Ceai. Cu zahăr.
În afară de ţăcănitul tastelor, e linişte.
El rupe tăcerea:
- Vezi că pun muzică.
- Pune.
- Clasică.
- Da, da, junioru'!
- Ştefan Bănică? (câteodată, el face şi poante mai puţin reuşite.)
- Strauss!
- Venice Radio e bun?
- M?
- E muzică clasică.
- Bun.
- Auzi, Haydn.
- Da, drăguţ. Mie-mi place Strauss.
- Ei, ăsta a fost Haydn.
- Aaa, e prea serioasă muzica asta.
- Acum e Beethoven.
- Păi, da, prea serios.
- Bine, pune tu muzică.
- Aşa. Da. Gata. Las' că-mi pun eu "Valurile Dunării".
- Da, cultura best of-urilor. Altceva-n afară de "Valurile Dunării" mai ştii de la Strauss?
- .. Mmmngh. Schimb!!
- Nu, nu, lasă "Valurile Dunării", că-i mişto.
- Ştii că ştiu şi altele, doar că nu ştiu cum le zice!
- Da, bine.
- Ia du-te tu dracu', tu, cu cultura best of-urilor şi cu muzicile tale ciudate de care n-a auzit nici dracu'!!
Ceaiul s-a terminat.
În afară de ţăcănitul tastelor, e linişte.
* Text scris aproape live.
