great breakfast.
amazing dinner. fantabulous week-end.
went to vadu, today. yes, i wanted you to know that.
they got a fence, now. and parking spaces. and noisy tourist families. brought sofas and chairs. of mauve and white "bio-leather". that entire place is starting to look like a "knicks" cap wore by a rapa nui inhabitant.
no asphalt, though. yet.
deserted beach. no people, no seagulls, can't remember the horizon. made me porcelaining a little in my mind.
got just around 50 bites - considerably fewer swarms of mosquitos than last year. (however, the "autan" post-it in my soul is still there.)
the sea was great, though.
[..]
fell asleep shortly after entering the hotel room. woke up.. about now. the guiltness.
could def'n'ly. def'n'ly. def'n'ly use some cold, dry, red wine.
the orchestra arrangement arranged for some seriously slow speed sundance kid.
i will go to sailing school. just so i can fall asleep again, right after docking in a port of perfectly-accentuated britanians.
got no music for you, today. but i do recommend "on the beach" and "looking for the summer". only if you could def'n'ly. def'n'ly. def'n'ly use a scent of scotch in your sea glass.
i almost never take anything out of its context. i always try to see the big picture. this makes no exception.
printre multe alte drăcii care mă bântuie, e asta cu "fără calapod".
într-o vreme din altă viaţă, am înţeles ploios că distanţa e de fapt un astfel de obiect lustruit prin muncă grea de calfele de cizmar.
într-o altă vreme din altă-altă viaţă, am trăit scurta experienţă de a lucra cu teatrul masca. acolo am făcut primele salturi mortale, acolo am învăţat să jonglez, acolo mi-am zdrelit diverse încheieturi căzând de pe catalige şi tot acolo n-am înţeles mare lucru din ce mi s-a întâmplat, reuşind să acumulez frustrări culte şi căutături roentgen oarbe. în final, toată şarada asta cu mine însumi s-a dovedit a fi un lucru bun.
pentru că am priceput, totuşi, ceva. o regulă elementară a existenţei pe scenă. după o repetiţie în care ne tot împiedicam de pantaloni (pereţii ăia paraleli din laterale, care determină intrările în scenă), mihai mălaimare ne-a adunat şi ne-a spus următorul lucru (nu citez, că nu mai ştiu, dar ideea asta este): dimensiunea unui actor stă şi în modul de mişcare fizică, pe scenă. a te atinge accidental de pantaloni sau de altceva înseamnă să-ţi limitezi proporţiile la scena aia şi la obiectele neînsufleţite de pe ea, să iei atenţia publicului de pe actor şi s-o duci, pentru câteva momente cu bătaie lungă, spre un perete care, de fapt, nu există. înseamnă să fii măsurat din pantalon în pantalon, să devii una cu recuzita, cu butaforia. a te mişca fără să te atingi de nimic îţi dă o dimensiune infinită. nu există cuantificare corporală.
gâştele, spre exemplu, sunt infinite în zbor şi prin apă. ce zic eu: animalele, în general - mişcarea şi "fiinţarea" lor naturală este de a nu atinge nimic din ceea ce nu vor să atingă. iar ele nu-s în branşa actoriei, spre deosebire de oameni.
am ajuns, după o scurtă perioadă de masochism, să urăsc calapodurile. bine, nu pe ele propriu-zis, ele fiind nişte biete obiecte interbelice de lemn, ridicate la rang de concept de oameni care se ghidează după "aşa e normal", "the unwalked paths are unwalked for a reason" (fuck you, jerry seinfeld), "everybody does it" şi, preferata mea, a deadline: "e mai bine aşa, acum".
în timpul liceului, încercând să mă tragă la liman din nu-mai-ştiu-ce pasă amoebică de viaţă, tata mi-a zis o chestie (din care, evident, am înţeles ce-am vrut eu): dacă stai într-o cadă de apă fierbinte, e bine, e comod, e sigur. la urma urmei, baia e locul suprem al intimităţii într-o casă. dar, continuând să stai acolo, apa se răceşte şi pielea ţi se-ncreţeşte. după nişte ore, dârdâi, devii vânăt. după o viaţă, mori înecat. this little story added its meager contribution to the fact that, in my own way, i'm more of a rain/sun/storm/outside kind of guy. (ironically, a reality that, at the moment, i think is a little off my dad's grasp, when it comes to me.)
people suck at being natural. that wouldn't be such an issue, because we're all used to that. but people also suck at being fake. again, not a big problem - everybody knows that good actors are rare and mostly dead, dying or old. the problem is the fact that they need those hypocrisy sunglasses and those "dunce" white canes that really hold no metaphorical superpowers.
because, fuck,
what do you do when you win? party!
what do you do when you lose? party harder!
out of the chute.
buşituri, piedici şi accidente în(tre) sinile mici şi mârşave ale tuturor. while performing. tisk tisk.
(din categoria "lung, dar merită citit şi ascultat".)
despre voluntari. nu despre ăia cu numele, ci despre ăia cu fiinţa.
voluntarii sunt o specie de oameni aparte. de fapt, e greşit spus "o specie". sunt mai multe specii de oameni, adunate în acelaşi loc pentru o chestie. chestia poa' să fie orice fel de cauză ajunsă în pragul disperării şi care nu mai poate fi salvată, concret, decât de o acţiune rapidă şi punctuală de genul voluntariatului. şi aici sunt cu droaia: oameni cu boli incurabile, clădiri istorice în pericol de demolare de către interesele financiare haine ale "celor răi", nişte dealuri cu iarbă şi copaci care conţin aur sub iarbă şi copaci, plantări de alţi copaci, curăţarea unei ţări de gunoaiele pe care le aruncă restul de 95% din populaţie, o jumătate de milion de maidanezi într-un oraş de 2 milioane de oameni, 54 de cai din deltă, un parc ameninţat de desfiinţare, piste de bicicletă şi, evident, donarea de sânge.
ce-i mână pe ei în luptă.
individualismul, paradoxal. deşi trag neabătut în aceeaşi direcţie cu toţii, fiecare din ei are problemele lui. angst-urile proprii, frământări metafizice semiconştiente, lupte personale pierdute. multe. da, toţi avem d-astea. complexul de inferioritate şi complexul mesianic, unite şi interşanjabile. doar că ei, voluntarii, au găsit o metodă a naibii de răsplătitoare să-şi aline subconştientul: se strâng toţi la un loc şi se luptă să rezolve cauze care, dacă laşi lucrurile să meargă de la sine, sunt natural pierdute. şi nu că se luptă - se-ndârjesc de zici că viaţa lor depinde de asta. de cele mai multe ori, efectul direct al cauzei respective asupra lor, personal, este neglijabil. dar psihicul lor nu concepe aşa ceva - principii de mult şutate din propria existenţă sunt scoase la iveală şi înfipte drapelistic şi patetic în noul ţel.
şi sunt organizaţi. sunt oameni deştepţi printre ei (nimic extraordinar, procentul e cam la fel ca şi la ceilalţi, non-voluntarii), care şi-au dat seama că se pot face lucruri formidabile dacă există o organizare serioasă a cauzelor, resurselor şi oamenilor. asociaţii, fundaţii, organizaţii non-guvernamentale - toţi oamenii care activează în ele îşi pun în joc şi creierul, pe lângă înverşunare, energie, bani şi alte resurse.
în general, mişcările sociale de cam orice fel sunt generate şi întreţinute de tineri - am mai zis -, acolo-i clocotul, acolo-i energia. mame, taţi, liceeni, studenţi, salariaţi, artişti, corporatişti (nu csr, ăla-i voluntariat cum îs eu popă), şomeri, tocilari, amante, rockeri, găsiţi de toate. şi sunt cu toţii tâmpiţi. să dormi şi să mănânci aiurea, să te pui singur în situaţii igienice reprobabile, să-ţi dai banii din buzunar.. pentru ce? ca să ai confort psihologic şi să te simţi tu mai bine, că ai salvat.. ceva? cu toate astea, mişcările voluntare, mai ales cele spontane, au succes, sunt valorificate politic, intră pe canalele de presă. de ce? simplu: o acţiune care lasă, pe alocuri, logica deoparte funcţionează cu un mare cârlig afectiv. declaraţii, poze, patetisme, şantaj emoţional, nimic nu-i prea mult pentru a face pitch-ul. iar bulgărele ăsta, cu o rostogolire bine coordonată, se măreşte absolut logic: oamenilor începe, încet-încet, să le pese. ceea ce e foarte important.
nu cred că ai cum să fii voluntar (în special pe chestii de viaţă şi de moarte) fără să ai următoarele caracteristici: compasiune, milă, iubire, ură, determinare; şi, mai important, fără să le ai pe toate activate simultan. iar compoziţia asta chimică, pusă laolaltă cu personalitatea şi caracterul unui individ, poate deveni volatilă. normal că mai dai şi chixuri, normal că mai dau şi "ăia răii". sunt cazuri - puţine, ce-i drept - în care voluntarii fac mai mult rău decât bine, şi nu fac decât să precipite sfârşitul cauzei lor. ideea aia cu "save the whales" ("save the snails, save the trees, save those bees" - parcă aşa era) had a very nasty side-effect: navele care vânează balene s-au pus mult mai bine la punct de când peta (care, de fapt, e o minunată afacere) sau alte organizaţii pentru protecţia animalelor sunt pe urmele lor. rezultatul sec este o eficientizare a vânătorii de balene. nobody really cares about it, because everythings happens way out on the fuckin' sea and not in your backyard.
dar, pe lângă poveştile de genul ăsta, cu prea puţini sorţi de izbândă (cu cât te-ndepărtezi mai mult de zona în care trăieşti, efectiv, cu atât cresc şansele să pierzi lupta - kansas activists will always get their asses kicked in the middle of the indian ocean), există şi alte poveşti, cu o rată foarte mare de succes. voluntarii au învăţat să acţioneze în puncte nevralgice şi apropiate. la nivel naţional, regional, judeţean, orăşenesc. pentru că, iar paradoxal, aşa se începe o acţiune de succes, fie ea voluntară sau nu: de sub picioarele tale, din egoism. te pui buricul pământului şi-ncepi să te extinzi.
dar gata cu asta. mai jos aveţi ce s-a întâmplat în ediţia de azi a naturii urbane. genurile de persoane cu care am vorbit la telefon aduc psihanaliza şi profilingul la nivelul şotronului. în primul rând, diferenţa de coerenţă dintre interlocutori e covârşitoare. la fel, bătutul apei în piuă al unora şi mersul înainte către o rezolvare a situaţiei al altora sunt burlesc de antitetice. şi, începând de la asumarea automată a unei poziţii "cu noi sau cu voi" (câteodată, mă prindeam şi eu în horă, involuntar), până la ambiguitatea unora, pe de-o parte, şi claritatea altora, pe de alta, în a pune problema.. ei bine, măcar din punct de vedere al coloanei vertebrale ar trebui să vă daţi seama cum stau lucrurile.
(aici aveţi strict interviurile, fără muzică şi alte chestii pe care le-am spus eu.)
horaţiu olaru - preşedintele asociaţiei generale a medicilor veterinari din românia
antonel pocora - primarul comunei c.a. rosetti
dan curean - regizorul filmului documentar "caii din deltă"
kuki bărbuceanu - coordonatorul de proiecte al asociaţiei vier pfoten românia
o sinteză a situaţiei, aşa cum am înţeles-o eu, cosaşul din iarbă:
sunt nişte sute/mii de cai sălbatici/sălbăticiţi/lăsaţi în libertate care distrug o rezervaţie naturală, unii bolnavi de anemie infecţioasă ecvină.
aspectul de proprietate asupra acestor cai nu există în nici o lege.
sătenii nu au grijă de cai, îi lasă liberi şi îi prind doar când este nevoie de ei la muncă.
direcţia silvică din tulcea a început, timid, să "facă presiuni" asupra sătenilor, deoarece stricăciunile din pădurea letea erau prea mari.
din cauza animalelor bolnave, direcţia sanitar-veterinară a declarat zona focar de infecţie.
sătenii au fost puşi în situaţia de a-şi lua caii acasă - dar, din cauza taxelor mari pe păşunat, a imposibilităţii de a avea grijă efectiv de animale etc., revendicarea s-a făcut mai lăturalnic.
aceiaşi săteni au văzut o posibilitate de a-i valorifica, prin vânzare către samsari.
aşadar, li s-a permis revendicarea ilegală a cailor, prin cutume locale, gen dăngi şi alte semne particulare - fără acte, cipuri şi analize doveditoare.
conform legii (vi/3/j), nici un animal dintr-o zonă de focar nu poate fi comercializat. de aici, a doua problemă flagrantă: sătenilor li s-a permis vânzarea ilegală a cailor către samsari.
în tot timpul ăsta, arbdd (salutări, domnule grigore baboianu, ne ştim de când cu "nu există braconaj în deltă") a luat loc în loja spectatorilor de onoare.
caii au fost supuşi la rele tratamente, pedepsibile prin lege - ştim cu toţii ce-a fost în week-end.
acum, toate transporturile de cai din deltă au fost blocate, până la o lămurire şi o reglementare a situaţiei.
ce se poate face:
lege specială pentru caii din deltă, care să-i protejeze pe viitor de situaţii similare. bună dimineaţa, parlament.
investigaţii privind revendicarea şi comercializarea cailor (ambele, ilegale). bună dimineaţa, poliţie.
îngrijirea animalelor bolnave/slăbite/subnutrite de către medici veterinari plătiţi din donaţii. bună dimineaţa, în general.
găsirea unui loc pentru aceşti cai, unde să poată să trăiască liniştiţi şi să nu distrugă rezervaţii naturale.
cumpărarea şi adoptarea unor cai de către instituţii sau persoane care au posibilitatea să aibă grijă de ei şi să-i valorifice în alt sens decât prin sacrificare.
cam asta este.
şi aici se vede, într-adevăr, cum stau lucrurile. între administraţie, autorităţi şi voluntari. de unde vine scânteia şi de unde pleacă ghiontul. care-s punctele în care să loveşti şi modalităţile de administrare a loviturilor. o mişcare voluntară, ca principiu, este spontană şi nu conţine personalitate juridică. şi iată, într-o administraţie sufocată de birocraţie, ce înseamnă simpla trecere de la un stadiu de mişcare socială incidentală şi limitată la una organizată şi consecventă, cu personalitate juridică şi putere de acţiune care influenţează nivelul administrativ.
cel mai bun exemplu că funcţionează: o mână de oameni au reuşit, în câteva ore, să intercepteze, să oprească şi să descarce un camion care transporta dovada nepăsării, corupţiei şi nemerniciei înţelenite de ani întregi într-o zonă "emblematică", precum spunea domnul pocora, a deltei dunării.
***
am fost voluntar, posibil să mă mai trezesc să fiu. tot chestii personale, pariuri judicioase cu mine însumi, nimic special; găsiţi urme pe-aici, pe blog. am făcut-o să mă-nveselesc - m-am dus în repetate rânduri pentru soare, mişcare şi gaşcă să strâng gunoaie de pe unde şi-a-nţărcat dracul copiii, de prin locuri în care doar gunoaiele ajung. nu-mi fac iluzii - dacă mă duc mâine, în aceleaşi locuri, găsesc situaţia neschimbată. altceva, m-am implicat într-o chestie atât de orbeşte şi de personal încât m-am mirat eu de mine. drept urmare, acum un an şi ceva mă uitam tâmp la ecranul telefonului care-mi spunea că toată agitaţia şi tot efortul s-au dus dracului, but not very; asta după ce mi-o luasem absolut pe nevăzute peste ochi, sub pretextul că "vreau să-mi fac un nume din durerea altuia". înainte de povestea asta, "durerea altuia" fusese a răs-altuia, şi se atenuase. but it looks like it's back, nowadays. şi acolo avusesem cu ceva de-a face. dâng.
cauze pierdute. nu-mi place să pierd. niciodată. fronturile mele-s ale mele, am cum să le ţin sub control, ştiu cum să-mi reglez războiul de uzură. dar pe fronturi de genul ăsta nu există război de uzură - în general, intri cu un deadline bine stabilit şi apropiat, după care nu există meciuri egale. indeed, i am "challenged" in some ways, and this is one of them: egoismul, cinismul şi scepticismul îmi limitează drastic capacitatea de a gândi idealist, dar, în acelaşi timp, îmi arată întotdeauna părţile proaste şi variante lipsite de scrupule de a le ocoli sau depăşi.
în povestea cu caii din letea nu m-am implicat vizibil din două motive. ordonându-le cronologic: 1. nu-mi place să pierd şi 2. când războiul este deja câştigat, consider că e o ipocrizie să te alături câştigătorilor, dacă ai stat pe bară până atunci. dacă e să-mi "fac un nume", nu vreau să mi-l fac din acte de caritate şi voluntariate. da, m-a interesat ce se întâmplă. am urmărit, am întrebat. m-am limitat la a ţine pasul cu ştirile şi la a-mi păsa de noi informaţii. mă bucur că au scăpat. mă bucur şi mai mult că există oameni care ştiu ce să facă mai departe - asta mi se pare extrem de important în situaţii de voluntariat; pentru că mulţi de-ăştia, după acţiunea propriu-zisă, pleacă acasă împăcaţi, cu tolba plină de proaspătul respect de sine - well, i think it's a little more than that.
părerea mea e că am avea o viaţă de-a dreptul mizerabilă fără voluntari. stephen hawking spune că filosofia a murit, pentru că nu a ţinut pasul cu descoperirile tehnologice. cred că are, întrucâtva, dreptate. ei bine, idealismul e încă-n viaţă şi, atâta timp cât lucrurile merg într-o direcţie de genul ăsta, idealismul are sorţi de izbândă.
şi nu, nu cred că m-am trezit să-mi dau cu părerea la spartul târgului. poate am ratat unul din momentele de vârf ale bâlciului, dar, cu siguranţă, vin altele şi mai tari. ia uite roata mare - mai are puţin şi se-nţepeneşte.
p.s. the bluntness and lack of humour in this post come from the very fact that i'm a little stupid in my head and alcoholized, so i chose to write it in this fashion.
p.p.s. "fashion" is a terrible word for a post to end, so here's another one: "motorcycle".
mâine (luni) şi miercuri (poimâine), natura urbană se desfăşoară într-o sală de examen. cum ar veni, n-am să fiu în studioul radio lynx şi n-am să vă pun muzici de-alea ciudate, de-ale mele.
ştiu c-aveţi să supravieţuiţi, dar vă trece şi asta.
mai important de ţinut minte e că, de joi (inclusiv), intru-ntr-o vacanţă de vreo lună şi ceva cu emisiunea, timp în care am să umblu creanga prin ţară, ca un haiduc ce mă aflu, făcând chestii haiduceşti, gen, am să iau de la bogaţi (ăia cu care am contract) şi am să dau la săraci (în speţă, mie). şi, când mă întorc, pre mulţi am să popesc. vin cu nişte chestii mai noi ca niciodată.
aşadar!
marţi e ultima emisiune înainte de vară. fiţi acolo sau fiţi pătraţi.
uite-un cântec.
p.s. dacă tot lipsesc de la radio, cred c-am să scriu mai des pe twitter, pe facebook şi pe blog. aşa, să nu vă las de izbelişte, orbecăind pe net.
(paranteză introductivă: ăsta e un post scurt, faţă de cum v-am obişnuit. încă nu mi-am revenit cu somnul, dar urmează să fac progrese intensive în direcţia asta în cele ce urmează. da, am trecut pe litere mici, sunt la mine-acasă. şi nici link-uri nu mai pun, că le ştiţi deja, you freaks.)
aseară, deci, în kulturhaus, la gamers' party: lume multă, lume jucăuşă, console, monitoare cât mine de mari (eu nu-s obişnuit cu chestii de-astea, m-am dus cu încă un metru înapoi la mortal kombat 9). şi, a propos de asta: frate, ce grafică are jocul ăla. deci, m-a rupt, m-a dat pe spate. şi erau nişte băieţi (am înţeles că erau battle kon-ii), care ştiau să joace. numa-n efecte speciale o ţineau. buni rău la mk9. şi, la asemenea grafică, pe bune de nu vreau să facem un concurs de cafteală pe console.
super street fighter 4 - nu ştiu prea multe, că nu mi-au picat des ochii pe el. oricum, am ţinut minte o chestie: jucaţi cu blanka, mişcarea de curentare e foarte uşoară!
la fifa 2011 era mişto când mai auzeai câte-un: "ooooooo!" "gol, băăă!" şi, bineînţeles, "hai, fraaate, fault!". la formula 1 am observat că multe fete băteau mulţi băieţi. ce pot să zic, parcă mâine tre' să vină apocalipsa, nu? pe fifa 2011, pro evolution soccer, formula 1 şi world rally championship n-am apucat să pun mâna, dar, în viitorul apropiat am de gând. am stat, în schimb, vreo 2-3 minute într-un simulator de racing. acum vreau unul acasă.
guitar hero & drum hero: nu v-aţi mai fi despărţit de ele, rockstarurilor! tool, black sabbath, eagles, de toate am auzit acolo. nu ştiu cum e să cânţi la astea, pentru că n-am încercat niciodată. prea multe culori. la mine e mai simplu cu corzi de chitară, dacă mă-ntrebi. băieţii de la paradox n-au fost de aceeaşi părere, s-au dat oleacă mari cu skill-urile lor de guitar hero. oricum, ar fi mişto să facem şi un concurs guitar hero, voce, chitară şi tobe - aşa am o impresie c-ar fi unul din cele mai tari concerte.
playstation move a fost, în proporţie covârşitoare, folosit de fete. nu-mi dau seama de ce, dar se pare că să-ţi pui oponentul jos şi să-l zdrobeşti cu ciocanul este un aspect foarte plăcut de latura feminină a societăţii. şi trebuie să recunosc: la jocul ăsta am avut azi nişte reclamaţii. se pare că unora le-a plăcut atât de mult să vânture prin aer cu mânerele alea, încât s-au trezit azi cu febră musculară. de, mă, sportivelor! din bătrâni se ştie: ca să scapi de febra musculară, fă mişcare în continuare. aşadar, vă urez ciomăgeală plăcută, în săbii şi ciocane.
dacă v-au plăcut jocurile şi le vreţi pentru acasă, nimic mai simplu: www.doogle.ro - făceţi-vă de cap.
ş-am ajuns la muzică. trupele din concert: pentru mine, au fost o revelaţie. a fost prima dată când le-am auzit pe toate live şi, în primul rând, le mulţumesc de-a dreptul personal că au venit, ca un spectator la concert în care m-au transformat.
primii au urcat pe scenă băieţii de la paradox ("pa-ra-dox! pa-ra-dox!"), care au venit cu un fan-base pe care ţi-l doreşti la orice concert de rock. foarte tare, frate, la cât mai mulţi! deci, vreo câteva zeci de oameni energici, din care primul rând mătura scena cu pletele, dând din cap non-stop. la un moment dat, am observat chiar un preacurat pogo! să le dea copy-paste şi să-i pună în videoclipuri, aşa cum umplu ăia colosseumul de public pe computer. şi au un cântec foarte mişto, ceva cu "wake me". de urmărit.
astero: ceva mai mari, cu o vocalistă care-mi ajunge ceva mai sus de umăr, dar care ştie ce-i aia să cânte. (da, laura, ştiu, zici că n-ai fost chiar în formă maximă, bine. dacă aşa cânţi când nu eşti în formă, abia aştept să te-aud când eşti.) iar băieţii au arătat destul de siguri pe instrumentele lor, ceea ce s-a simţit în sunet. ca să vă daţi seama, au un stil uşor în partea de guano apes meets garbage, plus încă vreo 3 chestii pe care nu le-am identificat încă. nu-i nimic, mai am timp.
up to eleven: ăştia-s cei mai experimentaţi, şi s-a văzut. mai prinsesem eu o mică bucăţică de concert în big mamou, parcă - pe-atunci trupa se numea spitfire -, dar n-am înţeles prea bine ce şi cum. ei bine, aseară m-am distrat de numa'. adică, am dansat la ale lor rockăreli, am proferat sudălmi la refrene şi m-am şi bestializat oleacă (care, eu deloc, în ultima vreme) pe un cover rupător la "killing in the name of". şi e al naibii de greu să faci coveruri decente după rage against the machine!
a! încă o chestie: astero şi up to eleven cântă pe 25, luna asta, în mojo. go check 'em out.
aşa, ochiometric, se pare că am avut vreo 350-400 de oameni care s-au perindat pe la noi, prin "festhalle", şi vreo 100-120 au fost hardcore, adică au stat pe lângă jocuri sau pe lângă scenă, ceva de speriat. n-au fost prea mari îngrămădelile, şi asta a fost bine. la fel, m-am bucurat de faptul că, până pe la 0400 zulu, consolele erau toate ocupate non-stop. asta-nseamnă că scopul a fost atins. şi, într-adevăr, se pare că toată lumea s-a simţit bine şi s-a mirat ce e cu ăla agitat, stresat şi zbârnâitor dintr-o parte-ntr-alta, "ăla" fiind eu. abia pe la un 0330 zulu m-am mai ogoit, procesând în minte zecile de priviri mirate care mi-au fost adresate de-a lungul serii şi dându-mi seama c-ar fi cazul să mă scot din priză.
la un moment dat, în puterea nopţii, am avut şi-un incident, amuzant, de ce să nu recunosc, chiar dacă am ras 2 bloody mary extra-spicy imediat după (bune rău. ajungeţi prin kulturhaus - luaţi). nu este legat de jocuri, nu vreau să povestesc, dar nici nu vreau să-l uit, de-aia scriu acum de existenţa lui. a propos, elena de la kulturhaus, dacă citeşti asta, you're my personal hero.
probabil ar mai fi chestii de zis, dar nu-mi vin acum în minte. cu siguranţă, aveţi să mi le amintiţi voi.
şi gata. la sfârşit, mulţumirile merg către: kulturhaus, pentru găzduire; doogle, pentru suportul tehnologic şi uman; paradox, astero şi up to eleven pentru rock; răzvan, pentru suportul uman şi sandwich, ana, alice & monica, pentru cuba libre & bloody mary şi participanţilor, pentru extraordinara participare!
şi, în loc de alte politeţuri, vă zic un singur lucru: mai facem! şi mai mult, şi mai mişto, şi mai tare. fiţi pe fază!
p.s. a! POZE!! toţi cei care au făcut fotografii la eveniment sunt rugaţi să mi le trimită de pe transfer.ro la adresa de mail andi.tutescu@lowden.ro - neapărat cu specificarea autorului pozelor, pentru copyright. le punem pe facebook şi, când punem sus www.lowden.ro, le punem şi acolo, să ne dăm mari.
UPDATE: 2 x Formula 1 & 1 x World Rally Championship pentru cele 2 simulatoare de racing
UPDATE: CONSOLELE ŞI JOCURILE DE MÂINE DIN KULTURHAUS & PROGRAMUL SERII
Spaţiul de joacă este cel din faţa barului principal, unde, în mod normal, sunt mese şi scaune. Veţi beneficia de 2 console PS3, 2 simulatoare de racing (scaun special cu volan, pedale, toate cele), un Guitar Hero, un Drum Hero şi un Playstation Move, după cum urmează:
PS3 #1 are să aibă la dispoziţie, la cererea jucătorilor, Super Street Fighter 4 sau Mortal Kombat 9
PS3 #2, după acelaşi sistem, are să aibă la dispoziţie FIFA 2011 sau Pro Evolution Soccer
Şi, desigur, dacă ambele mese au chef de cafteală sau de "forbal" în acelaşi timp, înţelegem şi procedăm întocmai
Cele 2 simulatoare de racing vor avea World Rally Championship şi vor fi legate în aceeaşi reţea, pentru ca jucătorii să poată concura şi unul împotriva celuilalt
Guitar Hero & Drum Hero - pe scena mare din Kulturhaus! Acolo să vă vedem, eroilor
Playstation Move-ul... Ei bine, aici nu vă spunem ce aducem, ci preferăm să vă surprindem!
Ca idee, oamenii se vor schimba la mese cu o frecvenţă de 8 participanţi / 10-15 minute, în funcţie de cât ţine partida, runda sau tura. De asemenea, înainte şi în timpul jocului, veţi avea la dispoziţie 2 persoane din echipa de organizare pentru ajutor. La Guitar & Drum Hero e mult mai simplu: te urci pe scenă şi dai ce ai mai bun!
Programul:
20:00 - deschidem porţile şi zona de jocuri PS, care va sta deschisă 9 ore, până la 05:00! 20:30 - Guitar Hero & Drum Hero, pe scena mare 21:15 - Concert Paradox 22:15 - Concert Astero 23:15 - Concert Up To Eleven 00:30 - pentru eroii adevăraţi, Guitar Hero & Drum Hero, pe scena mare
Aşadar, să faci unii oameni fericiţi..
Nu-i mare lucru, să ştiţi.
Trebuie doar să le pui la dispoziţie următoarele "unelte":
jocuri pe console şi simulatoare video, de la doogle
cadru să facă schimb între ei de jocuri şi benzi desenate
cadru să-şi etaleze costumele de caractere din jocuri şi benzi desenate
loc pe scenă pentru cei care vor să se dea mari cu abilităţile lor de Guitar & Drum Hero
cel mai bun spaţiu posibil pentru o asemenea desfăşurare de forţe: Kulturhaus
şi intrarea liberă!
Un mic fragment din comunicatul de presă:
"Gamers’ Party este un concept marca Lowden, un experiment care urmăreşte să unească şi „geografic” oamenii deja uniţi de pasiuni comune precum jocurile video, benzile desenate şi muzica bună.
Lowden doreşte, astfel, să pună bazele unui lanţ de evenimente dedicate jocurilor video, board games, card games şi benzilor desenate, culminând cu o surpriză de proporţii ce va lua loc în toamna anului 2011!"
Precum vedeţi şi pe afiş, totul se întâmplă mâine, joi, 19 mai 2011, de la ora 20:00.
Un aspect de reţinut: accesul la console şi simulatoare se face în funcţie de numărul de meciuri/partide/curse terminate, pentru că vrem să se joace cât mai mulţi participanţi la eveniment. Oricum, vom fi acolo până vineri, 20 mai, la 5 dimineaţa, deci este vreme berechet pentru jucat.
După cum am zis, Gamers' Party este un eveniment gândit şi organizat de Lowden (ştim, încă n-am dat drumul site-ului). Datorită acestui fapt, postul de faţă este scris cu litere mari unde trebuie şi nu conţine punct în titlu. De apreciat ce face (P)-ul din om. Diseară/la noapte am să updatez postul cu jocurile, consolele şi simulatoarele pe care le aducem, aşa că fiţi pe fază.
Fun fact: ochii de pe afiş sunt creaţia live, în faţa ochilor mei, a domnişoarei Delia Hapenciuc, o desenatoare de excepţie.
P.S. Ca să nu mai zic că preţurile la băutură sunt covârşitor de mici în Kulturhaus. Vorba lu' Blooregard: "vii cu 50 de lei, bei până te faci praf şi ai şi bani de taxi până acasă." (Da, am lăsat-o pentru sfârşit.)
