disclaimer anti-telefon "şterge aia de pe internet": deci, mamă. niciodată n-am să pot să-ntorc (nici ţie, nici lu' tata, care ştiu că şi el citeşte aici) cam ce-aţi făcut voi pentru mine. nu se pune problema de datorie, de sentimente, de chestii de-astea. pe lângă suportul concret (mâncare, haine, bani, nervi etc.) pur şi simplu sunt perfect conştient că n-aş fi avut nici o şansă să-nţeleg nişte lucruri foarte importante despre mine dacă nu eraţi voi. la fel cum şi voi ar trebui să ştiţi că este prima (şi, foarte posibil, ultima) dată când zic ceva despre familie pe internet. dar nu despre asta este vorba aici.
***
acum vreo câteva săptămâni, mama m-a luat deoparte şi mi-a zis:
- vreau să mă ajuţi cu ceva.
- cu ce? am întrebat eu, abia aşteptând să fiu de folos. de obicei, mama mă pune să-i arăt cum să selecteze nu-ştiu-ce pe computer, cum să aleagă poze, cum să trimită link-uri de youtube prin mail.. iar eu trăiesc pentru chestii dintr-astea. de altfel, nu cred că are să ne ierte vreodată, nici pe tata, nici pe mine, pentru că n-am învăţat-o cu calculatorul şi a trebuit să înveţe ea singură, eventual cu ajutor de la o asistentă competentă, un fel de mâna ei dreaptă. acum, când mă prinde pe la ei pe-acasă, mă-ntreabă două chestii: când îmi termin masterul şi cum face să pună chestii pe net, ultima suportând şi variaţiuni tehnico-tactice.
- vreau să-mi arăţi cum fac să pun poze pe facebook.
hait. ştiam că tata are facebook, twitter şi cont pe lowden, dar de mama.. nu credeam. respir adânc, ca un fiu:
- bine. hai să-ţi arăt.
mă trezesc pus faţă-n faţă cu vreo câteva miliarde de poze cu mama. ăla care-ai inventat telefoanele cu aparat de fotografiat, să ştii că tre' să stăm de vorbă. multe poze-s aproape la fel, dar mama ştie că, dintr-un fişier cu 327 de poze în care apare în relativ aceeaşi imagine/ipostază, e una pe care-o vrea. s-o căutăm.
o căutăm.
mai căutăm şi altele, pe acelaşi sistem.
selectăm pozele. terminăm de selectat, timp în care îi fac şi un scurt tutorial despre ctrl+c, ctrl+v. nu-s sigur că am mari calităţi pedagogice asupra mamei mele, aşa că s-ar putea să fie nevoie să repet tutorialul ăsta de mai multe ori, în viitor.
vine momentul în care mama îşi deschide contul de facebook. rămân cam înmărmurit. numai picturi, fotografii, muzică. multe sunt chiar mişto. şi-ncepe să-mi spună cum e asaltată de tot felul de artişti din toată lumea, şi nu mai ştie ce să facă ea cu atâtea minunăţii. da, mamă, groaznic.
îi arăt cum se pun pozele.
punem o poză.
o schimbăm.
iar o schimbăm.
punem poza de la început.
o schimbăm.
mama se gândeşte să mă-ntrebe cum să facă să nu mai primească mailuri de la facebook pentru orice tâmpenie. o bag în setări, îi arăt cum să deselecteze tot ce-i acolo.
schimbăm iar poza.
la sfârşit, îi zic:
- auzi, hai să te adaug pe facebook.
mama se uită atent la monitor şi-mi spune:
- mmm.. nu cred. lasă mai bine aşa.
ziceţi voi de nu e cea mai tare mamă din lume. (oricum, i-am trimis cerere de prietenie.)
