Volunteer Ltd., but not very.

(din categoria "lung, dar merită citit şi ascultat".)

despre voluntari. nu despre ăia cu numele, ci despre ăia cu fiinţa.

voluntarii sunt o specie de oameni aparte. de fapt, e greşit spus "o specie". sunt mai multe specii de oameni, adunate în acelaşi loc pentru o chestie. chestia poa' să fie orice fel de cauză ajunsă în pragul disperării şi care nu mai poate fi salvată, concret, decât de o acţiune rapidă şi punctuală de genul voluntariatului. şi aici sunt cu droaia: oameni cu boli incurabile, clădiri istorice în pericol de demolare de către interesele financiare haine ale "celor răi", nişte dealuri cu iarbă şi copaci care conţin aur sub iarbă şi copaci, plantări de alţi copaci, curăţarea unei ţări de gunoaiele pe care le aruncă restul de 95% din populaţie, o jumătate de milion de maidanezi într-un oraş de 2 milioane de oameni, 54 de cai din deltă, un parc ameninţat de desfiinţare, piste de bicicletă şi, evident, donarea de sânge.

ce-i mână pe ei în luptă.

individualismul, paradoxal. deşi trag neabătut în aceeaşi direcţie cu toţii, fiecare din ei are problemele lui. angst-urile proprii, frământări metafizice semiconştiente, lupte personale pierdute. multe. da, toţi avem d-astea. complexul de inferioritate şi complexul mesianic, unite şi interşanjabile. doar că ei, voluntarii, au găsit o metodă a naibii de răsplătitoare să-şi aline subconştientul: se strâng toţi la un loc şi se luptă să rezolve cauze care, dacă laşi lucrurile să meargă de la sine, sunt natural pierdute. şi nu că se luptă - se-ndârjesc de zici că viaţa lor depinde de asta. de cele mai multe ori, efectul direct al cauzei respective asupra lor, personal, este neglijabil. dar psihicul lor nu concepe aşa ceva - principii de mult şutate din propria existenţă sunt scoase la iveală şi înfipte drapelistic şi patetic în noul ţel.

şi sunt organizaţi. sunt oameni deştepţi printre ei (nimic extraordinar, procentul e cam la fel ca şi la ceilalţi, non-voluntarii), care şi-au dat seama că se pot face lucruri formidabile dacă există o organizare serioasă a cauzelor, resurselor şi oamenilor. asociaţii, fundaţii, organizaţii non-guvernamentale - toţi oamenii care activează în ele îşi pun în joc şi creierul, pe lângă înverşunare, energie, bani şi alte resurse.

în general, mişcările sociale de cam orice fel sunt generate şi întreţinute de tineri - am mai zis -, acolo-i clocotul, acolo-i energia. mame, taţi, liceeni, studenţi, salariaţi, artişti, corporatişti (nu csr, ăla-i voluntariat cum îs eu popă), şomeri, tocilari, amante, rockeri, găsiţi de toate. şi sunt cu toţii tâmpiţi. să dormi şi să mănânci aiurea, să te pui singur în situaţii igienice reprobabile, să-ţi dai banii din buzunar.. pentru ce? ca să ai confort psihologic şi să te simţi tu mai bine, că ai salvat.. ceva? cu toate astea, mişcările voluntare, mai ales cele spontane, au succes, sunt valorificate politic, intră pe canalele de presă. de ce? simplu: o acţiune care lasă, pe alocuri, logica deoparte funcţionează cu un mare cârlig afectiv. declaraţii, poze, patetisme, şantaj emoţional, nimic nu-i prea mult pentru a face pitch-ul. iar bulgărele ăsta, cu o rostogolire bine coordonată, se măreşte absolut logic: oamenilor începe, încet-încet, să le pese. ceea ce e foarte important.

nu cred că ai cum să fii voluntar (în special pe chestii de viaţă şi de moarte) fără să ai următoarele caracteristici: compasiune, milă, iubire, ură, determinare; şi, mai important, fără să le ai pe toate activate simultan. iar compoziţia asta chimică, pusă laolaltă cu personalitatea şi caracterul unui individ, poate deveni volatilă. normal că mai dai şi chixuri, normal că mai dau şi "ăia răii". sunt cazuri - puţine, ce-i drept - în care voluntarii fac mai mult rău decât bine, şi nu fac decât să precipite sfârşitul cauzei lor. ideea aia cu "save the whales" ("save the snails, save the trees, save those bees" - parcă aşa era) had a very nasty side-effect: navele care vânează balene s-au pus mult mai bine la punct de când peta (care, de fapt, e o minunată afacere) sau alte organizaţii pentru protecţia animalelor sunt pe urmele lor. rezultatul sec este o eficientizare a vânătorii de balene. nobody really cares about it, because everythings happens way out on the fuckin' sea and not in your backyard.

dar, pe lângă poveştile de genul ăsta, cu prea puţini sorţi de izbândă (cu cât te-ndepărtezi mai mult de zona în care trăieşti, efectiv, cu atât cresc şansele să pierzi lupta - kansas activists will always get their asses kicked in the middle of the indian ocean), există şi alte poveşti, cu o rată foarte mare de succes. voluntarii au învăţat să acţioneze în puncte nevralgice şi apropiate. la nivel naţional, regional, judeţean, orăşenesc. pentru că, iar paradoxal, aşa se începe o acţiune de succes, fie ea voluntară sau nu: de sub picioarele tale, din egoism. te pui buricul pământului şi-ncepi să te extinzi.

dar gata cu asta. mai jos aveţi ce s-a întâmplat în ediţia de azi a naturii urbane. genurile de persoane cu care am vorbit la telefon aduc psihanaliza şi profilingul la nivelul şotronului. în primul rând, diferenţa de coerenţă dintre interlocutori e covârşitoare. la fel, bătutul apei în piuă al unora şi mersul înainte către o rezolvare a situaţiei al altora sunt burlesc de antitetice. şi, începând de la asumarea automată a unei poziţii "cu noi sau cu voi" (câteodată, mă prindeam şi eu în horă, involuntar), până la ambiguitatea unora, pe de-o parte, şi claritatea altora, pe de alta, în a pune problema.. ei bine, măcar din punct de vedere al coloanei vertebrale ar trebui să vă daţi seama cum stau lucrurile.

(aici aveţi strict interviurile, fără muzică şi alte chestii pe care le-am spus eu.)

horaţiu olaru - preşedintele asociaţiei generale a medicilor veterinari din românia



antonel pocora - primarul comunei c.a. rosetti


dan curean - regizorul filmului documentar "caii din deltă"


kuki bărbuceanu - coordonatorul de proiecte al asociaţiei vier pfoten românia


o sinteză a situaţiei, aşa cum am înţeles-o eu, cosaşul din iarbă:

• sunt nişte sute/mii de cai sălbatici/sălbăticiţi/lăsaţi în libertate care distrug o rezervaţie naturală, unii bolnavi de anemie infecţioasă ecvină.
• aspectul de proprietate asupra acestor cai nu există în nici o lege.
• sătenii nu au grijă de cai, îi lasă liberi şi îi prind doar când este nevoie de ei la muncă.
• direcţia silvică din tulcea a început, timid, să "facă presiuni" asupra sătenilor, deoarece stricăciunile din pădurea letea erau prea mari.
• din cauza animalelor bolnave, direcţia sanitar-veterinară a declarat zona focar de infecţie.
• sătenii au fost puşi în situaţia de a-şi lua caii acasă - dar, din cauza taxelor mari pe păşunat, a imposibilităţii de a avea grijă efectiv de animale etc., revendicarea s-a făcut mai lăturalnic.
• aceiaşi săteni au văzut o posibilitate de a-i valorifica, prin vânzare către samsari.
• aşadar, li s-a permis revendicarea ilegală a cailor, prin cutume locale, gen dăngi şi alte semne particulare - fără acte, cipuri şi analize doveditoare.
• conform legii (vi/3/j), nici un animal dintr-o zonă de focar nu poate fi comercializat. de aici, a doua problemă flagrantă: sătenilor li s-a permis vânzarea ilegală a cailor către samsari.
• în tot timpul ăsta, arbdd (salutări, domnule grigore baboianu, ne ştim de când cu "nu există braconaj în deltă") a luat loc în loja spectatorilor de onoare.
• caii au fost supuşi la rele tratamente, pedepsibile prin lege - ştim cu toţii ce-a fost în week-end.
• acum, toate transporturile de cai din deltă au fost blocate, până la o lămurire şi o reglementare a situaţiei.

ce se poate face:

• lege specială pentru caii din deltă, care să-i protejeze pe viitor de situaţii similare. bună dimineaţa, parlament.
• investigaţii privind revendicarea şi comercializarea cailor (ambele, ilegale). bună dimineaţa, poliţie.
• îngrijirea animalelor bolnave/slăbite/subnutrite de către medici veterinari plătiţi din donaţii. bună dimineaţa, în general.
• găsirea unui loc pentru aceşti cai, unde să poată să trăiască liniştiţi şi să nu distrugă rezervaţii naturale.
• cumpărarea şi adoptarea unor cai de către instituţii sau persoane care au posibilitatea să aibă grijă de ei şi să-i valorifice în alt sens decât prin sacrificare.

cam asta este.

şi aici se vede, într-adevăr, cum stau lucrurile. între administraţie, autorităţi şi voluntari. de unde vine scânteia şi de unde pleacă ghiontul. care-s punctele în care să loveşti şi modalităţile de administrare a loviturilor. o mişcare voluntară, ca principiu, este spontană şi nu conţine personalitate juridică. şi iată, într-o administraţie sufocată de birocraţie, ce înseamnă simpla trecere de la un stadiu de mişcare socială incidentală şi limitată la una organizată şi consecventă, cu personalitate juridică şi putere de acţiune care influenţează nivelul administrativ.

cel mai bun exemplu că funcţionează: o mână de oameni au reuşit, în câteva ore, să intercepteze, să oprească şi să descarce un camion care transporta dovada nepăsării, corupţiei şi nemerniciei înţelenite de ani întregi într-o zonă "emblematică", precum spunea domnul pocora, a deltei dunării.

***

am fost voluntar, posibil să mă mai trezesc să fiu. tot chestii personale, pariuri judicioase cu mine însumi, nimic special; găsiţi urme pe-aici, pe blog. am făcut-o să mă-nveselesc - m-am dus în repetate rânduri pentru soare, mişcare şi gaşcă să strâng gunoaie de pe unde şi-a-nţărcat dracul copiii, de prin locuri în care doar gunoaiele ajung. nu-mi fac iluzii - dacă mă duc mâine, în aceleaşi locuri, găsesc situaţia neschimbată. altceva, m-am implicat într-o chestie atât de orbeşte şi de personal încât m-am mirat eu de mine. drept urmare, acum un an şi ceva mă uitam tâmp la ecranul telefonului care-mi spunea că toată agitaţia şi tot efortul s-au dus dracului, but not very; asta după ce mi-o luasem absolut pe nevăzute peste ochi, sub pretextul că "vreau să-mi fac un nume din durerea altuia". înainte de povestea asta, "durerea altuia" fusese a răs-altuia, şi se atenuase. but it looks like it's back, nowadays. şi acolo avusesem cu ceva de-a face. dâng.

cauze pierdute. nu-mi place să pierd. niciodată. fronturile mele-s ale mele, am cum să le ţin sub control, ştiu cum să-mi reglez războiul de uzură. dar pe fronturi de genul ăsta nu există război de uzură - în general, intri cu un deadline bine stabilit şi apropiat, după care nu există meciuri egale. indeed, i am "challenged" in some ways, and this is one of them: egoismul, cinismul şi scepticismul îmi limitează drastic capacitatea de a gândi idealist, dar, în acelaşi timp, îmi arată întotdeauna părţile proaste şi variante lipsite de scrupule de a le ocoli sau depăşi.

în povestea cu caii din letea nu m-am implicat vizibil din două motive. ordonându-le cronologic: 1. nu-mi place să pierd şi 2. când războiul este deja câştigat, consider că e o ipocrizie să te alături câştigătorilor, dacă ai stat pe bară până atunci. dacă e să-mi "fac un nume", nu vreau să mi-l fac din acte de caritate şi voluntariate. da, m-a interesat ce se întâmplă. am urmărit, am întrebat. m-am limitat la a ţine pasul cu ştirile şi la a-mi păsa de noi informaţii. mă bucur că au scăpat. mă bucur şi mai mult că există oameni care ştiu ce să facă mai departe - asta mi se pare extrem de important în situaţii de voluntariat; pentru că mulţi de-ăştia, după acţiunea propriu-zisă, pleacă acasă împăcaţi, cu tolba plină de proaspătul respect de sine - well, i think it's a little more than that.

părerea mea e că am avea o viaţă de-a dreptul mizerabilă fără voluntari. stephen hawking spune că filosofia a murit, pentru că nu a ţinut pasul cu descoperirile tehnologice. cred că are, întrucâtva, dreptate. ei bine, idealismul e încă-n viaţă şi, atâta timp cât lucrurile merg într-o direcţie de genul ăsta, idealismul are sorţi de izbândă.

şi nu, nu cred că m-am trezit să-mi dau cu părerea la spartul târgului. poate am ratat unul din momentele de vârf ale bâlciului, dar, cu siguranţă, vin altele şi mai tari. ia uite roata mare - mai are puţin şi se-nţepeneşte.

p.s. the bluntness and lack of humour in this post come from the very fact that i'm a little stupid in my head and alcoholized, so i chose to write it in this fashion.
p.p.s. "fashion" is a terrible word for a post to end, so here's another one: "motorcycle".