Am visat frumos.

Şi mult mi-a trebuit. Nici nu mai ţin minte ultima dată când m-am trezit atât de binedispus. Şi am şi dormit vreo 7 ore zdravene, yay me.

De obicei, visez urât. Am somnul dat peste cap, dorm puţin şi prost, am nopţi în care mă culc la 2 noaptea şi mă trezesc la 4-5 dimineaţa, scârbit şi puţin cutremurat de coşmaruri fantastice sau realiste, după care stau huhurez şi fac nimicuri pe net până mă ia din nou somnul, din oboseală cronică, şi aţipesc în 2-3 reprize de maximum un sfert de oră. Iar seara, cel puţin în ultima vreme, mai pic vreo jumătate de oră pe la 7, după care iar nu mai adorm. (Nu mă laud, dar aş vrea să am un camion de vânzare ca să închei paragraful cum trebuie.)

În contextul ăsta, e incredibil cât de mult poate să-ţi schimbe tonusul psihic un vis frumos. Îmi dau seama de cum au funcţionat sinapsele, de unde şi de ce am visat şi cam care a fost mecanismul, şi sunt bucuros să observ că mai merg lucrurile şi aşa, nu numai altfel.

Acum îmi aduc aminte doar de două momente ale visului de azi-noapte.

Primul se petrece într-un parc care e o combinaţie între Parcul Ioanid din Bucureşti şi Lion Monument Park din Luzern, la 8-9 seara, octombrish-noiembrish, cu arţari şi castani care încă aveau toate frunzele. Aleile erau luminate de nişte stâlpi cu felinare dintr-o vată minerală sau plastic sau ceva, în formă de cală sau de vază adâncă, în lipsa unei comparaţii mai bune. Stâlpii ăştia mi-au plăcut întotdeauna, nu ştiu de ce, erau pe trotuarele din spaţiile verzi dintre blocurile aflate după stadionul Aripi, cum cobori spre piaţă, spre Fraţii Goleşti (piteştenii ştiu care-i treaba). La stâlpii ăia mă gândesc de fiecare dată când citesc "Trei zile anapoda", de Dumitru Toma, când scriitorul se mobilizează la ceas de seară, printr-un parc, în căutarea unei vrăjitoare triste care fugise. Posibil să nu mai ţin minte bine, trebuie să găsesc iar cartea.

Ei, în parcul ăla m-am întâlnit la alergat cu Adi Hădean. În afară de noi, nu mai era nimeni în tot parcul, foarte romantic, ce-i drept. Vorbeam despre nimicuri, în timp ce făceam jogging într-un aer răcoros, crisp, în lumina aia chioară şi călâie care nici măcar nu era în stare să ne arunce umbrele cum trebuie. Am încheiat de alergat şi l-am condus până acasă, el stând într-o casă veche, boierească, cu scară interioară în spirală, chiar lângă intrarea parcului. A rămas că mă duc şi eu acasă, fiecare face un duş, după care eu vin să-i instalez Civilization 5 pe computer, că lui nu-i mergea nu-ştiu-ce, iar el încropeşte ceva de mâncare între timp. Pana mea, ce să vrei mai mult?

Al doilea moment e pe o scenă. Care scenă era de fapt o verandă imensă a unei case înalte, iar casa era undeva într-o zonă destul de deschisă, ca un fel de câmp între nişte ziduri joase, de fabrică. Ferestrele aveau geamuri sablate, iar înăuntru mirosea a rumeguş şi a praf. În faţa casei erau adunaţi vreo 15-20,000 de oameni, iar pe veranda-scenă erau cei de la Barbarossa, în plin concert. Se auzea vuietul publicului, ţi se ridica părul pe tine, oricine a stat în backstage aşteptând să iasă pe scenă ştie despre ce vorbesc.

Mă aflam acolo ca invitat special, ştiu că am ieşit pe uşa casei şi m-am trezit pe verandă, cu toate reflectoarele stinse. Şi a început: nişte vocalize înalte ale lui Vio, susţinute discret de percuţie, ca mai apoi totul să explodeze într-o variantă bes-ti-a-lă de Nas Ne Dogonyat. Găbiţu rupea toba cu ochii daţi peste cap, în transă. Eu habar n-aveam de text, de piesă, de nimic, eram ca picat din avion. Aşa că m-am apucat să fac ca supersonicul în microfon, mi se părea că sună bine. Şi în timpul piesei a venit Felix la mine, şi mi-a strigat printre răpăieli de tobă: "băi, ce faci?". "Ce să fac, efecte speciale! Habar n-am de text", la care mi-a zis: "stai liniştit, că şi eu fac la fel pe piesa asta". A fost nebunie.

.. După care m-am trezit.

Toate pozele sunt luate de pe net, de pe Facebook, de pe diverse site-uri, unele de ştiri etc., n-am făcut decât să le troznesc laolaltă.

Exerciţiu colectiv după incendiu.

.. Pentru că cele de dinaintea incendiului au fost clar sărite din schemă de toată lumea.

Paranteză. Sunt un tip relativ pesimist şi sceptic. Dar azi mi-am dat seama (cam surprins) de cât de norocos sunt că există cineva care încearcă (şi, contrar încăpăţânării mele, mai şi reuşeşte) să mă aducă cu picioarele pe pământ când o iau razna prin lobodă. Închid paranteza.

Se pare că exerciţiul de decenţă şi de umilinţă îmi e cu totul necunoscut. În timp ce mă îndreptam azi-dimineaţă cu degetul spre butonul de "Share" al unui nu ş' ce articol degrabă înfierătoriu de ucigaşi (altfel, bine scris), am auzit o frază care m-a făcut să intru în pământ de ruşine: "lasă canalele libere, nu aglomera cu informaţie inutilă, sunt oameni care-şi caută copiii şi oameni care au nevoie de ajutor, alea-s informaţiile importante de văzut pe Facebook". Aşa că, după ce mi-am înghiţit nodul din gât, mi-am petrecut oleacă de timp ştergând efectiv unele share-uri şi opinii pe care le-am postat ieri. Nu să-mi acopăr urmele, că se pierduseră deja în tsunami, ci pur şi simplu să degrevez o mică parte din noianul de informaţii accesibile.

Şi am priceput, într-un final, ceva, apropo de cele 5 stadii Kübler-Ross, care funcţionează în mod hibrid şi la nivel colectiv. "La cald" înnebuneşte toată lumea, e delir în masă. Şi vă rog să nu treceţi mai departe până nu citiţi asta.

Dar.

Acum nu este despre cine e vinovat - va veni şi vremea lor, şi sunt oameni special pregătiţi pentru treaba asta.
Acum nu este despre politică - va veni şi vremea ei, şi tot de noi va depinde să facem lucrurile să fie bine. Oricum suntem cu toţii într-un imens circle jerk.
Acum nu este despre contraziceri spectaculoase cu Dumnezeu, Halloween, Aghiuţă, karma - astea sunt elucubraţii emanate de nişte oameni deja morţi în cap, care nici nu există, de fapt.
Acum nu este despre scandalizări preţioase despre ce-au scris indivizi ca Ozana Barabancea sau Robert Turcescu pe net - şi-au înghiţit de mult cuvintele care oricum nu reprezintă decât un grăunte de prostie veninoasă într-un ocean. Vremea lor nu e nicicând.
Acum nu este despre delirul dement din presa autohtonă şi nici despre "ia uite ce scriu străinii despre noi" - astea-s circle jerk-uri mainstream făcute de ghouli pentru ghouli.
Acum nu este despre indignarea la adresa publicităţii firmelor care sar să ajute - ele măcar ajută. Şi au resurse net superioare oamenilor obişnuiţi.
Acum nu este despre oripilarea la imaginile dure şi necenzurate cu interiorul ăla plin de cadavre.
Acum nu este despre punerea la zid a unor oameni care au sărbătorit, totuşi, Halloween-ul în Bucureşti sau au făcut nunta cu artificii.
Acum nu este despre canalizarea furiei către capii Bisericii Ortodoxe Române - nu faceţi decât să le oferiţi încă un motiv de a le auzi inepţiile. Vremea lor trece văzând cu ochii.
Acum nu este nici măcar despre jelirea în scris a morţilor şi despre lamentările proprii - ştiu că este greu de acceptat, dar lăsaţi-le familiile şi prietenii să-i jelească în pace. Ajutorul vine altfel.

Ignoraţi toate astea. Orice reacţie înseamnă o uşă deschisă care pare scăparea prin defulare şi punere la punct, dar care, de fapt, aduce valuri de oxigen pentru focul psihozei. Fiţi parte din soluţie, nu din problemă. Lăsaţi-le uşa închisă, vor pieri de la sine. E nevoie de mai mult de atât, e nevoie de timp ca oamenii să înţeleagă şi mai ales să accepte ce s-a petrecut. E nevoie de timp de gândire la ce s-a întâmplat. La cum ne afectează pe toţi.

Pe timp frumos, Facebook-ul e un loc în care fiecare îşi face de cap cât se poate de narcisist. Acum, cel mai important, peste orice alt subiect şi altă lamentare, este ajutorul şi protecţia supravieţuitorilor şi familiilor şi prietenilor celor decedaţi. Acum au nevoie de asta. Acum e vremea ca toţi să se concentreze la cum să ajute şi apoi, pe viitor, să facă tot posibilul să prevină alte asemenea orori. Donaţi sânge, bani, tot ce e nevoie. Şi mai ales informaţi-vă de ce e nevoie.

Poate greşesc, dar asta înţeleg eu prin doliu naţional.

Sunt nişte oameni care fac liste de ajutoare, e o pagină de Facebook şi mai e un site care încearcă să centralizeze totul, s-a deschis un cont la Fundaţia Estuar, se întâmplă lucruri. Imaginaţi-vă cum ar fi să nu existe nici măcar atât.

Lăsaţi canalele libere pentru ceea ce contează acum - ajutor pur şi simplu. Peste ceva timp oricum ne întoarcem cu toţii la vieţile noastre atât de complexe.

"Fiţi atenţi cum facem"

Fiţi atenţi cum facem: tăiem de la Sănătate, ţinem salariile de mizerie, nu dăm nimic la spitale, ba chiar hai să mai închidem, că şi-aşa-s puţine. Şi ce dacă pleacă medicii, tot or rămâne ceva ameţiţi plus oamenii noştri, las' că se descurcă ei.

Fiţi atenţi cum facem: tăiem de la Învăţământ, ţinem salariile de mizerie, nu le dăm nimic, închidem mai multe şcoli. Dă-i dracului, avem nevoie de proşti, nu de deştepţi, că deştepţii nu ne votează pe o găleată de zahăr.

Fiţi atenţi cum facem: care vine şi pune banul jos e înscris la Medicină. Şi, dacă e om serios şi cotizează pe viitor, îl şi scoatem medic, altfel nu. Şi-aşa sunt din ce în ce mai puţini, dacă nu curge, pică, doar nu suntem nebuni să refuzăm.

Fiţi atenţi cum facem: dacă nu apar încă 5,500 de biserici în următoarele 3 luni, pierdem alegerile şi nu ne permitem, că toţi avem dosare, aşa că mai uşor cu bugetele în alte părţi, că avem de marcat la Patriarhie.

Fiţi atenţi cum facem: nu cumpărăm nici un ventilator, nici un pat, nu investim nici în renovare, nici în aparatură medicală, că doar astea sunt pe bani, şi mie ce-mi mai iese, dacă dau banii pe prostii.

Fiţi atenţi cum facem: mai dă-le dracului de cursuri şi de exerciţii de incendiu, că şi-aşa nu ne foloseşte la nimic, mai scoatem şi oamenii din producţie aiurea, mai bine mergem diseară la o bere, în team building.

Fiţi atenţi cum facem: îi rupem cu taxele, impozitele, avizele şi amenzile, că altfel nu vedem nici o şpagă de la ei, dacă au bani să şi le plătească şi să şi le facă pe toate la timp şi totul merge bine.

Fiţi atenţi cum facem: pe schiţă şi pe proiect tre' să arate totul bine, cu 6 căi de ieşire, semne, tot. Şi după aia o rezolvăm noi cumva când vin cu verificările, sărim cu o atenţie la băieţii ăia, să ne dea avizele.

Fiţi atenţi cum facem: dacă mergem să verificăm normele PSI, nu le dăm nici o ştampilă pe nimic dacă nu ne iese şi nouă ceva. Sau mai bine nu mai mergem, că mi-e şi lene.

Fiţi atenţi cum facem: învelim totul în burete antifonic, să iasă sunetul cum trebuie, că ăia de la PSI n-au zis nimic. Bine, nici nu i-am întrebat.

Fiţi atenţi cum facem: parcăm aici, pe bordură, că n-are nimeni chef să meargă atâta pe jos, uite, că mulţi au făcut aşa.

Fiţi atenţi cum facem: exact în momentul ăsta ne urcăm în maşină şi mergem acolo, să apăreţi la televizor şi să vadă lumea că sunteţi implicat în urgenţe cu adevărat şi ştiţi să le gestionaţi.

Şi, dacă sunteţi cu toţii foarte, foarte atenţi în continuare, facem treabă bună şi de-aici înainte.

A.E.R.

I know what I did this summer.

înainte să deschid facebook-ul*.

* e valabil şi pentru twitter.

sau ce-am învăţat în lunile astea.

• că poţi să depăşeşti natural perioada de pauză de facebook. acum e momentul pentru că altfel n-am cum să mă loghez în nişte aplicaţii.
• că merge treaba mai bine dacă n-ai facebook, dar merge mult mai prost dacă unii dintre oamenii cu care lucrezi îţi dau link-uri de facebook către poze şi tot felul de alte chestii necesare.
• că există o perioadă între una şi trei secunde în care majoritatea persoanelor intră efectiv în buffering când răspunzi că nu ai cum intra pe facebook.
• despre cum uiţi efectiv că există facebook şi depăşeşti natural timpul de pauză propus.
• despre cum să-ţi faci planuri pentru la anul şi pentru peste doi ani şi pentru tot aşa.
• despre ce este şi mai ales ce nu este cancerul. metaforele funcţionează cel mai bine în sensul ăsta.
• despre cum să-ţi bagi picioarele în planurile de mai sus, şi să te gândeşti că winging it e o metodă de a trăi mult mai puţin bătătoare de cap.
• că dacă vezi soarele de la răsărit până la apus nu înseamnă neapărat că ai o zi bună.
• că nu ştiu din ce în ce mai mult să fac poze.
• despre cum să te-ntorci la planurile de mai sus şi să le reiei şi să le îmbunătăţeşti, că doar ce altceva mai bun ai de făcut?
• despre cum să razi câte o carte pe zi, sau la maximum două zile. poate încep să citesc şi chestii mai serioase decât best-seller policiers. şi poate reuşesc să citesc şi altcândva decât în vacanţă.
• că vreau să-ncep o rubrică de review-uri de restaurante şi hoteluri. sau de review-uri de călătorii, pur şi simplu.
• că e o idee bună să iei pauză de la basculantele de garbage information. 
• despre filosofia zen, mai precis despre cum ataşamentul de orice produce frica de a pierde acel ceva. and, besides the litany against fear, in the words of yoda, fear is the path to the dark side. fear leads to anger. anger leads to hate. hate leads to suf-fer-iiing..

.. şi acum, să văd dacă mai ştiu unde-am pus cheia.

Varianta fără Facebook & Twitter de la "Wake Me Up When September Ends".

(Faceţi abstracţie de piesă, e o porcărie, dar n-am găsit alta cu un titlu mai ţintit.)

Păi e cam aşa.

Sunt suficient de isteţ încât să accept în sinea mea că Facebook-ul îmi mănâncă foarte mult timp. Sunt distrat, zăpăcit, neglijent, chiar inconştient de multe ori. Sunt şi suficient de arogant încât să nu recunosc asta făţiş. Şi sunt suficient de tâmpit încât să aştept până-n ceasul al un milionulea ca să schimb nişte lucruri.

Ei, acum simt că a venit momentul asumării (el o fi venit de mult, săracul, dar l-am tot amânat), în care m-am hotărât că iau o pauză de Facebook şi Twitter. Că şi Twitter-ul e tot aia, mai ales dacă-i legat la Facebook.

Aşadar, m-am hotărât să nu mai intru toată vara pe cele două stimabile reţele sociale mai sus-numite. No posts, no likes, no comments, no shares, no messages, no tweets, no nothing. Dar, pentru că vara n-a aşteptat după mine şi a început de vreo două săptămâni şi jumătate, nu doresc să rămân dator şi prelungesc perioada până, să zicem, la 1 octombrie. Vreo trei luni şi jumătate de pauză ar trebui să fie suficiente pentru a mă ocupa cum trebuie de alte chestii. Şi chiar că am nişte lucruri importante pe care trebuie să le fac.

Conturile vor rămâne deschise şi publice, aşa că liber la trolling, cu menţiunea că, dacă întreceţi măsura cu prostia/grobianismul/nesimţirea, vă rup capetele. Cu trei luni mai încolo, când aflu, dar vi le rup. Serios. Dacă-mi amintesc parolele.

Pentru că mai sunt cazuri în care trebuie să dea lumea de mine, mail-ul meu personal e simplu: coralfields@gmail.com. Cel de lucru e andi.tutescu@lowden.ro. Număr de telefon, Whatsapp şi cont de Y!M - cine trebuie să le aibă, le are deja. Cine are nevoie de ele, să treacă mai întâi prin furcile e-mail-ului.

Ultimul share pe care-l dau pe Facebook până pe 1 octombrie este cel care v-a adus aici.

Aşa că let the experiment begin. Sper să mă ţină.

Abia aştept să văd cum are să arate în octombrie chestia asta:

Zgomot, fum şi mici zgâlţâituri. Dar fără erupţie.

Unii vulcani activi reuşesc, în imensitatea lor, să fie previzibili şi să nu prezinte un mare pericol pentru vieţuitoarele din jur. Cam toată lumea ştie, de multe ori cu suficientă vreme înainte, când urmează o erupţie serioasă. Vulcanii ăştia au în jurul lor, până la poale şi în sus, până la crater, tot felul de crăpături, găuri şi alte crevase, care scot aburi, lavă, flăcări, fum, bolborosesc, pocnesc, zghihuie.. În sfârşit, desfăşoară tot soiul de activităţi de profil. Exact asta este dovada că presiunea din pungile subterane nu este suficient de mare pentru o erupţie şi se risipeşte ca orzul pe gâşte, ameninţarea fâsâindu-se până ajunge să erupă. Sistemul ăsta funcţionează, până la o anume măsură, ca un cerc "vicios": eliberând astfel din presiunea acumulată, şansele unei eventuale erupţii scad şi mai mult. Momentul în care ştii că urmează dezastrul este cel în care se linişteşte totul, când magma se îndreaptă direct spre evacuarea principală, astupând în drum şi orice altă variantă de evacuare. Şi curenţii sunt mai adânci şi mai îndepărtaţi decât în mod obişnuit. E ca un fel de linişte de dinaintea furtunii, varianta Gaia.

Această exprimare naturală a unei acnei microplanetare a devenit literă de lege în viaţa politică şi în viaţa socială. Erupţia se lasă aşteptată. Deocamdată avem un cerc vicios format din tot felul de crăpături, găuri şi alte crevase, care scot aburi, lavă, flăcări, fum, bolborosesc, pocnesc, zghihuie..

Cum să nu îţi iei Maserati într-un pas simplu.

Am fost câteva zile în Elveţia. Poate am să povestesc la un moment dat că nu e nevoie să călătoreşti pe Lună sau pe Marte ca să simţi că ai părăsit planeta pe care o ştiai, e suficient să vizitezi cantoanele ăstora. Pentru azi, să păstrez automotive-ul, mă limitez să spun că am văzut pe străzile elveţienilor maşini Maserati, Porsche şi Lamborghini (nu mai vorbesc de BMW şi Mercedes) cam cum văd Volkswagen-uri pe străzile românilor. Elegante şi eleganţi oamenii din ele. Cu ocazia asta, m-am vindecat complet de prejudecata că astfel de automobile au o majoritate cocalară de proprietari (contra căreia luptam oricum cu mine însumi, că era absolut ilogic). În lumea reală, mare, e fix invers.

Deci, să purcedem. Te hotărăşti să-ţi iei o maşină. Şi te duci la o reprezentanţă Maserati, prima din România, care tocmai s-a deschis.

- Bună ziua!
- Bună ziua, bine aţi venit!
- Ştiţi, vreau o maşină.
- Foarte bine, ce fel de maşină vreţi?
- Păi, vreau să fie foarte elegantă, dar cu elemente sport, să aibă 4 roţi, hă hă, glumesc, 5 locuri, aer condiţionat, scaune din piele, încălzire în scaun, computer de bord, cruise control, GPS, radio/DVD/mp3 player, senzori de proximitate, senzori de ploaie, sistem de sunet ultraperformant, vreo 400 cp, să prindă suta în 5 secunde.. Mă rog, tot tacâmul, plus ceva pe deasupra, surprindeţi-mă. Şi o vreau până mâine!
- Minunat, avem chiar în showroom un Maserati Quattroporte S Q4 care se potriveşte perfect descrierii, plus că mai are şi multe alte opţiuni incluse, iată aici specificaţiile.
- Şi cât costă?
- 98,000 €.
- Hm, îs cam mulţi bani.
- Da, dar maşina se potriveşte cerinţelor dumneavoastră.
- Se poate face o reducere?
- Păi, nu prea facem asta în mod normal, dar, având în vedere piaţa locală şi că sunteţi un client nou, putem să facem o reducere de preţ pentru anumite opţiuni, cum ar fi sistemul de sunet, tapiţeria, încălzirea..
- A, bun, dar, ştiţi, eu oricum nu voiam toate astea, că ştiu eu nişte băieţi care mi le instalează.
- ..?!?! Nu e recomandat să fie instalate de altcineva..
- Ei, nu-i nimic, eu am mai mers la ei, am încredere. Îmi puteţi face o reducere pentru restul?
- Deja v-am făcut o reducere destul de mare..
- Uite, nu puteţi să-i tăiaţi o roată? Serios. Ştiu eu nişte băieţi care pot să-i pună o roată nouă.
- ..?!?!! Nu ne-am gândit niciodată la asta. Nu garantăm că va merge la fel de bine cu roata pusă de băieţii dumneavoastră..
- Şi nu puteţi să-i scoateţi volanul? Am eu un volan pe care l-am mai folosit şi la alte maşini!
- ..!!!?!? Volanul e calibrat şi coordonat perfect cu restul maşinii, e destul de riscant să..
- Şi caii-putere, cilindrii şi centimetrii cubi sunt cam prea mulţi, n-am nevoie de atâţia. Puteţi să-i instalaţi un motor mai slab şi să-mi faceţi o reducere? Batem palma?
- Nu cred că..
- Şi claxonul se poate scoate? N-am nevoie de claxon, am o vuvuzelă. Cu o mână o ţin să suflu în ea, cu cealaltă ţin de volan, e foarte eficient!
- .. Domnule, da, e posibil să fie, dar mă gândesc că dumneavoastră poate nu aveţi nevoie chiar de un Maserati.

Dacă dialogul vi se pare cretin, n-am ce să vă fac. Ar fi trebuit să vă prindeţi din al doilea paragraf că e vorba de o ficţiune absurdă.

Vă plângeaţi că nu se aplică legea?

Na-vă lege! Mai vreţi? Mai na! Ce, nu e bine? Nu mai puteţi? De ce plângeţi, nu voiaţi voi să recupereze ANAF-ul banii furaţi? Aaa, vă doare legea? Acuma nu mai vreţi? Păi nu vedeţi că sunteţi nişte hoţi nenorociţi? Ciocu' mic, borfaşilor. Mai na..

Evaziunea fiscală din România e socotită undeva pe la 100 de miliarde de lei. Noi. Roni, cum zic cretinii. Cam 23 de miliarde de euro. Asta e pe an. În fiecare an, în România se fură prin evaziune fiscală întreg PIB-ul din Trinidad şi Tobago. Şi aici e doar ce ştie publicul, imaginaţi-vă adevăratul număr de zerouri, ăla care iese după ce tragi linia şi sub toate contractele cu statul, sub toate marile proiecte, sub toate licitaţiile cu dedicaţie şi aşa mai departe.

Mno, bun. Având în vedere această situaţie teribilă şi care nu mai putea fi ignorată, ANAF zice că face treabă: 90% dintre cazurile instrumentate de DGAF de la începutul anului vizează prejudicii de peste 1.000.000 de euro pe dosar. Şi cred că, de fapt, asta e adevărata ştire aici. notbad.jpg

Dar iată şi că ANAF a plecat în turneu de nino-nino prin ţară, la vânătoare de hoţi. Şi nu a plecat singur, ci înarmat cu  O.U.G. 91/2014 (dată pe 30 decembrie, Guvernul lucrează neîntrerupt, vă rog frumos), compusă în tonul întregului cod fiscal: dacă nu e izbită de ambiguitate (deci pasibilă de interpretare restrictivă), e direct restrictivă la sânge. Aşadar, când ANAF dă de hoţ, îl pedepseşte aprig, scrofulos la datorie, cum zice Vlad Petreanu aici, unde explică, pe înţelesul tuturor, contradicţia dintre spiritul şi litera aceluiaşi text, care duce la imposibilitatea oricărui inspector ANAF de a aplica în cadru legal o sancţiune potrivită contravenţiei:

[..] problema e că, şi dacă ar vrea, inspectorii ANAF nu pot să nu închidă o firmă când constată o inadvertenţă fiscală. În OUG 91/2014, care reglementează abaterile şi sancţiunile în asemenea cazuri, nu există conceptul de “avertisment” şi nici referiri la sume sub care nu se aplică nici o măsură contravenţională. Pur şi simplu, orice abatere (14 bani, 1 leu, 3 lei şi 28 de bani, oricât) se sancţionează cu amendă de mii de lei şi/sau închiderea unităţii.

Aici e proba inepţiei celor care au scris şi adoptat această ordonanţă. E ca şi cum poliţia rutieră ar trebui să-ţi ia permisul de conducere şi să te amendeze cu mii de lei pentru orice abatere, oricât de mică ar fi. Nu merge un semnalizator? Permis suspendat. Ai o ciupitură în parbriz? Permis suspendat. E numărul de înmatriculare prăfuit? Permis suspendat.

Aberant.

Sunt curios să văd care-i prejudiciul recuperat după toată acţiunea asta, şi când zic "prejudiciul recuperat" nu mă refer la sutele de mii de lei din amenzi. Pentru că trebuie făcută o diferenţă foarte clară între (1) prejudiciul constatat/recuperat şi (2) pedeapsa aplicată. Amenzile nu înseamnă recuperarea prejudiciului, ci reprezintă o parte din/întreaga pedeapsă. Că nu e greu să găseşti 50 de lei lipsă şi să raportezi că ai recuperat 10.000 de lei, adică cu cât l-ai umflat la amendă pe nefericitul ăla, şi i-ai pus şi lacăt pe uşă; doar că vorbim de două lucruri distincte. E ca şi cum ai spune că ai recuperat prejudiciul de 60 de milioane de euro din cei 10 ani de închisoare făcuţi de Dan Voiculescu. Ei bine, nu: Voiculescu stă la închisoare (deci pe banii statului, apropo) pentru că a furat 60 de milioane de euro, dar asta nu absolvă statul, prin organul lui specializat, ANAF, de la a fi silit să recupereze toţi banii furaţi.

Concluzia este că măsura eficienţei ANAF nu este dată de duritatea pedepsei, ci de recuperarea prejudiciului.

Şi, în condiţiile în care întreprinzătorii (din ce în ce mai puţini "datorită" "relaxării fiscale"), care ţin România în afara falimentului în care se încăpăţânează s-o înghesuie statul, sunt executaţi cu lacăte şi amenzi de zeci de mii de lei pentru sume ridicole, de genul 3,28 lei, stai oleacă şi te gândeşti dacă merită benzina şi diurna (pe care ghici cine le plăteşte) celor de la ANAF. Toată chestia asta este nu doar ineficientă, ci absolut contraproductivă.

Să fie clar, nu cu ANAF am ce am. Ei îşi fac treaba cum scrie la carte. Doar că avem o carte scrisă prost, şi aici vorbim de O.U.G.-uri şi legi, adică de Guvern şi Parlament.

Vreţi să faceţi lucrurile bine şi să nu mai trageţi cu tunul după muşte? Faceţi legea cum trebuie şi introduceţi sancţiuni în raport cu gravitatea contravenţiei. Altfel, faceţi din ANAF un organism la fel de eficient şi de iubit ca legendarii soldaţi ai lui Irod, plecaţi la vânătoare de copii.

Şi abia aici începe povestea. Cred că toată faza nino-nino e o piesă dintr-un mecanism gândit dinainte.

Avem o situaţie în care DNA se bucură de o încredere reală cum nici Putin nu visează la el în ţară, Kövesi e pe val, treaba începe să meargă strună, televiziunile şi-au pus corturi în faţa tribunalelor. Procurorii au finalizat nişte dosare mari, sunt în curs de finalizare cu altele, li se lasă lanţul din ce în ce mai lung (thanks, Obama), au început să mulineze în toate părţile şi să deranjeze apele adânci. Dar DNA fără sistemul de justiţie şi fără ANAF înseamnă mai mult circ şi mai puţine rezultate. Arestări preventive (şi alea blocate în parlament, după caz), 24 de ore, 30 de zile, NUP-uri, poate un proces care se poartă câteodată - hăt! - o viaţă de om, eventual o condamnare cu o sentinţă uşoară (măsura de contopire a pedepsei mi se pare un fel de scrisoare de indulgenţă), şi abia după aia hai să vedem ce facem şi cu banii. Sistemul e ineficient, iar aplicarea lui e şi mai ineficientă.

Mai departe. DNA şi ANAF sunt veri buni, şi din aceeaşi familie mai fac parte ANI şi DIICOT, două oi cu capetele negre. ANAF-ul e ros şi el de corupţie până la măduvă, mai ales că operează direct cu bani - metodele de a "te pune bine" cu inspectorii sunt simple şi eficiente. Dacă DNA a troznit direct la cap ANI şi DIICOT, ridicându-şi cam canibal cota de încredere a populaţiei (mai e mult până la Phoenix), nu acelaşi lucru se întâmplă - deocamdată - şi cu ANAF. Dar o întreagă ţară troznită direct în plexul financiar poate naşte spontan un tsunami de antipatie către ANAF, cu răsfrângeri eventuale către DNA, susţinute de articole scrise cu dedicaţie, despre DNA-ul care merge prea departe. Şi din tot acest potop are să răsară la rampă ca o floricică un anume prim-ministru, care are să cuvânteze cam aşa:

ANAF, dar ce faceţi? Nu ucideţi micii întreprinzători! Gata cu jugul. Vai, dar ce O.U.G. îngrozitor, cine l-o fi dat? Uite, eu nu vreau să mă amestec în lege şi în justiţie, cum făcea un fost preşedinte, doar mă ştiţi, dar nu pot sta cu mâinile în sân la asemenea abuzuri. Aşa că ia să dăm repede o nouă O.U.G., s-o schimbăm pe aia veche, uite ce urâtă e. De fapt, dacă tot suntem aici, ia să schimbăm mai multe chestii, şi cu DNA, şi cu altele, să reformăm şi să eficientizăm holistic sistemul.

Alo, poporul! Io v-am zis că nu-s buni de nimic ăştia de la DNANAFIICOT, şi că numai gura e de ei, n-aţi vrut să mă ascultaţi. Dar vă iert. Deci, gata, reglementăm tot, pentru popor, pentru voi, pentru ţărişoara mea. Cum a rămas, mai vreţi ANAF pe cap? Nu? Perfect! Vox populi, vox Dei! [Hai, băieţi, săriţi cu nişte O.U.G.-uri de botniţă pentru ANAF, DNA şi restul, că unii mai avem şi treabă.]

A, da, încă un lucru. Pentru că am închis jumătate din ţară pentru evaziune fiscală, bugetul arată nasol, că nu mai avem de unde lua bani. Dar staţi, ce am eu aici? Ia te uită: o listă cu încă 50 de taxe şi impozite absolut logice şi necesare! Asta e, ştiu, e greu, vă înţeleg, trebuie să plătiţi, dar să ştiţi că eu, în sufletul meu, v-am iertat. Cu multă plăcere şi nu uitaţi să ne votaţi la anul!! Jos Băsescu! Doar Ponta protejează salariil..

Dacă totul merge conform planului, rezultatul are să fie unul devastator: DNA, ANAF, ANI şi DIICOT vor avea soarta Curţii de Conturi: lanţ scurt, botniţă, eventual dezlegări, dar doar la comandă politică şi de ochii lumii. Justiţia le va urma, inevitabil. Sertarele vor geme de dosare blocate/uitate/pierdute, Parlamentul are să-şi vadă nestingherit de miruiri, Guvernul va fi tot cu Ponta în frunte, Avocatul Poporului este oricum o glumă proastă, iar Preşedintele va fi de formă - asta dacă nu vor ăştia să-l suspende şi să-l schimbe pe Johannis, caz în care mai avem un circ în program.

Pe scurt, anul electoral 2016 are să vină cu politicieni la fel de puternici şi de corupţi, dar mult mai bine protejaţi, mai înrăiţi şi mai eficienţi în lovituri. Practic, asistăm la dorinţa de mutaţie a unui virus care se adaptează tratamentului. Se urmăreşte, uşor-uşor, întoarcerea în era Năstase.


P.S. Apropo de nino-nino, să nu uităm de factorul uman şi cald al corupţiei: mulţi dintre inspectorii ANAF umflau şpăgi serioase la fiecare control anunţat, iar acum nu mai merge chiar peste tot, ci de la un nivel în sus. Ce păcat că nu toată lumea e la nivelul ăla. Oricum, punem pariu că sumele raportate la final ca fiind recuperate vor fi în special cele din amenzi? Şi mai punem pariu că vor acoperi nişte găuri (reale) în buget, care au fost făcute de câţiva oameni, de altfel necontrolaţi în veci-amin?

P.P.S. Poate n-ar mai fi atâta evaziune dacă ar scădea TVA-ul, cum zice Moise Guran, dacă s-ar elimina din zecile de taxe şi impozite absurde.. Asta pentru iubitorii de science-fiction.

P.P.P.S. Despre mutarea ANAF de la sigla veche la sigla nouă şi despre cât a costat toată distracţia nu vorbim.

Până şi Heracles s-a oprit din lupta cu Hidra din Lerna s-o felicite că l-a înjurat.

Vedetele cooptate de BOR pentru a se lăsa filmate în plin delir mistic pentru o campanie violatoare de logică şi plină-ochi de neadevăruri spuse cu subiect şi predicat mă lasă rece, nu e ca şi cum ar reacţiona la vederea banilor altfel decât cu "how high, ÎPS?". Până la urmă, ipocrizia e un semn de minimă inteligenţă.

Dar nu înţeleg nici mort atitudinea unor persoane publice, intelectuali, care au (măcar prin fişa postului) ceva mai multă carte, logică şi judecată decât media, care au de obicei o gândire ca un bisturiu, dar care zilele astea s-au declarat public şi în scris pentru înscrierea copiilor la ora de religie (desigur, având nişte observaţii critice la desfăşurarea lor, la activitatea BOR, la starea naţiunii în general şi nişte amendamente inspirate mai ales din experienţa personală - pentru a păstra o urmă de obiectivitate), felicitând în acelaşi timp BOR pentru că a început să comunice şi că, iată, e un pas înainte în relaţia cu poporul.

Oameni buni, sunteţi loviţi cu leuca? Felicitaţi cea mai profitabilă, mai înfloritoare şi mai jecmănitoare afacere din România, care nu suferă impozite, care binecuvântează unii candidaţi politici şi-i blesteamă pe alţii, pe care o doare fix în vitralii de milioanele de bolnavi, săraci şi needucaţi din România, care construieşte cu sute de milioane de euro o imensă porcărie nefolositoare într-o perioadă de criză, un adevărat monument al îngâmfării, care se joacă cu minţile unor oameni săraci cu duhul, dar buni la suflet, care, peste toţi banii pe care îi iau la negru de la oamenii ăia, mai primeşte şi o grămadă de bani de la bugetul de stat (adică din taxele şi impozitele plătite de noi toţi), pentru că foloseşte acei bani pentru o propagandă mincinoasă şi josnică? (Apropo, ceva contracte, bani plătiţi şi impozitaţi pentru campania asta? Sau totul e voluntariat pentru o cauză sfântă?) Vă purtaţi cu BOR de parcă e un bebeluş care începe să facă primii paşi şi, iată, awww, ce drăguţ, parcă-parcă a gângurit ceva?

Din nou, vorbim cumva despre aceeaşi instituţie condusă şi reprezentată în cea mai mare parte de aceiaşi oameni care au fost turnători spornici la Securitate, care fac acum propagandă electorală, care au bani de nici nu mai ştiu de ei, care osândesc şi afurisesc, care te lasă cu mortul afară (fir-ar ele să fie de obiceiuri religioase) dacă nu le dai bani în mână - şi mulţi? WTF?

Sper doar că, în bunul spirit antreprenorial autohton, plata pentru voi a fost mai consistentă decât cea mai zdravănă porţie de bani pentru vedete.

Phonetography.

Soluţia pentru prostia infinită este umorul infinit.

Există momente definitorii pentru explozia prostiei sociale, ca atunci când un om cu un organism foarte bolnav, acoperit cu pustule, hotărăşte periodic să rupă pisica-n două şi să se ducă la un felcer care, fiind de altfel bine intenţionat, îi pune lipitori, îi sparge şi-i drenează tot. Infecţia nu trece, şocul prin care trece organismul îl slăbeşte şi mai mult, iar puroiul se descoperă în toată splendoarea lui. Drumul spre Iad e cea mai bună autostradă din lume.

Asta s-a întâmplat pe 11 septembrie 2001, asta s-a întâmplat şi în nenumărate alte evenimente cu atentate cu bombă, cu mitraliere, cu luări şi executări de ostatici, cu toate instrumentele ce seamănă panică şi teroare. Asta s-a întâmplat în 2011, la redacţia Charlie Hebdo, când s-au trezit la o petrecere cu cocktail-uri Molotov. Asta s-a întâmplat şi azi, când doi indivizi mascaţi şi înarmaţi cu un AK47 şi cu un lansator de rachete au intrat în aceeaşi redacţie şi au mitraliat tot ce-a mişcat, după care, în "fuga" lor de la locul crimei, au mai omorât cu sânge rece un poliţist, după ce trăseseră asupra altor două patrule.

Iar prostia omenească se dezvăluie din ce în ce mai mult, pe măsură ce lucrurile astea se întâmplă. Pentru că orice tâmpenie făcută de cineva, undeva, şi apoi mediatizată îşi va găsi cu siguranţă nişte suporteri fanatici, care o vor apăra şi o vor justifica până în pânzele albe, fericiţi că există cineva care gândeşte la fel ca ei şi care mai are şi curaj să acţioneze. Cine ştie, poate că astfel de lucruri se întâmplă şi pentru că oamenii sunt, într-o majoritate covârşitoare, proşti. Şi aceşti proşti au reacţii nu foarte diversificate, dar groaznice pentru oricine are un minimum de creier - din categoria "plesneşte vena".

Dacă plecaţi de la premisa că tot ce vedeţi la televizor, pe internet, pe stradă, la lucru sau chiar acasă este o exprimare a prostiei, aţi fi mult mai aproape de adevăr decât dacă aţi presupune că toţi oamenii sunt înzestraţi cu o doză minimă de inteligenţă, pe care o cultivă şi o şi folosesc nativ.

Există, ce-i drept, unele nişe sociale şi profesionale unde prostia e ceva mai rară, dar sunt excepţii. În rest, sunt proşti, dar mulţi. Sunt studenţi, profesori, manageri, vidanjori, doctori, preoţi, fraţi, surori, părinţi, colegi, chelneri, şoferi, jurnalişti - înfiorător de mulţi şi de proşti. Şi cel mai greu e să acceptăm asta cu cei care ne sunt apropiaţi de inimă - avem un amestec de teamă şi ruşine să ne uităm cu simţul răspunderii în abisul prostiei lor şi să vedem cum se zgâieşte înapoi la noi.

Paradoxul prostiei este că, deşi e infinită, nu-i foarte variată. Xenofobia, rasismul, ignoranţa, intoleranţa, incompetenţa, nesimţirea, nepăsarea, superficialitatea, violenţa - cam astea-s toate tulpinile. Şi, având în vedere că e inutil să discuţi pe argumente serioase cu un prost, dar de cele mai multe ori funcţionează umorul, sunt din ce în ce mai convins că, extrapolând, singurul lucru care poate combate prostia în infinitatea ei este umorul, la fel de infinit, dar cât mai variat. Fără subiecte tabu şi fără cenzură.

Nu vă luaţi după cei 2 indivizi mascaţi. Erau foarte bine chitiţi şi ştiau ce fac. Prostia e mânată întotdeauna de inteligenţă şi de interese personale. Nu acolo stă pericolul cel mare, ci în reacţia spontană a unor sute şi mii de oameni la asemenea ştiri, care sunt abia a mia parte din cei care nu se exprimă în sensul ăsta. Şi ce este cel mai nociv este că unii dintre ăştia au o legitimitate, fie ea cât de mică, de a ridica sofismul la rang de adevăr şi de a fi ascultaţi de alţi proşti.

Bunăoară, în România (că deocamdată aici locuiesc) există oameni ca Octavian Hoandră, ignoranţi din inerţie şi idioţi din pasiune, care susţin că "trebuie să ştii până unde poate fi întinsă miştocăreala", "mai ales că Islamul este o religie tânără, foarte sensibilă".

Există oameni ca Bogdan Stoica, fuduli dobitoci care recunosc că sunt un pic homofobi şi rasişti, dar care se consideră mai în siguranţă pentru că nu se iau de homosexuali şi ţigani (jignindu-i în acelaşi timp), şi care susţin (în dulcele stil cretin al acuzării victimei) că, de, caricaturiştii ăia nu meritau să moară, dar aveau şi ei o parte de vină, că şi ei erau extremişti şi intoleranţi, ce le-a trebuit să se ia de Islam?

Există oameni ca Lucian Mîndruţă, mediocri superficiali exaltaţi de propriile lor scântei de brichetă, care susţin că o cultură e cea care dărâmă biserici, ucide creştini şi înalţă moschei.

În SUA (adică cel mai îndepărtat punct din univers de România) există oameni ca Bill Maher, plătiţi mult mai bine decât Hoandră, Stoica sau Mîndruţă şi cu siguranţă mai isteţi, care susţin că ISIS-ul şi Islamul au foarte multe în comun, şi că Islamul este o religie a violenţei. Iar în Israel, caz particular, există oameni ca Benjamin Netanyahu, care susţin că ISIS şi Hamas militează pentru aceleaşi lucruri.

Clipul de mai jos arată o părticică a prostiei care e făcută KO de nişte argumente care ţin, pur şi simplu, de ceva mai multă documentare şi de capacitatea de a forma nişte silogisme corecte bazate pe date publice. (Reza Aslan e un tip care a mai avut nişte episoade halucinante cu CNN, de nu-ţi vine să crezi cât de idioţi pot fi unii jurnalişti.)

UPDATE: uite aici un articol excelent care-l contrazice pe Reza Aslan. Şi încă un articol, scris de Vlad Petreanu, care aduce nişte argumente interesante.

Pe lângă argumentele lui, e bine a se observa faptul istoric că drumul neabătut de la litera oricărei religii (nu doar Islamul) şi interdicţia de a pune sub semnul întrebării orice doctrină (nu doar religioasă) înseamnă "osificarea" societăţii. Cred că asta ar fi bine să fie lecţia, de altfel predată zilnic de realitate.

Iar radicalismul şi fanatismul celor care îşi impun doctrina fac două diferenţe: diferenţa istorică, vizibilă în mersul general al societăţii, şi diferenţa critică, vizibilă în genul ăsta evenimente. Desigur, nu ajută nici faptul că strategiile de geopolitică osândesc, de multe ori, anumite zone şi ţări la osificare economică şi socială.

În cazul de faţă, mi se pare foarte neglijat aspectul social extrem de particular din Franţa. Azil automat pentru fostele colonii, casă şi masă asigurate, ajutor de şomaj mai mare decât multe dintre salarii şi, în general, o politică socială absolut cretină - toate astea au adus Franţa în stadiul de creuzet al unor astfel de reacţii. Gândiţi-vă de ce lucrurile astea nu s-au întâmplat (încă) în Belgia, Danemarca sau Germania, ţări cu o puternică minoritate islamică.

Desigur, în divagările (uşor evitabile) care intervin în multe discuţii pe tema asta, există tendinţa de a începe să alergi obsesiv după heringi roşii gen filosofii epistemologice despre fiinţe divine, despre cum şi ateismul poate fi considerat o religie, despre multiculturalism sau despre cum religiile sunt coduri morale. Astea toate sunt rezolvabile fix aici..

.. Şi în cazul ăsta sunt lucruri absolut irelevante dacă ţii seama de un singur aspect: religia (oricare ar fi ea) e un instrument, un vehicul care a fost inventat pentru scopuri foarte lumeşti şi pragmatice. Poate fi întrebuinţat pentru a face bine sau pentru a face rău. Depinde în ce direcţie, cu ce stil şi cu ce viteză conduci. Depinde cum îl tunezi. Depinde de muzică şi de cât de tare o dai. Aşa cum există manele într-un BMW, există şi Yanni într-o Dacia. Aşa cum auzi Kiss FM într-un troleu, auzi şi Sport Total FM într-un autobuz. Aşa cum există parbrize acoperite pe jumătate de ventuze cu mătănii şi cruci, există şi.. well, parbrize curate. Adică naturale.Totul depinde de cine învârte cheia în contact.

E drept, sunt oameni cu bun simţ educat şi antrenat care sunt suficient de inteligenţi încât să vadă dincolo de toate porcăriile astea şi pe care nu ai cum să-i convingi că nişte atrocităţi precum cea de azi sau cele din trecut au cum argumenta nişte gândiri şchioape la nivel societal.

Şi ce e cât de cât liniştitor este că, în astfel de momente, sunt zeci de mii de oameni care refuză instinctiv şi uman să fie proşti, care înţeleg aproape inconştient că societatea e mai mult decât un amalgam de prostie şi manipulare. Şi faptul că există strada şi există internetul le oferă din ce în ce mai multă putere, la fel ca celor proşti. Pentru că, indiferent de cauza bună sau rea pentru care acţionezi, te simţi mult mai confortabil şi ţi se linişteşte conştiinţa dacă vezi că eşti înconjurat de cât mai mulţi ca tine - spiritul de turmă funcţionează în orice direcţie.

Sursa: TwistedSifter

Pentru viitor, pe sistemul graficului de mai jos, trebuie făcută o discriminare între răutate şi prostie, între bunătate şi inteligenţă sau deşteptăciune, între dreptate şi convingere sau credinţă, între înţelegere şi acceptare, pentru că există toate combinaţiile posibile. Iar în momente de genul ăsta, când hidoşenia alăturărilor defilează mândră în văzul lumii, nuanţele de gri acoperă materia cenuşie.

Unele figuri sunt dezbătubile, plus că eu i-aş mai pune şi pe the Boondock Saints la Chaotic Good.
Closer to the real people.
Sursa: Tides of the Maelstrom

Pentru a progresa, nu trebuie să existe tabuuri. Nicăieri, niciodată, cenzura nu a dus la ceva bun sau folositor. Pentru a dezvolta sau a elibera nişte gânduri, umorul trebuie să fie la rândul lui liber. Este unul dintre din ce în ce mai puţinele lucruri care salvează raţiunea. Şi, spre deosebire de chestiile serioase şi grave, ca religia, umorul e un limbaj universal. Râsul e la fel peste tot în lume, e ceva natural; orbii, surzii, muţii din naştere râd fix la fel ca ăilanţi mai norocoşi. Subiectele de râs sunt diferite, ce-i drept, dar procedura este aceeaşi - cineva/ceva este ţinta glumei: blondele, evreii, homosexualii, Dumnezeu, Allah, politicienii, moaştele, negrii, şefii, preoţii, colegul, fratele, iepuraşul, ursul, leul etc., iar morala ţine întotdeauna de condiţia umană şi de identificarea într-un mod cât mai relaxat a unor aspecte ale condiţiei umane la care n-ar fi rău să se mai lucreze. Şi de aici îţi dai seama care-i prost şi care nu, cine înţelege mesajul şi cine nu. Pentru că fuck political correctness.

Oricine poate să facă o glumă. Proastă, bună, deşteaptă, nesărată, răutăcioasă, nevinovată, despre orice, oricum ar fi ea. Dar nu oricine e capabil să înţeleagă şi să proceseze o glumă. Simţul umorului nu se arată neapărat în capacitatea de a face glume, ci în abilitatea de a le recepta. Şi, considerând că apanajul prostului e seriozitatea excesivă, concluzia e simplă: dacă nu ai simţul umorului, oricine-ai fi, eşti prost.

WASHINGTON—Following the publication of the image above, in which the most cherished figures from multiple religious faiths were depicted engaging in a lascivious sex act of considerable depravity, no one was murdered, beaten, or had their lives threatened, sources reported Thursday. The image of the Hebrew prophet Moses high-fiving Jesus Christ as both are having their erect penises vigorously masturbated by Ganesha, all while the Hindu deity anally penetrates Buddha with his fist, reportedly went online at 6:45 p.m. EDT, after which not a single bomb threat was made against the organization responsible, nor did the person who created the cartoon go home fearing for his life in any way. Though some members of the Jewish, Christian, Hindu, and Buddhist faiths were reportedly offended by the image, sources confirmed that upon seeing it, they simply shook their heads, rolled their eyes, and continued on with their day.
Sursa: The Onion

Pleonasm cu scop de întărire. Acum vreo şase luni de zile, am fost tras în două poze care fac parte din proiectul
"Dă fericire mai departe!" al programului educaţional Ajungem MARI!. Ideea era să scrii ceva ce te face fericit.
Sursa: Ajungem MARI!