update: am dat un "like", să fiu la curent cu evoluţia boicotului. i'm not very hopeful, but i'm a little curious. http://www.facebook.com/HeavenBoicot
am nişte butoane, ca tot omul. şi chiar dacă mă grăbesc ca dracu' s-ajung undeva (oh, sweet procrastination), tot cred că am timp de scris.
am citit azi la groparu pe blog despre
povestea cu duduia intitulată lavinia rausch, fostă miss, or something, care n-a putut să intre într-un club de fiţe din timişoara, intitulat heaven, pe motiv că s-a prezentat la intrare cu un tupeu maxim, aşezată comod într-un scaun cu rotile. şi asta nu o dată, ci de două ori; a doua oară, totul fiind înregistrat de un reporter. de la bodyguard, până la şeful de club (sau ce-o fi scriind pe cartea de muncă a domnului liviu ciubotă) & co., toţi au lămurit-o pe domnişoara lavinia rausch că nu poate intra
aşa în club. (asta, pe scurt, pentru cititorii mei care habar n-au de astfel de întâmplări mondene.)
aici m-au uimit mai multe aspecte: în primul rând, nu credeam că în timişoara există un asemenea stabiliment. dar, mă rog, e oraş mare, tre' să se-adune şi bunăciunile vidate-n cutia "ucraineană" şi toţi mahării undeva. că doar nu-i vreţi liberi pe stradă pe încămeşaţii ăia cu pantofi lucioşi, cu vârf, noaptea. lăsaţi-i să se ducă la heaven, da-le-aş foc.
apoi, m-a uimit şi m-a amuzat, deopotrivă reacţia unor oameni (nu-i cunosc şi nu-s chiar puţini, deci fără nume - oricum îs irelevante, în comparaţie cu reacţia), care au considerat, în fraze lungi şi cu argumente polistirenice, că ăia de la club au tot dreptul să facă o asemenea mişcare, că doar îi clubul lor, propriu, personal şi privat.
după care m-a uimit, dar mai puţin, gândul că lavinia rausch a ţinut să se ducă în clubul heaven. dar, de, i-o fi stârnit amintiri şi alte asemenea, acolo-s oamenii pe care-i ştie, în sfârşit, treaba ei, alegerea ei. în plus, tipa ştia şi şi-a asumat faptul că nu există rampă de acces în club, că este înghesuială şi coridoarele şi alte căi de tranzit înlăuntrul clubului sunt înguste şi aşa mai departe.
eu n-am să dau cu huideo şi nici n-am să bat câmpii cu părerea mea despre muzicile sau cluburile de genul ăsta, că e superfluu; şi, oricum, internetul s-a descurcat de minune: ştiţi deja cum să-l raportaţi pe facebook, ştiţi cum să daţi "join" unui boicot, ştiţi cum să scrieţi apăsat din taste, ştiţi care-i site-ul lui horia brenciu. n-am să fiu nici foarte emotiv, că nu prea le am cu d-astea, mă ştiţi de când cu caii de la letea (a propos, ce mai fac ăia). am să zic o singură chestie: luaţi de citiţi
legea, cap-coadă. şi opriţi-vă mai precis asupra articolului 10, litera f, care spune aşa:
Art. 10. - Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin:
f) refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la serviciile oferite de magazine, hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau de orice alţi prestatori de servicii, indiferent dacă sunt în proprietate privată sau publică;
acuma, pe bune şi fără mişto. cine este retardat şi nu pricepe? ce nu se înţelege aici? chiar tre' să vin eu să scriu, muncă de scrib, ca pentru ultimii cretini? e vorba de un caz de discriminare care a ajuns în presă: accesul într-un club i-a fost interzis unei domnişoare din motivul că aceasta era într-un scaun cu rotile (indiferent ce
tâmpenii au bălmăjit, pe urmă, reprezentanţii clubului). pe cealaltă parte, avem şi legea, care, cu toată topica aia demnă de un yoda beat, e cam clară. la fel cum este şi situaţia: unui om i-au fost încălcate nişte drepturi garantate de constituţie, şi chestia asta nu poate rămâne aşa. we're talking "see you in court" here, ceea ce, iată, se pare că are să se întâmple.
argumentul "doborâtor" al ălora care spun că reprezentanţii clubului au dreptul să-şi selecteze clientela după bunul lor plac mă atinge în două locuri: pe de-o parte, mă amuză teribil masochismul cu care astfel de oameni îşi fracturează logica de dragul părerii
altfel şi, speră ei, a încă unei ture de 15' of fame, ca peştii-piloţi pe lângă un rechin; pe de alta, mă sictireşte să văd că am dreptate şi că marea majoritate a oamenilor sunt chiar bătuţi în cap. păi, bine, bre, vă bateţi joc de al pacino şi de keanu reeves, i bet there's a sad keanu somewhere in the u.s.a. now. şi, dacă tot vă înfigeţi ca fiind avocaţii diavolului şi dacă tot veniţi cu idei din "pledoarii imposibile" (bună carte, ori n-aţi citit-o, ori n-aţi priceput-o), at least do it right.
ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela - o regulă de aur aplicată de orice stabiliment care doreşte să aibă un anumit statut. dar această regulă are câteva particularităţi, menite să o situeze undeva la graniţa dintre "îţi rup picioarele dacă mai vii la mine-acasă" (bad choice of words?) şi "hai că ne-nţelegem noi".
- în primul rând, nu are statut juridic, nu e în nici un cod de legi, nu e în monitorul oficial, nu e nicăieri în afară de foile alea trase la imprimantă cu font de 30 şi caps lock, băgate-n ţiplă şi bătute-n pioneze de uşile localurilor, eventual cu un "Administraţia" plus ştampilă/semnătură la sfârşit. adică fix pix.
- în al doilea rând, o astfel de regulă se referă, legal, doar la caracteristicile care NU intră sub incidenţa legii 48/2002: aşadar, oferă o oarecare autonomie cluburilor exclusiviste (printr-un card de membru pe care-l poţi avea îndeplinind nişte condiţii care NU au legătură cu încălcarea legii 48/2002), petrecerilor gen black tie, prin apartenenţa la dress code, sau celor care pur şi simplu nu doresc să-şi pericliteze imaginea şi afacerea şi pot alege să refuze accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau cu antecedente negative în clubul respectiv (adică NU vorbim de prejudecăţi, ci de chestii probate: e beat, e drogat sau ţi-a spart mobila în club - indiferent din ce rasă, clasă, minoritate face parte). de aia există face-scanning, bouncers şi intrare plătită.
- în al treilea rând, sper că este foarte clar, până şi pentru cei mai fervenţi susţinători ai sacrosanctităţii proprietăţii private, că asta nu este o problemă legată de proprietatea privată, ci de prestările unor servicii, indiferent dacă sunt publice sau private. domnişoara lavinia rausch nu a încercat să intre prin efracţie cu scaunul cu rotile în casa personală a domnului epure sau în apartamentul domnului ciubotă (habar n-am unde stau, presupun), ci a încercat să beneficieze de nişte servicii garantate atât de lege, cât şi de statutul în care se încadrează clubul heaven la registrul comerţului.
după mine, dacă acţionează clubul heaven în justiţie, domnişoara lavinia rausch are toate şansele stabilirii unui precedent extrem de important pentru alte cazuri similare în ceea ce priveşte discriminarea în românia. asta, pe lângă faptul că poate să primească, drept despăgubiri, o sumă destul de mare de la ei.
cât despre falimentarea clubului heaven, vedeţi-vă de treabă. clienţii lor obişnuiţi au să rămână. şi, din pozele pe care le-am văzut, locul ăla e înţesat în weekend. cu tot internetul din lume, clubul ăla are să prospere; poate şi pentru că e singurul club de genul ăsta din timişoara. singura variantă prin care clubul ar fi închis ar fi prin hotărâre judecătorească, dar nu există nici o pedeapsă de genul ăsta pentru un caz de discriminare. eu le-aş trimite, aşa, discret, fiscul pe cap, să-i ia de la geneză, cartea 1, capitolul 1. chiar îs curios ce iese. acolo să vedeţi cutremuraşe.
cel mai greu e să te gândeşti că povestea asta-i, de fapt, o floare ş-un parfum. pentru că discriminările-s zilnice, însutite şi înmiite, în românia şi nu numai. bă, da' de undeva, tre' să iei ursul de coadă. cu o tipă care o da bine pe sticlă, cu un club de fiţe, asta este, cu ăştia defilăm.
