneam pe asta, şi m-am prins târziu. în fine, în bucureşti fac o pauză în lukoilu' de pe lângă dicles. n-au. adică au, da-s de fiţe, în degradeuri cenuşii. sau cu maro. nu. "cel mai apropiat lukoil unde e?" "la stânga, pe timişoara."
pentru următorul lukoil, întorc pe timişoara. aici n-au deloc, nici măcar d-ăia fiţoşi. "cel mai apropiat lukoil, în afară de-ăla de vis-a-vis de mol, unde e?" "nu ştiu, că nu-s din zonă." mbun, minunat.
mă gândesc pe cine dracu' să sun cu net, să-mi zică lukoilurile sau reprezentanţele dockers p-aici, prin bucureşti. dau prin mobil, gagici, o mulţime (am să-mi scot agenda de telefon la licitaţie peste câţiva ani), dar nu mai am multă baterie, şi, cum încărcătorul ăla de la maşină merge când vrea el (şi nu prea vrea), mă orientez spre zona eficienţei şi rapidităţii: adică băieţii. darku' nu răspunde. sun la traiu.
".. ştii că e prea dimineaţă pentru asta, nu" zice el.
"ce faci, dhragă"
"bine, dhragă"
de aici, conversaţia a decurs normal. îmi găseşte magazinul "la redoutte" pe splaiul unirii 313, care cică au ochelari de la ăştia.
şi cică pe la levi's, prin mall-uri, ar mai avea tot de la ăştia.
şi eram lângă plaza, şi mă gândesc să intru acolo.
"sunt lângă plaza, intru aici. hai pa"
"hai pa"
sau ceva de genul ăsta.
trec de uşile ălea rulante şi văd o jumătate de miniteren de fotbal cu o porticică de hochei, cu plăşi de jur-împrejur, să nu zboare mingea aiurea prin magazin şi s-o fure cineva, fotografi şi o armată de gagici bunoace în echipament albastru. zic, cine ştie ce-or face ăştia, concurs de forbal.
oricât de atras de idee am fost, rămân chitit pe misiune. deci, mă duc la o tarabă de ceasuri şi întreb de informaţii. îmi arată o altă tarabă, mai încolo oleacă.
mă duc la informaţii, întreb de levi's, aflu că-i la etajul 1 şi că tre' să iau liftul, după care merg pe culoarul cu reebok.
aşa că urc pe scări, intru pe culoarul cu reebok şi ajung într-alt atriu. sau ventricul, ce-o fi. mă duc la o tarabă care vinde ciocolăţi scumpe, că ăştia ştiu tot: "salut, magazinu' levi's..", "uite-l"; mă uit, era-n spatele meu. nu ştiam cum arată logo-ul nici să mă baţi. intru, ochesc o duduie: "salut, ochelari de soare dockers.." "n-avem.." ".. şi n-aţi avut niciodată", completez, după ce-i văd căutătura de filoloagă pe care-o-ntrebi de ciclul carnot. "hîîî.. da.."
mbun. asta este. "la redoutte" scrie pe mine.
cobor scările şi văd mai bine terenul ăla. şi erau, măre, nişte flăcăi în echipament galben şi negru care ţopăiau c-o minge pe-acolo.
normal, curios ce-i cu mişcarea asta forbalistică, mă apropii de-o tipă amabilă (de la distanţă m-am prins că-i amabilă), cu nişte foi la ea, stătea la un stand şi părea din staff: "ce-i cu mişcarea asta forbalistică?", zic eu, surprinzăteur.
şi-ncepe.
"ştiţi, mall, concurs, începe acum, de la 1, după dansatori, card visa, serii de câte cinci, 2 şuturi, poartă, cea mai mare viteză înregistrată, uitaţi, de aparatu-ăla, neapărat gol ca să se valideze, primu' din seria lui de cinci primeşte cadou-surpriză şi tragere la sorţi mâine la 7 seara, bilete campionat mondial de fotbal, africa de sud, transport, cazare, tot plătit" - în punctul ăsta deja am sărit de 10,000 de unici pe zi, aşa că mă opresc.
mă uit la ceas, 13:21. adică 12:51, că la mine-i înainte cu juma' de oră, din considerente absolut normale pentru un om atât de ocupat ca mine, care ar face orice altceva decât să fie punctual, chiar şi să spele vasele (proprii. să nu exagerăm).
"aha, bun. şi ce-mi trebuie ca să mă-nscriu?" "card visa aveţi?" "am. mă duc să-l iau din maşină." "hîîî! vă aştept!"
mă duc. parcasem lângă cora, unde găsisem loc. (între timp, îl mai sun o dată pe traiu, să-i spun ce bine merge treaba cu ochelarii şi ne hlizim amândoi. "să tragi bine!" îmi zice.) ajung la maşină, bag mâna după cheie, dau de card. era acolo, mă aştepta. mă-ntorc cu un pas mai apăsat decât plecasem.
"poftiţi cardul." "şi-o carte de identitate.." mă uit cu uitătura aia a mea, mă pipăi prin buzunare, nu era. deci e-n maşină. fac stânga-mpre', ajung, iau plasticul, mă-ntorc, "poftiţi". "perfect! sunteţi în prima serie, numărul patru!" mă-nscrie, îmi ia numele, seria şi numărul de pe plastic şi numărul de telefon. paranoic cum sunt, observ că-mi greşise ultima cifră de la serie. mghrrrr. "domrrnîşuarrîn", zic printre dinţi şi arăt cu degetul. "aaa, da, mă scuzaţi!" "nu face nimic". serios, nu-i nici o problemă. doar că vă sparg pă toţi, bă, dacă faceţi mânării.
acuma aştept să-şi facă dansatorii numărul (da, duduile în albastru şi duduiii în galben şi negru erau dansatori). întruchipează actoriceşte aproape toate clişeele fotbalistice pe care le-am văzut vreodată pe teren, şi într-un mod mişto. chiar haioşi. despre ei, numa' de bine, n-am ce să zic. deci, aşa, râd oleacă, până se-apucă duducile să invite oameni din public la dans. ele erau bunoace pe de-a-ntregu', de, alese pe sprânceană; dar nu puteam să dansez cu ele taman în văzul lumii, că le stricam evenimentul şi nici moacele ălora de la securitate nu-mi inspirau siguranţă. deci, am refuzat de fiecare dată. şi ăsta a fost momentul în care, din relaxat, am devenit puţin tensionat, aşa, de concurs. posibil să nu-mi amintesc exact toate detaliile.
vine prezentarea situaţiei. doi cu microfon, unu' prezentator, unu' oficial visa. în momentul ăsta îmi dau seama că n-au pus acoperiş de plăşi, deci aş putea să bag suficient piciorul sub minge încât să crăp balustrada aia de sticlă de la etaj. microfoanele fiind ocupate cu "bla bla, hăhă, bla bla" - ce mi-a zis şi tipa amabilă, încep să mă uit la mall. nu-i chiar naşpa, doar că are oameni în el. termină repejor băieţii cu microfonul, aşa că o blondină cu gura până la urechi vine la noi, primii 5 aleşi, să ne invite să mergem de partea ailantă a situaţiei.
îmi pasez mobilul şi cămaşa tipei amabile de la stand şi rămân, ca un erou, în tricou. şi-n pantaloni. şi-n nişte-ncălţări de piele, mai degrabă cizme decât bocanci. mă uit la ăilanţi din grupă: toţi în adidaşi, ai dracu'. vreo doi par chiar sportivi. şi-o fătucă. al treilea e scurt şi-ndesat, tot sportiv, dar în altă viaţă. mă gândesc că am 2 şuturi, din care neapărat unu' tre' să fie şi tare, şi-n poartă. în sfârşit, ce-o fi, o fi. hai românia! (15,000 de unici)
încep şuturile.
- primul individ. bluză de trening şi jeanşi. e băiat învăţat cu mall-urile şi pare sigur pe el, deci trage primul şut cât poate de tare şi cât poate de mult pe lângă. pe-al doilea şut îl tratează mai cu aplecare către ştiinţa fizicii şi-l bagă-n aţe cu vreo 30 şi ceva de kilometri pe oră, parcă. n-aş avea probleme, dacă ăsta ar fi cel mai bun din competitori, zic. dar în gând.
- al doilea, ăla mai îndesat. o geacă normală de mall, cu o firmă necunoscută mie scrisă mare pe spate. şi blugi. rupe şi ăsta decorul de plasă din prima. a doua oară trage cam la fel de tare, dar intră-n poartă, pe mijloc, cu 51 km/h. fuck. dacă merge-aşa, e nasol.
- fătuca. mai creolă, echipament complet: geacă albă cu blăniţă tot albă, jeanşi negri, adidaşi de culori confuze. ambele şuturi sunt pe modelul "încet şi pe lângă". probabil e din san marino.
- şi-mi vine rândul. mă apropii de balon. sunt în cizmele alea comode de piele, în pantalonii mei reiaţi, rupţi oleacă în genunchiul drept de la biclă şi-ntr-un tricou bleumarin. se face linişte-n capul meu şi pe pereţi. un actor în galben şi negru se apropie tiptil şi îmi pune mingea pe punctul cu var.
îmi iau avânt din stânga şi şutez. orice, numa' să nu ratez! pun ristul puternic, mingea se duce pe centru, sub bară, gol!!! mă uit la drăcia aia de-nregistrat, 48 km/h. ffffffuuuuuu.. 3 nenorociţi de kilometri pe oră!!
respir adânc. hai, că se poate şi mai bine.
mă îndepărtez, mingea e pusă de şut. iar avânt din stânga, iar ristul, şutez mai cu sete: gol, în colţul din stânga, jos!! mă uit la aparat, 61 km/h! dar nu!!! ăla care stă cu pixu' lângă aparatul de-nregistrat face semn că se repetă lovitura, că n-a-nregistrat sigur!! 'zgura şi cristoşii, cum dracu'?! în fine, se pare că mai trag ş-a treia oară.
tensiunea îmi bubuie în urechi. sunt concentrat şi nu mi se clinteşte nici măcar privirea. fixez al doilea "d" de la "adidas", precum scrie pe minge.
avânt din stânga. ristul. ăsta e trasor! întind dreptul ca pe-o catapultă şi ating mingea. şi se duce.. şi se duce.. înspre vinclul din stânga, transversală-gol!! mă uit spre aparat: zice tot 61 km/h! mă uit spre ăla cu pixul: nu mai zice nimic!! yes!! aşa se face!!!! am tras cât se poate de bine!!!
- ultimul. de ăsta-mi era cel mai frică. mai pletos oleacă, pare concentrat. şi e şi-mbrăcat de bun-simţ, cu un pulover şi cu jeanşi, nu ca ăilanţi dinamovişti. trage: nimereşte undeva la 5 metri în stânga. răsuflu uşurat: urmează al doilea serviciu, care, conform tradiţiei, ori e-ncet şi plasat, ori e tare şi la noroc, că nu mai are ce pierde. inspirat, mă gândesc la roberto baggio şi, da, şutează cât poate, la vreo 4-5 metri deasupra porţii!! sunt îmbujorat de emoţie, am câştigat!!!
de aici, am fost tratat, pe drept, ca un zeu. blonda mă ia şi mă conduce cu mânuţa ei aia fină către un stand mai ferit, mai lăturalnic, pasămite pentru campioni. acolo, în faţa mea, se oficializează rezultatul: o bucată de hârtie cu numele meu pe ea, încercuit cu roşu, este introdusă într-o urnă - urna!; iar un tricou bleumarin cu visa pe el îmi este înmânat, laolaltă cu felicitările şi amintitul să nu uit să vin mâine la 7 seara pentru tragerea la sorţi. plutesc apoi spre tipa amabilă, îmi ridic mobilul şi cămaşa, apoi ies victorios pe uşile alea rulante şi merg cu arcuri în tălpi spre maşină. am mai crescut în înălţime cu 2 centimetri.
intru-n maşină, îmi schimb tricoul. îmi vine bine, sunt un meseriaş. mă simt atât de bine încât hotărăsc să-mi bag picioarele pentru moment în ochelarii de soare şi-n magazinul "la redoutte" şi să mă duc înspre casă, că nu-i maşina mea şi tre' s-o predau proprietarei de drept.
aşadar, mâine, la 1900 zulu, am să fiu prezent în mall plaza, pentru tragerea la sorţi. dacă am să şi câştig, vă salut din mers, mă duc să mă-ntâlnesc cu morgan freeman şi matt damon (20,000 de unici).
a, da, ca să fie şi mai comercial şi să depăşesc 30,000 de unici pe zi, hai să scriu un ultim paragraf înţesat de tot felul de alte cuvinte celebre pe google în ultima vreme. aşadar, vă spun că azi-noapte am intrat de pe navalitorul.ro pe zoso.ro. acuma, se-ntâmplă rarissim să intru pe zoso.ro (uite, am mai scris o dată, ating 60,000), o dată la vreo câteva luni, cred. ideea e că scrisese despre covaci, altfel nu mă sesizam. deci, i-am scris ceva la răspuns, că mi s-a părut absolut de bun-simţ să pun altfel problema. doar că n-a mers, nu mi-a apărut răspunsul. nu i-or fi plăcând diacriticele-n comentarii, nu ştiu ce-a avut. i-am dat "submit" încă o dată, nici atunci n-a mers. dracu' să-l pieptene, m-am lăsat păgubaş. oricum, mi-am promis să nu mai fac.
here ends the experiment.
a propos, încă n-am apucat noaptea aia britanică de băut. dar presimt că am să-nvăţ multe din ea.
