Monday, May 16, 2011

scurt, că n-am timp.

am primit azi un feedback (nepoftit şi într-o exprimare precară, ca 90% din feedback-urile din lumea asta), de la un "vechi" al chatului radiolynx - probabil mai vechi decât mine -, cum că muzica pe care-o pun eu nu are legătură cu ideea de natura urbană. că e deprimantă şi că nu e veselă. individul care mi-a împărtăşit public şi cu atâta mărinimie părerea lui îmi provoacă un sentiment - destul de educat de experienţă - de ostilitate jovială, frivolă şi pasiv-agresivă în ale dialogului (cu rădăcini de nediscutat aici, că n-am chef de profiling), care îmi provoacă, la rându-i, o reacţie de respingere în ale comunicării pe toate fronturile. contrar obiceiurilor mele, acum l-am lăsat şi l-am încurajat să-şi ducă ideea până la capăt. ei bine, cam asta este substanţa ei; am renunţat la a-i reproduce încercările de ironie, subtilitate şi umor; nu deţin (încă) o cifă pentru a le "digera" în ceva măcar folosibil.

tot contrar obiceiurilor mele, nu doresc să comentez feedback-ul, ci doar să enunţ o stare de fapt, direct legată de acest aspect.

pe lângă ascultători, am mulţi "auzitori". oameni care nimeresc involuntar cu urechile şi ochii în emisiunea mea. unii rămân, alţii pleacă - după cum preferă şi după cum îi lasă viaţa.

pe cuvântul meu de onoare că nu-mi pare rău nici pentru unii, nici pentru alţii. rămân, cu toţii, cu ce au ales.

următoarea melodie: via silvia gherguţ, una dintre cele mai fâşneţe şi mai vesele persoane pe care le-am întâlnit în ultima vreme.

p.s. dragi ascultători, după cum ştiţi, pe pagina de facebook a emisiunii pun playlisturile fiecărei emisiuni. aşa că fiţi nişte ascultători ascultători şi încercaţi să vă deprimaţi progresiv, nu brusc, pentru a asimila cât mai bine sângele rău.

alt p.s., ceva mai în filmul lui: mâine scriu despre gamers' party - un eveniment la care încă lucrez. să-mi sară ochii din cap. poate nu veniţi!