dar să n-o lungesc.
cazul 1. toothless are nevoie de scut nou. firma "cain & abel srl" din autovit să se-mpuşte, că de-o săptămână mă ţin că aduc scut, că scutul e la un coleg, că lucrează la reprezentanţă, că-l aduce după programul lui de lucru, că e pe drum, că mai are oleacă. drept urmare, în ultimele două zile nici c-au mai răspuns la telefon. cine-o cumpăra de-acolo, să se-mpuşte şi ei.
cazul 2. nichituş are nevoie de-o intrare capitală-n service. mi-e lene s-o duc în crângaşi, la ion, că e şi aglomerat acolo, aşa că zace cam mult pe scară.
după ziua de ieri, pe la miezul nopţii trecute, am lămurit aceste două cazuri cu doi colegi de lucru hâtri, mucaliţi şi aprigi, care, mai nou, candidează şi la titlul de utilitar.
paranteză. cuvântul "utilitar" e substantiv. nu l-am inventat eu cu sensul ăsta, dar cred că am să-l adopt. pentru că, vrem nu vrem, toţi avem nişte utilitari. inclusiv eu. omul fără utilitari e ca brelocul fără cheie, ca ziarul fără parizer ("parizier". hm. ăsta e un cuvânt pentru revdepov. revenim), ca scaunul fără spătar şi, în sfârşit, ca saxofonul fără muştiuc. utilitarii sunt nişte persoane plăcute, simpatice, cu care în mod normal ai o relaţie personală limitată şi pozitivă. de ce îi cheamă "utilitari"? pentru că sunt meseriaşi pe branşa lor de lucru şi, ca atare, când ai nevoie, îţi oferă serviciile lor de meseriaşi practic pe gratis, o dată în virtutea relaţiei bune pe care o ai cu ei, şi a doua oară pentru că sunt simpatici, pozitivi şi, în general, băieţi buni. pe ei îi suni când ţi se strică lucruri. ţi s-a stricat computerul, ţi s-a stricat maşina, ţi s-a stricat bicicleta, ţi s-a stricat televizorul - vorbeşti cu un utilitar: "auzi, cum îmi rezolv şi io bicla?" şi gata paranteza.
ce-ţi cer utilitarii în schimbul serviciilor lor - cam nimic. varianta arhicunoscută e "dai o bere". sau "dai un pepsi", pentru ăia mai ciudaţi, cu accent moldovenesc.
din momentul ăla, discuţia decurge oleacă tâmpit, dar aproape întotdeauna pe acelaşi făgaş. vă prezint o schemă.
- bă, mă laşi? nu-ţi dau o bere. zi-mi cât costă şi îţi plătesc cât face.
- du-te, bă, că ne ştim. nu-ţi cer bani, ce-ai? dai o bere, că nu e mare chestie nici ce-ţi fac.
- fii, mă, serios. dacă vii la mine şi mă rogi să-ţi fac un eveniment, io îţi cer bani!
- da, da' faci şi tu un discount, că suntem prieteni.
- .. mngggh.. mda, fac, da' nici chiar aşa!
- păi nici ăsta nu e un eveniment! şi de ce să-ţi cer o grămadă de bani dacă o rezolvăm simplu?
- deci, nu e ok, mă. serios.
- bă, n-auzi că nu-ţi iau bani?!
- .. bine, mă.
nu e bine. că mai vrei să mai lucrezi cu ei. mai vrei să mai faci poante tâmpite cu ei. deci, care e preţul corect pentru un serviciu de genul ăsta, făcut de oameni cu care lucrezi de multe ori, cu care mai ieşi la o bere pur şi simplu, şi care nu-ţi acceptă banii? în primul rând, clar nu trebuie să înţelegi greşit expresia generică şi să le dai o singură bere, că renunţă singuri la titlul de utilitari.
şi m-am gândit.
baxul.
nu îi plăteşti, că îi jigneşti, nu le dai nici o singură bere, că e ca dracu'. dar le dai un bax. nu un sixpack, un bax. un carton mare, cu plastic deasupra. en gros. 24 de cutii de bere. logica e adaptată, principiul spune că, după cum nici un om ieşit în lume nu s-a dus vreodată cu un singur pachet de kent la doctor, ci cu un cartuş întreg, nici tu nu vii cu o bere sau o sticlă de pepsi la ăla care te scoate din încurcătură cu ingineriile. bine, totul e relativ cu valoarea serviciului prestat, desigur; dar, dacă am un om care îmi caută o foaie de tablă de doi metri pătraţi, o galvanizează, o bate, o îndoaie, o taie, o modelează, o face scut pe modelul original şi i-o montează lui toothless, îi dau banii pe tablă, dar îi iau şi un bax de bere. clar e sub preţul lucrării, dar la fel de clar e un gest ce reflectă preţuirea. şi funcţionează principiul proporţiilor: un bax de bere pentru scut, şase sticle de doi litri şi jumătate pentru o reparaţie de bicicletă - e între "o bere"/"un pepsi" şi cât face, de fapt, serviciul. fix unde trebuie. mai ales că n-au să te lase să pleci până nu bei "o bere" sau "un pepsi" cu ei. la fel de generic.
paranteză. fiind vară, ogoiţi-vă cu cheltuielile la nivel de răcoritoare şi/sau bere. nu iei un bax de votcă sau de scotch, mai degrabă plăteşti serviciul. închidem paranteza.
aşa. aţi înţeles, sper. şi vă mai zic o chestie: cel mai mişto e când oamenii ăştia ies din meseria lor şi pur şi simplu bei o bere cu ei. când n-ai treabă cu ei şi eşti liber de orice constrângere politicoasă cretină şi faceţi poante ca tâmpiţii.
a! important pentru fete: toată poliloghia de mai sus cu dialogul şi preţul corect se anulează când eşti fată şi ai nevoie de ceva de la vreun utilitar. ăla nu-ţi cere nimic şi n-ai cum să-l clinteşti, s-ar simţi jignit să-ţi accepte orice atenţie materială pentru simplul motiv că el vrea doar să se culce cu tine şi să ştie că că te-a atras prin meserieşenia lui. pentru că utilitarii sunt, la urma urmei, nişte tipi romantici şi morali.
baxul.
nu îi plăteşti, că îi jigneşti, nu le dai nici o singură bere, că e ca dracu'. dar le dai un bax. nu un sixpack, un bax. un carton mare, cu plastic deasupra. en gros. 24 de cutii de bere. logica e adaptată, principiul spune că, după cum nici un om ieşit în lume nu s-a dus vreodată cu un singur pachet de kent la doctor, ci cu un cartuş întreg, nici tu nu vii cu o bere sau o sticlă de pepsi la ăla care te scoate din încurcătură cu ingineriile. bine, totul e relativ cu valoarea serviciului prestat, desigur; dar, dacă am un om care îmi caută o foaie de tablă de doi metri pătraţi, o galvanizează, o bate, o îndoaie, o taie, o modelează, o face scut pe modelul original şi i-o montează lui toothless, îi dau banii pe tablă, dar îi iau şi un bax de bere. clar e sub preţul lucrării, dar la fel de clar e un gest ce reflectă preţuirea. şi funcţionează principiul proporţiilor: un bax de bere pentru scut, şase sticle de doi litri şi jumătate pentru o reparaţie de bicicletă - e între "o bere"/"un pepsi" şi cât face, de fapt, serviciul. fix unde trebuie. mai ales că n-au să te lase să pleci până nu bei "o bere" sau "un pepsi" cu ei. la fel de generic.
paranteză. fiind vară, ogoiţi-vă cu cheltuielile la nivel de răcoritoare şi/sau bere. nu iei un bax de votcă sau de scotch, mai degrabă plăteşti serviciul. închidem paranteza.
aşa. aţi înţeles, sper. şi vă mai zic o chestie: cel mai mişto e când oamenii ăştia ies din meseria lor şi pur şi simplu bei o bere cu ei. când n-ai treabă cu ei şi eşti liber de orice constrângere politicoasă cretină şi faceţi poante ca tâmpiţii.
a! important pentru fete: toată poliloghia de mai sus cu dialogul şi preţul corect se anulează când eşti fată şi ai nevoie de ceva de la vreun utilitar. ăla nu-ţi cere nimic şi n-ai cum să-l clinteşti, s-ar simţi jignit să-ţi accepte orice atenţie materială pentru simplul motiv că el vrea doar să se culce cu tine şi să ştie că că te-a atras prin meserieşenia lui. pentru că utilitarii sunt, la urma urmei, nişte tipi romantici şi morali.
