după vreo opt luni de refuzat să citesc presa autohtonă, acum două luni eram încântat de faptul că aveam, în sfârşit, un site românesc de ştiri.
ieri am citit povestea asta - ar fi bine s-o citiţi şi voi, greaţa împărtăşită e pe jumătate fentată.
nu vreau să comentez dedesubturile din ce în ce mai transparente ale acestei istorii. ştim cum e cu schimbatul conducerii, cu manevrele politice, cu dezinformarea. trecem peste. altundeva am de gând să bat.
acum aproape trei ani, prin noiembrie 2009, tot internetul era în focuri electorale. mă uitam pe firmamentul politic şi vedeam nişte indivizi cu care nu voiam nici măcar să respir acelaşi aer, necum să schimb două vorbe sau să-i simpatizez. nepunându-se problema de ideologii politice sau alte glume de genul ăsta, mă gândeam atunci cam cum ar arăta dream team-ul politicii româneşti. cam ce oameni aş lua deoparte, indiferent de partid, şi aş spune: "da, uite, în ăştia am încredere şi cred că au cum să facă o treabă bună". am abandonat ideea după câteva zile de uitat tâmp în monitor şi realizat că io, de fapt, caut un oximoron şi că n-am şanse să strâng nici de-o echipă de fotbal. fără rezerve, doar titulari. asta şi pentru că nu ştiu foarte bine puzderia de membri din toate partidele - printre ei, poate, există oameni cât de cât cinstiţi care, logic, nu au nici o şansă la afirmare. deci, la revedere, dream team-ul politic.
nu la fel se întâmplă când vine vorba de presă. într-adevăr, la fel cum justiţia e înghesuită în pumni de politicieni şi mafioţi, nici presa nu o duce mai bine - nu ştiu, acum, pe moment, vreun trust, vreun ziar, vreun site, vreun radio, vreo publicaţie jurnalistică de orice fel, care să nu fie finanţate/plătite/influenţate pe filiere politice. de-a lungul vieţii, am cunoscut foarte mulţi jurnalişti. cam de pe la toate trusturile, de toate felurile, mărimile, importanţele şi capacităţile. şi am învăţat că sunt mulţi care au început gazetăria dintr-o chemare şi-o atracţie absolut autentică pentru domeniu, dar, pe parcurs, fiind siliţi să supravieţuiască în asemenea mlaştină, au făcut multe compromisuri şi au sfârşit prin a fi scârbiţi de meseria pe care o iubeau atât de mult la început.
nu cred că mai sunt jurnalişti care să se amăgească în ceea ce priveşte neatîrnarea presei în românia. dar cunosc personal jurnalişti care, din motive doar de ei ştiute (eu am identificat doar trei: din pură încăpăţânare, din comoditate şi din frica de a renunţa), continuă să se ducă zilnic la serviciu, în ciuda faptului că mogulii au uitat să-i plătească de săptămâni sau luni întregi şi în ciuda faptului că deontologia le este, sistematic, amputată din organismul meseriei. oamenii ăştia prestează în fiecare zi o muncă aflată mult sub nivelul lor intelectual şi, mai ales, sub caracterul lor. şi îi vezi din ce în ce mai cinici, mai scârbiţi, mai trişti, mai înjurători. printre alte metode, aşa duci un om de râpă.
sunt mulţi. doar eu ştiu doi de la antena 3, doi de la realitatea, cel puţin doi de la tvrinfo.ro, unul de la adevărul, câţiva de la mediapro, unul de la radio lynx, vreo opt freelanceri etc. (sunt sigur că am uitat încă pe-atâţia, acum) - oameni care gândesc sănătos şi care suferă zilnic de neîmplinire profesională. şi sunt convins că ştiţi şi voi.
şi vine întrebarea: dacă ar exista un fond pentru o presă independentă, alimentat din donaţii direct de la public, am putea, oare, să-i convingem să se adune toţi la un loc şi să formeze o redacţie? un mini-trust? un dream team al presei de la noi? oameni care sunt lăsaţi să-şi facă treaba aşa cum ştiu ei mai bine? oameni care să nu-şi pună problema financiară a zilei de mâine, oameni îndrăgostiţi de meseria lor care ştiu că şi meseria lor e îndrăgostită de ei? o publicaţie săptămânală, un post de radio/tv pe internet şi un site. atât. cred că de atât e nevoie.
doar să vrem noi şi să vrea şi ei.
p.s. în bucureşti, cam toate panourile publicitare sunt, de ieri, finanţate de ciuc radler, dedeman sau usl. mi se face e-fec-tiv scârbă când văd mesajele usl-ului cu privire la demitere: sunt bine făcute, bine gândite şi lovesc poporul fix în glanda îndobitocirii: după ce un cetăţean ceva mai slab de înger (aşa cum sunt mulţi) se uită la panourile astea, nici dracu' nu-i mai aduce aminte pe canicula asta că, de fapt, nu de traian băsescu e vorba la referendum.
(despre crin antonescu, preşedintele nostru interimar şi discret, numai de bine.)
