pentru cei care n-au închis tocmai acum televizoarele, după asemenea blasfemie, vă spun doar că de bunăciunea aia führeristă, motociclistă şi karatistă de lia olguţa vasilescu nu mă doare în cot.
aşa. acum vreo două zile (give or take), am primit un ghiont oleacă necoplanar cu universul meu de cetăţean jemenfichist, un ghiont suficient încât să mă gândesc să investighez şi zona asta, de aplecare spre binele aproapelui meu, de grijă, de implicare, de toate tâmpeniile posibile care ţi-apucă drăgăstos spiritul de gât şi-l trag în jos, fix cât să-l ogoaie cu un genunchi în piramida nazală.
dar să nu credeţi că am pus chiar osul la treabă. hell, no. azi-noapte (sau dimineaţă, posibil), pe drumul spre casă, în timp ce feream nişte rifturi de pe iancu de hunedoara, am avut o epifanie. (epifaniile astea nu-s o chestie muncită. ele sunt ca nişte muze. vin, aşa, la mine, goale-puşcă, mi se tolănesc pe cortex şi îi dau să mănânce boabe de struguri. deci, ce alt context mai bun pentru a hotărî să-mi aduc aportul contributiv la dezvoltarea în bine a vieţii şi la ridicarea nivelului calităţii acesteia mai vreţi.) ei, epifania asta mi-a spus: ce-ar fi să ai o idee, o strălucire de geniu, ca multe altele, şi să găseşti o modalitate prin care să fie toată lumea fericită? iar eu i-am spus: mmm, mblunu. slurp. gulp. după ce-am înghiţit boaba de strugure, n-am mai simţit nevoia să-i spun nimic. exact cum nu simt nevoia să împart scotch-ul ăsta cu nimeni.
toată scena de mai sus s-a petrecut într-o fracţiune de secundă, la ieşirea dintr-un rift şi călărirea altuia. coloana sonoră a epifaniei a fost un "hrdnîncmgh" înfundat. ăla a fost momentul în care m-a găsit strălucirea de geniu. martin luther king a avut un vis, eu am avut o idee. o idee prin care toată lumea are fie fericită. acum, ştiu ce-aveţi să spuneţi, da, aveţi să spuneţi: andi, nu fi naiv, nu se poate ca toată lumea să fie fericită! ba se poate. şi ăsta e momentul în care mă aplec spre binele aproapelui meu, sunt măcinat de grijă şi mă implic.
deci, cu play, înainte, marş.
ştim cu toţii că motivul de căpetenie pentru care românii intră în politică sau, în general, vor poziţii de conducere, e să ajungă la banii ăia mulţi, în care să-şi vâre mâinile până la şolduri şi să zvârcolească din picioare ca nişte râme care vor să intre în pământ şi, brusc, se trezesc cu picioare şi nu ştiu la ce folosesc. şi mai ştim cu toţii că, printre altele, proiectele megalomanice sunt o metodă excelentă de zvârcolire, numai gândiţi-vă la catedrala mântuirii neamului şi la autostrada suspendată. dar bucureştiul suferă de la astea. demonstrează, iese în stradă, face marşuri pe biciclete, dă like-uri, se descurcă şi el cum poate. cum să-i împaci? cum să rămâi şi cu banii, dar şi cu iubirea poporului? nu faceţi şi voi level up? nu vreţi să aveţi şi avere, dar şi recunoaştere? metoda e atât de simplă, încât mai că-mi vine să cred că n-am inventat-o eu, ci i-am adus doar îmbunătăţiri substanţiale.
m-am gândit la nişte proiecte megalomanice pentru oamenii ăştia. dar nu orice fel de proiecte megalomanice. astea-s pozitive. bune. de partea luminii. care să ajute cetăţenii, fără să omită a îmbogăţi şi iniţiatorii/edilii/dezvoltatorii/administratorii/rudele lor de până la gradul patru. şi care să le scrie numele în istorie cu litere nemuritoare, cântate de barzi. win-win situation. toată lumea să fie fericită.
spre exemplu.
campusul universitar "marean vanghelie".
lângă oraş. înspre bragadiru, încolo. sunt sute de hectare numai bune de cumpărat la preţ preferenţial şi transformate într-un campus universitar la nivel occidental, cu staţie de metrou (ce mai e una în plus, la câte staţii de metrou îs deja în construcţie), cu dormitoare, o cantină, o sală de festivităţi, una de sport, săli de lectură, un parc şi chiar o bibliotecă. imaginaţi-vă numai bugetul acestui proiect. toţi urmaşii lui vanghelie ar fi asiguraţi pentru următorii două mii de ani, fără să ridice un deget. iar vanghelie însuşi ar avea o statuie de bronz, înaltă de opt metri, chiar în rondul principal, imediat cum intri în campus, în faţă, înfăţişându-l aruncând în sus o tocă suspendată veşnic prin unde magnetice. ca-n "odiseea spaţială".
spitalul general şi centrul de cercetări, diagnostic şi tratament "sorin oprescu".
nu vorbim despre competenţele medicale ale primarului capitalei, e lucru binecunoscut că-s formidabile. nu vorbim nici despre competenţele lui administrative de când e primar, că jelim trei săptămâni. nu. dar autostrada aia suspendată merită o soartă mai bună ca a unui copil născut cu sindromul down: adică să nu se nască niciodată. cu miliardul ăla şi jumătate de euro estimat ca buget, plus tradiţionala triplare sau cvadruplare din mers a cifrei, se poate face un centru medical şi de cercetări la nivel occidental, cu spaţiu extins pentru pacienţi, în care să se asigure servicii medicale la nivel occidental. nu de alta, dar cam ducem lipsă. un loc foarte bun ar fi în regie, pentru că studenţii s-ar muta oricum în campusul universitar "marean vanghelie". evident, oprescu însuşi ar avea o statuie de bronz, înaltă de opt metri, chiar în rondul principal, imediat cum treci de pasajul basarab, de care e atât de mândru, înfăţişându-l cu un stetoscop vindecător în urechi.
academia sportivă pentru copii şi juniori "gigi becali".
pe care izlaz vrea el. şi să fie cam ca aia din qatar. cu terenuri de fotbal, tenis, rugby etc. făcute la standarde înalte, cu antrenori şi profesori performanţi, cu scouteri meseriaşi, tot tacâmul. mai important e că becali însuşi ar avea o statuie de bronz, înaltă de opt metri, chiar în rondul principal, imediat cum intri, înfăţişându-l cocoţat pe un maybach de bronz, ridicând victorios o rangă de bronz. tot ca-n "odiseea spaţială".
parcul naţional, universitatea şi institutul de cercetări ştiinţifice "piedone".
în română, "berkeley" se traduce "piedone". berkeley e un oraş, la fel e şi piedone. imaginaţi-vă ce-ar însemna ca în spaţiul ăla de la vitan să existe un asemenea centru de studii şi cercetări, aşa, în mijlocul naturii, unde ştiinţa şi artele să îşi dea mâna şi să joace o horă în jurul lui piedone însuşi, tras în bronz, înalt de opt metri şi lat de zece. desigur, după program, osteniţi, învăţăceii ar adăsta la umbra palmierilor din deltă şi şi-ar frige, fericiţi, nişte fleici de pelican pe grătar.
reţeaua de infrastructură "sorin oprescu".
de fapt, aici mi-a început epifania. în locul autostrăzii ăleia suspendate aş prefera să se asfalteze cum trebuie, cu nemţi, cu ce vrea el, bucureştiul. să se refacă bulevardele, arterele, străduţele, să nu mai fie gropi. oprescu să-şi picteze numele pe asfalt, în loc de zebre, stop, bus, taxi şi haşurările alea din intersecţii să fie scris numai oprescu. înţelegem noi. în inelul central să nu se meargă decât pedestru sau cu bicla, pe piste de biciclete placate cu început şi terminat de oprescu. să se construiască în subteran, prin zona centrului, o parcare cât palatul parlamentului, unde să te ghideze la mişto reprezentări holografice de opt metri înălţime ale lui sorin oprescu, fumând ţigări holografice şi făcând poante cretine holografice. imaginaţi-vă banii. numai imaginaţi-vă.
m.a.d. concert arena, unde acronimul vine de la "my angel daniel".
despre ce e vorba în biserica ortodoxă română? despre o turmă de oameni extaziaţi care aruncă bani şi se înghesuie orbeşte să asculte nişte indivizi care ies din culise în haine strălucitoare şi prestează artistic. păi nu mai bine bagi jumătatea aia de miliard de euro pentru catedrala mântuirii neamului într-o arenă de concerte mai mişto ca madison square garden şi mai mare ca werchter? dane, cu tine vorbesc. spaţiul e acelaşi pe care-l ai acum, doar că ai avea asigurate nişte zeci de mii de oameni la fiecare eveniment, posibil chiar sute de mii, la festivaluri; zeii ar fi chiar în faţa ta, pe scene, biletele şi abonamentele ar costa mult mai mult decât cotizaţia obişnuită la cutia milei, şi nici nu mai aduc vorba de sponsori. viitorul e-n tineret, dane, şi ţi l-ai cam îndepărtat de biserică! bătrânii ăştia care-şi înghesuie ultimii bani de pensie în mercedesurile voastre au să moară, şi să te văd după aia de unde mai faci rost de donaţii! şi, dacă tot ai bor-ul orientat zdravăn spre afaceri, turism, contrabandă cu alcool şi aşa mai departe, de ce nu faci un lucru deştept cu proiectul ăsta? banii pe care-i dai pe catedrală îs mult mai mulţi decât e nevoie pentru o arenă de concerte, şi, bun, furi de rupi din buget, dar după aia ce faci, stai la ciupeală cu acatiste, lumânări şi cutia milei? oleacă de demnitate, ce dracu', doamne iartă-mă. mai ales că tu însuţi ai avea o statuie de bronz, înaltă de opt metri, chiar la intrare în arenă, imediat cum intri în parc, înfăţişându-te în genunchi, cu patrafirul aruncat pe după umăr, barba vâlvoi, ochii holbaţi, gura căscată a răcnet, braţele în aer, degetele răşchirate, cu expresia aia de veneraţie extatică pe care o au rockerii când îl văd pe eddie cum îl bate pe umăr pe bruce. sau când te bate dumnezeu pe tine, e aceeaşi chestie.
.. cum ar fi viaţa într-un astfel de oraş. să te trezeşti dimineaţă în campusul lui vanghelie, să te duci la şcoală cu metroul în universitatea lui piedone, să-ţi faci doctoratul acolo, să cunoşti pe cineva la un concert death metal pe arena lui daniel, să faceţi copii, să-i daţi la tenis şi la înot la academia sportivă a lui becali, să-ţi laşi maşina în parcarea lui oprescu, să mergi pe biclă până unde ai treabă prin centru, să ai asigurare medicală şi să te tratezi în regie.. cum ar fi viaţa într-un astfel de oraş.
să mai zică cineva că nu-mi pasă.
să mai zică cineva că nu-mi pasă.
