impresii

"please raise your right hand.. do you swear to tell the truth, the whole truth and nothing but the truth, so help you god?"

"i do."

cred ca mi-am gresit vocatsia. as fi putut sa ma fac avocat.

(sau fotbalist!! urlu.)

(sau actor!!! urlu.)

(sau cantarets de rock!! urlu.)

fapt e ca am invatsat sa mor. mor cam des, in ultima vreme. sunt mortsi usoare, mortsi indiferente, mortsi grele, chinuitoare, si mai sunt si niste mortsi de-tsi vine sa-tsi iei campii, pe-alea chiar nu le vrei. sa invii e mai usor, oarecum. e chiar o placere. simtsi cum oasele tsi se incheaga, itsi apar tendoane, muschi striatsi, tsesuturi, vase, organe, inima, bataie.. iar cand incepe sa functsioneze totul, tragi aer adanc in piept si te pregatesti fericit de urmatoarea moarte, sperand ca esti nemuritor. iar chestia aia cu scanteia vietsii e oarecum depasita. de la primele semne de inviere apar scantei.. mai intai rare, apoi din ce in ce mai multe, jerbe albe si galbene de scantei, zece mii, un milion, treizeci de miliarde.. iar cand alveolele pulmonare se umplu cu aer toate scanteile se transforma intr-un camp bleu, usor impaienjenit.. ca si cum ai privi printr-o fereastra un cer senin dupa ploaie.

nu-mi place sa mor si nu-mi place sa fiu mort. trebuie sa ascund asta tot timpul, mi-e rusine ca sunt mort, imi tarasc zdrentsele energetice ca pe giulgiu. e o incruntare generala, totsi trec cu privirile prin spectrul de mine zicand: uite, a murit!

momentul mortsii: imobilitate faciala, privire fixa, colaps atmosferic. simt ca pleoapele sunt inchise de aer.. aerul ma face zob, ma termina, ma striveste. parca zece tasatoare de asfalt ar trece peste ochii mei. cand mor ma scufund in smoala lichida. cand sunt mort mi-e frig. ma strang tot in atrii si ventricule si astept sa ma descompun. extremele duc la socul termic, care e prea mare, devin casant. ma sfaram si reusesc sa ma descompun mai repede.

in pauzele dintre mortsi reusesc sa fiu oarecum viu. si cateodata ma apuca momente de meditatsie. astfel de momente sunt bune pentru un singur lucru: concluziile la care ajung in urma lor ma ajuta sa lungesc pauzele. timpul care trece de la o moarte la alta se mareste. poate asta-i secretul nemuririi. poate am sa ajung sa prind o pauza plina de viatsa pentru totdeauna. trebuie doar sa ajung la concluzia potrivita.

today

am mers cu tramvaiul complet. avea de toate. ingramadeala mare (ma tsineam stingher de-o bara.. daca nu m-as fi tsinut, presiunea din jur m-ar fi tsinut in picioare), clisa neagra si lipicioasa pe jos, zeci de batrani incruntatsi si violentsi care se certau si se impingeau pentru cateva scaune, vagabonzii, sutsii de buzunare (aia care coboara la obor, "au treaba pe-acolo"), nespalatsii si transpiratsii (doamne, era un individ in fatsa mea.. si-un cadavru mirosea mai frumos), fetitsele nesimtsite de liceu, cu tocuri si bascutse din catifea, care stateau pe locurile rezervate si spargeau semintse-n dintsi si care miroseau a transpiratsie, a statut, a carii, a fard si a parfum de mana a cincea, smecherasii de cartier, cu parul lor slinos si geluit, care aruncau replici arogante batranelor.. la un moment dat s-a urcat o galerie de scolari care-au inceput sa urle si sa sara, umpland vagonul de "toata lumea stie, cutare - meserie!" si de alte minunatsii verbale.. chiar ca nu lipsea nimic.

am coborat intr-o strada plina de noroi si-am luat-o pe jos pana acasa. m-am dezbracat automat, am facut un dus rece, am baut un ceai si mai rece si m-am culcat.

de-acum, cand ies dimineatsa de la munca, am sa merg acasa cu metroul.

reminiscentse ale copilariei

"mi-e rau.." scrasni el.

"tu cine mai esti?" ridica ea ochii, mirata.

el se misca inspre ea, o aratare suie, prafuita, cu ochii dusi in fundul capului, cu obrazul napadit de licheni castanii.. soare si pamant. se lasa in genunchi si apoi se intinse cat era de lung, cu fatsa in jos. ea ramase impietrita. peste cateva secunde, se repezi la el si incerca sa-l intoarca. el dormea.

de fiecare data cand ma gandesc la cuvantul "iarna" imi vine in minte o imagine.. e noapte, e pe un drum dintr-un sat, ninge (fulgi mari).. o sanie trece.. se vad doar haine de iarna si fesuri, inghesuite in ea.. imi imaginez nasurile inrosite de frig, ochii mijitsi din cauza ninsorii, ghicesc cozonacii, sarmalele, soriciul de-acasa.. aud zurgalaii care-s agatsatsi de capestrele cailor.. si.. oarecum, ma simt acasa.

planset desperat. scrasnit de dintsi. urlet hohotit. par smuls din cap. batea cu pumnii in spatele lui, el dormea. ii zdrobea mana intre ale ei, incerca sa-l urneasca.. nimic. se linisti brusc, se sterse pe fatsa si se uita in jur. lua o pietricica si i-o puse pe cap, in spatele urechii, dupa care ii puse praf in par. avea o figura imobila, iar degetele ii tremurau ingrozitor. se duse apoi catre picioarele lui. il descaltsa si apoi ii rupse pantalonii pana la genunchi. dupa care se ridica, improsca praf cu piciorul pe omul ce dormea si pleca.

imi plac urmele avioanelor care se vad pe cer. stiu ca-s doar gazele reziduale ale kerosenului ars, dar ma simt oarecum "la inaltsime" cand ma uit la ele. cerul e un fel de loc de uitat. si de uitare.

aplauze, aplauze la scena deschisa, ovatsii. cocotsatsi pe marginea rapei stancoase, ea si el se schimonosesc ca niste draci. jos, in canionul proaspat despicat, rosu, sunt multsi spani, sunt umeri invelitsi in panza murdara si cranii pe care pielea pocneste. o viermuiala festiva. umbrele de sus se vad ascutsite. la un moment dat, o lacrima pica peste ei. canionul e inundat, spanii se agita, intra in panica, dispar prin cotloane si gauri iar dracii se prefac in rotocoale de carne, sfaraie, schimonoseala se transforma in zvarcolire. la sfarsit, ramane o unda nedefinita de ceatsa peste solul brun.. si cerul. a venit dimineatsa de dupa zi.

la noapte are sa fie soare.

am sa aberez.

privesc afara pe geamul mansardei. vad un turn din caramida rosie acoperit cu tsigla verde (parca-i verde) si ma gandesc ce se afla in varful lui, chiar sub tsigla aia verde. vad plopi raschiratsi care nu misca. sunt chiar stufosi, asa, fara frunze. sunt scapatsi de sub control, au crescut in toate partsile, si-au dezvoltat noi maini, noi picioare, noi tentacule, noi degete, zeci de mii de degete. le-o fi frig la degete? oare cum ar arata o manusa pentru plopii astia?

privesc afara pe geamul mansardei. inca mai arde focul in casa din fatsa mea. as vrea sa vad un caine in curte, o vrabie, o vietate oarecare. aud doar un alt caine, probabil fara stapan, care se agita in strada.

halucinatsiile auditive provocate de oboseala sunt hilare. aud anvelope pleoscaind pe strada si atribui sunetele unei mitraliere laser dintr-un film s.f., de preferintsa prost. ma gandesc cum ar fi daca m-as arunca pe fereastra asta. probabil n-as ajunge prea departe, la vreun metru mai jos sunt cablurile de electricitate, telefon, internet, firul rosu care ne leaga de mama rusia, telegraf, cale ferata, tramvai, troleibuz.. niciodata n-am stiut clar ce e cu sarmele astea. gugustiucii si vrabiile nu mor electrocutatsi cand se aseaza pe ele, e ceva in neregula. in sfarsit. pot sa plec, vreau sa plec, trebuie sa plec. plec.

azi e noapte.

.. şi iar încep să nu dorm. şi iar fac pe nebunul cu mine. şi iar sunt alb ca varul şi am orbite violete. deja nu mai simt oboseala, nu mai simt că mi se închid ochii, nu mai simt somnul.. simt că mi s-au atrofiat muşchii, că nu mai pot să mai mişc din degete pe tastatură, că mă dor încheieturile, că am bufeuri, că mă ia cu cald la tâmple, pe gât şi pe piept şi cu frig pe interiorul coapselor.. mă simt bolnav. cred că asta e calea cea mai bună către ipohondrie. încep să-mi imaginez ce fel de analize mi-ar ieşi acum, cum as leşina de spaimă la vederea lor, cum m-aş îmbărbăta şi mi-aş închipui că am să trec peste asta, cum m-aş pune pe picioare încet, dar sigur, cum aş reveni la o viaţă fizică (şi psihică), dacă nu sănătoasă, măcar încadrată în nişte parametri normali..

cred că e adevărat. cred că nu sunt în stare de ceva bun decât dacă mă lovesc tare de tot cu capul de pragul de sus. doar că de-aici se ajunge la trei lucruri: ori te trezeşti la realitate (de preferat), ori se "tăbăceşte" foarte bine ţeasta, astfel încât nu mai simţi nici un fel de prag, ori îţi zdrobeşti capul şi mori.

îmi plac dimineţile. orice fel de dimineţi. şi cele mohorâte, şi cele însorite. îmi plac dimineţile în care intru cu picioarele în rouă şi mă înţep pe faţă cu ace de brad, îmi plac dimineţile în care ies din cort şi dau cu nasul în valurile mici-mici şi roşii de soare. îmi place să iau viaţa de la zero. cred că aş fi un fel de campion al sisifilor. recunosc, îmi place să împing un bolovan fără nici un rost.

sper să dorm.

început de side-effects.

"look, but don`t touch. touch, but don`t taste. taste.. but don`t swallow."

cam aşa i-a vorbit al pacino "fiului" său, keanu reeves, într-un film.

a plouat. înca plouă. din zăpada asta fleşcăită (şi totuşi, uimitor de curată) n-are să mai rămână nimic dacă urmează vreo câteva zile de soare. au să vină inundaţiile, acolo e problema.

nu.. am început prost. deja vorbesc despre vreme. ce dracu', pot mai mult! am învăţat să spun o poveste în culori, dar nu cred că aş termina-o nici în zece mii de ani. stau şi mă încrunt la monitor. ca de obicei, mi-e foame. e prima mea zi de serviciu.. iar. pufnesc în râs.

nu, nici aşa nu-i bine. urmează să vorbesc despre toate tâmpeniile care-mi trec prin cap, ridicându-le prin înflorituri stilistice la rang de nuanţe profunde şi sclipiri de raţiune? nu.

habar n-am de ce am început threadu' ăsta. pentru că aşa am văzut şi pe alte forumuri? sau să-mi arăt latura umană, să mă prefac implicat şi implicit interesat, să vă arăt că-mi pasă, că-mi dezvelesc mintea şi sufletul în faţa voastră, să mă descarc de stres, să-mi exteriorizez frustrările, să mă spovedesc murdar, să mă ia dracu' dacă vreuna din cele de mai sus e adevărată. chiar habar nu am. dar sunt sigur că mai sus sunt doar inepţii bune de luat ochii. şi iar pufnesc în râs când mă gândesc la voi şi la toţi acei psihanalişti rataţi care se ascund în voi. scriu şi şterg. mă ascund în scris. şi în nescris. nici aşa nu-i bine.

în fond, cum e bine?

nu-s în criză de personalitate, nici n-am vreo cădere nervoasă. pur şi simplu îs plictisit. mă dezgustă faptul că am nevoie de bani, printre altele. nu-mi place să n-am bani. ha! asta da declaraţie, aşa-i? mmmda.

în pană de idei (aşa cum stă bine oricui vrea să creeze), să vă povestesc din lumea largă. în weekendul ăsta am fost la mare. e frig, e foarte frig. un frig uscat şi umed şi cu o briză care trece prin tine. am strâns scoici şi crabi morţi. de frig, probabil. am văzut bolovani şi stabilopozi acoperiţi de zapadă şi gheaţă poroasă şi ţurţuroasă.. a fost minunat. am văzut un motan care stătea prin tomberoanele de pe malul mării şi care semăna leit cu garfield: gras şi portocaliu. şi cu o privire la fel de zeflemitoare. probabil a mâncat multe hamsii la viaţa lui.

clar, ceva nu merge bine. scriu ca un şcolar de clasa a patra. nu-i în regulă. de când am început paragraful ăsta mi-a venit să închid totul de vreo zece ori. 'op! de unsprezece ori. în sfârşit. mă gândesc la nişte oameni pe care aş vrea să-i vad citind threadul asta. îs aici, nu-s aici.. n-are importanţă. oricum, unii n-au să citească niciodată ce scriu eu aici. asta este.

după atâtea chestii superficiale, cred că meritaţi o pauză. ah, şi ce-mi place să încep cu stângul..