despre formulele de politeţe am mai vorbit. n-am pretenţia să fi şi schimbat ceva cu asta, cutumele mondiale milenare îs cel mai greu de dezrădăcinat. e ca şi cum aş veni la tine, aş vedea că eşti îmbrăcat după ultimul răcnet de hipster, mi-aş înfrânge pornirea de a-ţi trage un pumn în gât şi te-aş întreba: "ţi se pare folositor să stai îmbrăcat când eşti de unul singur acasă şi e cald?" răspunsul logic este "nu". pentru că hainele au două scopuri, strict uzuale: să-ţi ţină de cald când ţi-e frig şi să nu te arate gol în faţa lumii. primul e fizic, al doilea e psihic, aici intră şi catastrofa aia de-i spuneţi "modă", nu dezvolt că n-am chef şi e evident (cică replică: you spend all the money in the world on expensive clothes, yet the best moments in life are when you're naked). dacă eşti singur acasă şi e o temperatură normală, scopurile alea îşi pierd scopul. ar trebui să fii dezbrăcat. dar, deşi toate astea sunt clare, răspunsul tău are să fie "ăăă, da.. ucgh!" (ultimul răcnet de pumn în gât), pentru că eşti atât de complexat şi de încuiat, încât singurele două momente în care îţi dai voie să concepi să fii dezbrăcat e când faci baie şi când te culci cu cineva. în primul caz, dacă nu faci baie cu slipul pe tine, cum erai obligat când erai mic, să nu carecumva să-ţi dai seama că eşti perfect normal, eşti gol şi stai cu lumina aprinsă. în al doilea caz, păstrezi de multe ori un obiect vestimentar pe tine să-ţi acopere ceea ce tu crezi că e o imperfecţiune fizică (aluniţe, cancere de piele, pilozităţi, grăsime. cicatricile sunt mişto, dacă nu-s de la arsuri), ca să nu mai vorbim că te bagi sub pătură şi închizi şi lumina, sau, ca să te prefaci că n-ai complexe, aprinzi o veioză difuză de la care ţi se pare că arăţi a om.
convenţiile astea sociale merită bătute cu lanţul. orice mamifer, pasăre, peşte, insectă şi alt organism sexuat care are chef de bumping uglies nu se-nveleşte în plante şi nu stă să facă atmosferă clar-obscură. they just do it. şi nu e o problemă de instinct de reproducere. delfinii şi maimuţele fac sex din plăcere (şi mai avem de descoperit!), dar nu se ascund în alge sau boscheţi şi nu aşteaptă să apună soarele şi să aprindă băştinaşii focuri în depărtare. la noi ajută chestiile astea: gets your mind in the right spot. fucking with the brain, the allegedly most erogenous organ in the human body. ăhă. sigur. o rasă de sapiosexuali, aia suntem. că sigur 99% din bunăciuni sunt toate cu iq-ul peste 130 şi studii superioare.
dar, de mii de ani, toţi ascultă de nişte indivizi deştepţi care au speculat perfect nevoia societăţii de a arăta bine, sau, măcar, de a nu arăta în ultimul hal. aşa că au pus totul într-un context strict, legal, ruşinos. până şi mie mi-au trebuit douăzeci şi ceva de ani să mă lămuresc. îmbrăcatul obligatoriu e una dintre puţinele idei asupra cărora religia şi politica laică s-au pus perfect de acord. pentru că e vorba de un scop comun şi extrem de profitabil, din toate punctele de vedere: exploatarea respectului de sine. ironic, respectul de sine (nu mândria, aia e altceva) e un animal bolnav care suferă de o meschinărie şi o pervertire la modul absolut. de multe ori e complet scăpat de sub control şi nici nu-ţi dai seama. aşa au luat naştere piţipoancele, spre exemplu: ţinut nemâncat cu anii, respectul lor de sine a rupt de mult lanţul şi a fugit turbat în lume.
paranteză de chemat respectul de sine acasă: fetelor. dacă un tip ajunge cu voi în situaţie de 1 la 1 şi e evident că vrea să se culce cu voi, nu-i pasă câtuşi de puţin de aluniţa voastră păroasă de sub breteaua de la sutien. nici de colăcelul de grăsime. nici de semnul din naştere de pe spate. nici de coşuri. nici de nasul vostru derivor. pur şi simplu e suficient de excitat şi de atras de voi (proporţiile variază de la caz la caz) încât să vă vrea acolo şi atunci. deci, dacă deja sunteţi urâte, nu fiţi şi tâmpite. singurele două motive valabile de refuz sunt: a) nu sunteţi atrase de el sau b) sunteţi împreună cu altcineva. evident, sunt nenumărate cazurile în care puteţi să treceţi şi peste motivele astea.
băieţii. ce-am zis mai sus e valabil şi pentru voi. închidem paranteza.
dar de asta cu "la mulţi ani" n-am vorbit încă.
sărbătoritul zilei de naştere e o idioţenie. am ajuns la concluzia asta cu câţiva ani în urmă, după ce am trecut printr-o viaţă de aniversări mici, mari, cu prieteni, cu colegi, cu sute, mii de oameni cărora le-am dat de băut din bani pe care mai bine i-aş fi băut eu. înţeleg perfect nevoia oamenilor de a se înconjura de oameni zâmbitori în ziua în care îşi dau seama că s-a mai dus un an pe copcă, şi care să te facă să te simţi bine. şi aţi văzut că sărbătoriţii îs, în general, de două feluri: ăia care plătesc pentru tot şi au grijă ca toată lumea să fie mulţumită şi ăia care se fac praştie înainte de petrecere şi după aia rup sticlele până cad laţi. înţeleg perfect şi aceste două categorii. motiv pentru care chiar iau parte la unele manifestări de acest gen.
dar eu am evoluat. de câţiva ani nu-mi mai serbez ziua. nu-mi foloseşte la nimic. cel mult, îmi iau câţiva oameni (cu) care mă înţeleg şi ne izolăm de restul lumii, dar asta nu se întâmplă doar de ziua mea, ci oricând mi se pune pata. vreţi să mă sărbătoriţi, să-mi transmiteţi cât de mult vă bucuraţi că exist în viaţa voastră? daţi-mi bani, băutură, mâncare, făceţi-mi cadouri folositoare, spre exemplu o drujbă, şi lăsaţi-mă-n pace. simplu. şi nu faceţi toate astea doar de ziua mea, ci în fiecare zi. că nici eu nu vă suport existenţa doar de ziua voastră, nu-i aşa?
şi mai uşor şi inutil e să spui "la mulţi ani". pe facebook, mai nou, că e gratis. nu consumi minute sau mesaje pe telefon şi nici bani pe cărţi poştale. acasă îţi plăteşti oricum faceboo.. ăă, netul, iar la serviciu lucrezi pentru un şef deschis la minte (adică tâmpit), ţi se permite să pierzi timpul pe net. şi, pentru că respectul tău de sine e mai important decât aniversarea bietului nefericit, bagi variante de ieşit în evidenţă, cu multe semne de exclamare şi smileyface-uri: "la mulţi ani fantastici", "la mulţi ani frumoşi", "la mulţi ani fabuloşi", de-ţi pui problema: ăia care au zis doar "la mulţi ani", ce-au vrut să spună? la mulţi ani urâţi, la mulţi ani terifianţi, la mulţi ani torturanţi, la mulţi ani nefericiţi? de ce-ar face una ca asta? mă urăsc, îmi vor răul? ia să le dau "like" ăstora care au băgat şi epitete, măcar acolo e clar. plus alte urări adiacente: "la mulţi ani frumoşi şi o viaţă plină de împliniri extraordinare!" - aş ucide pentru asemenea originalitate. şi mi-a amintit cineva şi de schija aia de "lma". "bpamt" e un răspuns bun. vine de la "ba p-a mă-tii". şi răcelile sunt de văzut tot acolo: pe care-l sare sărbătoritul la "like" şi la răspuns, ăla ori e un necunoscut, ori e cineva care a greşit grav în trecut.
facebook-ul e bun la ceva, să-ţi dea zilele de naştere ale oamenilor suficient de nesiguri pe ei de şi le-au lăsat publice. au ei, aşa, o mulţumire să strângă multe "la mulţi ani"-uri pe wall. ştii ce presupune să-ţi scrie cineva "la mulţi ani" pe facebook? un click, douăsprezece apăsări de taste şi încă un click. cam zece secunde. cam atât de important eşti.
eu nu zic "la mulţi ani". dacă văd că e ziua cuiva, în primul rând îmi aduc aminte că există. nu ştiu pe de rost decât datele de naştere ale părinţilor mei. apoi, dacă e cât de cât important pentru mine, ori sun, să văd că e sănătos omul, ori îi scriu ceva care chiar are o semnificaţie pentru el, ori îi pun o muzică, să aibă o coloană sonoră cât se uită la o coloană de mesaje identice. îmi ia ceva mai mult de zece secunde, ce-i drept, dar măcar nu fac umbră pământului degeaba. despre ziua mea, în general, îmi blochez plank-ul cu o săptămână înainte şi după. şi nu-mi las ziua pe net. am un prag destul de jos la ipocrizie.
"la mulţi ani" e varianta general acceptată de a-i spune unui om că ţi-ar plăcea să te duci la înmormântarea lui cât mai târziu, dar nu îndeajuns de târziu încât să inversaţi rolurile. şi e atât de bine înrădăcinată, încât i-au făcut şi cântece. la mine, spre exemplu, nu e nevoie de aşa ceva. eu sunt deja de acord să fiu nemuritor, aşa că toate urările îs la fel de superflue ca o căldare cu apă în sezonul musonic.
de fapt, ştiu. dacă vreţi să îmi aduceţi mulţumire în suflet, citiţi-mi posturile goi-puşcă. cu dovezi fotografice din partea fetelor. de la băieţi nu vreau nimic, nici nu-mi spuneţi despre asta. lăsaţi-mă să mă întreb.
convenţiile astea sociale merită bătute cu lanţul. orice mamifer, pasăre, peşte, insectă şi alt organism sexuat care are chef de bumping uglies nu se-nveleşte în plante şi nu stă să facă atmosferă clar-obscură. they just do it. şi nu e o problemă de instinct de reproducere. delfinii şi maimuţele fac sex din plăcere (şi mai avem de descoperit!), dar nu se ascund în alge sau boscheţi şi nu aşteaptă să apună soarele şi să aprindă băştinaşii focuri în depărtare. la noi ajută chestiile astea: gets your mind in the right spot. fucking with the brain, the allegedly most erogenous organ in the human body. ăhă. sigur. o rasă de sapiosexuali, aia suntem. că sigur 99% din bunăciuni sunt toate cu iq-ul peste 130 şi studii superioare.
dar, de mii de ani, toţi ascultă de nişte indivizi deştepţi care au speculat perfect nevoia societăţii de a arăta bine, sau, măcar, de a nu arăta în ultimul hal. aşa că au pus totul într-un context strict, legal, ruşinos. până şi mie mi-au trebuit douăzeci şi ceva de ani să mă lămuresc. îmbrăcatul obligatoriu e una dintre puţinele idei asupra cărora religia şi politica laică s-au pus perfect de acord. pentru că e vorba de un scop comun şi extrem de profitabil, din toate punctele de vedere: exploatarea respectului de sine. ironic, respectul de sine (nu mândria, aia e altceva) e un animal bolnav care suferă de o meschinărie şi o pervertire la modul absolut. de multe ori e complet scăpat de sub control şi nici nu-ţi dai seama. aşa au luat naştere piţipoancele, spre exemplu: ţinut nemâncat cu anii, respectul lor de sine a rupt de mult lanţul şi a fugit turbat în lume.
paranteză de chemat respectul de sine acasă: fetelor. dacă un tip ajunge cu voi în situaţie de 1 la 1 şi e evident că vrea să se culce cu voi, nu-i pasă câtuşi de puţin de aluniţa voastră păroasă de sub breteaua de la sutien. nici de colăcelul de grăsime. nici de semnul din naştere de pe spate. nici de coşuri. nici de nasul vostru derivor. pur şi simplu e suficient de excitat şi de atras de voi (proporţiile variază de la caz la caz) încât să vă vrea acolo şi atunci. deci, dacă deja sunteţi urâte, nu fiţi şi tâmpite. singurele două motive valabile de refuz sunt: a) nu sunteţi atrase de el sau b) sunteţi împreună cu altcineva. evident, sunt nenumărate cazurile în care puteţi să treceţi şi peste motivele astea.
băieţii. ce-am zis mai sus e valabil şi pentru voi. închidem paranteza.
dar de asta cu "la mulţi ani" n-am vorbit încă.
sărbătoritul zilei de naştere e o idioţenie. am ajuns la concluzia asta cu câţiva ani în urmă, după ce am trecut printr-o viaţă de aniversări mici, mari, cu prieteni, cu colegi, cu sute, mii de oameni cărora le-am dat de băut din bani pe care mai bine i-aş fi băut eu. înţeleg perfect nevoia oamenilor de a se înconjura de oameni zâmbitori în ziua în care îşi dau seama că s-a mai dus un an pe copcă, şi care să te facă să te simţi bine. şi aţi văzut că sărbătoriţii îs, în general, de două feluri: ăia care plătesc pentru tot şi au grijă ca toată lumea să fie mulţumită şi ăia care se fac praştie înainte de petrecere şi după aia rup sticlele până cad laţi. înţeleg perfect şi aceste două categorii. motiv pentru care chiar iau parte la unele manifestări de acest gen.
dar eu am evoluat. de câţiva ani nu-mi mai serbez ziua. nu-mi foloseşte la nimic. cel mult, îmi iau câţiva oameni (cu) care mă înţeleg şi ne izolăm de restul lumii, dar asta nu se întâmplă doar de ziua mea, ci oricând mi se pune pata. vreţi să mă sărbătoriţi, să-mi transmiteţi cât de mult vă bucuraţi că exist în viaţa voastră? daţi-mi bani, băutură, mâncare, făceţi-mi cadouri folositoare, spre exemplu o drujbă, şi lăsaţi-mă-n pace. simplu. şi nu faceţi toate astea doar de ziua mea, ci în fiecare zi. că nici eu nu vă suport existenţa doar de ziua voastră, nu-i aşa?
şi mai uşor şi inutil e să spui "la mulţi ani". pe facebook, mai nou, că e gratis. nu consumi minute sau mesaje pe telefon şi nici bani pe cărţi poştale. acasă îţi plăteşti oricum faceboo.. ăă, netul, iar la serviciu lucrezi pentru un şef deschis la minte (adică tâmpit), ţi se permite să pierzi timpul pe net. şi, pentru că respectul tău de sine e mai important decât aniversarea bietului nefericit, bagi variante de ieşit în evidenţă, cu multe semne de exclamare şi smileyface-uri: "la mulţi ani fantastici", "la mulţi ani frumoşi", "la mulţi ani fabuloşi", de-ţi pui problema: ăia care au zis doar "la mulţi ani", ce-au vrut să spună? la mulţi ani urâţi, la mulţi ani terifianţi, la mulţi ani torturanţi, la mulţi ani nefericiţi? de ce-ar face una ca asta? mă urăsc, îmi vor răul? ia să le dau "like" ăstora care au băgat şi epitete, măcar acolo e clar. plus alte urări adiacente: "la mulţi ani frumoşi şi o viaţă plină de împliniri extraordinare!" - aş ucide pentru asemenea originalitate. şi mi-a amintit cineva şi de schija aia de "lma". "bpamt" e un răspuns bun. vine de la "ba p-a mă-tii". şi răcelile sunt de văzut tot acolo: pe care-l sare sărbătoritul la "like" şi la răspuns, ăla ori e un necunoscut, ori e cineva care a greşit grav în trecut.
facebook-ul e bun la ceva, să-ţi dea zilele de naştere ale oamenilor suficient de nesiguri pe ei de şi le-au lăsat publice. au ei, aşa, o mulţumire să strângă multe "la mulţi ani"-uri pe wall. ştii ce presupune să-ţi scrie cineva "la mulţi ani" pe facebook? un click, douăsprezece apăsări de taste şi încă un click. cam zece secunde. cam atât de important eşti.
eu nu zic "la mulţi ani". dacă văd că e ziua cuiva, în primul rând îmi aduc aminte că există. nu ştiu pe de rost decât datele de naştere ale părinţilor mei. apoi, dacă e cât de cât important pentru mine, ori sun, să văd că e sănătos omul, ori îi scriu ceva care chiar are o semnificaţie pentru el, ori îi pun o muzică, să aibă o coloană sonoră cât se uită la o coloană de mesaje identice. îmi ia ceva mai mult de zece secunde, ce-i drept, dar măcar nu fac umbră pământului degeaba. despre ziua mea, în general, îmi blochez plank-ul cu o săptămână înainte şi după. şi nu-mi las ziua pe net. am un prag destul de jos la ipocrizie.
"la mulţi ani" e varianta general acceptată de a-i spune unui om că ţi-ar plăcea să te duci la înmormântarea lui cât mai târziu, dar nu îndeajuns de târziu încât să inversaţi rolurile. şi e atât de bine înrădăcinată, încât i-au făcut şi cântece. la mine, spre exemplu, nu e nevoie de aşa ceva. eu sunt deja de acord să fiu nemuritor, aşa că toate urările îs la fel de superflue ca o căldare cu apă în sezonul musonic.
de fapt, ştiu. dacă vreţi să îmi aduceţi mulţumire în suflet, citiţi-mi posturile goi-puşcă. cu dovezi fotografice din partea fetelor. de la băieţi nu vreau nimic, nici nu-mi spuneţi despre asta. lăsaţi-mă să mă întreb.
