Wednesday, June 17, 2015

Varianta fără Facebook & Twitter de la "Wake Me Up When September Ends".


(Faceţi abstracţie de piesă, e o porcărie, dar n-am găsit alta cu un titlu mai ţintit.)

Păi e cam aşa.

Sunt suficient de isteţ încât să accept în sinea mea că Facebook-ul îmi mănâncă foarte mult timp. Sunt distrat, zăpăcit, neglijent, chiar inconştient de multe ori. Sunt şi suficient de arogant încât să nu recunosc asta făţiş. Şi sunt suficient de tâmpit încât să aştept până-n ceasul al un milionulea ca să schimb nişte lucruri.

Ei, acum simt că a venit momentul asumării (el o fi venit de mult, săracul, dar l-am tot amânat), în care m-am hotărât că iau o pauză de Facebook şi Twitter. Că şi Twitter-ul e tot aia, mai ales dacă-i legat la Facebook.

Aşadar, m-am hotărât să nu mai intru toată vara pe cele două stimabile reţele sociale mai sus-numite. No posts, no likes, no comments, no shares, no messages, no tweets, no nothing. Dar, pentru că vara n-a aşteptat după mine şi a început de vreo două săptămâni şi jumătate, nu doresc să rămân dator şi prelungesc perioada până, să zicem, la 1 octombrie. Vreo trei luni şi jumătate de pauză ar trebui să fie suficiente pentru a mă ocupa cum trebuie de alte chestii. Şi chiar că am nişte lucruri importante pe care trebuie să le fac.

Conturile vor rămâne deschise şi publice, aşa că liber la trolling, cu menţiunea că, dacă întreceţi măsura cu prostia/grobianismul/nesimţirea, vă rup capetele. Cu trei luni mai încolo, când aflu, dar vi le rup. Serios. Dacă-mi amintesc parolele.

Pentru că mai sunt cazuri în care trebuie să dea lumea de mine, mail-ul meu personal e simplu: coralfields@gmail.com. Cel de lucru e andi.tutescu@lowden.ro. Număr de telefon, Whatsapp şi cont de Y!M - cine trebuie să le aibă, le are deja. Cine are nevoie de ele, să treacă mai întâi prin furcile e-mail-ului.

Ultimul share pe care-l dau pe Facebook până pe 1 octombrie este cel care v-a adus aici.

Aşa că let the experiment begin. Sper să mă ţină.

Abia aştept să văd cum are să arate în octombrie chestia asta: