Cougar's Den

Cougar

am scris-o acum multe luni, in circumstantse deosebit de mediocre.. i-am facut oaresce adaugiri.. si tot mi se pare absolut mizerabila. dar mi-e drag de ea.

Cat cantareste intunericul?

Cad in prapastia plina de pamant afanat.
Pietre, stanci, magma, negru.
Ridic o intreaga lume in umeri
Pana cand
Orizontul imi e sub nas.
Tamplele imi crapa, rasuflu greu.
Palmele imi sunt una cu genunchii.
Am sudoare si smoala sub unghii.
Dau cu crestetul de bolta, tsurtsuri de materie dura si calda.
Mi-e foame.. ba nu, mi-e si sete!
Ma scald in pacura salcie ca un drac de pamant.
Daca m-as ridica in picioare, as face un deal, sau chiar un mic munte..
Imping.
Bratsele sunt inerte, spatele e bloc de oase.
Jos e genunea portocalie.
Sau rosie.
E mai mult rosu decat galben, si e cald.
Iceberguri trec pe umerii mei.
Vad clocote tremurate,
Simt in degete asperitatsi.
Scuip apa, mi s-au subtsiat buzele.
Ma indrept de spate si intru in intuneric de cernoziom.
E mai frig aici.
Inot vascos si vertical la suprafatsa.
Am intors clepsidra,
Nisipul se incarca de fotoni albastri
Si de fapt eu sunt cel care se pierde.

Cougar

.. timpul ricoseaza din mine ca dintr-o racheta de tenis. de partea cealalta a fileului stau patru mii de masini de servit clipe, si de cele mai multe ori ma multsumesc sa fiu propriul meu scut, si nu sa returnez. de fapt nu ma multsumesc, ci ma trezesc ca-s cam incapabil sa fac altceva decat sa ma apar. si de fapt si apararea asta e aiurea, ar fi de zece ori mai bine daca m-as lasa nimerit. e o tornada de clipe pe care nici macar n-am putut-o zari, pentru ca strang din ochi ca sa ma feresc de zgura. un interviu, un telefon, you can buy me with an icecream, i`m so cheap, o palma, doua maini, zambete, noapte, soare, cinci sute treizeci si sapte de intrebari, o alta ea, inca una, inca zece, adrenalina, sictir, lipsa de comunicare, block-starturi, multe block-starturi, talpile mele stau in toate, e exact ca in bancul ala prost, alerg de unu` singur si ies pe locu` doi, iar intrebari, redundantse, plictiseala, angoase, draci, neintselegeri, ea, ce dracu` vrea de la mine..

.. si toate nu-s decat zgura. forme fara fond. unele chiar frumoase, dar tot fara fond. l-au furat, l-au rapit, l-au ascuns de mine. iar daca-l gasesc, formele imi vor rade-n fatsa, fluturand panglici cenusii pe-o parte si in toate culorile curcubeului pe cealalta, zicandu-mi ca n-am dreptate, ca am evaluat gresit, ca m-am atasat prea mult si nepermis.. si-atunci tot balciul asta, tot burlescul asta cast are sa hohoteasca strident. sunt un mim, un jongleur, un facepainter, un bufon. un biet mascarici care nu crede in lumea lui.

Cougar

.. azi-dimineatsa am avut probabil cel mai urat vis din ultima vreme, desi nu l-am perceput ca fiind un cosmar, ci mai degraba ca pe "o chestie naspa". parca eram in vacantsa (cred ca in iasi) si parca stateam intr-un fel de pensiune-hotel.. erau mai multe familii acolo, si multe dintre ele aveau copii mici, bebelusi. ei bine, nu erau bebelusi asa cum stim noi ca sunt, ci erau nou-nascutsi de marimea puilor nou-nascutsi de panda, adica aproape la fel de mari ca o palma. tsin minte ca la un moment dat eram totsi plecatsi din hotel intr-un loc (irelevant locul) iar copiii erau lasatsi (goi) intr-un fel de sapuniere (aratau ca niste sapuniere) puse langa un perete din holul hotelului. ma intorsesem in hotel dupa ceva si am trecut pe langa o sapuniera in care dormea un copil. copilul era invelit cu o folie de plastic (acelasi material ca si manusile folosite de vanzatoare pentru a ne servi), si era cu fatsa la perete. am mai rupt o bucata de plastic si l-am invelit cu ea, mi se parea ca ii era frig. dupa un pas m-am intors inapoi, fulgerat. am luat folia de plastic cu care il invelisem si m-am uitat mai atent la el; am vazut ca o parte din folia initsiala ii ajungea pana sub ochi, si era complet lipita de fatsa. parintsii grijulii isi invelisera copilul inainte sa plece. inspirand, copilul formase un vid intre nari si folia de plastic.. si.. in somn.. murise asfixiat. ma uitam la capul lui, cum statea intors.. era alb, si avea o vena la tampla.. care nu ii mai pulsa de mult. l-am atins usor pe tampla si era rece. l-am luat in palma si primul impuls a fost sa-l strang si sa-l strivesc. am mers cu el in mana (fara sa-mi dau prea bine seama daca era o idee buna sau nu) sa sun la politsie si intre timp s-au intors ceilaltsi parintsi, impreuna cu parintsii lui. le-am dat vestea, a venit politsia.. si una dintre ultimele imagini care mi-a ramas in minte era un fel de piedestal de-un metru inaltsime, acoperit cu catifea, pe care era asezata sapuniera si care era inconjurat cu mini-panglici pe care scria "police line, do not cross".

.. azi-noapte am avut probabil cea mai urata stare de depresie nereprimata pe care-am avut-o vreodata. intotdeauna m-am considerat prea "tabacit", prea superficial, prea dur, prea echilibrat pentru asemenea stari. cu toate astea, aseara m-a busit plansul pentru prima data in multa, multa vreme. erau toate acolo, erau toate in buza barajului, erau toate adunate si la un moment dat barajul a cedat, pentru o vreme. si m-au lovit, toate. i`ve been alone, all along. evanescence – my immortal. bun cantec sa scrii. probabil daca-l auzeam aseara as fi urlat ca un caine ranit. imi urlu carnea care se dezgheatsa doar la suprafatsa, iar in interior nu patrunde nici o raza de caldura. daca piramida lui maslow poate transcede la nivel spiritual, ei bine.. eu sunt la primul strat din baza. imi urlu blocajul sentimental, imi urlu disperarea de a fi asa cum nu sunt..

Cougar

am acum un moment (care vine şi-n varianta extinsă la o viaţă de om) de rupere totală. în două. iată, dau fizica peste cap, plusul şi minusul se resping atroce şi trag fiecare-n partea lui de ramâne în spate un siaj în oglinda de un gri din cristale mici-mici-mici.. să-mi omor creierul şi inima şi spiritul (ce-a mai rămas din el) sau să mă prefac că-s phoenix.. mda. munţii sunt de fapt ţărână seacă, norii sunt formaţi din mici particule de apă.. iar când plouă, fiecare picătură are câte-un fir de pământ în ea. când plouă mă prefac în clisă, când e arşiţă mă umplu de crăpături. mai bine aş fi sterp. bălăriile şi buruienile tari, aţoase, urâte m-au năpădit. sunt rezistente şi la ploaie, şi la secetă. sunt ţărână seacă, moartă, ţinută în viaţă de ţărâna care vine din nori, nu de magma care s-a răcit de atâta vreme. când păşeşte o pasăre oarecare pe mine, simt că mă crap tot. mort fiind, nu intru în putrefacţie, mă casez.

teluricul nu-mi face bine, îmi sterilizează sângele. vreau să fiu bolnav, să fiu plin de viruşi, de maladii, de molime, de boli, de microbi.. să le am pe toate, să dezvolt anticorpi, să le schimb caracterul contagios într-unul necontagios şi să supravieţuiesc ca o gazdă universală, la nesfârşit. am citit undeva (nu mai ştiu unde şi nici dacă îmi amintesc corect) că persoanele cu leucocitele în formă de semilună sunt imune la virusul hiv. chestia asta mi se pare romantică.

.. şuviţe de sânge vâscos şi brun îmi intră in crăpături.. cineva sângerează. cred că sunt eu. am să mă înnegresc, au să-mi crească cioc şi gheare şi am să mă uit pe sub sprâncene, încruntat, pentru că eu am să fiu un phoenix. plusul l-a învins pe minus abia după ce s-a contopit cu el.

Cougar

atitudini şi atitudini..

văd tot felul de indivizi care mă îngrozesc. îmi imaginez că sunt în locul lor şi automat intervine o claustrofobie acută. nu pot să menţin iluzia mai mult de câteva secunde, noianul de tristeţe, nefericire, frustrare, complexe şi surzenie logică vecină cu nebunia mă cotropeşte.

fiecare dimineaţă începe cu o strângere de inimă. n-am cum să ajung în paradis pe-o coadă de curcubeu, aşa că vreau să visez. e o chestie absolut normală, după mine. cu toate astea, fiecare dimineaţă începe cu o strângere de inimă.

încerc să-mi găsesc rost în rest. orice, numai eu nu. atâta vreme cât se poate, cât amânările sunt încă posibile, cât termenul-limită se îngustează, dar se lungeşte, încă extrag un rost artificial. culmea, nimeresc în plin din când în când. atunci mă bucur, atunci strângerea de inimă se transformă în neputinţă egoistă, dar veselă.

.. atitudini şi atitudini.

Cougar

.. şi ce mă-ngrijorează cel mai tare e că am puseuri de sinceritate care se repetă din ce în ce mai des. dă-o-ncolo, bre..!!

Cougar

câtă deşertăciune, câtă falsitate. câtă inutilitate. câtă derivă. umblu capiu de ceva vreme şi încă nu-mi pot reveni. se cam duce de râpă şi puţina minte pe care-o mai am, iar templul ăla de-i demolat şi ridicat la loc în trei zile e într-o paragină totală. parcă-s înconjurat de nişte zombies săltăreţi şi râzători, care nu fac altceva decât să-mi sictirească şi mai tare inima. ancora, ancora mea.. s-a cam dus pe apa sâmbetei, acum probabil râde pe undeva pe fundul mării (sau pe bolta cerului), bând votcă şi suc de portocale roşii. deja îs un pui speriat, zgribulit şi aricit care se uită dezorientat în toate părţile. scenarii lugubre îmi trec mintea pe sub copite, călărite de o viaţă roz-bonbon cu picăţele bleu-ciel care se vinde ocheadelor pe un pumn de suflet. claustrare agresivă, cam asta simt.

de dimineaţă aveam praf de puşcă în artere. dacă mă uitam mai mult de trei secunde la ceva simţeam că explodez. ironia naturală a balanţei extremelor: nu-mi dau seama cum se face, dar singurul sentiment plăcut cu care am rămas dupa ziua de ieri a fost dat de un pumn de corcoduşe verzi. ce suflet lihnit de foame am.

.. în altă ordine de idei, acum nişte zile mi-a fost comunicat - într-o circumstanţă benignă, bineînţeles - că sunt demn de milă. am respins ideea, mi s-a părut nefondată.

`cause everybody wants to be a cat, because a cat`s the only cat who knows where it`s at.. everybody, everybody, everybody wants to be a cat, halelujah, everybody, everybody, everybody wants to be a cat..!!

Cougar

.. atât de multe chestii într-un timp atât de scurt. mai întâi nişte role spoite de scări rulante de mall, cu neoane fluorescente sub ele; o ascensiune inertă, lentă şi moleşită, urmată de o poleială falsă, de tinichea scumpă.. nimic din zbor, nimic din aer, nimic din.. nimic. strigi după oxigen şi eşti privit cruciş, pentru că toate vieţuitoarele sunt anaerobe, ele respiră fandoseli lichide. toate ferestrele sunt acoperite cu grijă de stofe cu ştrasuri, să nu carecumva să intre vreo dâră de lumină naturală, care să disturbe bâzâitul de neoane si spoturi. am ieşit (definitiv) din mall-ul deşertăciunilor cât de repede şi de liniştit am putut, fără să deranjez vreun zorzon. mai departe.. guri de libertate prinse pe fugă şi gustate din plin, un olt vijelios şi tulbure, multe perechi de ochi frumoşi, hristos a înviat, adevărat a înviat, mama, tata, o lizieră de pădure, rock, un tir în miez de noapte, solidarităţi instantanee şi năucitoare.. şi toate astea având ca fond un talaz de bazalt strălucitor, suspendat deasupra crestei, aducându-mi aminte de vremuri de mult apuse. acum e doar tristeţe, adrenalină cu gheaţă şi o mare de ceaţă. cam asta este.

Cougar

experiment încheiat.

Cougar

acum ceva vreme, au fost doi oameni care au adoptat - mai mult in gluma - sintagma a disturba echilibrul.

ma comport in feluri diferite atunci cand mi se disturba echilibrul. depinde de natura echilibrului si de cea a disturbarii. pot sa rad, sa fluier, sa ma incrunt, sa fiu superficial, sa plang, sa am nervi.

e destul de dificil sa ma trezesc cu echilibrul disturbat. in general, nici macar nu e amenintsat. e o intreaga retsea de fantome, nisipuri miscatoare, ziduri, prapastii fara fund si alte asemenea care-mi pazesc echilibrul. muritorii de rand nu ajung niciodata acolo, sunt buni doar la intarirea armatei de fantome. iar pe semizeii care se teleporteaza ii numar pe degete. evident, imi pot disturba echilibrul de unul singur. imi pot induce stari disturbante, in bine sau in rau.

in ultima vreme, echilibrul imi este disturbat din ce in ce mai rar si mai greu. incep sa cred ca traiesc intr-o lume de muritori, in care semizeii isi pierd statutul. parca as vrea sa cred ca e vina mea, ca de fapt astia se chinuie, incearca, dar eu am dezvoltat un handicap, un blocaj, ceva neprevazut in retseaua de protectsie a luat-o razna.. sper ca e asa. pentru ca altfel am sa ma trezesc intr-o buna zi incercand cu disperare sa fac drumul mai usor catre echilibrul meu celui mai comun muritor (daca n-am inceput deja - la dracu`, ce-s cu gandurile astea panicarde!?). asta este o actsiune esuata inca dinainte de a fi inceputa. povestitorul nu controleaza personajele, asta e regula. atunci cand personajele sunt simple marionete, povestea nu mai are nici un farmec. cred ca asta ar constitui un bun motiv de sinucidere, ar fi disturbarea definitiva a echilibrului. sau acum incerc cu disperare sa-mi induc o stare disturbanta. si abia am scrijelit tot icebergul asta..

Cougar

.. de ceva vreme încoace nu sunt lăsat să pierd nici un răsărit, oricât de mohorât e. văd o lumină la o fereastră. e înaltă şi îngustă, de lemn vopsit în roşu-închis, de-acolo vine răsăritul. are să se piardă încet din fereastră.. şi, pe măsură ce se pierde, cerul are să se lumineze, pentru că în spatele ferestrei este cealaltă emisferă a pământului.

nori albi, deja înroşiţi pastelat de lumină. dacă mai privesc mult norii, înnebunesc; vreau acolo. vreau să zbor gol-puşcă, vreau să miros a aer, vreau să se lipească soarele de pielea mea, vreau să iau o gură de nor şi să mă transform într-un demon de zăpadă.. subţire, şui, uşor, zâmbitor şi calm. să bată soarele în mine şi să mă încarc din lumină. apoi să mă uit în jos şi să văd multe, multe culori. şi să scriu cu norii, să am un scris de şcolar, şi să întruchipez multe, multe alte planete, sfere de nori pastelate cu purpură.

mulţumesc, norule.

Cougar

si din nou.. ma uit afara. tot pe fereastra mansardei. vad acoperisuri rosii, hornuri, peretsi ce-si ranjesc plagile hidoase de caramida si tencuiala. si mai vad jungla. e o jungla gata sa erupa, sa distruga, sa inghita. vegetatsie neagra si cenusie, zeci si sute si mii si milioane si miliarde de crengi. acoperisurile si hornurile sunt pierdute intre ele. de fapt, daca stau si ma uit mai bine, antropizarea asta s-a facut dupa voia naturii; ce oximoronic vad azi. strazile sunt invizibile, probabil napadite de lastari. oricum, imi este clar ca toate aceste asezaminte si vetre omenesti au fost cladite doar acolo unde nu-s copaci, n-au vrut sa deranjeze prea tare. deja vad cum o fundatsie de casa e inclinata de un vrej care sta sa explodeze gri. tot orasul e inghitsit de jungla antropica pe care o meritam. o padure de plopi anarhici, niste umbrare de vitsa de vie care trec prin ziduri si care nu se opresc niciodata. cutsite si tentacule. crengi si ramuri subtsiri, scheletice, negre, uscate care abia asteapta sa sparga asfaltul. spectacolul jalnic al existentsei mizere si meschine pe care stirpea mea o duce. hornurile de caramida roscovana tencuita cu nisip sunt innegrite.. oare de ce? de fum. sau de umbra de dedesubt a furiei cu care au sa inceapa sa apara lastarii negri. din ziduri, din borduri, din trotuare, din asfalt, din ciment, din piatra seaca au sa iasa jungle de naturi la fel de seci si de uscate. dar au sa fie libere. natura se adapteaza si se perverteste.

Cougar

stăteam aşa şi mă gândeam. la perfecţiunea imperfecţiunii, sau, mai bine zis, la perfecţiunea conţinută de imperfecţiune. mă prostesc. mă prefac că-s filosof. mă gândesc că, dacă fals implică orice (logica de clasa a noua, parcă), atunci fals poate implica adevărat. presupun că fals implică adevărat şi echivalez perfecţiune cu adevărat şi imperfecţiune cu fals. imperfecţiune implică perfecţiune.

nici un om nu-i perfect. nici pe departe. dar tocmai chestia asta poate conţine perfecţiunea. e o sclipire, e o închipuire, o briză, o săgeată, o vibraţie, o înălţare din sprânceană, o atitudine. şi abia atunci începi să vezi. tot. şi parcă, parcă începi să înţelegi ideea cu după chipul şi asemănarea sa. sau poate că-i o amăgire, toată chestia asta. poate-i o greşeală în matrice, poate că-i o eroare de judecată. o imperfecţiune, ceva. ce cerc vicios şi viciat - imperfecţiunea implică perfecţiunea.. şi-o luăm de la capat.

Cougar

.. stau cu spatele la luminator. pe peretele din partea mea bate deja un soare portocaliu aproape rasarit.. si ce-i mai interesant, vad umbra caldurii proiectata pe perete, rotocoale fluide bidimensionale, mici implozii si explozii..

uit de fiecare data sa ma uit la dimineatsa. cateodata nici nu vreau s-o vad. chiar ma incrunt la gandul ca e dimineatsa. am avut nevoie doar de un anunts recurent de incepere de zi ca sa ma indragostesc de ciripitul unei vrabii care sta pe pervaz. miroase a soare nou, a frunze abia nascute si a flori de copaci.

intr-adevar, se anuntsa a fi o zi superba. multsumesc pentru noapte.

Cougar

am chef sa fiu concis.

despre indivizi. exista indivizi carora le place sa se imbrace in piele. unii dintre ei nu au resursele financiare necesare pentru a-si cumpara articole vestimentare din piele. pentru asta s-au inventat inlocuitorii (vinilinul, spre exemplu). exista doua feluri de indivizi care se imbraca in vinilin: cei care nu au bani pentru piele si cei care au bani, dar cumpara totusi vinilin. primii sunt cei care ar da orice sa aiba piele adevarata, dar sunt nevoitsi sa accepte vinilinul. desigur, nimeni nu-i sileste sa-si cumpere haine din vinilin, dar ei o fac. din frustrare, din amagire, din invidie, din dorintsa de a fi imbracatsi de fapt in piele, o fac. si ajung la un moment dat la impresia ca poarta piele. indivizii care au banii necesari pentru piele si-si cumpara vinilin sunt pur si simplu zgarcitsi. considera ca se pot imbraca in vinilin si pot pune si ceva bani deoparte, pentru alte chestii de vinilin. si unii, si altsii se bazeaza pe faptul ca poate nu se observa diferentsa. si unii, si altsii au un dinte impotriva celor care poarta piele, se considera nedreptatsitsi, sunt vesnic iritatsi si au un stil repezit si brusc de a reactsiona, intolerantsa lor neavand nici un criteriu. si-atat despre indivizi.

despre material. exista piele si exista vinilin. pielea este genuina, rezistenta, fina sau dura, oricum reala, are un miros aparte, confera autenticitate. vinilinul e un surogat ieftin, miroase de la o posta a sintetic, se botseste, se deterioreaza extrem de usor, vesnic vehement, scrie pe el kitsch cu litere de-o schioapa, e fals de sus pana jos.

despre perceptsii. exista perceptsia despre piele si perceptsia despre vinilin. ideal ar fi sa se poata face distinctsia intre materiale, dar mai ales intre indivizii care le poarta. o mica intretaiere: indivizii care merita sa poarte piele se impart in doua: cei care au si cei care nu au banii necesari. cei cu bani poarta piele, cei fara bani nu poarta vinilin. indivizii care poarta vinilin o fac indiferent de situatsia materiala.

.. si mai exista ceea ce se cheama terorism infantil, dar asta e cu totul alta poveste. dixit.

Cougar

despre. despre. despre despre despre. despre ce vretsi voi. despre despre. despre despre si despre despre. si despre. despre.

si zac
in pielea mea de drac.
am o usoara figura de tolomac
cand sunt prins cu matsa-n sac.
si zac.
napolitane vrac.
zac.
n-am purtat niciodata un frac.
vreau un bac
care sa ma duca departe pe dunare
si-o pluta
care sa aiba un catarg nu prea inalt si pe catarg sa fie catsarata o vie si via sa aiba struguri.
de fapt, doar un ciorchine. mare. mare-mare.
mare de tot. si copt.
oac oac.
who, me?
liniste. s-a terminat.

uimitor cum poate sa se prezinte un cuvant ca "despre". daca-l scrii de foarte multe ori, daca-l vezi scris de multe ori unul dupa altul, sau unul sub altul, in sfarsit, doar el.. incepi sa crezi ca nu mai esti roman. isi pierde intselesul, vezi "d"-ul si "espr"-ul si "e"-ul de la coada, itsi vine sa-l pronuntsi, te vezi schimonosindu-te pentru a-l pronuntsa exagerat, vezi "p"-ul ala cum itsi sare-n ochi, tsi se pare ca e ciudat, ca alinierea aia de caractere te usuca, te gandesti cum de s-a inventat un asa cuvant, de ce cu sunetele alea, de ce in exact aceasta succesiune, cum de literele arata exact asa cum arata.. orice raspuns, oricat de simplu si de clar ar fi, ar fi pe data supus indoielii si banuielii.. dar daca nu-i asa? e ca un fel de agurida, itsi vine sa zici "asssppprrru".. fascinant. imi place despre despre. ma face sa ma gandesc la grecia, la maslini, la insule, la soare, la vin rosu, la ruine, la apa, la portocale, la cearsafurile alea pe care le purtau elinii pe toate vasele alea ale lor. de ce, habar n-am. dar e fascinant. de ce ce? de ce ma gandesc, de-aia. nu de ce purtau elinii cearsafurile alea. asa.

chiar stau si ma-ntreb: la ce dracu` ma tot strofoc? de ce nu las toate balta? evadez. cat de curand. aaaaaaa-cusica. gata. nu mai e mult. heh. abia astept.

Cougar

e racoare si-mi place. un sentiment al dracului de tonifiant. a rasarit soarele si nu vad urma de nor. parca nici nu mi-e atat de somn. azi am sa hoinaresc. prin bucuresti si prin mine. fiecare pas pe care-am sa-l fac are sa fie pentru mine. am sa merg pe fiecare circumvolutsie pe care-o am si-am sa-mi dau seama ca de fapt merg pe strada. are sa-mi placa praful si-am sa clipesc cat mai rar.

Cougar

una dintre cele mai grele chestii pe care tre' să le fac dimineaţa este să ajung acasă după încă o noapte de nesomn. mi se pare un chin inutil. la urma-urmei, de aia s-a inventat teleportarea, de-aia avem computer, one for beam up, engage (fiind mai fraged, n-am prins perioada de scotty, beam me up).

are să vină vara. direct şi fără fasoane. are "să-şi intre în drepturi" (cum zic purtătorii cuvântului inmh-ului) în doi timpi şi trei mişcări şi-am să mă trezesc brusc transpirat, mirat, încăldurit şi oarecum în degringolada aia temporară de la începutul fiecărei veri.

de fiecare dată când mă uit pe fereastră la cer îmi vine să cred că văd pescăruşi. sau că ar trebui să văd. sau că au să treacă pe-acolo cât de curând.

dacă ar fi să pun laolaltă două dintre influenţele care mă încearcă atunci când mă gândesc la marea de vară, alea ar fi marquez + hemingway. nu ştiu.. probabil că visul meu de-o viaţă ar fi să mă întâlnesc cu erendira. şi bunica ei să-şi fi zburat creierii de câţiva ani.

Cougar

yeah, so!? where did this idea come from? oh, you know, it`s morning, so i get to be forgiven because stupid things just pop out of my mouth.. no! this is not the idiotic-tourette-syndrom-that-just-got-worse period of the day, you don`t get free shots! if it`s morning (sleepless night or not) and you know that you might slip out some imbecile and offending sentences then you should keep your mouth shut. and you should use your brain (yeah, even if it`s morning) to filter whatever you want to say. it`s that simple.

Cougar

.. ii placea sa cante. chiar simtsea spatsiul gol al lautei, il simtsea presandu-i ficatul si interiorul antebratsului drept, degetele mainii drepte schitsara o ciupire de corzi iar palma stanga apuca involuntar un gat de lauta invizibila. inchise din nou ochii. nu-si amintea mare lucru, doar extremele senzoriale. un soare aflat chiar sub frunte il orbea. deschise ochii la loc, macar asa putea sa distinga firele de praf ce i se asezau pe fatsa. incerca sa-si dea ochii peste cap, in sperantsa ca va visa un nor, o ploaie, un deal verde, o padure rece si umeda, muschiul de pe radacinile copacilor, fasaitul apei.. i se facu brusc dor de casa. isi amintea doar iarba si muntsii de-acolo. stranse din pumni si se ridica in capul oaselor, miscare ce facu tot praful sa i se scurga pe spate si pe piept. miji ochii. incepu sa-si desfaca legaturile de la zale. falangele umflate nu-l mai dureau de mult, in schimb nu reusea deloc sa simta curelele intre degete. isi linse buzele si imediat isi trase limba inapoi, inspirand aer pe gura cu buzele stranse. il usturau ingrozitor. chirci degetele pe legaturi, isi tsinu respiratsia si trase. intsepeni asa cateva momente, dupa care incepu sa tuseasca. transpira brusc. se ridica in genunchi.. simtsea ca picioarele il ascultau. tsinand coatele lipite de trup incerca sa se ridice.. picioarele incepura sa-i tremure. se apleca in fatsa, apoi se ridica incet. batu usor din picioare, pentru a vedea daca se poate baza pe ele. se mintsea ca are prea mult praf pe el. rase. i se facu somn. simtsi nevoia sa cada lat si sa doarma, insa stia ca nu avea sa se mai trezeasca.

un tsunami azuriu, stralucitor se ridica deasupra intregii creste. nu se misca nici o picatura din el, parca ar fi fost sculptat in bazalt.

Cougar

ce stiu, ce-am invatsat, ce pot sa zic despre, ce-i in capul meu, ce gandesc.

introspectsiile sunt intotdeauna subiective. outrospectsiile sunt si mai subiective.

truismele sunt nedorite, dar daca te limitezi la atat esti in regula.

la sedintsele partidului comunist dintr-un orasel rus oarecare, tovarasul itsic lua de fiecare data cuvantul si cand il primea tsinea sa afirme cu tarie ca este de acord cu cei care vorbisera inaintea sa, dupa care se aseza la loc. asta pana cand presedintele local al partidului, plictisit de luarile de cuvant ale tovarasului itsic, il intreaba:

- tovarase, dumneata n-ai o parere proprie despre ce se intampla aici?

la care itsic raspunde dupa un moment de gandire:

- ba da, tovarase, am, cum sa nu.. dar tsin sa va spun ca nu sunt de acord cu ea!

vreau sa dorm si sa nu ma mai opresc. sa-mi dorm viatsa inapoi, si sa ma trezesc in aceeasi secunda a varstei mele in epoca de piatra. aceiasi oameni, alta planeta.

pe un canal numit axn e o emisiune care se cheama survivor. am impresia ca se desfasoara pe durata unei luni.. stau si ma intreb ce s-ar intampla daca s-ar desfasura pe durata unui an. si mi-ar placea sa vad o chestie facuta dupa aceeasi idee, dar cu o mica diferentsa: fiecare pentru el. prea a fost violata orice idee de-a lui platon si socrate.

un motiv pentru care omul este definit ca fiind un animal social este ca simte nevoia de afirmare, confirmare si apreciere din partea societatsii. vrea sa se laude, sa fie laudat, crezut, apreciat. orgoliu, mandrie, multsumire, incredere de sine. semnale cu plus venite din societate. sistem de referintsa "intreaba publicul". intotdeauna o autoevaluare efectuata corect surclaseaza o evaluare exterioara. ironie: incapacitatea autoevaluarii -> neincrederea in sine-> cerut parere din afara -> primit parere pozitiva din afara -> incredere in sine -> abandonarea ideii de autoevaluare. daca parerea este negativa atunci neincrederea in sine se accentueaza si autoevaluarea apare ca ceva inutil in atare situatsie. grosso-modo, cam asa arata. e un cerc vicios din care nu prea potsi sa scapi daca toate elementele sunt batute in cuie, iar ideea de din afara e cam aceeasi tot timpul.

Cougar

cred ca mi-am gresit vocatsia. as fi putut sa ma fac avocat.

(sau fotbalist!! urlu.)

(sau actor!!! urlu.)

(sau cantarets de rock!! urlu.)

fapt e ca am invatsat sa mor. mor cam des, in ultima vreme. sunt mortsi usoare, mortsi indiferente, mortsi grele, chinuitoare, si mai sunt si niste mortsi de-tsi vine sa-tsi iei campii, pe-alea chiar nu le vrei. sa invii e mai usor, oarecum. e chiar o placere. simtsi cum oasele tsi se incheaga, itsi apar tendoane, muschi striatsi, tsesuturi, vase, organe, inima, bataie.. iar cand incepe sa functsioneze totul, tragi aer adanc in piept si te pregatesti fericit de urmatoarea moarte, sperand ca esti nemuritor. iar chestia aia cu scanteia vietsii e oarecum depasita. de la primele semne de inviere apar scantei.. mai intai rare, apoi din ce in ce mai multe, jerbe albe si galbene de scantei, zece mii, un milion, treizeci de miliarde.. iar cand alveolele pulmonare se umplu cu aer toate scanteile se transforma intr-un camp bleu, usor impaienjenit.. ca si cum ai privi printr-o fereastra un cer senin dupa ploaie.

nu-mi place sa mor si nu-mi place sa fiu mort. trebuie sa ascund asta tot timpul, mi-e rusine ca sunt mort, imi tarasc zdrentsele energetice ca pe giulgiu. e o incruntare generala, totsi trec cu privirile prin spectrul de mine zicand: uite, a murit!

momentul mortsii: imobilitate faciala, privire fixa, colaps atmosferic. simt ca pleoapele sunt inchise de aer.. aerul ma face zob, ma termina, ma striveste. parca zece tasatoare de asfalt ar trece peste ochii mei. cand mor ma scufund in smoala lichida. cand sunt mort mi-e frig. ma strang tot in atrii si ventricule si astept sa ma descompun. extremele duc la socul termic, care e prea mare, devin casant. ma sfaram si reusesc sa ma descompun mai repede.

in pauzele dintre mortsi reusesc sa fiu oarecum viu. si cateodata ma apuca momente de meditatsie. astfel de momente sunt bune pentru un singur lucru: concluziile la care ajung in urma lor ma ajuta sa lungesc pauzele. timpul care trece de la o moarte la alta se mareste. poate asta-i secretul nemuririi. poate am sa ajung sa prind o pauza plina de viatsa pentru totdeauna. trebuie doar sa ajung la concluzia potrivita.

Cougar

am mers cu tramvaiul complet. avea de toate. ingramadeala mare (ma tsineam stingher de-o bara.. daca nu m-as fi tsinut, presiunea din jur m-ar fi tsinut in picioare), clisa neagra si lipicioasa pe jos, zeci de batrani incruntatsi si violentsi care se certau si se impingeau pentru cateva scaune, vagabonzii, sutsii de buzunare (aia care coboara la obor, "au treaba pe-acolo"), nespalatsii si transpiratsii (doamne, era un individ in fatsa mea.. si-un cadavru mirosea mai frumos), fetitsele nesimtsite de liceu, cu tocuri si bascutse din catifea, care stateau pe locurile rezervate si spargeau semintse-n dintsi si care miroseau a transpiratsie, a statut, a carii, a fard si a parfum de mana a cincea, smecherasii de cartier, cu parul lor slinos si geluit, care aruncau replici arogante batranelor.. la un moment dat s-a urcat o galerie de scolari care-au inceput sa urle si sa sara, umpland vagonul de "toata lumea stie, cutare - meserie!" si de alte minunatsii verbale.. chiar ca nu lipsea nimic.

am coborat intr-o strada plina de noroi si-am luat-o pe jos pana acasa. m-am dezbracat automat, am facut un dus rece, am baut un ceai si mai rece si m-am culcat.

de-acum, cand ies dimineatsa de la munca, am sa merg acasa cu metroul.

Cougar

"mi-e rau.." scrasni el.

"tu cine mai esti?" ridica ea ochii, mirata.

el se misca inspre ea, o aratare suie, prafuita, cu ochii dusi in fundul capului, cu obrazul napadit de licheni castanii.. soare si pamant. se lasa in genunchi si apoi se intinse cat era de lung, cu fatsa in jos. ea ramase impietrita. peste cateva secunde, se repezi la el si incerca sa-l intoarca. el dormea.

de fiecare data cand ma gandesc la cuvantul "iarna" imi vine in minte o imagine.. e noapte, e pe un drum dintr-un sat, ninge (fulgi mari).. o sanie trece.. se vad doar haine de iarna si fesuri, inghesuite in ea.. imi imaginez nasurile inrosite de frig, ochii mijitsi din cauza ninsorii, ghicesc cozonacii, sarmalele, soriciul de-acasa.. aud zurgalaii care-s agatsatsi de capestrele cailor.. si.. oarecum, ma simt acasa.

planset desperat. scrasnit de dintsi. urlet hohotit. par smuls din cap. batea cu pumnii in spatele lui, el dormea. ii zdrobea mana intre ale ei, incerca sa-l urneasca.. nimic. se linisti brusc, se sterse pe fatsa si se uita in jur. lua o pietricica si i-o puse pe cap, in spatele urechii, dupa care ii puse praf in par. avea o figura imobila, iar degetele ii tremurau ingrozitor. se duse apoi catre picioarele lui. il descaltsa si apoi ii rupse pantalonii pana la genunchi. dupa care se ridica, improsca praf cu piciorul pe omul ce dormea si pleca.

imi plac urmele avioanelor care se vad pe cer. stiu ca-s doar gazele reziduale ale kerosenului ars, dar ma simt oarecum "la inaltsime" cand ma uit la ele. cerul e un fel de loc de uitat. si de uitare.

aplauze, aplauze la scena deschisa, ovatsii. cocotsatsi pe marginea rapei stancoase, ea si el se schimonosesc ca niste draci. jos, in canionul proaspat despicat, rosu, sunt multsi spani, sunt umeri invelitsi in panza murdara si cranii pe care pielea pocneste. o viermuiala festiva. umbrele de sus se vad ascutsite. la un moment dat, o lacrima pica peste ei. canionul e inundat, spanii se agita, intra in panica, dispar prin cotloane si gauri iar dracii se prefac in rotocoale de carne, sfaraie, schimonoseala se transforma in zvarcolire. la sfarsit, ramane o unda nedefinita de ceatsa peste solul brun.. si cerul. a venit dimineatsa de dupa zi.

Cougar

am sa aberez.

privesc afara pe geamul mansardei. vad un turn din caramida rosie acoperit cu tsigla verde (parca-i verde) si ma gandesc ce se afla in varful lui, chiar sub tsigla aia verde. vad plopi raschiratsi care nu misca. sunt chiar stufosi, asa, fara frunze. sunt scapatsi de sub control, au crescut in toate partsile, si-au dezvoltat noi maini, noi picioare, noi tentacule, noi degete, zeci de mii de degete. le-o fi frig la degete? oare cum ar arata o manusa pentru plopii astia?

privesc afara pe geamul mansardei. inca mai arde focul in casa din fatsa mea. as vrea sa vad un caine in curte, o vrabie, o vietate oarecare. aud doar un alt caine, probabil fara stapan, care se agita in strada.

halucinatsiile auditive provocate de oboseala sunt hilare. aud anvelope pleoscaind pe strada si atribui sunetele unei mitraliere laser dintr-un film s.f., de preferintsa prost. ma gandesc cum ar fi daca m-as arunca pe fereastra asta. probabil n-as ajunge prea departe, la vreun metru mai jos sunt cablurile de electricitate, telefon, internet, firul rosu care ne leaga de mama rusia, telegraf, cale ferata, tramvai, troleibuz.. niciodata n-am stiut clar ce e cu sarmele astea. gugustiucii si vrabiile nu mor electrocutatsi cand se aseaza pe ele, e ceva in neregula. in sfarsit. pot sa plec, vreau sa plec, trebuie sa plec. plec.

Cougar

.. şi iar încep să nu dorm. şi iar fac pe nebunul cu mine. şi iar sunt alb ca varul şi am orbite violete. deja nu mai simt oboseala, nu mai simt că mi se închid ochii, nu mai simt somnul.. simt că mi s-au atrofiat muşchii, că nu mai pot să mai mişc din degete pe tastatură, că mă dor încheieturile, că am bufeuri, că mă ia cu cald la tâmple, pe gât şi pe piept şi cu frig pe interiorul coapselor.. mă simt bolnav. cred că asta e calea cea mai bună către ipohondrie. încep să-mi imaginez ce fel de analize mi-ar ieşi acum, cum as leşina de spaimă la vederea lor, cum m-aş îmbărbăta şi mi-aş închipui că am să trec peste asta, cum m-aş pune pe picioare încet, dar sigur, cum aş reveni la o viaţă fizică (şi psihică), dacă nu sănătoasă, măcar încadrată în nişte parametri normali..

cred că e adevărat. cred că nu sunt în stare de ceva bun decât dacă mă lovesc tare de tot cu capul de pragul de sus. doar că de-aici se ajunge la trei lucruri: ori te trezeşti la realitate (de preferat), ori se "tăbăceşte" foarte bine ţeasta, astfel încât nu mai simţi nici un fel de prag, ori îţi zdrobeşti capul şi mori.

îmi plac dimineţile. orice fel de dimineţi. şi cele mohorâte, şi cele însorite. îmi plac dimineţile în care intru cu picioarele în rouă şi mă înţep pe faţă cu ace de brad, îmi plac dimineţile în care ies din cort şi dau cu nasul în valurile mici-mici şi roşii de soare. îmi place să iau viaţa de la zero. cred că aş fi un fel de campion al sisifilor. recunosc, îmi place să împing un bolovan fără nici un rost.

sper să dorm.

Cougar

cam aşa i-a vorbit al pacino "fiului" său, keanu reeves, într-un film.

a plouat. înca plouă. din zăpada asta fleşcăită (şi totuşi, uimitor de curată) n-are să mai rămână nimic dacă urmează vreo câteva zile de soare. au să vină inundaţiile, acolo e problema.

nu.. am început prost. deja vorbesc despre vreme. ce dracu', pot mai mult! am învăţat să spun o poveste în culori, dar nu cred că aş termina-o nici în zece mii de ani. stau şi mă încrunt la monitor. ca de obicei, mi-e foame. e prima mea zi de serviciu.. iar. pufnesc în râs.

nu, nici aşa nu-i bine. urmează să vorbesc despre toate tâmpeniile care-mi trec prin cap, ridicându-le prin înflorituri stilistice la rang de nuanţe profunde şi sclipiri de raţiune? nu.

habar n-am de ce am început threadu' ăsta. pentru că aşa am văzut şi pe alte forumuri? sau să-mi arăt latura umană, să mă prefac implicat şi implicit interesat, să vă arăt că-mi pasă, că-mi dezvelesc mintea şi sufletul în faţa voastră, să mă descarc de stres, să-mi exteriorizez frustrările, să mă spovedesc murdar, să mă ia dracu' dacă vreuna din cele de mai sus e adevărată. chiar habar nu am. dar sunt sigur că mai sus sunt doar inepţii bune de luat ochii. şi iar pufnesc în râs când mă gândesc la voi şi la toţi acei psihanalişti rataţi care se ascund în voi. scriu şi şterg. mă ascund în scris. şi în nescris. nici aşa nu-i bine.

în fond, cum e bine?

nu-s în criză de personalitate, nici n-am vreo cădere nervoasă. pur şi simplu îs plictisit. mă dezgustă faptul că am nevoie de bani, printre altele. nu-mi place să n-am bani. ha! asta da declaraţie, aşa-i? mmmda.

în pană de idei (aşa cum stă bine oricui vrea să creeze), să vă povestesc din lumea largă. în weekendul ăsta am fost la mare. e frig, e foarte frig. un frig uscat şi umed şi cu o briză care trece prin tine. am strâns scoici şi crabi morţi. de frig, probabil. am văzut bolovani şi stabilopozi acoperiţi de zapadă şi gheaţă poroasă şi ţurţuroasă.. a fost minunat. am văzut un motan care stătea prin tomberoanele de pe malul mării şi care semăna leit cu garfield: gras şi portocaliu. şi cu o privire la fel de zeflemitoare. probabil a mâncat multe hamsii la viaţa lui.

clar, ceva nu merge bine. scriu ca un şcolar de clasa a patra. nu-i în regulă. de când am început paragraful ăsta mi-a venit să închid totul de vreo zece ori. 'op! de unsprezece ori. în sfârşit. mă gândesc la nişte oameni pe care aş vrea să-i vad citind threadul asta. îs aici, nu-s aici.. n-are importanţă. oricum, unii n-au să citească niciodată ce scriu eu aici. asta este.

după atâtea chestii superficiale, cred că meritaţi o pauză. ah, şi ce-mi place să încep cu stângul..

Sunday, December 18, 2005

Saturday, December 10, 2005

Wednesday, November 16, 2005

Thursday, November 10, 2005

Tuesday, October 25, 2005

Monday, October 17, 2005

Tuesday, October 11, 2005

Friday, September 30, 2005

Friday, August 12, 2005

Sunday, August 07, 2005

Tuesday, June 28, 2005

Monday, June 20, 2005

Tuesday, June 07, 2005

Saturday, May 28, 2005

Friday, May 06, 2005

Tuesday, May 03, 2005

Wednesday, April 20, 2005

Wednesday, April 13, 2005

Tuesday, April 12, 2005

Friday, April 08, 2005

Thursday, March 31, 2005

Tuesday, March 29, 2005

Thursday, March 24, 2005

Saturday, March 19, 2005

Saturday, March 12, 2005

Monday, March 07, 2005

Thursday, March 03, 2005

Wednesday, February 23, 2005

Saturday, February 19, 2005

Friday, February 18, 2005

Wednesday, February 16, 2005

Tuesday, February 15, 2005