Friday, March 19, 2010

post pentru presă.


nu am avut niciodată ocazia de a ne privi în ochi sau de a ne strânge mâna. ne-am auzit o singură dată la telefon, într-o noapte, într-o perioadă în care am pus umărul, fiecare, din colţul lui de ţară, pentru salvarea vieţii unui om pe care - la fel, nu l-am întâlnit niciodată.
când vine vorba de astfel de lucruri, n-are absolut nici o importanţă cât de apropiaţi sau de depărtaţi suntem unii faţă de ceilalţi. şi nu mă refer doar la poziţia geografică, ci la tot ce înseamnă 'distanţă' şi 'diferenţă' între două persoane.
şi intri-ntr-o horă de-asta. vrând-nevrând, trebuie să joci.
jucând.
ce contează este că învăţăm să ne simţim şi să ne gândim unii pe alţii şi în alte feluri decât vroiam/eram în stare să conştientizăm şi mai ales să acceptăm. ne trezim că trecem o lume-ntreagă prin creier şi prin inimă, fără prea multe filtre. şi cred că ăsta este unul din modurile eficiente de a trăi. şi de a-i obliga pe alţii la acelaşi lucru. cel mai bun exemplu este mobilizarea unor conştiinţe înţelenite, deloc puţine la număr. nu-s platitudini, truisme sau vorbe mari; e doar ce mi se mai întâmplă în ultima vreme. şi probabil că tu ştiai despre partea asta de viaţă cu mult înaintea mea.
dacă ne-am fi întâlnit, e posibil să fi stat la vorbă ore sau zile-ntregi. cum e la fel de posibil să nu fi fost nevoie de mai mult de trei fraze. nu ştiu. dar, când o fi timpul, sper să aflu. aşa că nu-ţi face griji, stai liniştit şi odihneşte-te: venim şi noi din urmă, uşor-uşor.
ziua asta. luni, 22.03 - luaţi de jos în sus.
- nu ştiu cum mai arată lista de donatori. deocamdată, nu vreau să mă uit pe ea. ce ştiu acum e că numărul apropiat de realitate al celor care au donat sânge din toată ţara pentru mile cărpenişan s-ar înmulţi cu vreo 5 faţă de ce este confirmat în listă. nu ştiu nici cum mai e cu update-urile din presă, dar, fie, că nici nu mă mai interesează.
18:00 - mă tot uit lung într-un punct fix de vreo oră.
17:00 - mă trezeşte rotopercutorul de la vecinul de deasupra. dacă tot nu pot să dorm, mă uit în telefon. apeluri pierdute şi un sms de trei cuvinte: "A murit Mile" - fără punct. ar fi fost brutal. aşa, e ca o trecere.
15:00 - ajung acasă şi pic în 5 minute. am minţit pe proprie răspundere la controalele medicale, de fapt am dormit o oră azi-noapte.
14:00 - am confirmarea telefonică de la spitalul judeţean timişoara că a fost primit faxul care atesta că o mică echipă de 8 oameni a donat sânge pentru mile cărpenişan.
13:45 - de vreo 20 de minute caut o poştă, pentru că institutul naţional de hematologie transfuzională n-are fax. găsesc poşta. nici poşta n-are fax. "încercaţi peste stradă, lângă bancă.." ajung într-un magazin de termopane care avea fax. se rezolvă cam în 10 minute, pentru că sună ocupat la timişoara.
13:15 - intrarea pentru donatori se încuie: sunt deja prea mulţi care aşteaptă să doneze. la secretariat, numărăm oamenii care au donat azi pentru mile cărpenişan: suntem 8. ies pe sală, întreb tare: "mai este cineva de aici care donează pentru mile cărpenişan?" mi se ridică din umeri. intru, aştept să termine şi cei care donau deja - nici de-acolo n-a fost vreunul, iau foaia de confirmare eliberată de centrul de hematologie bucureşti şi citesc: "mulţumim călduros pentru gestul generos de înaltă semnificaţie umanitară şi patriotică." semnat în tipar: "serviciul propagandă" - ştampilă şi semnătură de la institut.
12:00 - între timp, îmi sosesc multe veşti: jandarmii de la timişoara s-au mobilizat şi au mers la donare, împreună cu alţi oameni, prieteni de-ai lui mile cărpenişan şi anonimi care, probabil, habar n-aveau de mica noastră listă de donatori (marieta varga m-a updatat direct, la 19:30, aici). clujul, nici el n-a rămas dator, deşi a fost cu peripeţii acolo. mai târziu, în timp ce căutam un fax, primesc alte semnale pozitive şi din bucureşti, şi din moldova.
11:30 - în jurul acestei ore, deja încheiasem cu toţii donarea - a mers mai rapid decât mă aşteptam. rămâne să mă prezint la secretariat în jur de 13:30 pentru a avea lista completă şi a trimite confirmarea prin fax.
09:30 - 5 dintre noi sunt declaraţi neeligibili - vreo doi află că nu pot dona niciodată, dar sunt un suport psihologic bun. altul, student la medicină, viitor neurochirurg, are tensiunea prea mică: 9. vine sus, unde eram deja cei care aşteptam să intrăm la donare: "vreau nişte ciocolată." rade în 2 minute o jumătate de cutie de bomboane, se duce iar la control, peste un sfert de oră se-ntoarce fericit: tensiunea 13, era bun de pernă de ace.
08:00 - eram toţi înscrişi, aşteptam să trecem de triere.
07:30 - în faţa sediului brd din piaţa victoriei ne-am strâns o primă tranşă de 11 oameni, veniţi să doneze sânge pentru mile cărpenişan. 'mneaţa.
UPDATE 22.03 / 02:24: 16,650 ml. de sânge - adică 37 de oameni - s-au adunat în 48 de ore în lista de donatori pentru mile cărpenişan. şi asta-i doar ce ştim oficial, pentru că mult mai mulţi oameni merg să doneze din toată ţara (cam de trei ori mai mulţi) - şi se pare că cea mai mare parte a celor înscrişi pe listă se duc la donat mâine dimineaţă la prima oră.
ţineţi minte: după ce donaţi, fiţi siguri că numele vostru apare ca donator pentru mile cărpenişan şi acest lucru este trimis prin fax la 0256.482.520, pentru ca spitalul judeţean timişoara să aibă cunoştinţă. şi nu uitaţi să intraţi din nou în lista electronică pentru a menţiona acest lucru.
pentru donatorii din bucureşti: de dimineaţă avem întâlnire între orele 07:00 - 07:20 în faţa sediului brd din piaţa victoriei pentru a merge la prima oră la centrul de recoltare de sânge de pe caracaş #2-8, care-i foarte aproape.

UPDATE 21.03 / 14:40: 14,850 ml. de sânge în lista de donatori pentru mile cărpenişan. se poate şi mai bine, vă e clar, nu?
(după ce mergeţi efectiv la donare, nu uitaţi să menţionaţi în listă rezultatele: dacă aţi donat şi dacă sunteţi pe confirmarea trimisă prin fax.)

UPDATE* 21.03 / 01:01: din surse apropiate familiei am aflat că "stabilă" este un cuvânt mare pentru a descrie starea lui mile cărpenişan, în situaţia actuală. mai pe româneşte: doctorul s-a exprimat, într-un limbaj pentru pacienţi, în sensul că mile cărpenişan a intrat într-o zonă "de platou", şi că starea lui s-a mai îmbunătăţit "cu două degete". deci, uşor-uşor, înaintează pe un drum bun.
deocamdată atât.
sper doar că medicul se referea la două degete de-ale lui mile cărpenişan.
(*îmi cer scuze pentru eroare. încă mai cred că a fost o neînţelegere. rog pe oricine a procesat/preluat acest update să-l editeze conform acestei variante, cea oficială. mulţumesc.)

UPDATE 21.03 / 00:37: 12,150 ml. de sânge în lista de donatori pentru mile cărpenişan. e bine, dar mai trebuie mult.

UPDATE 20.03 / 13:09: starea actuală a lui mile cărpenişan
tocmai am vorbit la telefon cu soţia lui, ramona cărpenişan, care este la spitalul judeţean timişoara, cred, zi şi noapte (nu ştiu dacă a dormit). mi-a spus ce se întâmplă de fapt şi mi-a dat dezlegare să lămuresc nişte aspecte.
mile cărpenişan nu este în comă. nici indusă, nici de alt fel. este sub sedative. vorbim de o septicemie care i-a afectat multe organe, printre care plămânii, rinichii şi ficatul - nici unele dintre acestea nu funcţionează acum în parametri normali. este conectat la aparatele de respirat artificial (de aceea este şi sedat, pentru a nu-şi scoate tuburile) şi se lucrează la repararea rinichilor. simultan i se face hemodializă - pentru că vorbim de un blocaj renal - pentru a-i curăţa sângele de la infecţia cauzată de septicemie. după rinichi, doctorii au să încerce să-i repare plămânii. vorbim şi de tratamente cu medicamente foarte dure, care atacă ficatul. deci, după rinichi şi plămâni, e posibil să aibă nevoie de un transplant de lob de ficat. despre transportarea lui mile cărpenişan în alt loc încă nu se pune problema.
cam atât, deocamdată.
după cum vedeţi, vorbim de-o intervenţie generalizată şi de lungă durată asupra organelor. şi, probabil, de cantităţi mari de sânge consumate (mai ales că vine un eventual transplant de ficat). deci, înscrieţi-vă pe lista de donatori. e primul şi cel mai eficient lucru pe care-l puteţi face.

UPDATE 20.03 / 12:52: numărul de fax de la centrul de sânge din timişoara la care se face confirmarea după ce aţi donat (din orice alt oraş) pentru mile cărpenişan este: 0256.482.520
ţineţi minte, e prin fax, nu prin telefon. şi musai tre' să ziceţi, în oraşul ăla în care donaţi, că donaţi pentru mile cărpenişan, internat la spitalul judeţean din timişoara. după care, să cereţi hârtia oficială care confirmă asta şi să staţi cu ei, acolo, până o vedeţi trimisă prin fax.

UPDATE 20.03 / 00:43:
deocamdată, în listă sunt exact 900 ml. de sânge pentru mile cărpenişan.


hai, că-ncepe să sune bine. dar tot mai trebuie.

UPDATE 19.03 / 19:19: puteţi să vă-nscrieţi în lista de donatori din toată ţara pentru mile cărpenişan direct pe acest site.
(mi-a arătat diana stoleru cum se face, acest guru al google docs.)
şi, înainte de a vă înscrie, vedeţi dacă puteţi dona sânge aici.

UPDATE 19.03 / 16:30: de pe impact news, ştire neconfirmată: diagnostic - septicemie şi hemoragie internă din cauza unui furuncul care şi-a făcut de cap într-un sistem imunitar slăbit de ciroză. se pare că este nevoie urgentă de transplant de ficat.

UPDATE 19.03 / 15:20: am reprimit telefonic confirmarea oficială de la institutul naţional de hematologie transfuzională: centralizarea naţională pentru un pacient se face prin fax, luare la cunoştinţă, confirmare şi prioritate. deci, da, puteţi dona de oriunde din ţară unde există centre de donare. (know your rights, people. şi cereţi-vi-le. şi treceţi acum peste eventualul sictir al personalului medical - deşi mie nu mi s-a mai întâmplat în ultima vreme; alta-i prioritatea acum. aveţi o viaţă-ntreagă să vă revoltaţi cum vreţi.)

mile cărpenişan e unul din reporterii-eroi ai româniei şi îl ştiţi cam cu toţii, ba chiar şi vreo alte 30-40 de naţiuni, că doar a locuit prin războaie vreo 11-12 ani, transmiţând ştiri şi scriind istorie în cel mai competent şi mai profesionist mod, spălând astfel multe păcate ale presei româneşti.
de luptat, a luptat greu şi în ţară, pentru ca daniel răduţă să poată scrie, uite, postul ăsta.
tot mile cărpenişan e acum în stare critică la spitalul judeţean din timişoara.
cauzele-s disputate, datele care-mi vin îs multe, îs de tot felul, dar deloc îmbucurătoare.
am vreo 4 variante majore momentan, nici una confirmată sau oficială.
asistentele nu dau nici un detaliu prin telefon, iar doctorul nu e disponibil prin acelaşi telefon. (fair enough.)
deci, mă abţin de la scenarii.
cert e că omul are nevoie de sânge.
care sânge, pentru weekend îl are asigurat, dar de săptămâna viitoare e cam în aer.
aşadar.
ăia care intraţi aici, duceţi-vă şi donaţi. cantitatea de sânge donat e de 450 de ml/om.
luni, de la 07:30, se deschid centrele de donare.
datele de bază (unde, cum, cât, când) sunt aici: http://doneazasange.ro/
mai mult, din orice oraş al ţării se poate dona, pentru că datele de cantitate de sânge se centralizează.
(timişoara poa' să doneze direct la spitalul judeţean, unde-i internat.)
el are nevoie de A+, dar nu contează ce grupă de sânge aveţi, pentru că i se alocă automat cantitatea necesară după ce-aţi donat.
ca fapt divers, m-am gândit o vreme la titlul postului. nu-mi place nici să dramatizez, nici să mă lamentez - situaţia e cum e. iar ăsta e un post pentru a urni oameni. şi cel mai bun mod pe care-l ştiu de a urni oamenii e prin presă.
deci, e bine că presa e trează, măcar pe internet. (copy-paste, necopy-paste, nu contează foarte mult, că doar ne cunoaştem.)
(bine, mă aştept şi la scăpările obişnuite "din viitor", le ştiţi, alea cu "NU PUBLICA!" în titlu. sper doar că n-are să fie cazul.)
pun tot ce am, şi anunţaţi-mă, că poate vă mai uitaţi pe net şi aflaţi veşti înainte să le aflu eu. which is important.
ş-aveţi aşa, din ce-am primit de pe la oameni (mainly oana portase) şi din ce-am mai găsit (le mai updatez când le găsesc):
jurnalul naţional - updated 19.03 / 12:34
impact news - updated 19.03
hotnews - updated 19.03 / 13:36 (de ce l-or fi pus la economic, ei ştiu)
gazeta sporturilor - updated 20.03 / 21:30
ziare.com - updated 21.03 / 08:48
libertatea - updated 19.03 / 15:37
mediafax - updated 19.03 / 13:54
realitatea - updated, 20.03 / 21:03
cancan - updated, 21.03 / 13:20
evenimentul zilei
tribuna
atitudinea
click
cotidianul - updated, 19.03
adevărul - updated, 21.03
inpolitics
news timişoara
opinia timişoarei
rol.ro
kappa
daily business
radio lynx a stat pe 19.03, cam toată ziua, cu breaking news pe player
antenele (1 - mereu aproape & 3 - cea mai bună televiziune de ştiri) nu mişcă de bunăvoie, deocamdată. nici măcar pe net. (antena 1 are o ştire de spitalizare de urgenţă, totuşi. felicitări. doar că e ca la radio erevan: cartea nu e poloneză, e rusească. şi nu e carte, e videoclip.)
în cazul antenelor vorbim de oamenii cu care a lucrat mile cărpenişan vreme de vreo 10 ani. şi nu mişcă oficial pentru că, spun ei, respectă dorinţa familiei de a nu se mediatiza cazul. bine, copilaşi, dar ne referim strict la televiziune. şi voi ştiţi asta. şi mai ştiţi şi că prin mişcarea de forţe online se rezolvă lucruri mari: vedeţi cazul lui daniel răduţă.
mda. om trăi ş-om vedea.
oricum, pe twitter se află mult mai repede orice ştire şi orice zvon. #milecarpenisan e hashtag-ul. sau daţi search după "carpenisan" sau "cărpenişan", că vă iese. doar să nu credeţi tot ce-i acolo, că-s multe zăpăceli.
(cel mai bun exemplu. sâmbătă, la 01:05, citesc: "@MarianMnsc: Mile Carpenisan a fost stabilizat de catre doctorii de la Spitalul Judetean Timisoara, iar maine va fi transportat la Cluj!" - twitterul exultă oleacă. la 01:54 vine dezminţirea direct de la sursă: "@MileCarpenisan: (Ramona)nu e adevarat. S-a incercat dar nu e transportabil dupa spusele medicilor. Eforturi se fac. Eu cu mama lui suntem la spital." n-am să zic ce scrie la descrierea lui @MarianMnsc şi nici explicaţia lui de după.)
până una-alta, puneţi mâna şi vă-nscrieţi la donarea naţională. adică, acilea sau lăsaţi comentariu, daţi-mi un reply pe twitter (@Cougar_), stresaţi-mă pe messenger şi la telefon, care le-aveţi.
luni, 07:00 - 07:20, mă-ntâlnesc cu cine vrea să vină la donat în faţă la brd-ul din piaţa victoriei.
de-acolo mergem pe jos, că-i aproape centrul de donare.
pe cât posibil, veniţi peste 50 de kg/om, nu beţi alcool în weekend, dormiţi, mâncaţi uşurel de dimineaţă, nu cu motorul sau cu bicla.
(reversul medaliei pe care mi-o pun de gât, mândru că pot să mai respir, când îmi mai tai din oamenii şi informaţiile care vin avalanşă pe capul meu este că, printre 200 de tâmpenii şi balast informaţional, pierd câteva lucruri importante pentru mine. eh, măcar să iasă bine. şi, hai, c-am scris ca pentru prunci, şi nu-mi place să scriu des pe blog. şi mai ales din cauze d-astea, de la care mă cam ia valul. la dracu'.)