pungeşti. bucureşti. 15 decembrie 2013.

patriotismul ucigaş.

PATRIOTÍSM s. n. Sentiment de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor, statornicit în decursul istoriei. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotisme.

iată, ce bine şi frumos e să nutreşti un sentiment de dragoste şi devotament faţă de patrie şi de popor. dar, să lămurim de la început: dragostea şi devotamentul nu sunt necondiţionate nici când e vorba de părinţii tăi sau de copilul tău (şi nu vă amăgiţi, nici aici nu e dragoste necondiţionată, pur şi simplu în cazurile astea limitele nu sunt atinse decât în situaţii ultragigamegaexcepţionale, dar ele există), darămite când e vorba de o ţară de oameni. şi, mai ales, când e vorba de o românie de oameni.

când iubeşti ceva/pe cineva, trebuie să ai nişte motive. şi motivele vin din două locuri: din tine şi/sau din ţinta iubirii. dacă ţinta iubirii tale nu prezintă nici un motiv să fie iubită, asta înseamnă că eşti ultimul tembel din curtea şcolii şi-o iubeşti pe fata aia proastă, urâtă, ignorantă, nesimţită, cu voce de corb şi dantură de urangutan, care se-mbracă în spandex cu imprimeu de leopard şi care are păr pe faţă ca un vârcolac dat cu foltene.

bunăciunea de verişoară suedeză a româniei, pozând nud. (sursă.)

"bine, poate nu iubeşti oamenii," o să zică patrioţii care încă nu m-au catalogat trădător de ţară şi n-au închis site-ul, "dar cum să nu fii devotat şi să nu iubeşti glia, pământul strămoşesc, drapelul, brazii, apele, rădăcinile, râul, ramul, dracii, lacii? numa' uite câte fotografii frumoase există în românia." cretinilor, sunt nişte lucruri! cât de dobitoc să fii să-ţi declari iubirea pentru nişte obiecte neînsufleţite? de altfel, nişte lucruri pe care nici măcar nu le cunoşti cum trebuie? dacă-i pe-aşa, eu declar că-s patriot în ceea ce priveşte laptopul, bicla şi maşina. şi nici pe-astea nu le cunosc bine (tehnic vorbind), da' măcar ştiu că interacţionez cu ele mult mai des decât cu alte lucruri. dragi români idioţi, ar trebui să sărbătoriţi ziua youtube-ului, ziua facebook-ului, ziua cafelei. alea-s tot nişte lucruri, şi pe deasupra le sunteţi devotaţi şi interacţionaţi nemăsurat mai mult cu ele decât cu glia, pământul şi pânza de apă freatică.

forever love, toothless!

de ceva vreme şi în mod repetat tot zic că patriotismul e o tâmpenie. dar, pe lângă asta, modul în care majoritatea compatrioţilor mei înţeleg patriotismul e de o schizofrenie rară. se agaţă de nişte concepte pe care le înţeleg, la nivel majoritar, cam pe sfert (sunt inexplicabil de generos cu procentul ăsta): drapelul, imnul (un imn mai ironic nu cred că are nici măcar franţa), limba noastră, oaza de latinitate într-un deşert slav, ciocolata "rom" (proaste reclame), micii, berea şi, normal, importanţa istorică a statului. şi, ca să fie totul foarte profund, la asemenea salată avem un dressing îmbelşugat de rasism, xenofobie şi ignoranţă, legate cu o bentiţă tricoloră peste frunte. cam aşa înţeleg majoritar compatrioţii mei să fie patrioţi.

nişte boi cu cocardă.

reiau povestea cu drapelul, unde tot timpul se iveşte câte-o chestie nouă de care să faci mişto. toţi sunt cu drapelu-n piept, la fereşti, pe ziduri şi la pozele de profil la 1 decembrie. aplauze, bravo! da, patriotismul înseamnă să ieşiţi la 1 decembrie la arcul de triumf să aplaudaţi şi să puneţi poze pe net cu o caricatură de defilare a "forţelor armate" în cinstea unei "victorii" "militare" (trei ture de ghilimele, îhî) petrecute în 1918.

dar nu veţi fi niciodată la fel de cool precum cei din statele unite. iată, anul ăsta, de 4 iulie, un orăşel numit cockblock, din arizona, a făcut nişte insigne cu steaguri americane cu stele roşii, fond alb, şi dunguliţe roş-albastre.

cei din cockblock, arizona, sunt stelişti şi la propriu, şi la figurat.

oh, wait. nu era vorba de cockblock, arizona, united states of america. how silly, nici nu există asemenea localitate. (bine, nici n-am verificat dacă există. ce tare ar fi să existe.) nu, era vorba de focşani, vrancea, românia. deci, focşănenii, dacă aţi fost meseriaşi, anul ăsta aţi ieşit pi şientru cu steagul primei galiţii în piept, rabatat cu 90° la stânga. bine-aşa! pe ăi' cu creierele de moluscă de-au făcut isprava asta nu cred că-i anchetează nimeni pentru degradarea însemnelor naţionale, în schimb se găseşte în fiecare an o fătucă mai săracă cu duhul care se pozează numai c-un tricolor pe ea, numai bună de pus la zid şi batjocorită. mno. şi, peste toate, nici acum nu cred că ştiţi care-i semnificaţia culorilor de pe drapel, este? este.

semnificaţia cromaticii tricolore: o subtilă cronologie a tenului românilor de sărbători:
albastru - de după ger, roşu - de după ţuică&porc, galben - de după icter. (sursă.)

vreţi să vă zic o chestie mişto? unii dintre voi aţi auzit-o deja exprimată într-un alt context de george carlin: nu te interesează să "salvezi planeta", ci te interesează să ai confortul şi condiţiile dorite în spaţiul în care locuieşti. ei, i-am făcut corolar. esenţa ideii de patriotism nu are legătură cu ţara decât geografic, forţată de istorie şi, foarte vag, pe undeva pe la cultură. pentru că, dacă e să gândeşti logic, îţi dai seama că tot ce te interesează este să-ţi fie ţie bine în spaţiul în care trăieşti. lucru cu care sunt complet de acord şi tot de asta cred că ies unii oameni în stradă acum. deocamdată, disconfortul pe care ei îl resimt când ies în stradă atârnă mult mai puţin în balanţă decât tot disconfortul material şi psihic pe care l-ar avea dacă ar hotărî să plece din ţară. dar există unii oameni la care balanţa este fix invers, şi oamenii ăia pleacă unde văd cu ochii. până la urmă, îs mulţi oameni care n-au posibilitatea materială să plece din ţară şi atunci, săracii, vrând-nevrând, devin patrioţi. a, şi sunt şi cei din străinătate care-s patrioţi. acolo e un singur răspuns: familiile şi prietenii din ţară. ăsta este singurul punct zdravăn al rămânerii în ţară, de fapt. adevăr vă zic vouă: fericiţi cei care au familii şi prieteni care-i înţeleg, îi încurajează şi-i susţin să plece. 

desigur, există şi oameni buni. există şi indivizi care sunt formidabili şi care au (ghinionul lor) cetăţenie română. sportivi, cercetători, you name it. dar sunt foarte, foarte puţini. şi ei nu există datorită mie sau ţie, şi mai ales nu datorită ţării, ci fix în ciuda eforturilor susţinute ale sistemului românesc de a le pune beţe-n roate. de-aia pleacă mulţi români din românia, că-i omoară patriotismul. pe bune, chiar nu trebuie să fii geniu ca să-ţi dai seama că afară e mai bine. de altfel, de-aia diaspora e mai mare decât jumătate din ce-a rămas în ţară. ce dracu' ţară de pe lumea asta mai are un număr de imigranţi/emigranţi/expaţi (cum vreţi să le ziceţi) mai mare decât jumătate din cetăţenii care locuiesc pe teritoriul ţării? nu, serios, mai există aşa ceva?

abia aştept să-mi spună cineva autorizat ce semnifică alea trei acronime. (sursă.)

dar să lăsăm micile mele angoase. poate n-am dreptate, poate-s maliţios, poate n-am simţit eu fiorul de la mărăşeşti/mărăşti/oituz, poate nu am pătruns, de fapt, cuvintele lui kennedy cu "nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţara ta" (mr. berliner kennedy, sir, with all due respect, în românia nu-ndrăzneşti să-ţi pui prima întrebare şi nici nu te gândeşti să ţi-o pui pe a doua).  aşa că să vorbim pe ce se-ntâmplă de fapt.

he's a doughnut. (sursă.)

păi, avem aşa. la zi, în moldova nişte localnici se încaieră cu jandarmii şi jandarmii se încaieră cu protestatarii, în ardeal o mână de oameni ocupă sedii de partide, în oltenia sunt toţi atât de săraci şi de îndobitociţi încât nu suflă nimeni, în piaţa universităţii e un soi de moşeală cuminte, iar în palatul parlamentului se decide că parlamentarii nu mai pot fi cercetaţi penal în anumite fapte de corupţie, trafic de influenţă şi o seamă de alte lucruri, că poate şi amnistia şi graţierea pentru fapte de până la 6-7 ani e o idee bună. başca se mai joacă cu legea minelor şi cu alte vreo câteva bijuterii legislative, şi mai vor să treacă o lege prin care să-ţi şi vâre pumnu-n gură şi care e o rescriere a definiţiilor insultei şi calomniei.

iar hoţii nu-s ai noştri. sunt ai urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul veacului. (sursă.)

(apropo, cred că asta e o practică destul de des întâlnită în lume şi adaptată perfect la peisajul autohton: negocierea prin supralicitare a psihicului civil şi a memoriei colective. când au o lege importantă, vâră în parlament simultan/în rafală multe legi absolut psihopate, pentru a vedea câţi/dacă oamenii ies în stradă, şi pentru a vedea unde urcă nivelul maxim de dezaprobare şi de inflamare. după care, uşor, intră în scădere, într-o atitudine de atenuare, de temperare, pică nişte legi mai groase, se mai calmează şi oamenii din stradă, dar rămân, totuşi, nişte legi pe care vor ei să le treacă neapărat. reţeta se bazează - pe bună dreptate, istoric - pe liniştirea măcar parţială a populaţiei după ce vede că au picat două treimi sau chiar mai mult din proiectele lor de lege şi are impresia că, de fapt, "presiunea străzii" face o schimbare. de fapt, totul e un plan gândit dinainte, care merge, de cele mai multe ori, strună. pe scurt, asta e o variantă a ceea ce oamenii numesc "praf în ochi". iar asta, coroborată cu o tactică pe termen lung - rmgc sau chevron, de exemplu -, are toate şansele să funcţioneze.)

acuma, pe plan general. mai mult de jumătate din ţară e asistată social, vreo două treimi dintre oamenii din ţară îs cam analfabeţi, sistemul sanitar e un jaf corupt organizat, sistemul juridic e o mlaştină, veniturile-s cam de patru-şase ori mai mici decât în europa occidentală (să luăm marea britanie, cu gni-ul aproape de 5 ori mai mare), gdp-ul e tot pe-acolo (again, great britain), şi acuma vă-ntrebaţi ce-am cu marea britanie, de compar românia cu ea. ei bine, taxele-s cam la fel în procente iar preţurile nu-s de patru-şase ori mai mici, ci cam doar de o dată şi jumătate. also, check out these cool numbers. românia este un caz special în europa. mai departe, politicieni de succes nu există decât dacă intră printr-un filtru la capătul căruia trebuie să se dovedească a fi şantajabili. da, asta se întâmplă peste tot, dar în românia este literă de lege. ce să mai zic? oamenii au în top 3 la încredere instituţia bisericii, care dezvoltă probabil cea mai mare şi mai eficientă mafie de afaceri intangibile de impozite din ţară, şi, colac peste pupăză, peste tot colindă haite de maidanezi. this is fucking romania. şi să vă intre bine-n cap: toate aceste lucruri sunt absolut premeditate din partea celor care conduc şi au condus ţara de foarte multe zeci de ani. asta se vrea. românia e-n blocul europei de est, e o piaţă de desfacere, iar creierele trebuie ori să fie stinse, ori să fie cumpărate, ori să fie ajutate să plece de-acolo. nu se vrea să fie bine. românia este vârcolacul dat cu foltene din menajeria globală. copii, ştiţi cum sfârşiţi dacă vă apropiaţi de o astfel de lighioană? sfâşiaţi de viu. sau de fiu.

când vorbim de parlamentari, vorbim de nişte oameni care cresc vârcolaci pentru carne. (sursă.)

cine e de vină. iliescu, ceauşescu, năstase, ponta, băsescu, boc, udrea, antonescu, serviciile secrete, presa, corporaţiile, americanii, ruşii, chinezii, clienţii, interlopii, toţi îs de vină. şi ce dacă. patriotismul ăsta are să vă omoare. ori violent, ori încet. în somn. nici nu vă daţi seama câţi morţi şi cât de morţi sunteţi.

nişte oameni ceva mai vii sunt ucrainenii. popor aprig, reprezentat în ultima vreme de un klitschko în viscol, cu pumnul ridicat, răcnind în portavoce, preşedinte al unui partid de opoziţie al cărui acronim înseamnă "lovitură cu pumnul". ucraina, tată! ştiţi voi, ăia care au rupt bucovina-n două, ăia care au susţinut transnistria, care le-au luat moldovenilor ieşirea la mare, cu care ne-am bătut pe insula şerpilor.. ei bine, ucraina a scos 150 000 de oameni în stradă în 48 de ore, care strigă toţi că vor în uniunea europeană. o sută cincizeci de mii. dacă pui cap la cap toate ieşirile în stradă din românia ultimilor ani, cu aceiaşi oameni număraţi de fiecare dată când au ieşit, nu cred că aduni 150 000. şi ăştia din ucraina nu-s paşnici. au ocupat clădirile şi se snopesc cu trupele de ordine parte-n parte. ăştia sunt oameni care au mers în euromaidan să-l dărâme pe lenin o dată pentru totdeauna şi să-şi răcnească dorinţele către nişte conducători nu foarte diferiţi de-ai noştri. staţi liniştiţi, şi pe ei are să-i omoare patriotismul, dar sper ca ucraina să intre-n uniunea europeană. nimic nu cred că e mai rău decât gheaţa dinspre rusia.

unul dintre fraţii klitschko. (sursă.)

mai mulţi dintre fraţii klitschko. (sursă.)

şi unde-i viaţă, totuşi? în america de sud, se pare. să vă spun cum e acolo: deocamdată, chevron-ul tre' să plătească 9 000 000 000 (miliarde, da) de dolari ecuadorului pentru prăpădul făcut în pădurea amazoniană, bolivia e o ţară în care mcdonald's nu mai există, iar uruguay, ah, uruguay a legalizat avortul, căsătoria între persoane de acelaşi sex, adopţia de către cupluri de acelaşi sex căsătorite, niciodată n-a interzis prostituţia, iar acum tocmai legalizează marijuana. şi mai sunt şi buni la fotbal. în ultimii ani, aud multe veşti mişto la nivel de stat din zona aia. începe să arate bine america de sud. începe să arate bine de tot. cam cel mai bine. şi aş face un studiu de caz socio-istorico-politic pe uruguay (link - sursa citatului de mai jos).

"It's a country where the president, 78-year-old former Tupamaro guerrilla Mujica, lives an austere lifestyle after having spent 14 years as a political prisoner during Uruguay's dictatorship, 10 of them in solitary confinement. He donates 90% of his salary to charity, shuns the presidential palace and chooses instead to remain on his farm with his wife, also a former political prisoner, working to construct a more fair, more inclusive Uruguay."

iată un discurs al acestui om care a înţeles ce e ăla patriotism într-o globalizare incipientă şi că poate să fie foarte viu. păcat că are 78 de ani, are să fie jalea de pe lume în uruguay când are să se ducă. are să moară o eră. o gândire. şi nu cred că următorul se va înălţa la acelaşi nivel. din multe puncte de vedere pentru mine, mujica = mandela.

cel mai mare preşedinte în viaţă. (sursă.)

***

şi-acuma, luând-o prin bozii, când te gândeşti că pământul e o mărgică într-un sistem solar, care e o mărgică într-o galaxie, care e o mărgică într-un supercluster, care e o mărgică.. ar trebui să vezi altfel totul şi să-ţi pui altfel problema. mergeţi de călătoriţi, patrioţilor, până nu vă omoară patriotismul. duceţi-vă să vedeţi lumea. sunt multe ţări mişto pe lumea asta. australia, irlanda, brazilia, norvegia, tanzania, canada, japonia, portugalia, statele unite ale americii, tailanda, to name only a few. ştiu, îs unele cu corupţie endemică, dar măcar e ceva mai exotic şi mai cald. în unele am fost, în altele urmează să mă duc. ştiu concret că aş trăi mai bine în altă parte. şi, de vreo câţiva ani încoace, am reuşit să scap şi de ultima urmă de patriotism. i'm good. i'm immortal.

e bine, stăm în buricul târgului. (sursă.)

***

back to here, ziceam că zilele astea dau o fugă până la pungeşti, să văd ce e acolo. m-am hotărât: sâmbătă-dimineaţă (poimâine) plec, pe la ora 9, iar duminică-seară (răspoimâine) sunt înapoi. oficial am 4 locuri libere în maşină, dacă se hotărăşte încă un om care mi-a zis că vrea să meargă am 3, dacă se hotărăşte alt om care mi-a zis "să vedem", am 2.

update: mai am oficial 3 locuri în maşină, dacă se hotărăşte un om care mi-a zis "să vedem", am 2.

***

sunt oameni care şi-au dat viaţa din dragoste şi devotament pentru ceva. dar, de cele mai multe ori, "ceva"-ul ăla sfârşeşte prin a te omorî. fie că e o persoană, o ţară sau o bucată de ţărână. deci, dacă tot ai tras paiul scurt cu dragostea şi devotamentul, măcar fii sigur că merită. de cele mai multe ori, un vârcolac cu foltene nu are să aprecieze şi nici măcar nu are să-ţi recunoască vreodată dragostea şi devotamentul, în timp ce-şi vâră colţii în tine.

***

mai e oleacă şi intrăm în vacanţa de iarnă. gerul a cam venit deja.

sărbători fericite. my new year's resolution pentru 2014 este ca la anul pe vremea asta să nu mai locuiesc în românia.

un habarnist întârziat pleacă în info trip la pungeşti şi alte povestiri.

în ultimele două săptămâni am auzit mai multe variante despre ce se întâmplă la #pungesti decât există cu ce se întâmplă în area 51. ştiu oameni care sunt acum acolo, ştiu oameni care s-au întors, ştiu oameni care îşi iau informaţiile de la alţi oameni. aşa că, normal, ştirile se bat cap în cap. că jandarmii respectă fişa postului şi acţionează exclusiv în limitele sarcinilor legale, că reporterii prezenţi nu sunt tocmai "on the level" cu relatările, că localnicii şi ceilalţi manifestanţi sunt agresaţi de jandarmi, că activiştii sunt violenţi, că se propagă mesaje de panică şi instigare, că intră jandarmii pe proprietate privată şi comit alte abuzuri, că e circulaţia blocată, că e circulaţia liberă.. fotografiile şi înregistrările sunt în cea mai mare parte biased, iar alea care nu sunt, de obicei sunt trunchiate şi cu prea puţine - spre deloc - explicaţii. că aşa-i bine, să dai în lume fix ce-ţi pică pe caz. restul, nununu.

şi mai este o cu totul altă poveste, mult mai mâloasă, despre partea legală cu chevron în românia. contractele cu statul, avizele de mediu, legea, constituţia. găsindu-le tot pe bucăţi, şi nici alea întotdeauna corecte, nici aici nu consider că ştiu suficient.

vorbesc serios când spun că mă simt absolut dezinformat cu privire la toată povestea asta, iar internetul zumzăie de site-uri care mai de care mai informate "din auzite". aşa că am nevoie de ajutor, pentru a economisi timp. lăsaţi-mi un comentariu (nu mesaj privat) pe imuabilul facebook şi spuneţi-mi un loc în care găsesc toată legislaţia cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist în românia (sau ceva în care să fie incluse) şi mai ales un loc cu dovezile că statul român şi chevron au semnat contractele astea respectând toate prevederile şi prezentând toate avizele şi aprobările. sau mai multe locuri. ce e important e să fie informaţii pe bune. şi ziceţi-mi şi de bârlad, şi de galaţi, şi de constanţa. am căutat, dar n-am găsit nimic cu adevărat serios şi mai ales integral. şi asta n-ar fi neapărat o problemă insurmontabilă, dar există nişte bucăţi de puzzle care lipsesc de peste tot.

şi, despre ce se întâmplă acum la câteva ore de bucureşti, cred că pur şi simplu am să mă urc în maşină zilele astea şi-am să mă duc până la pungeşti să văd. de curiozitate. nu să manifest. mă duc să mă plimb, să înregistrez, să fac poze, să vorbesc cu oamenii. să văd. şi trebuie să recunosc că încă nu-mi cunosc toate drepturile ca cetăţean al româniei, dar e un pretext bun să le aflu. am încă 4 locuri în maşină. cine vrea să vină, să spună.

p.s. abţineţi-vă de la mesaje de următoarele tipuri: "aaa, te-ai trezit şi tu acum"/"unde erai când eram toţi în stradă", "vrei mură-n gură"/"caută-ţi singur", "oamenilor le îngheaţă vânătăile în gerul de la pungeşti şi tu stai pe net", "ăştia ne vând ţara", "americanii-s de vină", "jos ponta/băsescu/serviciile" etc. - sunt irelevante şi complet nefolositoare. nu-s patriot, nu-mi iubesc ţara, nu ies în stradă, nu am tricou cu #unitisalvam, nu am nimic cu americanii, nu am nimic cu românii, nu vreau să activez în nici o structură. vreau să mă informez şi atât. aşa-s eu, consider că orice părere pe care o emit tre' să fie în cunoştinţă de cauză. şi e posibil să beneficieze şi alţii din toată chestia asta. cine ştie, laumomendat, poate m-o traversa acelaşi fior şi cu #rosiamontana.

autumn night screen.

la cât de frumoasă-i toamna asta, ziua nu merită să stai înăuntru. deci, iată activităţi de seară/noapte, în pat, la căldură.

• criminal minds - s09e01 - 26 septembrie
• parks and recreation - s06e01 - 26 septembrie
• modern family - s05e01 - 26 septembrie
• the big bang theory - s07e01 - 27 septembrie
• the mentalist - s06e01 - 30 septembrie
• sherlock - s03e01 - 31 octombrie (thanks, mădă)

aaand downton abbey - s04e01 - now available. it has begun. tonight i shall watch this.

also: how to train your dragon - defenders of berk - s02e01 - now available. (de văzut s01: riders of berk.)

m-am apucat şi de broadchurch (are un sezon gata încheiat): serial britanic, cu actori din doctor who, black mirror, harry potter şi altele.

la capitolul diverse: mă mai uit din greşeală la anger management, de dragul lui charlie sheen, de pe vremea lui 2.5 men. e pe la s02, care nu se mai termină. au ajuns la e35.

la capitolul endeded: cine n-a văzut house m.d., stargate sg-1, poirot, black mirror, m*a*s*h, weeds, star trek - the next generation, battlestar galactica, andromeda, farscape, firefly, charlie jade, that 60's show, să pună mâna să le vadă.

ne-auzim la primăvară-vară, cu alde broadchurch, vikings, game of thrones, the newsroom şi doctor who.

nimic despre #unitisalvam, #rosiamontana sau câinii fără stăpân, dar ceva despre cretinii cu net.

şi aproape ceva despre un copil mort într-un parc.

ca să-nţelegeţi despre ce vorbesc, mai întâi intraţi şi citiţi articolul intitulat Un studiu de specialitate despre minciunile familiei Anghel, de pe un blog numit sugestiv "Voluntar pentru iubire | DIN DRAGOSTE PENTRU NECUVANTATOARE", preluat şi reintitulat Cazul Ionuţ analizat de psihologi, specialişti în patologia minciunii de un alt blog numit la fel de sugestiv "Editura Mateescu | Jurnalism autentic neconditionat". asta e, le faceţi trafic. le-am făcut şi eu. şi, după ce le-am făcut trafic, m-am hotărât că e cazul să scriu şi eu ceva pe un blog oarecare, spre exemplu ăsta. undeva tre' să intervină un echilibru.

"sigur", veţi întreba, şi pe bună dreptate, "de ce dracu' te preocupă asemenea tâmpenii". motivele mele sunt extrem de serioase, după cum urmează:

• am o grămadă de treabă şi n-am chef să m-apuc de ea.
• din când în când, rezervorul meu de toleranţă (cam mare, zic) a cretinilor cu acces la net se umple şi trebuie golit. asta e tura în care deschid oleacă cepul.
• oricine se laudă că e pasionat/specialist de/în patologia minciunii, studiul comportamentelor şi a (sic!) tiparelor de exprimare e un cretin agramat cu acces la net care poate fi periculos şi, deci, trebuie bâtificat până nu mai mişcă.

aşadar, fiind extrem de motivat, am mai citit articolul ăla o dată, să fiu sigur că n-am scăpat nimic.

"studiu de specialitate", "psihologi, specialişti în patologia minciunii".

"Fiind pasionata de psihologie, de patologia minciunii, de studiul comportamentelor umane si a tiparelor de exprimare, am studiat acest caz impreuna cu o prietena apropiata care este studenta la psihologie si care ca si mine, nu se lasa manipulata de mass-media si gandeste pentru ea insasi."

acuma, pentru cine a avut răbdare până la sfârşitul articolului şi n-a zburat calculatorul pe geam după cuvântul "pasionată", articolul este semnat "diana dumitru". nu "diana dumitru, psiholog/psihoterapeut/psihopat etc.", nu "diana dumitru, specialist în psihosomething", nu nimic. am căutat, nu am găsit nici un psiholog, psihoterapeut sau psihoceva cu numele "diana dumitru". dacă există, please, some credentials. altfel, orice diană dumitru am să cunosc vreodată are să primească psihologic o bordură în cap prin rabatarea psihologică a organismului său cu 90 de grade. psihologic vorbind, consider că sunt specialist în asta.

also, când o pui pe diana dumitru laolaltă cu "o prietenă apropiată care este studentă la psihologie şi care (virgulă - sic!) ca şi mine, nu se lasă manipulată de mass-media şi gândeşte pentru ea însăşi", nu poate fi în nici un caz vorba de nişte "psihologi, specialişti în patologia minciunii", iar acest articol nu e nici pe departe un "studiu de specialitate". mai degrabă ai două pupeze croncănitoare cu jeanşi verzi, strânşi pe gambă, picioare în x, mutre prăşite şi freze distruse deliberat ca să îţi ia atenţia de la mutrele prăşite, care fac lumea mai bună pe biciclete one-speed.

fără să am jeanşi verzi şi restul de arsenal, şi eu îs pasionat de psihologie şi patologia minciunii, studiul comportamentelor şi al tiparelor de exprimare. iar de ekman a auzit orice fan "lie to me", şi din manualele pentru tonţi din librării orice tolomac alfabetizat poa' să înveţe o brumă de body language şi de microexpresii. şi hai să văd care se consideră spălat pe creier de televiziuni. că toţi ne imaginăm că suntem free thinkers. aşa suntem noi, speciali. faza e că între "special" şi "specialist" e fix aceeaşi diferenţă ca între "criminal" şi "criminalist". you do the math.

i get and i agree with the entire concept of "question everything", but dumb questions are, after all, just dumb questions.

mă refer la întrebările puse de dragul de a fi puse: "a ieşit raportul medico-legal?" da, raportul medico-legal a ieşit: au descoperit că moartea a survenit în urma hemoragiei rezultate din sutele de plăgi deschise şi că românii, având creierii în rigor mortis, sunt, în general, o naţie cam tâmpă. şi mă mai refer şi la retorica incongruentă cu logica, dublată de nişte speculaţii maligne: cică, "de ce era sicriul închis?" da, bună întrebare, ascunde multă judecată. neputând să fac faţă la atâta creier, am băut nişte mastică până mi-a apărut occam în faţa ochilor. şi, în loc să-i zic prieteneşte: "bine c-ai murit, că acum erai alcoolic", am ratat momentul şi l-am întrebat fix întrebarea asta: de ce era sicriul închis? răspunsul lui a fost că un cadavru de copil cu sute de muşcături de câine pe corp nu e, de obicei, foarte prezentabil pentru rudele care-l duc la groapă, poate constitui un efect nedorit pentru sutele de privitori şi poate provoca accidente soldate cu moartea în rândurile fotografilor şi cameramanilor care s-ar călca în picioare să prindă un cadru.

chiar dacă n-aş fi ştiut cine-a scris articolul sau chiar dacă ar fi fost semnat cu o declinare de competenţe covârşitoare, maniera de scris şi stilul extrem de superficial mă fac să desconsider orice veridicitate sau greutate a afirmaţiilor, în mare parte gratuite, imposibil de verificat, de genul: "acesti oameni NU sunt sub efectul calmantelor". hai, serios. probabil era evident că nu s-au apropiat de calmante: au trecut pe lângă un tei  înflorit şi au făcut alergie. pe lângă asta, nu ştiu să fie vreo înmormântare la care unii membri ai familiei să nu fie drogaţi cu xanax, pentru a trece peste toată corvoada aia ceremonială şi idioată fără s-o ia razna şi să fie internaţi la 9.

mai au nişte faulturi aş zice deliberate de corelare şi cauzalitate (bieţii câini şi roşia montană): da, normal că televiziunile au sărit toate în cazul ăsta, umflându-l şi ducându-l unde vor ele (la maidanezi, la eutanasieri, la vox populi), decât să dea imagini din piaţa universităţii. dar, ca să spui că familia minte, aici e nevoie de nişte argumente foarte solide, argumente care nu există în acest articol.

toată partea de la început, cu gândirea liberă şi manipularea media, deja prosteală prin simplul fapt că a fost scrisă, s-a dus dracului în momentul în care absolut toate opiniile s-au bazat fix, da' fix pe manipularea media. şi, uite-aşa, ipocritele astea patriotarde specialiste în psihologie şi patologia minciunii s-au trezit ele cu nişte imagini şi vorbe şi hai s-o pună de-o răstălmăcire din rea-voinţă şi oleacă de teribilism de internet.

pasionatelor de psihologie, îţi ia fix zece neuroni să accesezi bunul-simţ al raţiunii şi al unei minime experienţe de viaţă, care ar trebui să-ţi spună că oamenii îşi manifestă durerea şi percep evenimentele în mod diferit, stadiile de acceptare nu se desfăşoară la fel pentru fiecare, iar stările de şoc se pot manifesta în multe moduri (două dintre cele mai întâlnite, de altfel, fiind împietrirea şi detaşarea).

gânditoarelor libere şi nemanipulate de mass-media, să vă zic şi că experienţa în manipulare a angajaţilor din televiziuni, de la reporteri hămesiţi de senzaţional care bagă leading şi biased questions la greu, pentru a veni apoi cu scenarii otrăvite care au titluri din citate pe jumătate reale, până la realizatori care pot să-ţi îmbrobodească şi să-ţi aducă şi cel mai nefericit om de pe pământ pe-o canapea luminată de reflectoare, cântându-i în struna emoţională, este extrem de mare. nu intru aici şi în procedurile de culise înainte de intrat în direct (instruire, machiaj, pre-interviu etc.).

bă, tâmpitelor, diana dumitru şi prietena.

ce-aţi văzut voi acolo sunt nişte oameni îndureraţi, disperaţi, zăpăciţi de ce li se-ntâmplă, cu un sentiment de vinovăţie cât pentru zece vieţi, speriaţi şi luaţi la întrebări de nişte poliţişti posibil nedelicaţi şi de nişte hiene cu microfoane.

aşa că duceţi-vă voi la orice facultate de psihologie oţi fi înscrise şi spânzuraţi-vă de prima bancă, poate aveţi noroc să vină după aia nişte colege la fel de pasionate şi să zică despre familiile voastre că mint, că ascund ceva. da, au să ascundă faptul că v-au scăpat în cap când v-au cumpărat de la centrul de plasament pentru copii cu retard sever.

şi normal că se găsesc, proaspăt ieşiţi de pe banda de lobotomie, tot felul de tute şi dobitoci care au mâncat zilnic un sandwich de trei ore din două episoade din "tânăr şi neliniştit" şi "ştirile de la ora 5", citesc "studiul de specialitate" şi compun comentarii de genul:

Ceva e putred in cazul asta, ori apartin unor secte care ofera jertfa, parinti relaxati care ar fi trebuit sa se tavaleasca pe jos de durere,e un mister ca fratele lui Ionut nu ne spune nimic, ca se minte grosolan se vede de la o posta, dar pe cine acopera minciuna? eu cred ca tocmai pe fratele ramas in viata, asa cred eu, copiii s-au jucat si din greseala l-a imbrancit, s-o fi lovit, s-o fi lovit mortal, apoi o fi tipat cel mare si a atras atentia cainilor…bunica a povestit ca cel mare a venit si-a spus “mamaie sa nu ma bati…”de ce? ce facusera? probabil ca vor sa-l acopere pe copilul ramas, sa-si acopere neglijenta fata de copii, (poate a fost un accident si nu vor sa recunoasca, pornind isteria impotriva unor fiinte si asa batute de soarta, bietii caini) dar, asta nu-i scuza sa fie de piatra, …va ramane un mister? cine stie?

Cum ar fi daca peste 16 ani ar aparea in politica sau in afaceri un domn plin de succes, pe nume Ionut si care ar avea 20 de ani…? (copilul desfigurat cu fata acoperita, era imposibil de recunoscut!)

băieţii de la rmgc, vreau să vă întreb o chestie. după cum ştiţi şi profitaţi, prin jurul meu sunt mulţi de-ăştia, de mai sus. nu interacţionez de obicei cu ei, dar, just in case, cât costă două damigene de cianură? mă gândesc să le dau o petrecere pe rit vechi.

sunt, într-adevăr, nişte lucruri dubioase cu privire la acest caz. dar ţin mai degrabă de investigaţia autorităţilor, decât de datul cu părerea pe net al unor două guguştiuce sunt-la-psihooo-fatăăăîîngh cu prea mult timp liber.

mult succes pe viitor.

Remembering why.

tupeu de bârfaş.

nu-s un adept al generalizărilor, dar subiectul bârfei mă tentează foarte mult să zic: "oamenii bârfesc". ok, nu toţi. dar mulţi. şi mult. plictiseala propriilor lor vieţi îi zdrobeşte în aşa hal, încât scot nişte emanaţii sub presiune de te lasă tablou.

de la om la om, acest adevăr imuabil al zvonului este ironic, intrigant, fericit, tragic, groaznic, jenant, indiferent, hazliu. la mine, e o combinaţie între ultimele două. deşi, tre' să recunosc, a fost o perioadă când mă lăsam oleacă afectat, dar a trecut de mult de tot. acum mă buşeşte râsul de fiecare dată când aud chestii noi despre mine. mai ales când sunt informaţii care se bat cap în cap şi care ar trebui să-l facă pe un eventual trâmbiţaş de serviciu să-şi pună nişte întrebări sieşi când îi intră-n "baza de date". mă rog, vorbim de un eventual trâmbiţaş de serviciu cu o minimă capacitate de procesare a informaţiilor. oameni preţioşi, rari.

iată, la liniuţă, ce am aflat eu despre mine de la alţii de-a lungul vremii. îmi imaginez că poveştile pe care nu le ştiu sunt mult mai mişto decât alea care mi-au ajuns la urechi, şi mă simt de parcă văd un film pe bucăţi, şi, fix când devine interesant, ăia taie la următoarea scenă. aşa ceva nu se face, vă rog să-mi spuneţi tot. câteodată, viaţa pe care o am nici nu se compară cu viaţa pe care ştiu alţii că o am.

• am vreo trei copii din flori. (serios, dacă am, ziceţi-mi şi cine sunt mamele lor, e posibil să le cunosc.)
• m-am culcat cu toate fetele pe care le-am întâlnit. (mulţumesc pentru legendă, dar voi nu ştiţi ce fete am întâlnit. îmi vreţi răul.)
• m-am culcat cu fete pe care nu le-am întâlnit niciodată. (din nou, mulţumesc, dar nici măcar eu nu pot face asta.)
• am fost logodit. de două ori. (au uitat să mă anunţe şi pe mine. de-aia nici nu m-am însurat, probabil.)
• mă droghez cu heroină. (venele mele ciuruite stau mărturie.)
• am dosar de grad zero la sri, deoarece am o datorie de 22000 de euro la nişte arabi cămătari care locuiesc în pantelimon, şi lucrez la negru pentru ei. (asta-i cea mai tare poveste. tipul care a lansat-o are o tolbă de sf-uri care mai de care mai mişto. spre exemplu: există o antenă parabolică, pe un câmp secret, lângă voluntari, care captează tot ce se vorbeşte în bucureşti. da, inclusiv aşa, pe stradă, acasă, oriunde. nu tre' să ai telefon, tre' doar să scoţi sunete pe gură. sau pe nas. sau oricum.)
• sunt homosexual. (nu, dar ştiu nişte băieţi drăguţi.)
• sunt bisexual. (nu, dar ştiu nişte fete drăguţe.)
• am plătit profesioniste pentru sex. (ibidem.)
• am fost plătit pentru sex. (ibidem.)
• am nişte plăcuţe de metal ataşate de femurul meu drept. (dacă vreau, îmi ies trei gheare de adamantium din laba piciorului şi tai tot cu ele.)
• am omorât un om cu sânge rece. (nu am aflat când, cum, în ce circumstanţe. mi-a fost greu să-mi dau seama despre care dintre victimele mele era vorba.)
• am sifilis. (pardon, după ce-am luat sida, m-am călugărit.)
• m-am călugărit. (vorba asta a durat cam o săptămână. se pare că fusesem rănit în dragoste şi mă dusesem la un schit de prin dobrogea.)
• am murit. de două ori. o dată într-un accident de maşină, venind de la munte, o dată pe munte. (nu ştiu ce să zic. oricum, wireless-ul din iad e cel mai tare. şi mă oftic că n-aveam facebook când am murit. ah, toate acele mesaje de r.i.p..)

nu pot să zic decât că aş avea o viaţă mult mai colorată şi mai plină de situaţii interesante dacă toate astea ar fi adevărate (mai puţin aia cu muritul, logic). aşa că, serios, îmi pare rău să dezamăgesc atât de mulţi oameni şi promit solemn să transform nişte zvonuri în realitate. măcar pe ăla cu plăcuţele de metal, ar fi mişto să mă bipăie toate detectoarele de la aeroporturi.

legat de faza cu plăcuţele de metal, a mai existat un zvon. noutatea e că e singurul pornit de mine, şi eram în clasa a patra, ca să vedeţi ce trolling făceam încă de pe-atunci.

prequel: 1992. într-a doua, locuind în piteşti, jucam prinsea în faţa blocului şi mi-am cam spintecat coapsa dreaptă într-o săritură în vreo trei ţepuşe de fier-beton. spital, urgenţă, cusut. mă rog, povestea e mult mai epică, dar să lăsăm asta. cicatricea arată într-un mare fel, am avut zece copci. 

story: 1994. într-a patra m-am mutat la bucureşti. noii mei colegi, fiind intrigaţi de ditamai rana, m-au întrebat la sport ce-i cu ea. şi, într-o perioadă şi-ntr-o ţară în care m*a*s*h, rambo 1, rambo 2 şi rambo 3 erau de mare actualitate, le-am spus că am fost rănit în războiul din vietnam. am zis-o ca pe-o glumă, but some kids believed it. so, what was i supposed to do, of course i went with it. până laumomendat când trebuia să le spun poveşti detaliate despre cum a fost pe-acolo. neştiind foarte multe despre vietnam şi nevrând să inventez chestii sf, care să mă dea de gol, am invocat ptsd-ul (nu mai ştiu cum am zis, pe vremea aia nu ştiam că aşa ceva chiar există şi se numeşte ptsd) şi le-am spus că nu vreau să vorbesc despre asta. m-au lăsat în pace, cu un soi de respect amestecat cu teamă şi milă.

top that.

table manners.

în orice spital aş fi, sunt ca la mine acasă.

ştiu să vorbesc cu doctorii, cu asistentele, cu pacienţii. ştiu să mă descurc din salon în salon, din upu în policlinică, din radiologie în recuperare, din oncologie în ortopedie, din orice în oriunde. nu mă sufoc de la tonele de aer provenit din tot felul de plămâni îmbâcsiţi de tot felul de boli, nu mă strâng pereţii, nu intru în panică, nu mi se împăienjenesc ochii privind în alţi ochi. ce-i drept, mă strânge oleacă în spate când văd căutăturile goale în tavan ale unor bătrâni care nu mai au mult. pun asta pe seama faptului că nu-s medic. dar îmi place umorul medicilor, ăla negru şi dur şi deştept, ăla care merge prea departe şi se opreşte unde vrea medicul, nu unde vrea interlocutorul.

am văzut tot felul de măruntaie, ochi scoşi, fracturi deschise. pe viu. pe mort, am văzut cadavre, şi am văzut şi oameni care mai aveau puţin până să devină cadavre. n-am avut nici o problemă cu astea, am respirat normal. am făcut cursuri de prim ajutor (mi le înnoiesc periodic), ştiu tot felul de proceduri de salvare şi resuscitare în diferite condiţii, şi nu ţin minte să mă pierd cu firea în situaţii grele.

mai pe româneşte, am stomacul tare. capitonat cu inox, cum îmi place mie să zic.

cam acum o oră şi jumătate, la 100 de metri de mine, s-a întâmplat un accident. drum european prin sat, neiluminat, cu două benzi. viteză. un om s-a gândit să traverseze brusc prin loc nepermis. noapte, haine închise la culoare, nici o luminiţă pe el. o maşină l-a izbit şi l-a aruncat vreo câţiva metri. am ajuns acolo când deja se adunaseră şi alţii, iar întrebările mele despre salvare şi poliţie au primit răspuns prompt: "da, sunt pe drum".

victima era întinsă, prezenta leziuni deschise la nivelul capului, fără fracturi deschise sau vizibile, suspectă de hemoragii interne şi fracturi la nivelul toracelui. avea puls stabil de 90 bpm, era conştientă, în stare de şoc, nu răspundea stimulilor verbali. cam aşa vorbesc paramedicii la televizor. apoi, în sub 5 minute de la accident, maşina smurd-ului a fost acolo. sincer, nu ştiu de unde au venit şi cum au apărut aşa repede. iar oamenii-public se adunau din ce în ce mai mulţi.

- o fi de-ai noştri?

- nu, că nu-l cunosc. nu-i de pe-aici.

- săracu'. da' ce-a făcut?

- nimica, cre' că se ducea acasă şi a traversat aiurea.

şi-atunci am văzut-o.

la vreo patru metri depărtare de om, desfăcută, era geanta omului. un fel de geantă-de-de-toate, o ceva între sacoşă, geantă de voiaj şi geantă de ieşit în lume. un obiect domestic, de vinilin şi stofă, în care te muţi, cu care iei mere din livadă şi duci dulciuri acasă. cu care faci naveta la sfârşit de săptămână, la copii şi nevastă. era umblată, purtată, lălâie, deşelată. cu mânerele formate pe degete. o geantă deschisă direct în viaţa omului. nişte haine împachetate, nişte lucruşoare "puse bine" şi, deasupra, un sandwich neînceput. o chiflă lunguiaţă, tăiată pe mijloc, cu parizer şi cu o foaie de salată.

nu ştiu dacă aveţi vreodată fulgere de scenarii. eu am. şi am avut atunci unul. l-am văzut pe omul ăsta plecând la lucru, în schimbul trei, luându-şi un sandwich. acolo nu au catering pentru muncitori sau paznici, fiecare se descurcă după cum ştie. l-am mai văzut, într-un ecran paralel în capul meu, mergând spre casă, cumpărând un sandwich să aibă de mâncare. nu are nevastă, l-a părăsit, i-a murit, e la rude, e bolnavă şi nu are cine să-i pună o strachină de ciorbă pe masă. omul avea degetele chircite şi ascunse, n-am putut să văd nici o verighetă. i-am văzut casa, cu reproduceri fotografice de picturi de vaze de flori pe pereţi, cu uşile scorojite, cu o boltă de viţă de vie din care mai scoate şi el vreo douăzeci de litri de vin, că-i place viaţa, cu tot felul de gioarse de fier prin şopron, adunate de te-miri-unde şi ţinute pentru că nu ştii la ce-i trebuie.

l-am văzut bând o bere cumpărată de la un birt din sat, că-i place viaţa. l-am mai văzut traversând spre partea în care stătea el, fără să se uite la maşini, că-i place viaţa, deşi aici vâjâie camioanele. şi l-am văzut bâiguind stins cu o privire înceţoşată de sânge, încremenit pe asfalt, într-o poziţie strânsă, cum aterizase pe sensul opus, unde îl iertaseră roţile primului camion. l-am văzut uitând de geantă. în fine, la ultima parte am fost acolo.

am fost omul ăla, acolo. m-am uitat în roşul alb al ochilor lui lucind întredeschis în girofarurile ambulanţei, i-am pus două degete pe carotidă şi mi-a fost frică pentru toată viaţa mea de muncitor care n-o să mai prindă niciodată un meci la televizorul de la lucru. mi-a fost frică la gândul că rămân nişte rude cărora n-am să le pot arăta niciodată că sunt, de fapt, un om bun. m-a ucis tristeţea pentru că, o dată, am lovit-o pe femeia pe care o iubesc. am plâns amărât pentru că n-am putut să fac mai mult pentru copiii mei. am jelit când m-am gândit la nişte bătrâni care au să agaţe de-o dacie papuc o poză înrămată cu mine tânăr, după care au să moară de inimă rea.

mi-a fost o groază rece de ce urmează. de zăbranic.

în următoarea secundă mi-am revenit, am făcut loc paramedicilor şi m-am uitat cu mâinile-n şolduri cât l-au controlat, i-au imobilizat zona cervicală într-un guler, l-au pus pe targă şi au zburat spre spital. un om care fusese primul lângă el a luat geanta şi a pus-o în ambulanţă.

şi atunci m-a cuprins o senzaţie de foame. aş fi mâncat eu sandwich-ul ăla. i-aş fi înghiţit toată viaţa, într-o speranţă idioată că l-ar fi ajutat.

dear stalkers.

acum o oră şi ceva.

sună telefonul. habar n-am al cui e numărul. primul gând: toothless e parcată la loc sigur, nici nu mi-am lăsat numărul în geam.

- alo.

zgomot de stradă, de maşini. sigur am parcat-o bine pe toothless?

-alo, bună ziua. domnul andi tuţescu?

- da, bună ziua.

- sunt un curier, am un colet pentru dumneavoastră.

- .. foarte bine, dar nu aştept nici un colet.

- domnule, eu l-am primit, trebuie să-l livrez.

creierul începe să se bâţâie. de la cine-o fi. ce-o fi. antrax. o grenadă. o bombă. o carte. o carte despre bombe. o bicicletă!! un ponei. îs prea optimist. o bombă.

- de la cine este?

- nu ştiu, l-am primit de la un alt curier, de la fastius courier express (sau ceva de genul ăsta), împreună cu numărul dumneavoastră, trebuie să vi-l livrez.

un cap de porc. un cap de om. două capete de om.

- aveţi idee despre ce este vorba?

- nu m-am uitat în colet, l-am primit cu instrucţiuni clare să vă sun.

- şi expeditorul cine este?

- nu ştiu, eu am fost deja plătit, doar livrez coletul, nu pun întrebări!

ia uite unde era transporter 4. clar, e o cutie cu urechi confiate.

- şi nu se poate afla expeditorul?

- la mine nu e trecut nici un expeditor.

- bine. unde sunteţi?

- drumul taberei.

- ok, veniţi în zona pieţei gemeni, pe viitorului, la restaurantul chinezesc, înspre lizeanu.

doar nu-s nebun să-i zic adresa exactă, cine ştie de la cine e coletul şi ce tracking device are pus pe el.

- bine, ajung într-o oră, mulţumesc!

- şi eu, la revedere.

acum cinci minute.

blue screen în laptop. am laptopul de vreo doi ani, e al doilea blue screen. restart. sună telefonul, acelaşi număr. dacă până acum n-am făcut teoria conspiraţiei, las' că recuperez rapid.

- alo, sunt la #98, e bine?

- e bine, ajung imediat.

cobor, merg oleacă, dau un tip pe bicicletă, cu o plăsuţă de hârtie albastră de cadou pe ghidon.

- bună ziua, andi tuţescu sunt.

- da, poftiţi plasa.

şi demarează în trombă. nu tu "semnaţi aici", nu tu "un act de identitate, vă rog", nu tu nimic. o fi având o poză cu mine. o fi având un dosar. aşa, ce-i în plăsuţă. nu-i grea. e ceva în plastic. stofă. un veşmânt, ceva. cămaşa lui nessus. acuma, dacă mor, mor. fie ce-o fi.

desfac plasticul.

and it hit me that instant.

the t-shirt is brand new, the real thing. habar nu am de la cine e. dar nici nu e important. de fapt, important e că sunt lucruri de genul ăsta care funcţionează.

conform acestei situaţii, am văzut un iaht bavaria 50 contrafăcut. era verde şi scria banarnia 50, cu acelaşi font. i'd sail it. i'd sail the hell out of it.

bloggeriţa din mine.

salut!

sunt o membră marcantă a blogosferei feminine şi nu am un blog gastronomic, ci pur şi simplu personal. are să vă placă, e în culori pastelate. despre mine: sunt siropoasă, acidă, voioasă, am un job stabil şi la care sunt fericită, dar aş prefera să-l schimb. lumea mă consideră inteligentă. oricum, m-am gândit să ne cunoaştem mai bine, şi, cum eu nu vă cunosc pe voi şi nici nu vreau (dar e posibil să vreau într-un viitor apropiat-depărtat, nu plecaţi), cel mai bine e să mă cunoaşteţi voi pe mine, pentru că merită. dar nici nu vreau să vă dau prea multe detalii, pentru că misterul feminin. aşa că am ales să vă zic oleacă despre categoriile articolelor mele de pe blog!

deci, iată categoriile articolelor mele de pe blog!

• să fim mai buni, aşa, în general, fără ţintă. nimic rău nu poate rezulta din asta, ci doar de bine. ăsta e un articol inspirat de un alt articol al unei prietene bune din blogosfera feminină.
• să vă zic de epifaniile mele şi cum mă schimbă pe mine viaţa, să vedeţi cât sunt de profundă. nu ştiu dacă pun poză. dacă pun, e o poză cu orizont, afară, pe geam.
• să filosofăm pe marginea scopului existenţei, să vedeţi fir de raţionament. poză cu orizont, afară, pe geam.
• să filosofăm pe marginea vieţii de zi cu zi, să vedeţi că sunt ancorată puternic în realitate. poză cu o intersecţie.
• ce frumos e afară. să filosofăm despre cum natura şi omul sunt, de fapt, unul şi acelaşi lucru în marea schemă a lucrurilor. poză cu pomi.
• campanie umanitară pentru un copil. da, sunt bună de mamă. sau măcar de mătuşă cool, dacă nu găsesc pe nimeni să fie un tată responsabil şi, în general, un bărbat perfect. oricum, pe lângă link-ul la pagina oficială a campaniei, uite încă un link la chestii oficiale cu cancer.
• să vă spun cum e bărbatul perfect. de fapt, l-am întâlnit deja, nu e chiar perfect, dar suntem împreună şi deci e bărbatul perfect. suntem perfecţi împreună. ne perfecţionăm una pe celălalt. poză cu bascheţii noştri unii lângă alţii, cu picioarele noastre în ei. youtube embed cu o piesă care-mi place mie şi el spune că-i place şi lui, dar ştiu eu că nu-i place şi că doar zice aşa că e perfect, totuşi ar fi şi mai perfect dacă i-ar plăcea. las' că ştiu eu că-i place.
• să vă spun ce mi s-a întâmplat azi cu un serviciu de telefonie/curierat/coafor etc., nu le pun link, că nu merită, în viaţa mea nu mai apelez la ei, am făcut plângere, sunt extrem de nemulţumită.
• update în maximum cinci ore despre ce mi s-a întâmplat azi cu un serviciu de telefonie/curierat/coafor etc.: m-au sunat, şi-au cerut scuze, au promis că remediază greşeala, deci se poate, ca să vezi, ce p.r. bun au, sunt atât de surprinsă, bravo. uite link la site-ul lor. e posibil să le fac o campanie pe blog.
• nostalgii, doruri şi amintiri. snif. smiorc. hlizeală. hai, că totul are să fie bine! poză cu un asfinţit.
• am mers în vacanţă. să vă zic unde şi cum a fost. dacă am mers cu prietenele, distracţia a fost maximă. pun poze cu noi toate. dacă am mers cu părinţii, pun clar o poză cu ei. dacă am mers cu prietenul oficial, pun poză clar cu noi doi. dacă am mers cu soţul, fac referire la familie şi mă mai gândesc dacă pun poză cu noi, depinde de cât timp ne-am luat. dacă am mers cu iubitul secret/friends with benefits, nu menţionez asta şi nu pun poză deloc cu noi doi, că dracu' mă ia. important e să se prindă lumea că e cineva acolo care-mi face poze, şi să moară de curiozitate sau de invidie, oare avem şi poze care nu-s puse pe net? oricum, poze multe, dintre care unele iola, că sunt la mine acasă aici.
• vă cer părerea cu privire la o chestie frivolă şi unde nu există nici un fel de dezbatere, de fapt, pentru că răspunsul e de bun-simţ. dar am nevoie de views şi de comentarii, că trebuie să agăţ o campanie. musai bag întrebare în titlu. sau măcar la sfârşitul articolului.
• o situaţie oarecare din care am înţeles că dumnezeu există, dar nu în versiunea tradiţionalist-închistată, ci mult mai spirituală şi mai accesibilă şi uşor de acceptat. fără poze şi link-uri, că deja vorbim de chestii grave şi dumnezeu e om serios şi discret, nu stă la poze.
• cripticisme descifrabile in real time despre cel mai întunecat colţ al fiinţei mele, dar cu multe raze de lumină, pentru că gândesc pozitiv, măcar aşa, pe blog. youtube embed cu o piesă care musai tre' să conţină un pian.
• am fost la film/teatru/spectacol, a fost foarte frumos, dar spectatorii sunt nişte gherlani cu telefoane luminoase şi zgomotoase, te iubesc, oana pellea/coca bloos/gerard butler/robert downey jr.. poză făcută cu telefonul la ecran/scenă, în timpul filmului/piesei/spectacolului.
• iubirea înseamnă tot. iubiţi-vă părinţii, copiii, celelalte rude, prietenii, vecinii, concetăţenii, iubiţii, iubitele, soţii, soţiile. poză cu mâţa.
• mi-am luat mâţă nouă. poză cu mâţa veche. poză cu mâţa nouă. poze cu ambele mâţe încăierate.
• cum am găsit calea în viaţă, să vedeţi ce înseamnă să ai gândire pozitivă. poză cu o floare.
• am fost la un eveniment cu mulţi bloggeri şi, mai ales, multe bloggeriţe. a fost magistral. m-am distrat cel mai bine din lume. organizatorii au fost la înălţime, pentru că a fost un eveniment foarte greu de organizat. superb. bravo. bis. link-uri la site-ul organizatorilor, la eventul de pe facebook, la articolele tuturor celorlalte bloggeriţe, la articolele a doi bloggeri (unul pentru care am/am avut o slăbiciune, altul pe care-l pun ca să nu bată primul la ochi). poză cu mine făcută de fotograful oficial al evenimentului.
• campanie la diverse tâmpenii. poate pun poză, poate nu. depinde ce-mi iese.

am chiar şi o regulă. în afară de articolele de campanie, pentru care îmi duc limita de jos a target-ului la clasa a şasea, din punct de vedere al abordării, toate articolele mustesc evident de apropouri gândite pentru cineva anume, dar şi de mesaje pentru cititorii comuni, ăia care înţeleg obligat-forţat că blogul meu e abia vârful iceberg-ului. misterul feminin sunt eu.

şi, desigur, în preajma tuturor sărbătorilor mondiale/ortodoxe/laice etc. trăznesc o infuzie puternică de articole din toate aceste categorii ce se pot intersecta, amesteca şi uni fără discernământ. plus un articol special cu photoshooting-ul periodic de la foto union.

mulţumesc şi vă urez sărbători fericite!

no comment, just sayin'. [6]

this is going to be an unusual article of this arc, because of the complete and utter awesomeness of the person of which i am going to write, and also because i finally got my head around quoting all the sources (main source of this article: wikipedia).

this is hazel mccallion. 92 years old. nickname: "hurricane hazel".

such a sweet and frail little old lady.

this is mississauga. 45 years old as a town (1968), 39 years old as a city (1974). many pictures here.

43°36'n, 79°39'w, population 713,443 (2011).

hazel mccallion has been the elected mayor of mississauga since 1978. that's 35 years of mayorship. at the last elections, in 2010, she won by a landslide. 76%. she is said to have set a record in 2005, by getting 98% of the votes.

a few other things about hurricane hazel.

she has three children from a marriage that lasted from 1951 to 1997, when her husband passed away. she never remarried.

she played professional hockey in her young years. as a forward.

and she still has the moves now. (source.)

in april 2006, there was a police standoff about a man threatening to kill himself. after five hours of negotiations, hazel mccallion appeared and demanded he stood down so that the police, paramedic and fire personnel could attend to more important matters.

she has worked with a variety of federal and provincial governments, and has not expressed a consistent party preference, preferring to work with each elected official. she does not campaign during elections and refuses to accept political donations, instead asking her supporters to donate the money to charity. 

she believes that a city should be run like a business. an outcome of this approach of hers on politics is that the city of mississauga did not have to borrow any money from 1978 and is debt-free as of 2012.

she hosts an annual gala to raise money for arts and culture in the city. she runs a charity foundation for children with hiv and aids in southern africa.

she openly supports the forming of a palestinian state.

tom urbaniak (professor at cape breton university) called her "a political scientist's dream come true". (source.)

she got hit by a truck in 2003. (source.)

mississauga*. (source.)

this lady deserves a movie - ney! a series, a comic book, a temple, a museum, a myriad of statues and shrines, the city of mississauga named after her, and a comic by the oatmeal.

this article was inspired by irina vasilescu. you can find her here.

stufat de iepure.

iepuraşul, un pofticios şi jumătate, intră într-o cofetărie:

- bună ziua, aveţi tort de ciocolată maaare, maaaare, maaare, cu muuuuuultă, muuuultă cremă şi muuuuuultă, muuuuultă frişcă, să-ţi vină să verşi când îl vezi?

- ne pare rău, iepuraşule, dar nu, n-avem un asemenea tort.

şi iepuraşul pleacă, dar se întoarce în următoarea zi:

- bună ziua, aveţi tort de ciocolată maaare, maaaare, maaare, cu muuuuuultă, muuuultă cremă şi muuuuuultă, muuuuultă frişcă, să-ţi vină să verşi când îl vezi?

- iepuraşule, n-avem, ţi-am mai zis şi ieri.

şi iepuraşul pleacă, dar se întoarce în următoarea zi:

- bună ziua, aveţi tort de ciocolată maaare, maaaare, maaare, cu muuuuuultă, muuuultă cremă şi muuuuuultă, muuuuultă frişcă, să-ţi vină să verşi când îl vezi?

- iepuraşule, serios, chiar n-avem. înţelege de vorbă bună.

şi iepuraşul pleacă, dar se întoarce în următoarea zi:

- bună ziua, aveţi tort de ciocolată maaare, maaaare, maaare, cu muuuuuultă, muuuultă cremă şi muuuuuultă, muuuuultă frişcă, să-ţi vină să verşi când îl vezi?

- of, iepuraşule, tare insistent mai eşti, uite, avem, special pentru tine l-am făcut, l-am mai şi înecat în sirop de zahăr, i-am mai pus şi fondante, bezele şi caramele pe deasupra, ia-l!

- BLLLLLLBBRRREEEAAAALLLRRRRGHHHH!


da, cu toţii ştiţi bancul. dar ce nu ştiţi este că descrie perfect situaţia mea la lucru în momentul ăsta.

aprilie, luna când mi se-arată ireversibil pisica.

t0 + 21''.

deşi afară e lumină plină, în capul meu se crapă de ziuă. privesc în jur, cu un zâmbet buimac, gândindu-mă că tot ce-mi mai trebuie e să mă împuşte cineva cu un cuţit în creier. zăresc prin parbriz lumea gri şi tăcută, unde nimic nu mişcă. maşinile nu se urnesc, oamenii, şi ei puţini, au împietrit, soarele e rece şi stins. vaierul în surdină al enyei, ajunsă la "how can i keep from singing", piesa #16 de pe "romantic years", toarnă lumină albastră de madrugadă eternă, încremenind până şi aerul.

deschid cu greu uşa. cobor. zgomotul crănţănit al tălpii sandalei pe cioburile farului mă izbeşte ca un frison. "da, ăsta nu era moment să fiu desculţ", mă felicit în gând pentru alegerea de a avea, totuşi, încălţări. mă extrag în etape, glezna cu bandajul elastic ţinându-mă din scurt, şi mă uit la toothless. cam atât cu felicitările. janta zob, cauciucul zob, aripa zob, farul zob, bara zob. nici dacă aş fi avut o bâtă-n mână şi era o piñată acolo nu ieşea aşa. nu pot s-o privesc prea mult în ochi pe toothless, aşa că-mi mut azimutul la partenera ei de joacă, parcată cuminte: o bijuterie de land rover freelander 2, de-un crimson pal metalizat, nou-nouţ, care luceşte ca o cireaşă timpurie în lumina crudă. portierele de pe dreapta ale cireşei îs buşite de parcă am intrat în ele cu o lamă de dat zăpada, nu cu o aripă de ford. nu mă pot abţine şi mă felicit iar în gând pentru alegere: putea să fie un tico, un matiz, o dacie, hai, fie, un renault. un tramvai. o bicicletă. un stâlp. dar nu, este cea mai mişto şi mai scumpă maşină pe-o rază de 10 kilometri.

t0 - 1.8''.

după vreo două zile de hălăduială, muncă şi distracţie, andi conduce liniştit spre odihnă. mai are cam 250 de metri. se gândeşte: "pisici!" şi o coteşte uşor pe-o stradă mai mică, să ajungă mai repede acasă.

după vreo două zile de hălăduială, miorlăială şi zbenguială, o mâţă tărcată merge liniştit spre odihnă. mai are cam 25 de metri. se gândeşte: "pisici!" şi o coteşte uşor peste-o stradă mai mică, să ajungă mai repede acasă.

t0.

se pot face multe supoziţii pe baza incidentului, dar un singur lucru este de netăgăduit, şi anume arcul sincro.. sincr.. sincronici..tonic dintre două universuri paralele, cauzat de faptul că pisicii din gândul lui andi au fost unii şi aceiaşi cu pisicii din gândul mâţei tărcate. într-adevăr, sinergia creată a fost atât de puternică, încât doar o smucire bruscă de volan spre trotuarul din stânga, unde o cireaşă timpurie tocmai se pârguia, a putut opri sfârşitul lumii, care s-ar fi pogorât fără îndoială prin intersectarea pisicilor cu ei înşişi.

concluzie.

trilogiile-s de mai multe feluri. alea mişto cap-coadă ("lord of the rings", "rambo" old school, "star wars" old school), alea mişto numa' primul episod ("the matrix"), alea mişto numa' al doilea episod ("the terminator"), alea mişto numa' al treilea episod (nu există din cauze naturale: dacă primele două nu merg, nici dracu' nu mai dă banii să facă al treilea film).

în cazul de faţă, episodul unu din această aprilie a fost marţi. ăsta ar fi episodul doi. nu ştiu unde-l încadrez, dar sper să nu mai dea nimeni banii pe al treilea. deci, ho. mai citiţi şi voi o carte.

restul e istorie. păgubitul a fost un om de înţeles, am constatat ce era de constatat pe cale amiabilă, am scos la interval asigurarea, am mers la asigurări, la daune, am sunat la platformă, am mers la service, am mers cam peste tot. apropo, vând mâţă tărcată, imposibil de norocoasă, mai are cel puţin o viaţă, cred că ştiu unde stă. 1300 de euro, nenegociabil. practic, e un suvenir. ca numele străzii.


p.s. ştiţi cum îi zice lu' aprilie în folclorul autohton? prier. prier! prier să-i zici lu' mă-ta! nu vreau să mai ies din casă până la sfârşitul lunii. nu primesc vizite. să mă lăsaţi în pace. nu mai ajut pe nimeni, nu mai iert mâţe, nu mai fac nimic. iar în aprilie, la anul, vreau să fiu criogenat toată luna.