o savană de ţară, un popor de suricate. the meerkat manor, o telenovelă plasată, oximoronic, în aer liber. ierarhiile şed în clanuri, în influenţe, în vigilenţă şi în forţa brută acumulată. sursa de apă şi mâncarea sunt în primul rând ale celor mai puternici, ăilanţi se descurcă aşa cum pot: vasalitate în alb sau "ie-ţ' căţaua" şi du-te în altă parte, vezi cât noroc dă peste tine. nici la "peer pressure" nu stăm strălucit: nimeni nu e prieten pur şi simplu, ci întotdeauna pentru un câştig din piramida maslowiană. şi mai întristător este faptul că astfel de contracte sociale îi vizează, din ce în ce mai mult, treptele de bază.
la răstimpuri, indivizii mai vigilenţi se ridică-n două picioare şi scrutează temători împrejurimile. ei sunt gardienii, vizionarii, inamicii ignoranţei şi păstrătorii realităţii panoramice. "the big picture". fără ei, am fi de mult oale şi ulcele, băltind în bezna vizuinilor şi uitându-ne tâmp şi bidimensional la bulgării de pământ care ne servesc de casă şi de masă. aceşti indivizi aleşi ne oferă, cu o parcimonie generoasă, o a treia dimensiune a vieţii: cea de conştientizare a copleşelii. a le nesocoti observaţiile înseamnă a suferi de o nesăbuinţă vecină cu moartea, în condiţiile în care şanţurile de pe creier ne sunt trase cu rigla, ca graniţa lu' stalin.
pentru că adevăraţii stăpâni ai locurilor sunt "cu una" mai sus în lanţul trofic: prădătoarele zburătoare, vulturii, fiinţele ale căror secreţii cornoase sunt mai periculoase decât toată populaţia unei vizuine.
la partea de substanţă, de vene şi artere, ne ardem de nu ne vedem şi nu prea avem ce face. nu suntem în stare să ieşim (cu adevărat) în stradă să ne strigăm dracii către jaful şi ruperea generalizată pe care-o faceţi. dar ne lăsaţi să trăim, sadic, ca pe porcii cu trei, două, un picior.
bă, da' o şi merităm.
ieri-dimineaţă am prins o bucată de conversaţie într-o baie, între doi domni, ambii, "colegi" de muncă, agricultori, fermieri. unul - ăla dominantul - intrase să facă un pişu, celălalt - the sidekick - rămăsese, cuminte, afară, să susţină dialogul.
- .. a făcut medicina, şcoala de doctori, la timişoara. şi are fermă de pui, de vaci.. tu ştii câţi bani are ăla?! 'tu-l în gură să-l f*t!de. cine are noroc, are.
- auzi, da' tu de ce nu te apuci de asta?
- io?? băga-mi-aş p*la-n ea de vacă!
la recitire, îmi dau seama că nu m-au ajuns/cuprins blazarea, sictirul şi neimplicarea în scris, deşi sunt mai mult decât prezente în realitate. la (re)capitulare, e posibil să scriu mai bine şi mai detaşat, dar să simt mult mai acut anumite lucruri de care nu mai doresc să mă apropii. vreodată.
